Remarci preliminare -Un studiu analitic psihobiografic are ca obiectiv să răspundă la două întrebări: (1) Care sunt forţele motrice care motivează un individ, pasiunile care îl împing sau îl îndeamnă să se comporte într‐un anumit fel? (2) Care sunt condiţiile — interne şi externe — responsabile pentru dezvoltarea acestor pasiuni specifice (trăsături de caracter)? Analiza lui Hitler ce urmează are aceste scopuri, dar diferă de metoda clasică freudiană în anumite privinţe semnificative.

În analiza mea asupra caracterului lui Hitler m‐am concentrat doar pe necrofilia lui Hitler şi am atins doar în treacăt alte aspecte precum caracterul său exploatator şi Germania ca reprezentare simbolică a figurii materne.

PĂRINŢII ŞI PRIMII ANI AI LUI HITLER

Klara Hitler

Cea mai importantă influenţă asupra unui copil este caracterul părinţilor săi, mai degrabă decât vreun eveniment singular. Pentru aceia care cred în formula simplistă că dezvoltarea deficitară a unui copil este aproximativ proporţională cu „defectele“ părinţilor, analiza caracterului părinţilor lui Hitler, pe baza datelor cunoscute, oferă o surpriză: atât tatăl, cât şi mama lui par să fi fost oameni echilibraţi, bine intenţionaţi şi nedistructivi.

Mama lui Hitler, Klara, pare să fi fost o femeie bine adaptată şi înţelegătoare. Era o fată simplă de la ţară, fără educaţie, care lucrase ca menajeră în casa lui Alois Hitler, unchiul şi viitorul ei soţ. Klara a devenit amanta lui Alois şi a rămas însărcinată cu Adolf la vremea când soţia lui a murit. Ea s‐a căsătorit cu văduvul Alois pe 7 ianuarie 1885; avea douăzeci şi patru de ani, iar el patruzeci şi şapte.
Era harnică şi responsabilă; în ciuda unui mariaj nu prea fericit, nu s‐a plâns niciodată. Şi‐a îndeplinit obligaţiile cu bunăvoinţă şi conştiinciozitate.

„Viaţa ei era concentrată pe gospodărie şi îngrijirea soţului şi a copiilor. Era o gospodină model care păstra casa impecabilă şi îşi îndeplinea sarcinile cu precizie. Nimic n‐o putea distrage de la truda casnică, nici măcar perspectiva unei mici bârfe. Doar căminul ei şi urmărirea intereselor familiei contau pentru ea: printr‐o gestionare atentă a reuşit să sporească proprietăţile familiei, spre marea ei bucurie. Iar copiii erau chiar mai impor‐tanţi decât casa. Toţi cei care au cunoscut‐o au fost de acord că centrul vieţii ei se afla în iubirea şi devotamentul faţă de copii. Singura acuzaţie serioasă ridicată împotriva ei este că, din cauza iubirii şi devotamentului ei, era prea îngăduitoare şi astfel a încurajat un sentiment de unicitate la fiul ei — o acuzaţie oare cum stranie adusă unei mame. Copiii nu împărtăşeau această viziune. Era iubită şi respectată atât de copiii ei vitregi, pre‐cum şi de cei naturali, cei care nu au murit la vârste fragede“ (B.F. Smith, 1967).

Acuzaţia că era prea îngăduitoare cu fiul ei şi că a încurajat un sentiment de unicitate (a se citi narcisism) nu este atât de ciudată pe cât i se pare lui Smith — şi, mai mult decât atât, este probabil adevărată. Dar această perioadă de îngăduinţă a ţinut doar în primii ani până la vârsta când Hitler a mers la şcoală. Această schimbare în atitudinea ei a fost probabil provocată, sau cel puţin facilitată, de faptul că a mai născut un fiu când Hitler avea cinci ani. Dar întreaga ei atitudine de după aceea dovedeşte că naşterea noului copil nu a fost un eveniment atât de traumatic precum le‐ar plăcea unor psihanalişti să creadă; probabil că a încetat să‐l răsfeţe pe Adolf, dar nu a început brusc să‐l ignore. Era din ce în ce mai conştientă de faptul că el trebuia să crească, să se adapteze la realitate şi, aşa cum vom vedea, a făcut tot ce a putut să ajute acest proces.

Această imagine a unei mame responsabile şi iubitoare ridică unele întrebări serioase cu privire la ipoteza unei copilării cvasi‐ autiste a lui Hitler şi a „caracterului său incestuos malign“. ..

Citeşte mai mult

VIENA (1907–1913)

La începutul anului 1907 mama lui Hitler i‐a oferit resursele financiare pentru a merge la Viena să studieze pictura la Academia de Arte. Prin această mişcare Hitler era, în sfârşit, independent; eliberat de presiunea tatălui său, era liber să plănuiască şi să acţioneze cum dorea. Nici măcar nu se confrunta cu probleme financiare, căci moştenirea de la tatăl său şi pensiape care statul o plătea orfanilor funcţionarilor decedaţi îi permiteau să trăiască confortabil pentru o vreme. A stat la Viena din 1907 până în 1913, din adolescenţa târzie şi până devenise un tânăr adult. Ce‐a făcut în această perioadă hotărâtoare?

Pentru început, şi‐a făcut viaţa la Viena mai uşoară convingându‐l pe prietenul său din ultimii ani de la Linz, A. Kubizek, să îl însoţească. Şi Kubizek era cât se poate de nerăbdător; dar nu era o încercare uşoară să‐l învingă pe tatăl lui Kubizek care era pornit împotriva planurilor artistice ale fiului său, iar aceasta a fost una dintre demonstraţiile puterii de convingere a lui Hitler. Ca şi Hitler, Kubizek era un admirator înflăcărat al muzicii lui Wagner şi din cauza acestei pasiuni comune se cunoscuseră la opera din Linz şi deveniseră buni prieteni. Kubizek lucra ca ucenic în atelierul de tapiserie al tatălui său, dar şi el avea vise măreţe: şi el îşi dorea să devină artist, muzician. Era mai responsabil şi mai muncitor decât Hitler, dar o personalitate mai puţin puternică. Astfel, a ajuns curând sub influenţa dominatoare a lui Hitler iar acesta îşi exersa pe el puterea de a influenţa oamenii; se bucura de admiraţia totală a prietenului său şi primea astfel o validare constantă a narcisismului său. În multe privinţe, prietenia lui i‐a furnizat lui Hitler un substitut pentru satisfacţia pe care i‐o dădeau jocurile cu găştile de băieţi: să conducă şi să fie admirat.

La scurtă vreme după sosirea la Viena, Hitler s‐a înscris la examenul de admitere la Academia de Arte. Se pare că nu avea niciun dubiu că va fi admis. Cu toate acestea, nu a avut succes; a fost respins în partea a doua a examenului, după ce trecuse de prima parte (W. Masser, 1971). După cum scria Hitler în Mein Kampf: „Aflarea eşecului m-a lovit ca un trăsnet din senin“ (Ibid., p. 44). El relatează că unul dintre profesorii de la Academia de Arte i‐a spus că părea mai talentat pentru arhitectură decât pentru pictură. Dar, chiar dacă i‐a dat cu adevărat acest sfat, Hitler nu l‐a urmat. Ar fi putut fi admis la arhitectură dacă ar mai fi făcut un an de Realschule; dar nu există niciun semn că s‐a gândit vreodată serios la asta. Propria relatare a lui Hitler din Mein Kampf nu este sinceră. El scria că, deoarece nu avea diploma de absolvire a liceului, împlinirea dorinţei sale de a deveni arhitect era „practic imposibilă“. Apoi continuă să se laude: „Voiam să devin arhitect şi greutăţile întâmpinate erau din cele pe care le zdrobeşti, nu din cele în faţa cărora se capitulează“ (p. 45). Faptele arată exact contrariul:

„Personalitatea şi stilul lui de viaţă l-au împiedicat să-şi recunoască greşelile şi să-şi accepte eşecul ca pe un semn al necesităţii de a schimba ceva. Evadarea lui din realitate era întărită şi de fumurile sale sociale şi de dispreţul pentru muncă pe care o considera murdară, degradantă sau obositoare. Era un tânăr confuz şi snob care se complăcuse pentru atâta vreme, încât nici nu voia să lucreze la vreo sarcină dezagreabilă şi nici nu lua în considerare pe altcineva în afară de el şi de modul de viaţă care-i plăcea. Soluţia lui la respingerea de la academie a fost să meargă înapoi în Stumpergasse ca şi cum nimic nu se întâmplase. În sanctuarul său, el şi-a reluat ceea ce cu emfază numea «studiile», mâzgălind sau citind, cu ieşiri prin oraş sau la operă“ (B.F. Smith, 1967).

Spunea la toată lumea că era student la Academia de Arte şi l‐a minţit chiar şi pe Kubizek atunci când acesta a sosit la Viena. …

Citeşte mai mult

RELAŢIILE CU FEMEILE

Relaţiile lui Hitler cu femeile arată aceeaşi lipsă de iubire, tandreţe sau compasiune ca şi cele cu bărbaţii. Această afirmaţie ar părea să contrazică faptul că Hitler era foarte ataşat de mama lui; dar dacă presupunem că, în cazul lui Hitler, caracterul incestuos era de tip malign, adică era ataşat de mama lui dar această legătură era rece şi impersonală, atunci vom fi pregătiţi să descoperim că şi relaţiile lui cu femeile de mai târziu erau tot reci şi impersonale. Printre femeile de care Hitler era interesat putem distinge două categorii de bază, caracterizate în special prin poziţiile sociale respective: (1) femeile „respectabile“ prin avere, statut social sau prin cariera actoricească de succes şi (2) femei care, din punct de vedere social erau „sub“ el, precum Geli Raubal, nepoata lui vitregă, şi amanta lui pe termen lung, Eva Braun. Comportamentul şi sentimentele lui pentru cele din primul grup erau complet diferite faţă de cele privind cel de‐al doilea grup. Printre femeile din acest prim grup se aflau câteva doamne mai în vârstă şi bogate din societatea din München care se împrieteniseră cu el şi îi făceau cadouri considerabile atât lui personal cât şi partidului. Mai mult, ele l‐au învăţat cu viaţa şi manierele din înalta societate. El le accepta cu graţie cadourile şi adoraţia, dar nu s‐a îndrăgostit niciodată şi nici nu a fost vreodată atras erotic de vreuna dintre aceste figuri materne. Cu alte femei superioare lui din punct de vedere social era întotdeauna oarecum ruşinos şi timid. Pasiunea din tinereţe pentru Stephanie, o fată tânără şi drăguţă din înalta clasă din Linz, este prototipul pentru această atitudine; era îndrăgostit de ea, şi dacă urmărim relatarea lui Kubizek, mergea până la casa ei şi încerca s‐o zărească pe alei, dar niciodată nu a îndrăznit să i se adreseze sau să facă vreo încercare, printr‐un terţ, să o cunoască. În cele din urmă i‐a scris o scrisoare în care îşi exprima dorinţa de a o lua de soţie mai târziu, când avea să devină cineva, dar nu s‐a semnat. Tot acest comportament, purtând marca unei lipse de realism, poate fi pus pe seama tinereţii sale, dar după multe alte consemnări, precum cele ale lui Hanfstaengel şi Speer, el manifesta aceeaşi timiditate faţă de femei şi mai târziu. Se pare că atitudinea sa faţă de femeile dorite pe care le simpatiza rămânea una de admiraţie de la distanţă. La München îi plăcea să se uite după femei frumoase, în special actriţe de cinema, dar nu există nicio dovadă că s‐ar fi îndrăgostit vreodată de vreuna dintre ele. Faţă de aceste femei „Hitler se purta ca absolventul unei şcoli de dans la examenul de absolvire. Manifesta o dorinţă timidă să nu greşească cu nimic, să ofere un număr suficient de complimente şi să le sărute mâna în stil austriac când le întâlnea şi când îşi lua la revedere.“ (A. Speer, 1970)

Mai erau şi femeile pe care nu le admira sau respecta, precum Geli Raubal şi Eva Braun, dar care i se supuneau. Se pare că acesta era genul de femei cu care avea în special relaţii sexuale. Viaţa sexuală a lui Hitler a constituit obiectul multor speculaţii. S‐a spus adesea că era homosexual, dar nu există nicio dovadă în acest sens şi nici nu pare probabil ca lucrurile să fi stat astfel. Pe de altă parte, nu există nicio dovadă că relaţiile lui sexuale erau normale, sau măcar dacă era potent sexual. Cea mai mare parte a informaţiilor cu privire la viaţa sexuală a lui Hitler vine de la Hanfstaengl, care a avut numeroase ocazii să‐l observe la München şi la Berlin în anii ’20 şi la începutul anilor ’30. Hanfstaengl relatează o afirmaţie făcută de Geli Raubal către un prieten: „Unchiul meu e un monstru. Nimeni nu-şi poate imagina ce-mi cere să fac!“ Această afirmaţie este întru câtva legată de o altă poveste consemnată de Hanfstaengl, care o ştia de la F. Schwartz, trezorierul partidului în anii ’20. După acesta din urmă, Hitler era şantajat de un bărbat care intrase în posesia unor schiţe pornografice pe care Hitler i le făcuse lui Geli, prezentând‐o în poziţii „în care orice model profesionist ar fi refuzat să pozeze“. Hitler a ordonat ca bărbatului să i se dea banii, dar nu a permis ca schiţele să fie distruse; trebuiau păstrate în seiful lui de la Casa Brună. Nimeni nu ştie ce era în acele schiţe, dar putem presupune cu certitudine că nu era vorba doar despre schiţe cu Geli goală, căci în Münchenul anilor ’20 aceasta n‐ar fi fost suficient de compromiţător pentru a‐l şantaja pe Hitler. Este foarte probabil că schiţele arătau vreo postură sau poziţie perversă şi că dorinţele sexuale ale lui Hitler erau oarecum anormale; este imposibil să ştim dacă era complet incapabil de un act sexual normal, aşa cum pretinde Hanfstaengl. Dar este posibil ca interesele sexuale ale unui om rece, timid, sadic şi distructiv ca Hitler să fi fost în special de natură perversă. Dat fiind că nu avem informaţii, nu este de vreo utilitate să încercăm să construim un tablou detaliat al preferinţelor sale sexuale. Tot ce se poate presupune este că dorinţele sale sexuale erau în mare măsură voaioriste, de tip sadic‐anal cu tipul inferior de femei şi masochist cu cele admirate.

Nu avem nicio mărturie nici cu privire la relaţiile sale sexuale cu Eva Braun, dar ştim cu mult mai multe despre relaţia lui afectivă cu ea…

Citeşte mai mult

Pentru psihanaliză, simptomul nu este o” tulburare “, este un adevăr silențios care trebuie să fie auzit. Chiar dacă este dificil de crezut cel mai adesea tocmai rănile noastre sunt porțile prin care intrăm în cea mai bună și mai frumoasă parte a noastră.

Terapia ne oferă șansa să ne auzim, să ne vedem, să ne cunoaștem. Ne dă acces la o relație autentică, care atinge profuzimile celor implicați în această conexiune, o relație care poate să fie folosită pentru creșterea personală, o relație care aduce sens și semnificație. E drept… #TherapyTakesCourage, pentru că nu e niciodată ușor să vrei să te cunoști, să te vezi așa cum ești… în spatele iluziilor și măștilor atât de reconfortante în felul lor..

“Eu cred că să cunoști, să te cunoști este întotdeauna mai benefic decât necunoașterea, la fel cum aventura este întotdeauna mai bună decât lipsa ei. Mai cred că oricât de bogate și de atrăgătoare sunt magia și iluzia, în cele din urmă slăbesc spiritul uman. Uneori calea spre mai bine presupune să ne uităm cu claritate la ce credem că este “mai rău” (I. Yalom)

Orice suferință este doar o senzație, ea există doar în măsura în care o simțim, și o simțim doar ca urmare a unor mecanisme ale organismului nostru. (…) O experiență milenară ne-a convins că deși nu putem să suspendăm toată suferința, putem suspenda totuși o mare parte din ea, și o altă parte o putem alina (Sigmund Freud)

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Citeşte mai mult

Amor Fati

Bine ai venit pe www.profadesex.com – un colț virtual de lume guvernat de educație, libertate și bunul simț.  

Motto-ul nostru este Amor Fati- Iubește-ți Soarta (F. Nietzsche), credința noastră este construită pe cunoaștere, valoarea ne este adusă de adevăr, respectul îl investim în oameni, prețuim sănătatea și viața, ne lăsăm seduși de frumos, puterea o găsim în noi, iar magia o descoperim în cuvânt. În fond: nu trebuie să ne permitem să disprețuim cuvântul. (citește mai mult)