Suntem familia aia “denaturată” în care există un bebe mic în casă și avem și căței.. trei. Și ca să fim și mai “iresponsabili” nu ne-am pus vreodată problema să ne debarasăm nici de motan pe motiv că ne-am înmulțit noi, locatarii umani. Casa noastră nu este doar casă de oameni.. este și casa lor, respectiv și căminul lui Hugo, Nelu, Dana (cățelușii) și Costel (da! pisica, mă rog motanul).

Nu știu zău cum încă nu ne-au reclamat prietenii la Protecția Copilului doar sunt martori că ne-am lăsat copila să fie linsă de către căței, și, peste toate, ne mai și jucăm cu toții pe aceeași salteluță de activități.

Ok, ca să fiu sinceră până la capăt, noi (ăștia adulți) ne jucăm mai puțin cu motanul, pe motiv că ne zgârie, culmea pe ea… nu, și zău că suntem un pic invidioși pe tratamentul preferețial de care beneficiază împărăteasă. Adică cum? Ea poate să-l tragă de blăniță și el să toarcă, iar eu dacă îl mângâi risc să mă aleg cu vreo cicatrice, păi e corect?

Dar lucrurile nu au fost tocmai roz de la început. Chiar deloc… doi căței au avut nevoie de timp, răbdare (neapărat și drăgosteală) până s-au adaptat cu împărăteasa. La venirea acasă din maternitate Hugo, cățelul cel mai bătrân și răsfățat.. a crezut că i-am adus o jucărie și a cam vrut să o smotocească. Câteva zile a “vânat-o”, și tare rănit în orgoliu a fost că nu i-a reușit, peste toate a avut și “inima un pic frântă” pentru că în brațe la mami se cuibărise altcineva. Mai mult, nu a mai avut voie nici în dormitor… șaaaapte luni!!!! O tragedie, nu glumă. De dormitul în pat a uitat repede, dar faptul că nu a mai fost atât de mult obiectul atenției mele a fost un pic cam greuț de îndurat. Acum scriu asta la ceas de noapte și copila doarme în stânga mea și el la picioare. Nu, nu are tot timpul voie în dormitor, însă zilele astea facem excepție că a fost un pic bolnăvior și trebuie și el dădăcit.

Nelu, cățelul mijlociu, a tratat un pic cu indiferență puiul de om care i-a invadat teritoriul, iar la prima criză de colici ne-a tras o privire tradusă cam așa “băi, sigur o păstrăm???“. …

Citeşte mai mult

If time exists in heaven,
Do you still rise with the sun? (…)

Do you ever have long talks with God
About those left behind?
Do you tell him all the stories
Of all our grand and treasured times?

I think that heaven must be grateful,
To have you there each day,
To bring your easy laughter
And your silly sense of play.

And I’m sure that God already knows
The special Father you had been.
And how I wish that you were here,
To guide my way again.

But I carry you inside my heart.
You are never far from me.
I see you in my smile,
And in who I grew to be. (sursă)

Azi trebuia să te tragem de urechi ❤️și să îți cânt fals ca o afonă, dar cu multă iubire “La Mulți Ani”. E goală lumea fără tine, e mai sărac Pământul și mai arid. Diminețile ne bem cafeaua, dar ne e dor de cafeluță aia la ibric făcută de tine, de televizorul dat prea tare și pornit prea des. Ne lipsesc glumele tale bune și alea proaste. Am da orice să ne mai bați la cap că suntem prea cheltuitori, să râzi iar de mine că sunt “împrăștiată” să-i amintești lui Rareș că îi ești cel mai bun “pretinaș” să-l auzim pe tata că o strigă pe mama cu “tu iubire”, sau “tu frumoasă”, atunci când trebuia să îi zici ceva ce nu era ca… ea. A nins la noi, măi tată, și fata nu are sanie, desigur o să-i cumpărăm dar nu-i așa că îi sudai tu una dacă erai aici. Și una faină cum nu s-a mai văzut decât “pă la Paris”. Azi e în continuare despre tine, dar nu cu bucurie, ci cu dor…. din ăla care sfâșie. Ne vei lipsi mereu. Te vom iubi pentru totdeauna… plus încă o zi. Te vom gândi atât cât vom trăi, iar copila te va duce mai departe pe Pământ, ca să fii așa cum meriți, de neuitat și în veci pomenit. Să ai Rai bun tată iubit, și luminează eternitatea în continuare, iartă-ne pentru ce ți-am greșit, și du cu tine acolo la Dumnezeu doar bucuria că ne-ai avut și vom fi ai tăi mereu ❤️❤️❤️❤️❤️

Ești iubit… întotdeauna.

Citeşte mai mult

Pentru psihanaliză, simptomul nu este o” tulburare “, este un adevăr silențios care trebuie să fie auzit. Chiar dacă este dificil de crezut cel mai adesea tocmai rănile noastre sunt porțile prin care intrăm în cea mai bună și mai frumoasă parte a noastră.

Terapia ne oferă șansa să ne auzim, să ne vedem, să ne cunoaștem. Ne dă acces la o relație autentică, care atinge profuzimile celor implicați în această conexiune, o relație care poate să fie folosită pentru creșterea personală, o relație care aduce sens și semnificație. E drept… #TherapyTakesCourage, pentru că nu e niciodată ușor să vrei să te cunoști, să te vezi așa cum ești… în spatele iluziilor și măștilor atât de reconfortante în felul lor..

“Eu cred că să cunoști, să te cunoști este întotdeauna mai benefic decât necunoașterea, la fel cum aventura este întotdeauna mai bună decât lipsa ei. Mai cred că oricât de bogate și de atrăgătoare sunt magia și iluzia, în cele din urmă slăbesc spiritul uman. Uneori calea spre mai bine presupune să ne uităm cu claritate la ce credem că este “mai rău” (I. Yalom)

Orice suferință este doar o senzație, ea există doar în măsura în care o simțim, și o simțim doar ca urmare a unor mecanisme ale organismului nostru. (…) O experiență milenară ne-a convins că deși nu putem să suspendăm toată suferința, putem suspenda totuși o mare parte din ea, și o altă parte o putem alina (Sigmund Freud)

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Citeşte mai mult

Amor Fati

Bine ai venit pe www.profadesex.com – un colț virtual de lume guvernat de educație, libertate și bunul simț.  

Motto-ul nostru este Amor Fati- Iubește-ți Soarta (F. Nietzsche), credința noastră este construită pe cunoaștere, valoarea ne este adusă de adevăr, respectul îl investim în oameni, prețuim sănătatea și viața, ne lăsăm seduși de frumos, puterea o găsim în noi, iar magia o descoperim în cuvânt. În fond: nu trebuie să ne permitem să disprețuim cuvântul. (citește mai mult)