Helen Fisher despre dragoste 

05 Mar 2015

Ce este dragostea? Cred că strămoşii noştri, cred că oamenii şi-au pus întrebarea asta de pe vremea când stăteau în jurul focului, sau stăteau întinşi privind stelele acum un milion de ani. Am început prin a încerca să îmi dau seama ce este iubirea romantică analizând ultimii 45 de ani de cercetări – numai cercetările psihologice. S-a dovedit că există o serie clară de lucruri care se întâmplă atunci când te îndrăgosteşti. Primul lucru care se întâmplă- o persoană începe să capete ceea ce eu numesc însemnătate specială. Aşa cum un şofer de camion mi-a spus cândva: Universul avea un nou centru şi acel centru era Mary Anne.

George Bernard Shaw a spus-o puţin diferit. El spunea că iubirea constă în supraestimarea diferenţelor dintre o femeie şi alta. Şi, într-adevăr, asta este ceea ce facem! Şi apoi te concentrezi pe acea persoană. Dar oricum, nu numai că această persoană capătă o însemnătate aparte, dar îţi concentrezi atenţia asupra ei, o ridici în slăvi, și ai atâta energie! Eşti treaz toată noaptea. Umbli până în zori. Simţi o euforie intensă când lucrurile merg bine, dispoziţia se schimbă în disperare cruntă când lucrurile merg prost. Este o reală dependenţă de acea persoană. Aşa cum spunea un om de afaceri din New York – orice îi plăcea ei, îmi plăcea şi mie! Simplu. Dragostea romantică este foarte simplă.

O caracteristica a ei este că devii extrem de posesiv sexual. Dacă te culci ocazional cu cineva, nu-ţi pasă cu adevărat dacă se mai culcă cu altcineva. Dar, în momentul în care te îndrăgosteşti, devii extrem de posesiv sexual. Cred că asta are o explicaţie darwiniană. Dar, principala caracteristică a iubirii romantice este dorinţa: o dorinţă intensă de a fi cu o anume persoană, nu doar sexual, ci şi emoţional. Iţi doreşti mult… bine, n-ar fi rău să ajungi în pat cu ea/el, dar vrei şi să îţi dea telefon, să te invite în oraş, etc. Şi să-ţi spună te iubesc. Cealaltă caracteristică importantă este motivaţia. Motorul din creierul tău se pune în funcţiune şi vrei acea persoană.

Şi nu în cele din urmă, este o obsesie! Eu şi colegii mei am supus 32 de persoane îndrăgostite nebuneşte unei scanări RMN a creierului. 17 erau îndrăgostiţi nebuneşte şi dragostea lor era împărtăşită şi 15 erau îndrăgostiţi nebuneşte şi tocmai fuseseră părăsiţi. Vreau să vă vorbesc întâi despre asta şi apoi voi continua cu unde cred eu că merge iubirea. Când i-am supus pe aceşti oameni RMN-ului, înainte de a-i pune în aparat, le-am pus tot felul de întrebări. Dar cea mai importantă întrebare a fost întotdeauna aceeaşi: Cât la sută din zi şi din noapte te gândeşti la această persoană? Şi au răspuns- Toată ziua. Toată noaptea. Nu pot să mă opresc din a mă gândi la el sau ea.

Apoi, cea din urmă întrebare pe care le-o puneam – Ai muri pentru el sau ea? Şi, într-adevăr, aceşti oameni spuneau da.. de parcă i-aş fi rugat să-mi dea sarea! Am fost uimită de asta. Le-am scanat creierele în timp ce se uitau la fotografia persoanei iubite şi în timp ce se uitau la o fotografie neutră, cu o activitate de distragere a atenţiei între ele. Aşa am aflat unele lucruri- privind acelaşi creier când era în acea stare intensificată şi când era în stare de repaos. Am găsit activitate în multe regiuni ale creierului. De fapt cea mai importantă a fost o regiune a creierului care devine activă când simţi agitaţia dată de cocaină. Şi într-adevar exact asta se întâmplă.

Am început să-mi dau seama că dragostea romantică nu este o emoţie. De fapt întotdeauna m-am gândit că este o serie de emoţii, de la foarte mari la foarte mici. Dar de fapt este un imbold. Vine din motorul minţii, partea care doreşte a minţii, partea lacomă a minţii. Acea parte a minţii care te face să pui mâna pe bucata aceea de ciocolată, care te face să vrei să câştigi acea promovare la serviciu. Este motorul minţii. Este un imbold.

Şi, de fapt, cred că este mult mai puternică decât impulsul sexual. Ştiţi, dacă ceri cuiva să se culce cu tine şi îţi răspunde: nu, mulţumesc- cu siguranţă nu te sinucizi sau nu intri într-o depresie gravă. Dar cu siguranţă, în lume, oameni a căror iubire este respinsă vor ucide pentru ea. Oamenii trăiesc pentru dragoste. Ucid pentru dragoste. Mor pentru dragoste. Exită cântece, poezii, romane, sculpturi, picturi, mituri, legende. În peste 175 de societăţi oamenii au lăsat urme ale acestui puternic sistem al creierului. Am ajuns să cred că în lume aceasta el este unul dintre cele mai puternice sisteme ale creierului atât pentru marea bucurie cât şi pentru marea tristeţe.

De asemenea am ajuns la concluzia că este unul din cele trei sisteme diferite ale creierului care au evoluat pornind de la împerechere şi reproducere. Unul este impulsul sexual: nevoia de satisfacere sexuală. W.H. Auden o numea “intolerabila mâncărime neuronală”, şi chiar asta este! Te tot sâcâie, ca atunci când îţi e foame. Al doilea dintre aceste trei sisteme ale creierului este dragostea romantică: euforia, obsesia începutului iubirii. Şi al treilea sistem este ataşamentul: acea senzaţie de calm şi siguranţă pe care o poţi simţi pentru un partener pe termen lung.

Şi cred că impulsul sexual s-a dezvoltat pentru a te duce acolo, căutând o serie întreagă de parteneri. Cred că dragostea romantică a evoluat ca să ne ajute să ne concentram energia de împerechere asupra unui singur individ, economisind astfel timpul şi energia. Şi cred că ataşamentul, al treilea sistem al creierului, a evoluat ca să ne ajute să tolerăm acest om – măcar un timp suficient de lung cât să creştem un copil împreună, ca o echipă

Cu acest preambul ajung la discuţia despre două dintre cele mai profunde curente sociale. Unul al ultimilor 10.000 de ani şi celălalt cu siguranţă al ultimilor 25 de ani care vor avea un impact asupra acestor trei sisteme ale creierului: dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul puternic faţă de un partener.

Primul este reprezentat de femeile care muncesc, care intră pe piaţa muncii. Am studiat peste 130 de societăţi cu ajutorul anuarului demografic al Naţiunilor Unite. Peste tot în lume, în 129 din 130 de societăţi, femeile nu numai că intră pe piaţa muncii – uneori foarte, foarte încet, dar intră – şi astfel micşorează încet-încet distanţa dintre bărbaţi şi femei din punct de vedere al puterii economice, sănătăţii şi educaţiei. Este un proces foarte lent.

Pentru fiecare curent care apare pe această planetă există şi un contra-curent. Cu toţii ştim despre ele, dar oricum – există un vechi proverb arab. Arabii spun: câinii latră, caravana trece. Şi într-adevar – caravana trece mai departe. Femeile intră din nou pe piaţa muncii. Şi spun din nou pe piaţa muncii pentru că acest fenomen nu este nou. De-a lungul a milioane de ani, pe păşunile din Africa, femeile făceau naveta ca să-şi adune legume. Ele aduceau acasă cam 60-80% din masa de seară. Familia cu două surse de venit era standardul. Şi femeile erau considerate la fel de puternice ca şi bărbaţii din punct de vedere economic, social şi sexual. Pe scurt, chiar înaintăm spre trecut.

Apoi, cea mai dăunătoare invenţie pentru femei a fost aratul. O dată cu începutul utilizării plugului în agricultură, rolul bărbatului devine foarte puternic. Femeile şi-au pierdut vechile slujbe de culegători, dar apoi, odată cu revoluţia industrială şi post-industrială, ele revin pe piaţa muncii. Pe scurt, ele dobândesc statutul pe care îl aveau cu milioane de ani în urmă, acum 10.000 de ani, acum 100.000 de ani. Urmărim acum una dintre cele mai remarcabile tradiţii din istoria animalului uman. Şi va avea un impact.

Voi spune numai câteva lucruri şi apoi voi trece la sex şi dragoste. Sunt multe diferenţe între sexe; oricine crede că bărbaţii şi femeile sunt la fel, pur şi simplu nu a avut un băieţel şi o fetiţă. Nu înțeleg de ce ţin neapărat să creadă că bărbaţii şi femeile sunt la fel. Avem multe în comun, dar o grămadă de alte lucruri pe care nu – nu le avem în comun.

Suntem, aşa cum spune Ted Hughes- cred că suntem construiţi să fim – suntem ca două picioare. Avem nevoie unul de celălalt ca să mergem înainte. Dar nu am evoluat spre a avea acelaşi fel de creier. Şi găsim din ce în ce mai multe diferenţe între creierele celor două sexe. Una dintre ele este abilitatea verbală a femeilor. Femeile pot să vorbească. Abilitatea femeilor de a găsi rapid cuvântul potrivit, articularea de bază creşte la mijlocul ciclului menstrual (în jurul ovulației), când se înregistrează vârful secreţiei de estrogen. Dar, chiar şi atunci când sunt la menstruaţie, sunt mai bune decât media bărbaţilor. Femeile pot să vorbească. O fac de milioane de ani – cuvintele au fost uneltele femeilor. Ţineau copilul în dreptul feţei lor, dezmierdându-l, dojenindu-l, educându-l cu ajutorul cuvintelor. Şi, într-adevăr, ele devin o forţă foarte puternică. Chiar şi în locuri precum India şi Japonia, unde femeile nu se mişcă prea repede spre piaţa obişnuită a muncii, ele se mişcă spre jurnalism. Şi cred că televiziunea este ca un foc de tabără global. Stăm în jurul lui şi ne formăm minţile.

Astăzi 54% dintre scriitorii din America sunt femei. Este una dintre multele caracteristici pe care femeile le au şi pe care le vor aduce pe piaţa muncii. Au incredibile abilităţi de lucru cu oamenii, de negociere. Au o imaginaţie foarte puternică. Ştim acum circuitele imaginaţiei, ale planificării pe termen lung. Ele au tendinţa să fie “web-thinkers” – să aibă o privire de ansamblu. Pentru că părţile creierului femeii sunt mai bine conectate între ele, ele au tendinţa să colecteze mai multe informaţii atunci când gândesc, să le aşeze în structuri mai complexe, să vadă mai multe opţiuni şi rezultate. Au tendinţa să fie gânditori contextuali, holistici – ceea ce numesc eu “web thinkers”.

Bărbaţii au tendinţa – şi acestea sunt mediile – au tendinţa să scape de ceea ce ei privesc ca neesenţial, se concentrează pe ce fac şi se mişcă mai mult într-un model de gândire de tip pas cu pas. Amândouă sunt două căi perfect valabile de gândire. Avem nevoie de amândouă ca să înaintăm.

De fapt, sunt mult mai multe genii masculine în lume. De asemenea sunt şi mult mai mulţi bărbaţi idioţi pe lumea asta. Când creierul bărbatului funcţionează bine, atunci funcţionează extrem de bine. Şi eu – ceea ce cred eu cu adevărat că facem, e că ne mişcăm către o societate colaborativă, o societate în care atât talentele bărbaţilor cât şi ale femeilor devin înţelese şi valorizate şi folosite.

Dar de fapt, intrarea femeilor pe piaţa muncii are un impact uriaş asupra sexului, romantismului şi asupra vieţii de familie. În primul rând, femeile încep să-şi exprime sexualitatea. (…)

În lumea vestică, fetiţele încep – femeile îşi încep mai devreme viaţa sexuală, au mai mulţi parteneri, au mai puţine remuşcări faţă de parteneri cu care se căsătoresc mai târziu, au mai puţini copii, renunţă la căsătoriile nereuşite pentru a face unele mai bune. Asistăm la începuturile exprimării sexualităţii feminine. Şi, într-adevăr, încă o dată ne mişcăm către acel tip de expresie sexuală pe care probabil am văzut-o pe păşunile din Africa în urmă cu un milion de ani, pentru că acesta este tipul de expresie sexuală pe care o vedem în societăţile de culegători şi vânători de astăzi.

helen2Foto

De asemenea ne întoarcem la o formă străveche a egalităţii în căsătorie. Se spune acum că secolul XXI va fi secolul a ceea ce se numeşte “căsătorie simetrică”, sau “căsătorie curată” sau “căsătorie companională”. Aceasta este o căsătorie între egali, care avansează spre un model care este extrem de compatibil cu spiritul uman străvechi.

Vedem de asemenea o creştere a dragostei romantice. 91% dintre femeile americane şi 86% dintre bărbaţii americani nu s-ar căsători cu cineva care are toate calităţile dorite la un partener, dacă nu ar fi îndrăgostiţi de acea persoană. Potrivit unui studiu pe 37 de societăţi, oamenii de peste tot vor să fie îndrăgostiţi de persoana cu care se căsătoresc. Căsătoriile aranjate sunt într-adevăr pe cale să dispară din această ţesătură a vieţii umane.

Eu într-adevăr cred că mariajele vor deveni chiar mai stabile datorită trendurilor de după al doilea război mondial. Primul fiind acela că femeile intră pe piaţa muncii, iar al doilea fiind legat de îmbătrânirea populaţiei. Acum se spune că în America, vârsta mijlocie ar trebuie considerată până la 85 de ani. Dacă luăm doar segmentul cu vârsta cea mai înaintată, între 76 şi 85 de ani, cam 40% dintre oameni nu au nicio problemă serioasă de sănătate. Deci vedem că există o mărire adevărată a segmentului de vârstă mijlocie.

Şi m-am uitat – pentru una din cărţile mele – la rata divorţurilor în 58 de societăţi. Şi cu cât înaintezi mai mult în vârstă, cu atât este mai puţin probabil să divorţezi. Deci acum rata de divorţ în America este stabilă, chiar începe să scadă. Şi s-ar putea să scadă chiar mai mult. Aş spune chiar ca femeile nu au fost niciodată mai interesante decât acum. Şi cred cu sinceritate că dacă a existat vreodată o perioadă în evoluţia umană când s-ar fi putut face căsătorii bune, atunci acea perioadă este acum.

Totuşi există mereu ceva complicaţii în asta. Aceste trei sisteme ale creierului: dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul – nu funcţionează mereu împreună. Dar pot să funcţioneze împreună. De aceea sexul întâmplător nu e chiar aşa de întâmplător. Odată cu orgasmul primeşti o porţie de dopamină. Dopamina este asociată cu dragostea romantică, şi poţi să te îndrăgosteşti de cineva cu care faci doar întâmplător sex. Odată cu orgasmul primeşti o doză puternică de oxytocină care este asociata cu ataşamentul. De aceea poţi să ai o senzaţie de uniune cosmică faţă de cineva după ce ai făcut dragoste cu respectiva persoană.

Dar aceste trei sisteme ale creierului: dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul nu sunt întotdeauna legate unul de celălalt. Poţi să simţi un ataşament profund faţă de un partener pe termen lung, iar în acelaşi timp simţi dragoste romantică profundă faţă de altcineva, şi dorinţă sexuală pentru alte persoane care nu au legătură cu aceşti parteneri. Pe scurt suntem capabili să iubim mai mult de o persoană în acelaşi timp. De fapt poţi să stai în pat noaptea şi să oscilezi de la sentimente profunde de ataşament faţă de o persoană, la sentimente profunde de dragoste romantică faţă de altcineva. Este ca şi cum ai avea o şedinţă de comitet în cap în timp ce încerci să te hotărăşti ce să faci.

Prin urmare, sincer, nu cred că suntem un animal care a fost construit pentru a fi fericit; suntem un animal care a fost construit pentru a se reproduce. Cred că ne găsim, ne făurim fericirea. Totuşi cred că putem să construim relaţii bune unii cu alţii.

Există tot felul de motive pentru care ne îndrăgostim de o persoană şi nu de alta. Potrivirea în timp este importantă. Vecinătatea este importantă. Misterul este important. Te îndrăgosteşti de cineva care este într-un fel misterios, în parte deoarece misterul creşte nivelul dopaminei din creier, şi probabil te duce dincolo de acel prag al îndrăgostirii. Te îndrăgosteşti de cineva care se potriveşte în ceea ce eu numesc “harta personală a dragostei”, o listă inconştientă de trăsături pe care ţi-o construieşti din copilărie şi până te maturizezi. Şi cred de asemenea că devii – că începi să fii atras de anumiţi oameni care au sisteme cerebrale oarecum complementare ţie. Dar vreau să vă spun o poveste despre asta – pentru a ilustra. Am tot vorbit până acum despre biologia dragostei. Dar vroiam să vă spun un pic şi despre felul în care ea creşte, despre magia ei. Este o poveste care mi-a fost spusă de cineva care tocmai o auzise- probabil o poveste adevărată. E vorba despre un absolvent care era îndrăgostit nebuneşte de o absolventă, dar ea nu îl iubea. Şi erau cu toţii la o conferinţă în Beijing. Şi el ştia din studiile noastre că dacă mergi şi faci ceva foarte nou cu cineva, poţi să creşti nivelul de dopamină din creier. Şi poate să declanşezi acest sistem al creierului pentru dragoste romantică. Astfel s-a decis el să pună ştiinţa la treabă şi a invitat-o pe această fată să meargă cu el la o plimbare cu ricşa. Eu nu am fost niciodată la o astfel de plimbare – dar se pare că mergi printre toate autobuzele şi camioanele, este o nebunie, este zgomotos şi este palpitant. S-a gândit el că asta va creşte nivelul dopaminei, iar ea se va îndrăgosti de el. Au plecat, iar ea ţipa, se strângea în el, râdea şi se distra de minune. Peste o oră au coborât din ricşa, iar ea îşi ridică braţele spre cer şi spune: “Nu-i aşa că a fost grozav?” şi “Nu-i aşa că era arătos acel conducător de ricşa!”

Concluzia: Există magie în dragoste! Dar voi termina prin a spune că acum milioane de ani am dezvoltat 3 imbolduri de bază: dorinţa sexuală, dragostea romantică şi ataşamentul faţă de un partener pe termen lung. Aceste circuite sunt puternic întipărite în creierul uman. Ele vor supravieţui atâta vreme cât va supravieţui specia noastră în ceea ce Shakespeare numea această buclă efemeră”- spune Helen Fisher- Why we love, why we cheat.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 1 =