Marilyn, fantoma…


01 Mar 2017

Nimeni nu putea ghici că era o fantomă… Era mult prea drăguță, prea delicată, prea strălucitoare pentru a fi o fantomă. O apariție nu emană caldură, este o pânză rece, o perdea, o umbră angoasantă. Dar ea, ea ne uluia. Acest lucru ar fi trebuit să ne pună în gardă. Ce fel de putere avea ea ca să ne încânte într-atât, să pună stăpânire pe noi și să ne poarte către marea fericire? Eram atât de prinși în plasa ei, încât nu ne mai dădeam seama că era moartă de mult timp. De fapt, Marilyn Monroe nu era complet moartă, ci numai puțin, iar uneori ceva mai mult. Farmecul ei trezea în noi un sentiment de extaz, care ne împiedica să ne dăm seama că nu este obligatoriu să fii mort pentru a nu mai fi viu. Ea începuse să nu mai fie vie încă de la naștere.

Mama ei, cumplit de nefericită, hăituită de oameni pentru că adusese pe lume o fetiță nelegitimă, era abrutizată de nenorocire. Un bebeluș nu se poate dezvolta normal decât în contextul legilor inventate de oameni, iar micuța Norma Jean Baker se afla în afara legii chiar dinainte de a se naște. Mama ei nu a avut puterea de a-i oferi brațele sale protectoare, din cauza melancoliei care îi sufoca universul. Viitoarea Marilyn a fost obligată să treacă prin orfelinate înghețate și să fie încredințată unui șir de familii sociale, în care i-ar fi fost greu să învețe să iubească. Copiii fără familie valorează mai puțin decât ceilalți. Exploatarea lor sexuală sau socială nu reprezintă o crimă strigătoare la cer, pentru că, la urma urmei, aceste mici ființe abandonate nu sunt chiar copii adevărați. Da, există și oameni care gândesc astfel.

Pentru a supraviețui în ciuda acestor agresiuni, micuța Marilyn a fost nevoită să intre în lumea fanteziei, să se hrănească din durere, înainte de a se scufunda în melancolia și nebunia mamei sale. Așadar, a declarat că adevăratul ei tată era Clark Gable și că aparținea unei familii princiare. Ce să-i faci! Își construia astfel o identitate vagă, pentru că, fără aceste vise nebunești, ar fi fost condamnată să trăiască într-o lume a mocirlei. Când realitatea se stinge, delirul aduce un impuls de fericire. S-a căsătorit cu un campion de fotbal american, pentru care a gătit în fiecare seară morcovi și mazăre, ale căror culori îi plăceau.. atât de mult.

În Manhattan, unde a urmat cursuri de teatru, a devenit eleva favorită a lui Lee Strasberg, fascinat de grația ei stranie. Ea fusese deja moartă în repetate rânduri. Avea nevoie de o stimulare intensivă pentru a nu se lăsa purtată către moartea vie. Se îngrășa, nu se ridica din pat și nu se mai spăla. Când un sărut o readucea la viață, precum cel al lui Arthur Miller, pentru care a trecut la iudaism, al lui John Kennedy sau al lui Yves Montand, se reînsuflețea, înfloritoare și plină de căldură, și nimeni nu-și dădea seama că se lăsa vrăjit de o fantomă. Totuși, ea asta spunea cântând I’m Through With Love, dar, deja la capătul lumii, strălucind în plină glorie, știa că nu-i mai rămâneau decât trei ani de viață înainte de a-și oferi un ultim cadou: moartea. Marilyn nu a fost niciodată vie pe deplin, însă noi nu aveam cum să știm, într-atât eram de vrăjiți de fantoma ei. (…)

mm2b

Legătura și sensul cele două cuvinte care fac posibilă reziliența, Marilyn Monroe nu a putut să le găsească nicicând. Fără legături și fără istorie, cum am putea deveni noi înșine? Când mica Norma a fost plasată într-un orfelinat, nimeni nu putea ghici că într-o bună zi avea să devină o Marilyn care îți taie răsuflarea. Lipsa de afecțiune făcuse din ea un puișor fără pene, o ființă tremurândă, chircită, incapabilă să interacționeze cu lumea și cu oamenii. Permanenta schimbare a familiilor în grija cărora era încredințată nu a permis să se închege în jurul ei o afectivitate constantă, care ar fi ajutat-o să dobândească sentimentul că merită să fie iubită. Ajunsă la vârsta sexualității, s-a lăsat în voia oricui o dorea. Dacă bărbații nu profitau de ea pe plan sexual, atunci o exploatau financiar. Darryl Zanuck, producătorul de film, avea tot interesul să o trateze ca pe o zânatecă, pentru a se îmbogăți de pe urma ei, împrumutând-o altor studiouri. Și nici chiar cei care au iubit-o sincer nu au știut să pătrundă în lumea ei psihică, să o ajute să făcă o incursiune in istoria ei personală, prin care să confere un sens copilăriei ei frământate. Amanții ei îndrăgostiți s-au lăsat prinși în capcana imaginii mirifice a dulcei Marilyn. Orbiți de atâta frumusețe, nu am putut vedea imensa ei disperare. A rămas singură în mocirlă, unde din când în când noi, ceilalți, îi aruncam câte un diamant. .. până în ziua în care s-a lăsat dusă.(…)

Această fetiță, prea matură din cauza melancoliei sale, nu a găsit stabilitatea afectivă care ar fi putut să o structureze; nici poveștile de care avea nevoie pentru a înțelege cum trebuie să trăiești pentru a ieși din noroi. Tulburătoarea Marilyn nu a revenit la viață. A rămas în moarte. Noi adoram, de fapt, fantoma ei. Ea nu și-a țesut reziliența, pentru ca mediul nu i-a oferit nicicând o stabilitate afectivă și nu a ajutat-o să confere un sens propriei sfâșieri..

*** extrase din cartea- Murmurul Fatomelor, autor Boris Cyrulniked. Curtea Veche.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *