Fuga din Feminitate


05 Feb 2016

În una din ultimele sale lucrări, Freud a atras cu tot mai multă insistență atenția asupra unei anumite unilarități a cercetărilor noastre analitice. Mă refer la faptul că, până nu demult, numai psihicul băieților și al bărbaților era luat ca drept obiect de studiu. Motivul este evident. Psihanaliza este creația unui geniu masculin și aproape toți cei care i-au dezvoltat ideile au fost bărbați. Este corect și just ca ei să elaboreze cu mai mare ușurință o psihologie masculină și să înțeleagă mai bine dezvoltarea bărbaților decât cea a femeilor.

Un pas însemnat a fost făcut de Freud însuși prin descoperirea existenței invidiei de penis și, curând după aceea, Abraham și alții au arătat cât de mare este rolul pe care-l joacă acest factor în dezvoltarea femeilor și în formarea nevrozelor lor. Semnificația invidiei de penis a fost extinsă destul de recent de ipoteza stadiului falic. Prin aceasta, înțelegem că în organizarea genitală infantilă a ambelor sexe numai un singur organ genital, și anume cel masculin, joacă un rol, dar că tocmai această caracteristică este aceea care deosebește organizarea infantilă de organizarea genitală finală a adultului. Potrivit acestei teorii clitorisul este imaginat ca un falus și presupunem că, atât fetițele, cât și băieții acordă inițial clitorisului exact aceeași valoare ca și penisului.

Efectul acestui stadiu este parțial de a inhiba și parțial de a încuraja dezvoltarea ulterioară. Helen Deutsch a demonstrat în principal efectele inhibatoare. Ea este de părere că, la apariția fiecărei noi funcții sexuale, adică la declanșarea pubertății, la debutul vieții sexuale, al sarcinii, și al aducerii pe lume a copiilor, acest stadiu este reactivat și trebuie depășit sistematic, înainte de a putea fi dobândită o atitudine feminină. Freud și-a detaliat expunerea evidențiind aspectul pozitiv, el considerând că numai invidia de penis și biruirea ei se află la baza dorinței de a avea un copil și formează, astfel, legătura de iubire cu tatăl.

Se pune acum întrebarea dacă aceste ipoteze ne-au ajutat să obținem o înțelegere mai satisfăcătoare și mai clară asupra dezvoltării feminine? (…)

Cu un nou punct de vedere despre care aș dori să vorbesc am făcut cunoștință prin intermediul filosofiei, mai exact al unora din eseurile lui Georg Simmel. Aspectul subliniat de Simmel… este acesta: întreaga noastră civilizație este o civilizație masculină. Statul, legile, moralitatea, religia și științele sunt creația bărbaților. Simmel nu deduce în nici un caz de aici inferioritatea femeilor(…)

«Condițiile necesare artei, patriotismului, moralității în general și ideilor sociale în particular, corectitudinii raționamentului practic și obiectivității cunoașterii teoretice, energia și profunzimea vieții- toate acestea sunt categorii care aparțin, după câte se pare, în ceea ce privește forma și exigențele lor, întregii umanități, însă în configurația lor istorică actuală sunt eminament masculine. Presupunând că descriem aceste lucruri private ca idei absolute, prin cuvântul unic -obiectiv- descoperim apoi că în istoria rasei noastre obiectiv=masculin este o ecuație validă»

Simmel consideră că motivul pentru care aceste realități istorice sunt atât de dificil de recunoscut este acela ca însăși etaloanele după care omenirea a apreciat valorile de natură masculină și feminină «nu sunt neutre izvorâte din diferențele dintre sexe, ci prin ele însele esențial masculine…

Noi nu credem într-o civilizație pur umană, în care nu-și are locul problema sexului, tocmai din motivul din care împiedică, de fapt, orice astfel de civilizație să existe, și anume identificarea (așa zis) naivă a conceptului de –ființă umană- cu acela de –bărbat, care, duce, în multe limbi la situația de a fi folosit un singur cuvânt pentru cele două concepte. (…) Acesta este motivul pentru care, în cele mai diverse domenii, rezultatele necorespunzătoare sunt disprețuitor numite feminine, în timp ce realizările remarcabile ale femeilor sunt numite masculine…»

Un factor suplimentar și foarte important în cazul acestei situații este acela că femeile s-au adaptat la dorințele bărbaților și au considerat adaptarea drept adevărata lor natură. Adică, ele se văd ori s-au văzut așa cum le-o cereau dorințele bărbaților lor; inconștient, s-au îndreptat spre sugestia produsă de gândirea masculină.

Conștientizând măsura în care întreaga noastră ființă, gândire și acțiune se conformează acestor etaloane masculine, putem observa cât de dificil le este bărbatului și femeii, luați separați, să se debaraseze cu adevărat de acest mod de gândire.

Acum, dacă încercăm să ne eliberăm mințile de acest tipar masculin de gândire, aproape toate problemele psihologiei capătă o altă înfățișare. Primul lucru care ne uimește este acela că întotdeauna, sau în principal, diferența genitală dintre sexe a constituit punctul cardinal al concepției psihanalitice și că am lăsat deoparte cealaltă mare diferență biologică, și anume rolurile diferite jucate de bărbați și femei în ceea ce privește funcția reproducătoare.

Influența punctului de vedere masculin asupra ideii maternității apare cel mai clar în extrem de strălucita teorie genitală a lui Ferenczi. Opinia sa este că adevărata motivație pentru coit, seminificația sa reală, ultimă, pentru ambele sexe, trebuie căutată în dorința de a reveni în pântecele matern. Pe parcursul unei epoci de lupte, bărbatul a obținut privilegiul de a mai pătrunde o dată, prin intermediul organului său genital într-un uter. Femeia, care fusese inițial într-o poziție subordonată, a fost obligată să-și adapteze organizarea la această situație inerentă și ei i-au fost acordate anumite compensații. Ea a fost nevoită «să se mulțumească” cu substitute sub formă de fantasmă, și mai presus de toate, cu găzduirea copilului, a cărei beatitudine o împărtășește. În extrem, probabil că numai actul zămislirii deține pentru ea potențialități de plăcere negate bărbatului. (…) Acestea totuși sunt doar «tertipuri compensatorii». Singurul aspect sub care are, în cele din urmă, un avantaj asupra bărbatului este plăcerea de a naște, desigur, foarte îndoielnică.

În acest moment, eu ca femeie, întreb, uimită, cum rămâne cu maternitatea? Și conștiința beatică de a purta o nouă viață în tine însăți? Și fericirea inefabilă dată de așteptarea crescândă a apariției acestei noi ființe? Și bucuria trăită când, în sfârșit, sosește și o ții pentru prima dată în brațe? Și profund plăcutul sentiment de satisfacție când o alăptezi și fericirea întregii perioade în care bebelușul are nevoie de grija ta?

Ferenczi și-a exprimat verbal opinia că în perioada conflictuală fundamentală, sfârșită atât de dureros pentru femeie, bărbatul, ca învingător, i-a impus povara maternității și tot ceea ce implică aceasta. Desigur, privită din punctul de vedere al luptei sociale, maternitatea poate fi un handicap. În prezent este cu siguranță așa, însă nu este cert că a fost la fel și în vremurile în care ființele umane erau mai apropiate de natură.

În plus, noi explicăm invidia de penis în sine prin analogiile sale biologice și nu prin factori sociali; din contră, suntem obișnuiți, fără a ne da prea multă osteneală, să interpretăm sentimentul femeii de a se afla în dezavantaj din punct de vedere social ca raționalizare a invidiei de penis.

Însă, din punct de vedere biologic, femeia cunoaște, prin maternitate sau prin capacitatea de a deveni mamă, o superioritate fiziologică indiscutabilă și deloc neglijabilă. Aceasta este cel mai limpede reflectată în inconștientul masculin prin puternica invidie resimțită de băiat în legătură cu maternitatea. (…)

Când începi, așa cum am făcut eu, să analizezi bărbați numai după o experiență destul de îndelungată în analiza femeilor, ești incredibil de impresionat de intensitatea acestei invidii de sarcină, naștere și maternitate, ca și de sâni și de alăptare.

În lumina aceste impresii derivată din procesul analitic survine în mod firesc întrebarea dacă nu cumva se manifestă intelectual, în mai sus menționata perspectivă asupra maternității, o tendință masculină inconștientă de devalorizare. (…) Când Helen Deutsch scrie despre rolul mult mai important pe care îl joacă pentru femeie complexul masculinității, în comparație cu rolul jucat de complexul feminității pentru bărbat, ea pare să nu observe faptul că invidia masculină, este în mod evident capabilă de o sublimare mult mai reușită decăt invidia de penis a fetei, iar aceasta servește, cu siguranță drept o forță directoare, dacă nu esențială, în stabilirea valorilor culturale. (…)

(…) În această disertație am atins deja o problemă pe care Freud a adus-o recent în prim plan: problema originii și a funcționării dorinței de a avea un copil. Pe parcursul ultimilor zece ani, atitudinea noastră față de această problemă s-a schimbat. Îngăduiți-mi, prin urmare, să descriu pe scurt….

Ipoteza originară era aceea că invidia de penis aducea o întărire libidinală atât dorinței de a avea un copil, cât și dorinței de un bărbat, dar că ultima a apărut independent de prima. Așadar accentul s-a mutat tot mai mult asupra invidiei de penis până când, în cea mai recentă lucrarea a sa, Freud a presupus că dorința de a avea un copil survine numai din invidia de penis și de dezamăgirea stârnită de lipsa penisului în general, iar atașamentul tandru față de tată ia ființă numai prin această cale ocolită- prin intermediul dorinței de penis și a dorinței de a avea un copil. Evident, această ultimă ipoteză s-a născut din nevoia de a da o explicație psihologică principiului biologic al atracției heterosexuale. (…)

Pentru a aborda această problemă trebuie menționat că materialul nostru empiric derivă din două surse: prima este observarea directă a copiilor… Fiecare fetiță care nu a fost descurajată manifestă invidie de penis deschis și fără dificultate. Observăm că prezența acestei invidii este tipică și înțelegem destul de bine de ce este așa; înțelegem cum suferința narcisică de a poseda mai puțin decât băiatul este întărită printr-o serie de dezavantaje ce apar din diversele investiri pregenitale: privilegiile vădite ale băiatului în ceea ce privește erotismul uretral, instinctul voaior și onanismul. Aș propune să atribuim termenul primar invidiei de penis a fetiței care se bazează într-un mod evident doar pe diferența anatomică.

O a doua sursă a experienței noastre o constituie materialul analitic produs de femeia adultă. (…) Observăm aici, pentru început, că invidia de penis acționează ca un factor cu enormă energie dinamică. Vedem paciente care își resping funcțiile feminine, motivul lor inconștient …fiind dorința de a fi bărbat.  (…) Observăm și o marcantă atitudine de ostilitate la adresa bărbaților, luând uneori forma deprecierii și alteori a unei dorințe de a-i castra sau mutila, și vedem cum întregul destin al anumitor femei este hotărât de acest factor. Este firesc să conchidem… că aceasta invidie trebuie să aibă o intensitate enormă, o imensă energie dinamică. (…)

Experiența mi-a dovedit, cu o claritate constantă că, în cazul femeilor, complexul Oedip duce la o regresie către invidia de penis…

În cazurile obișnuite, diferența dintre cele două sexe, în ceea ce privește deznodământul complexului Oedip, îmi pare a fi următoarea: băieții renunță la mamă ca obiect sexual, din cauza angoasei de castrare, însă rolul masculin în sine nu este doar confirmat în evoluția ulterioară, ci este de fapt exacerbat ca reacție la teama de castrare. Aceasta se observă cu ușurință la băieți în perioada de latență și prepubertală, și, în genere, și mai târziu, pe parcursul vieții. Fetele, pe de altă parte, nu numai că renunță la tată ca obiect sexual, dar simultan se retrag complet din rolul feminin.

Pentru a înțelege mai bine această fugă din feminitate trebuie să luăm în considerare faptele asociate cu onanismul infantil timpuriu. (…) Conform experienței mele analitice fetițele dețin cu siguranță o formă de onanism specific feminină (care, printre altele, diferă de cea a băieților în ceea ce privește tehnica), chiar dacă presupunem că fetița practică exclusiv masturbarea clitoridiană, presupunere pe care nu o găsesc deloc certă. (…) Este deosebit de dificil de aflat din materialul analitic produs de femeile adulte dacă în faza timpurie a dezvoltării genitale fetița are senzații vaginale organice. Într-o serie întreagă de cazuri am fost înclinată să cred că așa este… Voi enumera acum motivele pentru care mi se pare, din punct de vedere teoretic, foarte probabil ca astfel de senzații să aibă loc. Fără îndoială, fantasmele obișnuite potrivit cărora un penis uriaș realizează o penetrare silită, producând durere și hemoragie și amenințând să distrugă ceva, arată că fantasmele oedipiene ale fetiței se bazează, în cel mai realist mod (potrivit gândirii imaginative concrete ale copilăriei), pe disproporția dintre tată și copil. Cred, de asemenea, că atât fantasmele oedipiene cât și spaima de o rană internă- adică vaginală- logic rezultată, ne arată că nu numai clitorisul, ci și vaginul are propria contribuție la organizarea genitală infantilă a femeilor. S-ar putea chiar deduce, din frigiditatea apărută mai târziu, că zona vaginală este, de fapt, mai puternic investită decât clitorisul, și aceasta întrucât dorințele incestuoase sunt atribuite vaginului cu acuratețea infailibilă a inconștientului. (…) Angoasa genitală feminină, la fel ca spaima de castrare a băieților, poartă invariabil pecetea unor sentimente de vinovăție, și lor își datorează influența durabilă.

Un factor suplimentar de luat în calcul… este o anumită consecință a diferenței dintre sexe. Mă refer la faptul că băiatul își poate inspecta organele genitale pentru a vedea dacă au loc temutele consecințe ale onanismului; fata, pe de altă parte, se află literalmente în întuneric din acest punct de vedere și ramâne într-o nesiguranță deplină. (…) Materialul analitic care a ieșit la lumină în cazul femeilor pe care le-am analizat, m-a condus la concluzia că acest factor joacă un rol considerabil în viața psihică a femeilor și contribuie la strania nesiguranță interioară atât de des întâlnită printre ele. Sub aceste presiuni, fata se refugiază într-ul rol masculin.

horney2psd

Care este beneficiul economic al acestei fugi? Mă voi referi aici la o experiență pe care, probabil, au avut-o toți analiștii: ei descoperă că dorința de a fi bărbat este în mod general recunoscută relativ de bunăvoie și, odată acceptată, este îmbrățișată cu tenacitate, motivul fiind dorința de a evita realizarea dorințelor și fantasmelor libidinale ce-l au drept obiect pe tată. Astfel năzuința de a fi bărbat contribuie la refularea acestor dorințe feminine sau la rezistența împotriva aducerii lor la lumină. (…) Închipuitul rol masculin i-a permis fetei să se elibereze de rolul feminin încărcat acum de vinovăție și angoasă. Este adevărat că această încercare de a se îndepărta de propria sa direcție, îndreptându-se spre cea masculină, aduce cu sine un sentiment de inferioritate, întrucât fata începe să se evalueze conform unor așteptări și valori străine naturii sale biologice specifice, față de care nu se poate simți decât inadecvată. Deși acest sentiment de inferioritate este foarte chinuitor, experiența analitică ne arată clar că Eul îl poate tolera cu o mai mare ușurință, comparativ cu toleranța față de sentimentul de vinovăție asociat atitudinii feminine. (…)

Pentru completare voi face trimitere la un alt beneficiu care, așa cum știm, revine de drept femeilor din procesul identificării cu tatăl (…) Știm că tocmai acest proces (de identificare cu tatăl) reprezintă un răspuns la întrebarea de ce fuga de dorințele feminine față de tată duce întotdeauna la adoptarea unei atitudini masculine. (…)

Știm că, de fiecare dată când libidoul întâlnește un obstacol în dezvoltarea sa, un stadiu anterior de organizare este regresiv activat. Acum, potrivit ultimelor lucrări ale lui Freud, invidia de penis formează etapa preliminară a adevăratei iubiri de obiect față de tată. … Această direcție de gândire propusă de Freud ne ajută să înțelegem… necesitatea interioară care face ca libidoul să curgă în amonte, exact spre acest stadiu preliminar, ori de câte ori și atâta timp cât este blocat de obstacolul incestului.

Sunt de acord, în principiu, cu ideea lui Freud, potrivit căreia fata evoluează spre iubirea de obiect prin intermediul invidiei de penis, dar cred că natura acestui parcurs ar putea fi înfățișată și altfel. (…) Trebuie să rezistăm tentației de a interpreta prin lumina invidiei de penis manifestările unui principiu atât de elementar al naturii, cum este acela al atracției reciproce dintre sexe. (…) legătura cauzală poate fi exact inversă, tocmai atracția față de sexul opus, manifestându-se dintr-o perioadă foarte fragedă, fiind aceea care orientează interesul libidinal al fetiței către penis.

Însă, dacă invidia de penis ar fi prima manifestare a acelei misterioase atracții dintre sexe, nu ar trebui să ne mirăm când psihanaliza îi dezvăluie existența într-un strat și mai profund decât acela în care apar dorința de a avea un copil și afecțiunea tandră față de tată. Calea către o această atitudine tandră față de tată ar fi pregătită nu numai de dezamăgirea referitoare la penis, ci și prin alt mijloc. Ar trebui, atunci, să considerăm interesul libidinal față de penis un fel de «dragoste parțială», pentru a folosi expresia lui Abraham. O astfel de dragoste, spune el, formează întotdeauna un stadiu preliminar al adevăratei iubiri obiectuale. Am putea explica procesul și printr-o analogie la viața ulterioară: mă refer la faptul că invidia plină de admirație este menită, în mod special, să ducă la o atitudine de iubire. În ceea ce privește extraordinarea ușurință în care are loc această regresie, trebuie să menționez descoperirea analitică potrivit căreia, în asociațiile pacienților, dorința narcisică de a poseda penisul și dorința libidinală de obiect sunt, adesea, atât de întrețesute, încât sensul în care este folosită expresia «dorința de el»- provoacă ezitări. (…)

Pentru a rămâne fidelă teoriei mele despre dezvoltarea feminină, trebuie să privesc fantasmele de castrare, ca pe o formațiune secundară. Îmi imaginez astfel originea lor: când femeia se refugiază în fictivul lor masculin, angoasa sa genitală feminină este, într-o oarecare măsură, tradusă în termeni masculini- angoasa de vătămare vaginală devine fantasma de castrare. Fata are de câștigat în urma acestei transformări, întrucât ea schimbă nesiguranța așteptării pedepsei (o nesiguranță condiționată de alcătuirea sa anatomică) pe o idee concretă. În plus, și fantasma castrării se află în umbra vechiului sentiment de vinovăție- iar penisul este dorit ca dovadă a inocenței sale.

Acum, aceste motive tipice ale refugiului într-un rol masculin…. sunt întărite și susținute de dezavantajul real ce caracterizează munca femeilor în viața socială. Desigur, trebuie să recunoaștem că dorința de a fi bărbat, când provine din această ultimă sursă, este o formă deosebit de abilă de raționalizare a acelor motive inconștiente. Dar nu trebuie să uităm că aceste dezavantaj face, de fapt, parte din realitate și este infinit mai mare decât își închipuie majoritatea femeilor.

În legătură cu aceasta, Georg Simmel spune că:

Importanța mai mare care se acordă din punct de vedere sociologic bărbatului se datorează, probabil, puterii sale superioare, iar din punct de vedere istoric, relația dintre sexe poate fi în mod crud descrisă ca aceea dintre stăpân și sclav. Ca întotdeauna și în acest caz se manifestă unul din privilegiile stăpânului, și anume acela că nu trebuie să se gândească mereu că este stăpân, pe când sclavul nu își poate uita niciodată condiția. (…)

Mai este un aspect. Datorită caracterului până acum absolut masculin al civilizației noastre, femeilor le-a fost mult mai greu să obțină o sublimare care le-ar fi satisfăcut cu adevărat natura, întrucât toate profesiile obișnuite au fost ocupate de bărbați. Și aceasta trebuie să fi exercitat o influență asupra sentimentelor de inferioritate ale femeilor…

(…) Mi se pare imposibil de evaluat în ce măsură motivele inconștiente ale fugii din feminitate sunt întărite de suboordonarea socială reală a femeilor. Ne-am putea închipui conexiunea ca pe o interacțiune a factorilor psihici și sociali (…)

Aceeași factori trebuie să aibă un efect destul de diferit asupra dezvoltării bărbatului. Pe de o parte, ei duc la o refulare mult mai puternică a dorințelor sale feminine, acestea purtând stigmatul inferiorității; pe de altă parte, lui îi este mai ușor să le sublimeze cu succes.

*** extrase din lucrarea Fuga din Feminitate, cartea Psihologia Femeii, autor Karen Horney ( ed. Trei).

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.