La exact o lună după ce au lansat primul album în colaborare, Grasu XXL și GuessWho vor susține vineri, 12 octombrie, la Arenele Romane din București concertul de lansare “În Labirint”.

Show-ul va fi unul plin de energie, pe durata căruia publicul va asista atât la un concert live din partea celor doi artiști, cât și la un show de lumini atent pregătit.

Biletele pot fi achiziționate exclusiv prin rețeaua iaBilet.ro, online direct de pe www.iabilet.ro sau din punctele de vânzare IaBilet.ro (lista completă aici: http://iabilet.ro/puncte-de-vanzare/).

Prețul unui bilet pentru concertul de la București este 50 lei, iar, în seara evenimentului, la intrarea în Arenele Romane, biletele vor putea fi achiziționate cu 60 lei. În același timp, primele bilete puse la vânzare prin rețeaua IaBilet.ro costa 40 lei (early bird).

Albumul celor doi artiști conține 12 piese și a fost lansat miercuri, 12 septembrie, pe canalul de YouTube Okapi Sound și pe toate platformele muzicale de streaming și download. Totodată, materialul este disponibil pentru precomandă (CD) aici: http://smarturl.it/GrasuXXLxGuessWho-CD

*Minorii cu vârsta sub 16 ani vor avea acces doar însoțiți de un adult.

Ascultă albumul pe YouTube:
http://bit.ly/play-in-labirint-youtube

Ascultă / descarcă albumul:
http://okapi.lnk.to/InLabirint

www.inlabirint.ro

Citeşte mai mult

Joanna a venit la următoarea şedinţă ca şi cum nu se întâmplase nimic ciudat la ultima noastră întâlnire. A vorbit despre Nulla. Fără ca eu să fi făcut vreo remarcă, începuse să creadă că era ceva oarecum ciudat legat de natura îngrijorării ei. Grijile ei legate de tratamentul Nullei erau legate de interesul ei pentru biologia umană. Îi plăcea să afle detalii despre corpul omenesc şi era fascinată de articolele despre ultimele tehnologii medicale. Îşi amintea că în copilărie dorise cu disperare să se facă medic, dar nu dispusese de circumstanţele sau educaţia potrivită care să creeze o asemenea posibilitate pentru ea. Pe măsură ce vorbea, devenea tot mai conştientă de faptul că unele elemente ale interesului ei pentru medicină şi pentru corpul uman erau aproape macabre. Asocierile ei la macabru au condus apoi la aducerea în discuţie a unui film violent pe care îl văzuse recent şi la amestecul curios de excitaţie şi detaşare rece pe care i-l trezise.

Întotdeauna am fost impresionată de capacitatea Joannei de a-şi pune sub semnul întrebării reacţiile într-o manieră reflexivă. Îi admiram capacitatea de autoreflecţie şi onestitatea cu care era pregătită să discute despre aspectele mai puţin flatante ale propriei persoane. Dar acum, pe lângă admiraţie, eram intrigată pentru că nu mă gândisem că Joanna, care era atât de pregătită să afle lucruri noi despre sine, ar fi putut sau ar fi fost în stare să coabiteze cu o stare disociată a sinelui ei. Probabil că o cantitate considerabilă din energia ei psihică era consumată pentru a lega acea stare şi eram surprinsă de cât de multă energie îi mai rămânea încă pentru a-şi explora părţile mai conştiente ale sinelui. Discursul ei despre film şi despre interesul pentru macabrul medical plutea în cabinet. Vorbea atât de plastic despre sângele contaminat şi despre transfuziile de sânge încât am simţit la un moment dat o tresărire în partea de jos a braţului meu stâng şi am avut în faţa ochilor imaginea câtorva picături de sânge roşu-vânăt închis scurgându-mi-se pe încheietură. Ştiam că eram în căutarea unei căi de acces pentru a discuta despre ultima şedinţă, astfel că nu am fost surprinsă de empatia mea fizică pentru rănile pe care şi le făcuse. Ezitam să vorbesc, pentru că, deşi doream să aduc în discuţie ceea ce se întâmplase la ultima şedinţă, dând curs dorinţei mele aş fi putut întrerupe unele asocieri pe care în mod mai valoros le-ar fi putut face ea singură.

Am rămas un timp la film şi la modul în care ea simţise un fel de pace în timp ce pe ecran erau puse în scenă cele mai şocante violuri. Descria cum simţise că se excita, dar se şi calma simultan.

(Mintea mi s-a îndreptat către un studiu care investiga efectele fizice şi emoţionale ale traumei la opt soldaţi veterani ai războiului din Vietnam. Studiul ajungea la surprinzătorul rezultat că, după ce le era arătat veteranilor un film de război timp de cincisprezece minute, percepţia propriei lor dureri se reducea semnificativ. La şapte dintre cei opt bărbaţi imaginile violente din film creau o stare de hiperexcitaţie care, la rândul ei, producea un efect analgezic liniştitor echivalent cu efectul sedativ al morfinei. Efectul de calmare era obţinut nu prin relaxare, ci prin creşterea nivelului de stress).

Imaginea antebraţului stâng al Joannei mi-a trecut scurt prin faţa ochilor. ..

Citeşte mai mult

După mai multe săptămâni teroarea ei a început să se reducă, începând să se întoarcă spre ea fără să o copleşească. Exista o parte din Joanna care acum nu era nici atât de cufundată în durerea ei, încât aceasta să o ia în stăpânire şi să o îndepărteze de sine, nici atât de distantă încât ea să o disocieze. În schimb, se deschisese un spaţiu în care ea se putea observa pe sine în timp ce se afla în mijlocul lui. Acest lucru îi permitea să acccepte că era înfricoşată, că putea să plângă mult şi că îi venea fie să se repeadă fizic la mine, fie să se calmeze singură făcându-şi tăieturi. A început să aibă o idee vagă că, dacă simţea ceva, iar apoi îşi observa parţial sentimentele şi impulsurile, ar fi putut reuşi să le supravieţuiască şi să le proceseze. Dacă putea să încetinească ceea ce i se întâmpla şi să tolereze ceea ce simţea, şi procesele ei de gândire ar fi putut fi prelungite astfel încât să se poată simţi mai puţin luată în stăpânire sau mânată de impulsuri.

Erau multe de discutat despre tăieturi şi despre paradoxurile pe care le încapsulau ele. Ca orice simptom care este adânc înrădăcinat, ele devin o modalitate de a fi cu sine însuşi, iar impulsul original adună curând în el tot soiul de alte semnificaţii, devenind un vector prin care este procesată o mare parte din ceea ce atinge o persoană. Dacă, aşa cum era cazul Joannei, trauma spitalului de boli contagioase şi transformarea vieţii familiei după întoarcerea ei şi a Daniellei acasă a fost prea grea pentru a putea fi suportată, chiar pentru a fi refulată, atunci simptomul ei – tăierea a nouă pătrate în propriul corp – funcţiona ca o modalitate de a gestiona ceea ce era de negestionat.

(Ne-am fi putut speria de acele tăieturi – căci, într-adevăr, era greu să nu ne speriem – şi să ne fi oprit acolo sau puteam urma sfatul lui Freud şi să vedem ce semnificaţii bogate şi multiple însoţesc astfel de acte. Psihoterapia permite urmarea celei de-a doua variante, dezvăluirea dramei minţii şi a vieţii individuale, a drumurilor pe care ea le urmează şi a soluţiilor pe care le caută, a căilor profund personale ale vieţii psihice individuale, prin interceptarea unui simptom şi întinderea unei pânze mai mari pe care să fie desenate şi examinate temele impregnate în simptom).

Pentru Joanna, tăierea era o fereastră către procesele ei mentale. Spunea povestea emoţionantă a internării ei în spital. Cadranul de x şi zero arăta felul în care îşi distrăsese singură atenţia cât timp stătuse în spital. Cele nouă pătrate desenau nouă cadre de ferestre largi prin care ea îşi aţintise privirile de atâtea ori şi care le separaseră cu atâta cruzime pe ea şi pe sora ei de contactul cu cei aflaţi de cealaltă parte. Utilizarea de către Joanna a unei unelte care tăia aceste forme în trupul ei indica latura fizică a experienţei ei medicale de bolnav de scarlatină, în care spatule de metal rece îi erau apăsate pe limbă ca parte a rutinei medicale. La un alt nivel, crearea repetitivă a unui tipar în care trebuiau să se potrivească x şi zero dezvăluia încercările Joannei de a da formă unui ceva trăit ca dezintegrare şi de a se aşeza pe sine (zerourile) şi pe sora ei (x-urile) într-o structură ordonată. X-urile ei arătau de fapt mai mult ca nişte Y-uri răsturnate decât ca X, dând impresia de siluete care stăteau înclinate.

Centrală pentru experienţa Joannei de a se tăia era scurgerea sângelui. Când am putut să vorbim despre aceste lucruri, Joanna iniţial a legat sângele de scenele medicale – doctori, seringi, vaccinări şi injecţii. Acesta era un set de semnificaţii dar mai evidentă încă era căutarea unei eliberări fizice de sentimentele care îi sfâşiau trupul şi care cereau imperios descărcarea printr-un fel de procedură de „lăsare de sânge“. Groaza pe care o trăise era „pe sub pielea şi prin venele ei“ şi o îmboldea să caute o purgaţie fizică.

Joanna, la fel ca alte femei care se taie, era prinsă într-un paradox curios. Avea o viaţă psihică intensă. Dar această viaţă psihică, cu emoţiile şi sentimentele ei vraişte, care nu se prea potriveau, putea fi acoperită şi ascunsă. Aşa, Joanna resimţea o iritabilitate şi o frustrare extreme, pe care nu le putea stăpâni.

Nu ştia ce să facă cu ea însăşi. De parcă ar fi fost prizonieră într-un iad creat de propria sa minte, care era în acelaşi timp străveziu, dar şi fizic. Soluţia ei era să se taie. Sângele pe care-l făcea să curgă o forţa să îşi vadă durerea. În acelaşi timp, sângele îi demonstra că era făcută din carne şi sânge adevărate şi că nu era doar o minte…..

Citeşte mai mult

Pentru psihanaliză, simptomul nu este o” tulburare “, este un adevăr silențios care trebuie să fie auzit. Chiar dacă este dificil de crezut cel mai adesea tocmai rănile noastre sunt porțile prin care intrăm în cea mai bună și mai frumoasă parte a noastră.

Terapia ne oferă șansa să ne auzim, să ne vedem, să ne cunoaștem. Ne dă acces la o relație autentică, care atinge profuzimile celor implicați în această conexiune, o relație care poate să fie folosită pentru creșterea personală, o relație care aduce sens și semnificație. E drept… #TherapyTakesCourage, pentru că nu e niciodată ușor să vrei să te cunoști, să te vezi așa cum ești… în spatele iluziilor și măștilor atât de reconfortante în felul lor..

“Eu cred că să cunoști, să te cunoști este întotdeauna mai benefic decât necunoașterea, la fel cum aventura este întotdeauna mai bună decât lipsa ei. Mai cred că oricât de bogate și de atrăgătoare sunt magia și iluzia, în cele din urmă slăbesc spiritul uman. Uneori calea spre mai bine presupune să ne uităm cu claritate la ce credem că este “mai rău” (I. Yalom)

Orice suferință este doar o senzație, ea există doar în măsura în care o simțim, și o simțim doar ca urmare a unor mecanisme ale organismului nostru. (…) O experiență milenară ne-a convins că deși nu putem să suspendăm toată suferința, putem suspenda totuși o mare parte din ea, și o altă parte o putem alina (Sigmund Freud)

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Citeşte mai mult

Amor Fati

Bine ai venit pe www.profadesex.com – un colț virtual de lume guvernat de educație, libertate și bunul simț.  

Motto-ul nostru este Amor Fati- Iubește-ți Soarta (F. Nietzsche), credința noastră este construită pe cunoaștere, valoarea ne este adusă de adevăr, respectul îl investim în oameni, prețuim sănătatea și viața, ne lăsăm seduși de frumos, puterea o găsim în noi, iar magia o descoperim în cuvânt. În fond: nu trebuie să ne permitem să disprețuim cuvântul. (citește mai mult)