Această relație este departe de a fi una sinceră. Dacă ne întreabă cineva suntem desigur, în stare să susținem ideea că moarte este sfârșitul necesar al oricărei vieți, că fiecare dintre noi este dator naturii cu o moarte, și că trebuie să fim pregătiți să plătim aceasta datorie, pe scurt că moarte este naturală, ireversibilă, inevitabilă. În realitatea avem grijă să ne comportăm ca și cum ar fi altfel. Manifestăm tendința de a lăsa moartea la o parte, de a o elimina din viață. Am căutat să reducem moartea la tăcere (…)

Propria moarte nu este reprezentabilă, și cu fiecare încercare de a o face putem observa că rămânem de fapt, mai departe spectatori. (…) În inconștient fiecare dintre noi este convins de nemurirea sa. În ceea ce privește moarte altcuiva, omul civilizat va evita să vorbească despre această posibilitate atunci când cel menit morții poate să audă. Numai copiii se distanțează de această limitare :”mami atunci când o să mori eu o să devin asta sau cealaltă”. (…) Totodată considerația față de morți (despre morți numai de bine) cărora ea nu le mai este necesară, stă pentru noi deasupra adevărului, pentru cei mai mulți dintre noi chiar deasupra considerației față de cei vii. Această atitudine cultural-convențională față de moarte se completează prin prăbușirea noastră completă atunci când moare una dintre persoanele cele mai apropiate (părinți, frate, copil, un prieten drag). Cu el înmormântăm speranțele noastre, pretențiile, plăcerile, nu ne lăsăm consolați și refuzăm să îl înlocuim pe cel pierdut. Nu ne purtăm atunci ca un fel de Azra (trib arab), care mor și ei atunci când mor cei pe care îi iubesc.

Această relație cu moartea are un efect puternic asupra vieții noastre. Viața sărăcește, își pierde din interes atunci când cea mai înaltă miză în jocul vieții, chiar viața însăși nu poate să fie cutezată. Ea devine atât de superficială, de lipsită de conținut, ca un fel de flirt amoros în care este stabilit de la început că nu se poate întâmpla nimic, spre deosebire de o relație de iubire profundă, la care ambii parteneri se gândesc la consecințe, la modul serios. Legăturile noastre sentimentale, intesitatea doliului nostru ne îndeamnă să ne ferim de pericolele ce ne amenință atât pe noi cât și pe ceilalți. Nu ne permitem să luăm în considerare un număr de interpretări periculoase (…) ne paralizează ezitarea (…) Tendința de a elimina moarte din socotelile vieții are ca urmare multe renunțări și abțineri. Și totuși deviza Hansei sună așa: naviga necesse est, vivere non necesse- să navighezi este necesar să trăiești nu este necesar.

Nu mai poate urma nimic altceva decât că în lumea fincțiunii, în literatură, în teatru, căutăm înlocuitori pentru ceea ce am pierdut în viață. Aici găsim încă oameni care știu să moară, care sunt în stare să omoare pe altcineva. Doar aici ne este îndeplinită condiția în care ne-am putea împăca cu moartea: dacă în spatele tuturor vicisitudinilor vieții ne-a rămas o viață intangibilă. Căci totuși este prea trist faptul că în viață se poate întâmpla ca în sah, unde o anumită mutare greșită ne poate obliga să abandonăm partida, dar cu deosebirea că nu mai putem începe o a două partidă de revanșă. Pe tărâmul ficțiunii găsim acea multitudine de vieți de care avem nevoie. Murim, în identificarea noastră cu un anume erou, dar îi și supraviețuim și suntem gata nevătămați să murim a doua oară, împreună cu altul. (…)

Omul primitiv s-a poziționat față de moarte într-un fel foarte ciudat, deloc consistent mai degrabă contradictoriu. Pe de o parte a luat moarte în serios și a recunoscut-o ca suspendare a vieții și s-a folosit de ea în acest sens; pe de altă parte a tăgăduit moartea, a redus-o la nimic….

Citeşte mai mult

*** pe 12 iulie am fost invitată la evenimentul Sparkling Wednesdaze with Vulpescu at Corks #4, organizat de renumitul Andrei Bogdan Vulpescu în colaborare cu Corks Cozy Bar, să vorbesc despre #IubiriToxice. Textul de mai jos reproduce o parte din subiectul dezbătut, iar fotografiile au fost realizate în seara respectivă de către Mircea Mihail IonițăMulțumesc organizatorilor pentru încrederea acordată, iar tuturor celor prezenți vă mulțumesc pentru răbdarea cu care m-ați ascultat și pentru entuziasm. 

RELAȚIE SĂNĂTOASĂ- RELAȚIE TOXICĂ

Ne-a fost întipărită în minte ideea că trebuie să acceptăm partenerul așa cum e, și că este greșit să îi cerem să facă lucruri care nu îi stau în fire sau pe care nu vrea să le facă… Sunt de acord însă cu câteva precizări. Eu aș spune că trebuie să acceptăm felul de a fi al partenerului, însă numai dacă asta nu presupune un sacrificiu psihologic din partea mea. Te accept așa cum ești atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit, pentru că, dacă fericirea ta este invers proporțională cu a mea înseamnă că între noi ceva nu funcționează așa cum ar trebui.

Cum întreții o relație potrivită și liniștită cu cineva care se crede unic și special și care nu se poate iubi decât pe sine? Cum poți reuși să ai o relație cel puțin decentă cu un om care te consideră de neglijat..? Cum să îi supraviețuiești unei iubiri insistente, care nu-ți lasă loc să respiri, sau unei iubiri năucitoare și ambivalente în care celălalt nu poate trăi “nici cu tine, nici fără tine”.? Cum să îți trăiești iubirea în liniște cu cineva care te domină pentru că are impresia că ești o ființă incapabilă și inutilă? Ai continua relația cu o persoană infidelă care nu este capabilă să își părăsească amanta/amantul? Sunt atâția martiri și sunt, din păcate, atât de venerați în cultura aceasta a iubirii necondiționate. În fața unei incompatibilități majore, voința și bunele intenții tind să nu fie suficiente pentru a rezolva problema. Desigur… fiecare hotărăște pentru sine ce are de făcut și până unde trebuie să meargă, în funcție de convingerile sale și de viziunea asupra lumii. Cu toate acestea, ne putem pune de acord asupra unui lucru esențial: o relație reușită este aceea în care ambii parteneri sunt mulțumiți, își pot realiza planurile de viitor și niciunul nu-și vede drepturile încălcate. Insist însă: AMBII PARTENERI. Pornesc de la simpla premisă că a iubi nu înseamnă a suferi, și că avem dreptul să fim fericiți. Acesta este binele suprem, pe care nu ni-l poate lua nimeni, nici măcar în numele iubirii.

!!!Citește în continuare care sunt tipologiile afective toxice…

Citeşte mai mult

Te excită imaginea unui picior gol, dorința ta sexuală este aprinsă la văzul pantofilor cu toc încălțați de iubita ta?

Ce este fetișul, și care este arhitectura psihică ce-l susține? Răspunsul vi-l ofer mai jos, într-o analiză de prof. dr. Sigmund Freud…

FETIȘISMUL

În ultimii ani am avut ocazia să studiez analitic un număr de bărbați a căror alegere de obiect era dominată de un fetiș. Nu e nevoie să așteptăm ca aceste persoane să caute analiza din cauza fetișului, căci fetișul este recunoscut de către ai săi ca fiind o anomalie, însă doar arareori e resimțit ca fiind un simptom al unei suferințe; cei mai mulți sunt de-a dreptul mulțumiți de el, lăudând chiar înlesnirile pe care le oferă vieții lor sexuale. Fetișul joacă așadar de regulă rolul unei constatări secundare. (…)

Cel mai ciudat a fost un caz în care un bărbat tânăr a ridicat un anumit “luciu pe nas” la o condiție fetișistă. Acest lucru își află surprinzătoarea explicație în faptul că pacientul a avut parte de o educație englezească, apoi însă a venit în Germania, unde a uitat aproape complet limba sa maternă. Fetișul ce provenea din primii ani ai copilăriei nu trebuia citit în germană, ci în engleză; “luciu pe nas”- germ- Glanz auf de Nase, însemna în engleză o privire pe nas …. Nasul fiind așadar fetișul căruia el îi dădea, de altfel după bunul său plac, acea lumină lucioasă specială, pe care alții nu o puteau percepe. (…)

Citeşte mai mult

Tu să nu faci gălăgie niciodată; strânge-ți jucăriile din cameră, vreau să arate camera de parcă nici nu te-ai jucat aici; adună mizeria, nu lăsa urme; fetele se joacă doar cu păpușile, mașinuțele și vaporașele sunt pentru băieți; rozul este pentru fetițe; băieții puternici nu plâng; mami nu te iubește dacă nu ești cuminte; copilașii cuminți nu se joacă în noroi; de ce nu poți să gândești ca fratele tău (ca sora ta)?; e rușinos să te atingi la puțulică, să-ți fie rușine că tu o faci, niciodată să nu mai pui mâna acolo; ce frumoasă ești când râzi, ce urâtă ești când te strâmbi sau când plângi; nu-mi place când ești furios.

Tu ce mesaje asemănătoare cu cele de mai sus ai primit în copilărie? Ce îi spui acum copilului tău? Și nu.. părinții tăi nu ți-au transmis astfel de mesaje din răutate, sau pentru că țineau musai să-ți provoace niște traume; la fel cum nici tu nu faci (poate) asta cu copilul tău pentru că ești un părinte rău.

Nu. Nu judecăm pe nimeni, nici pe părinții noștri “educați” în regimul comunist, când Psihologia era interzisă, la fel ca și orice discuție despre sănătatea emoțională, și nici tu nu ești un părinte “defect” dacă transmiți astfel de mesaje. Fiecare a făcut ce a știut mai bine, sau face ce poate și cum crede că este mai indicat. Însă întotdeauna există loc pentru un gram de cunoaștere… de educație.

Așa că haideți să ne educăm, de dragul viitorului nostru, pentru că orice copil merită cea mai bună variantă de părinte pe care o poate avea. La fel și cum noi, adulții, merităm să știm cum anumite lucruri din copilărie ne-au rănit… pentru că doar văzându-le și acceptându-le le putem vindeca.

Propun o scurtă traducere în plan psihologic a mesajelor de mai sus…

Tu să nu faci gălăgie niciodată; strânge-ți jucăriile din cameră, vreau să arate camera de parcă nici nu te-ai jucat aici; adună mizeria, nu lăsa urme– Mintea unui copil înțelege simplu NU EXISTA, NU AI VOIE SĂ EXIȘTI. Orice ființă lasă urme, existența lasă urme… doar morții nu mai au umbră, doar morților nu le mai sunt vizibili pașii pe nisip..

Citeşte mai mult

Amor Fati

Bine ai venit pe www.profadesex.com – un colț virtual de lume guvernat de educație, libertate și bunul simț.  

Motto-ul nostru este Amor Fati- Iubește-ți Soarta (F. Nietzsche), credința noastră este construită pe cunoaștere, valoarea ne este adusă de adevăr, respectul îl investim în oameni, prețuim sănătatea și viața, ne lăsăm seduși de frumos, puterea o găsim în noi, iar magia o descoperim în cuvânt. În fond: nu trebuie să ne permitem să disprețuim cuvântul. (citește mai mult)