Chestiunea Căsniciei


16 May 2018

De ce sunt căsniciile bune atât de rare- căsnicii care nu înăbușă potențialul evolutiv al partenerilor, căsnicii în care atmosfera nu e încărcată de tensiuni subiacente sau în care acestea sunt atât de intense, încât au dus la o indiferență binevoitoare? Ar fi posibil ca instituția căsătoriei să nu se poată împăca cu anumiți factori ai existenței umane? Este căsnicia probabil doar o iluzie pe cale de a dispărea, sau este omul modern incapabil de a-i da substanță? Recunoaștem eșecul ei sau pe al nostru atunci când o condamnăm? (…)

La suprafață, problema pare a fi foarte simplă, și foarte lipsită de speranță. Rutina traiului prelungit cu aceeași persoană duce la relații obositoare și plictisitoare în general… Astfel, se spune, că sunt inevitabile estomparea treptată și răcirea. Totuși…. a explica pierderea esenței și a strălucirii mariajului prin monotonia plictisitoare a anilor reprezintă doar o viziune superficială asupra situației.

Nu sunt greu de observat forțele subterane implicate, însă este neplăcut, precum orice privire în adâncuri.

Nu este necesar să studiezi ideile lui Freud pentru a recunoaște că vidul unui mariaj nu este cauzat de o simplă oboseală, ci este rezultatul unor forțe distructive ascunse, care au acționat în secret și care i-au slăbit fundația; că este, pur și simplu, sămânța ce încolțește din solul fertil al dezamăgirilor, neîncrederii, ostilității și urii.

Nu ne place să recunoaștem aceste forțe la noi înșine, deoarece pentru noi sunt de nepătruns. Simpla lor recunoaștere presupune că trebuie să ne adresăm nouă înșine cerințe incomode. (…) Întrebarea psihologică fundamentală trebuie să fie – cum apare aversiunea față de partener?

Sunt, în primul rând, câteva cauze de o natură foarte generală… Ele provin din limitările noastre umane de care suntem conștienți, fie că adoptăm versiunea Bibliei, potrivit căreia suntem toți păcătoși, fie că îi dăm dreptate lui Mark Twain că suntem toți un pic nebuni, fie că urmând o abordare mai educată, numim acest neajuns nevroză.

Toate aceste supoziții admit o singură excepție: noi înșine. Ați auzit vreodată astfel de cuvinte din partea cuiva care analiza perspectiva căsătoriei: eu voi căpăta cutare trăsături neplăcute cu timpul?

Imperfecțiunile partenerului își fac inevitabil apariția în lunga perioadă de trai în comun. Ele pun în mișcare o mică avalanșă care crește de la sine, pe măsură ce alunecă pe panta timpului. (…) Educația în privința căsniciei este atât de precară, încât cei mai mulți dintre noi nu știm că, în timp ce darul îndrăgostirii se primește, o căsnicie bună se construiește pas cu pas. (…) Aceasta implică o schimbare a propriei atitudini, în sensul unei renunțări interioare la pretenții în ceea ce-l privește pe partener. A se înțelege prin pretenții cerințe și nu dorințe.

O căsnicie poate avea un prognostic slab de la bun început, dacă nu alegem partenerul corect? (…) Ce se petrece de fapt aici? Este o lipsă de cunoaștere a celeilalte persoane? Sau este o orbire temporară apărută ca efect al îndrăgostirii?

Totuși, mi  se pare esențial de reținut că, de regulă, alegerile făcute într-o căsnicie voluntară pot să nu fie total «greșite». O anumită calitate a partenerului a corespuns în mod real așteptărilor noastre. Ceva din el chiar a promis să ne astâmpere dorul. E drept că dacă o parte din sine are puține lucruri în comun cu partenerul se va instaura inevitabil o înstrăinare, perturbatoare într-o relație de durată. Astfel, greșeala esențială a unei astfel de alegeri este că a fost făcută pentru a satisface un singur impuls. O sigură dorință s-a impus cu violență și a umbrit orice altceva. …De exemplu, într-un caz alegerea ar putea fi determinată de motive infantile încă puternice. Mă gândesc aici la un tânăr deosebit de dotat, aflat în plină ascensiune, care nutrea o dorință deosebit de adâncă de a avea o mamă, întrucât o pierduse pe a sa la vârsta de 4 ani. El s-a căsătorit cu o văduvă batrână, durdulie, care avea doi copii, și care îi era inferioară sub aspectul inteligenței și al personalității.

Ori să luăm cazul femeii care la 17 ani s-a măritat cu un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă, care prin constituția sa psihică și fizică seamăna izbitor de mult cu iubitul ei tată. Acest bărbat a făcut-o destul de fericită un număr de ani… până când ea și-a depășit năzuințele infantile. (…) În toate aceste cazuri, care sunt cu adevărat numeroase, prea mult din noi rămâne gol și neîmplinit. Împlinirea inițială este urmată de dezamăgire. Dezamăgirea nu este totuși echivalentă cu antipatia, însă constituie o sursă a ei (…)

Indiferent cât de civilizați suntem și cât de mult ne-am controla viața instinctuală, ține de natura noastră umană ca adânc, în noi, să resimțim o furie crescândă îndreptată împotriva oricărui om sau oricărei puteri care amenință să împiedice reușita eforturilor a căror miză are o importanță vitală.

Această furie poate să se strecoare înauntru și o va face fără ca noi să băgăm de seamă, totuși va fi foarte activă, chiar dacă putem refuza să-i vedem consecințele. (…)

Aș dori să mai adaug un grup, la care pericolul nu este cauzat atât de mult de strigența crescândă a dorințelor noastre de iubire, cât de conflictul provocat de așteptări contradictorii. (…) Este în natura lucrurilor ca aceste contradicții interioare să se exprime cel mai ușor pe tărâmul sexului. (…) Și este normal ca aceste așteptări felurite să fie aduse și în căsnicie.

Mi se amintește de un caz ce reprezintă prototipul multor altor cazuri asemănătoare. Este acela al unui bărbat molatic, dependent și cumva efeminat, care s-a însurat cu o femeie ce-l depășea cu mult în privința vitalității și a dimensiunilor și care constituia esența tipului matern. Era o uniune bazată pe dragoste adevărată. Totuși, dorințele acestui bărbat, cum se întâmplă adesea în cazul bărbaților, erau contradictorii. El era atras, de asemenea, și de o femeie ușuratică, cochetă și solicitantă și care reprezenta tot ceea ce prima femeie nu-i putea da. Iar acest dualism al propriilor sale dorințe i-a distrus căsnicia.

Am putea menționa aici cazurile acelor indivizi care, deși strâns legați de propriile familii, își aleg soții care sunt complet opuse mediului din care provin ei, în ceea ce privește rasa, înfățișarea, interesele și poziția socială. Astfel de oameni vor căuta mai târziu un gen mai familiar (…)

Sau mă pot gândi la femei ambițioase cu ele însele… dar care totuși nu îndrăznesc să-și realizeze visele, și așteaptă satisfacerea acestor dorințe de la soțul lor. El ar trebui să fie realizat, superior tuturor celorlalți, faimos și admirat. Desigur că unele femei vor fi mulțumite ca soții lor să le împlinească toate așteptările. Totuși, se întâmplă tot adesea ca, pe parcusrul unei astfel de căsnicii, soția să nu tolereze ca toate așteptările să fie împlinite de partener, datorită propriei sale sete de putere…

În cele din urmă, sunt femei care aleg un soț efeminat, delicat și slab. Ele sunt motivate de propria lor atitudine masculină deși, adesea, nu conștientizează acest lucru. În interior, ele nutresc și dorința de a fi posedate cu forță de un mascul brutal, puternic. Prin urmare, îi vor purta pică soțului pentru incapacitatea lui de a satisface ambele seturi de așteptări și-l vor disprețui în secret pentru slăbiciunea sa.

Astfel de conflicte pot duce pe diverse căi la repulsia față de partenerul de viață. (…)

Multe întâmplări nefericite dintr-o căsnicie oferă imaginea unui conflict centrat numai în jurul partenerului respectiv și sunt resimțite ca atare. Astfel, este ușor să ne convingem că nimic din toate acestea nu ni s-ar fi putut întâmpla, dacă ne-am fi ales o altă pereche. Avem tendința de a trece cu vederea că factorul decisiv poate fi prea bine propria noastră atitudine interioară față de sexul opus și că aceasta se poate exprima într-o manieră similară în relația noastră cu oricare alt partener. Cu alte cuvinte, dintre toate dificultățile care apar adesea într-o căsnicie, partea leului este reprezentată de contribuția noastră și se datorează propriei evoluții. (…)

Neîncrederea tainică dintre bărbat și femeie, pe care o găsim atât de frecvent într-o formă sau alta, nu izvorăște, de obicei, din experiențele negative ale ultimilor noștri ani. Deși preferăm să credem că provine din astfel de întâmplări, aceasta neîncredere se naște din copilărie. (…) Adaug câteva observații pentru o mai bună înțelegere. Este vorba despre una dintre acele intuiții fundamentale și, probabil, nepieritoare, pe care i-o datorăm lui Freud, și anume că iubirea și pasiunea nu apar pentru prima dată la pubertate, copilul mic fiind deja capabil să simtă, să dorească și să solicite cu ardoare. Natura sa nefiind încă distrusă și inhibată…. este capabil să trăiască aceste sentimente cu o intensitate destul de diferită decât cea a adulților.(…) Pe parcursul acestor experiențe de iubire timpurii, copilul va trece, de obicei, prin neplăcerile frustrările, dezamăgirile, respingerilor și sentimentelor de gelozie neajutorată. De asemenea, el va fi suportat minciuni și pedepse și amenințări. Urme ale acestor experiențe de iubire timpurii vor ramâne pentru totdeauna și vor afecta relația ulterioară cu sexul opus. Deși între aceste urme există infinite diferențe de la caz la caz, din diversitatea de atitudini ale ambelor sexe rezultă un tipar ușor de recunoscut.

La bărbat descoperim frecvent următoarele rămășite ale relației timpurii cu mama. Mai întâi este o îndepărtare de femeia amenințătoare. De vreme ce creșterea copilului îi este încredințată, de obicei, mamei, de ea sunt legate nu numai prima experiență a căldurii, grijii și tandreței, ci și primele noastre interdicții (…) Adesea avem impresia că în fiecare bărbat sălășuiesc rămășite ale acestor experiențe primare; mai ales când vedem ce sentiment fericit de despovărare împărtășesc bărbații când se află între ei, indiferent dacă este vorba de sport, cluburi, știință sau chiar de război. Par niște elevi ușurați care au scăpat de supraveghere! (…)

O a două trăsătură care trădează existența unei relații de dependență maternă nerezolvată este ideea sfințeniei femeii, care a atins cea mai înaltă expresie a sa în cultul Fecioarei.

Este posibil ca ea să aibă câteva aspecte frumoase în viața de zi cu zi, dar reversul medaliei este destul de periculos. Aceasta, întrucât în cazurile extreme duce la convingerea că femeia serioasă, respectabilă este asexuată și dorințele sexuale ce o au drept obiect ar umili-o. (…)

O a treia trăsătură care mi se pare caracteristică atitudinii bărbatului față de femeie este groaza lui că ar fi incapabil să o satisfacă. Este frica lui de cerințele ei în general și de cerințele ei sexuale în particular. Este o frică înrădăcinată într-o oarecare măsură în condițiile biologice, atâta timp cât bărbatul trebuie să-și dovedească iar și iar bărbăția în fața femeii, pe când femeie este capabilă să aibă act sexual, să conceapă și să dea naștere chiar frigidă fiind. Din punct de vedere ontologic acest tip de teamă își are originile în copilărie, când băiețelul se simțea bărbat, dar se temea însă, că masculinitatea sa va fi ridiculizată (…) Urme ale acestei nesiguranțe vor persista mai frecvent decât suntem dispuși să recunoaștem, adesea ascunse în spatele unei exagerări a masculinității ca valoare în și prin sine, nesiguranța trădându-se, totuși, prin încrederea inconstantă a bărbatului în relațiile cu femeia.

Aceste câteva exemple au fost alese…. pentru a arăta că este posibil ca anumite atitudini față de sexul opus să fi fost dobândite în copilărie, acestea exprimându-se inevitabil în relațiile viitoare, cu precădere în căsnicie, și fiind relativ independente de personalitatea partenerului. (…)

Dintre dificultățile pe care soția le aduce în cuplu, un dar de o valoare îndoielnică al primilor săi ani, voi menționa numai una: frigiditatea. Că are o importanță intrisecă sau nu, poate fi discutabil, dar ea este un semn al unei tulburări în relație cu bărbatul. (…)

Când am afirmat că frigiditatea este întotdeauna o expresie a respingerii bărbatului, nu mă refeream la ostilitatea fățișă împotriva acestuia. Astfel de femei pot fi foarte feminine prin construcția corporală, felul de a se îmbrăca și comportament. Pot da impresia că întreaga lor viață este «acordată la dragoste». Mă refer la ceva mai profund- o incapacitate de a iubi cu adevărat. Aceste femei vor prefera să-și urmeze propriul drum sau să-și îndepărteze bărbatul cu gelozie, cerințele, cicăleala sau plictiseala lor.

Cum apare o astfel de atitudine? (…) Probabil că există un singur factor care, în ultimă instanță, este suficient de puternic pentru a ne îndepărta de trebuințele vitale: angoasa. Dacă dorim să-i înțelegem originea și evoluția… trebuie să privim mai îndeaproape la soarta tipică a pulsiunilor instinctuale ale copilului de sex feminin. Prin acțiunea diverșilor factori ce pot fi găsiți aici, rolul feminin îi poate părea periculos fetiței, ajungând să-i repugne. Este ușor de ghicit semnificația ascunsă a agoaselor tipice primei copilării, cu simbolismul lor transparent. Ce altceva ar putea însemna teama de tâlhari, șerpi, animale sălbatice și furtuni, dacă nu frica feminină față de forțele copleșitoare care pot învinge, penetra sau distruge? Există angoase adiționale, legate de premoniția timpurie instinctivă a maternității. Pe de o parte, fetița se teme că va trăi acest eveniment misterios și înspăimântător în viitor și, pe de altă parte, se teme că nu va avea niciodată șansa să îl trăiască.

Fetița scapă într-un mod tipic de aceste sentimente incomode, refugiindu-se într-un rol masculin… Aspecte mai mult sau mai puțin distincte ale sale pot fi observate între 4 și 10 ani. Înainte și în timpul pubertății, comportamentul băiețesc zgomotos dispare, pentru a face loc unei atitudini feminine. Totuși, unele rămășite puternice și incomode pot continua să persiste dincolo de aparențe și să se manifeste în câteva feluri: ca ambiție, ca instinct de putere, ca resentiment împotriva bărbatului…. și în cele din urmă ca inhibiție sau blocaj total în trăirea împlinirii sexuale cu un bărbat. (…)

Dacă privim căsnicia ca întreg, ajungem să observăm că fundalul din care provine frigiditatea și felul prin care se exprimă în atitudinea totală față de soț sunt mult mai serioase decât simptomul în sine, luat drept o ratare a plăcerilor…

Aș vrea să mă mai limitez la o singură întrebare. Este posibil ca o căsnicie în esență reușită să aibă de suferit din venirea unui copil?(…) Răspunsul va depinde de structura interioară a fiecărei căsnicii. Prin urmare, întrebarea mea va trebui să aibă o formă mai specifică. Poate o relație până în acel moment bună între partenerii de cuplu să fie deteriorată de sosirea unui copil? Deși o astfel de consecință pare a fi paradoxală din punct de vedere biologic, este posibil să apară în anumite condiții psihologice. Se poate întâmpla, de exemplu, ca un bărbat care este puternic atașat inconștient de propria mamă, să ajungă să-și perceapă soția ca pe o figură maternă, odată ce ea însăși a devenit mamă, astfel încât să-i devină dificil să se apropie sexual de ea. O astfel de schimbare de atitudine poate fi apărată raționalizând că soția și-a pierdut farmecul în urma sarcinii, nașterii și alăptatului. Prin astfel de raționalizări încercăm, de obicei, să ne împăcăm cu acele emoții sau inhibiții care ies la suprafață din profunzimile inconprehensibile ale ființei noastre.

Varianta feminină presupune că, printr-o anumită distorsiune a dezvoltării sale, toate aspirațiile sale feminine să se focalizeze asupra copilului. În consecință ea iubește la bărbatul matur numai copilul, copilul pe care el însuși îl reprezintă pentru ea și copilul pe care el trebuie să i-l ofere. Dacă o astfel de femeie chiar are un copil, soțul devine inutil, chiar enervant prin solicitările pe care i le adresează. Astfel, în anumite condiții psihologice, și copilul poate deveni o cauză a înstrăinării și antipatiei.

Aș dori să mă opresc aici, cel puțin pentru moment, deși nici măcar nu m-am apropiat de alte posibilități importante de conflict, precum aceea care apare din homosexualitatea latentă. (…) Prin urmare, ideea de la care pornesc este următoare:

Când scânteia unei căsnicii se stinge, sau când intervine o a treia persoană, lucruri pe seama cărora punem, de obicei, destrămarea unei căsnicii, acestea sunt deja o consecință a unei anumite evoluții. Ele sunt rezultatul unui proces pe care, de regulă, nu îl percepem, dar care va duce, treptat, la o antipatie față de partener.

Cauzele acestei antipatii au o legătură mult mai slabă decât credem cu aspectele supărătoare ale partenerului și mult mai mare cu conflictele nerezolvate pe care le aducem în căsnicie din propriul nostru proces de dezvoltare.

Astfel, problemele unei căsnicii nu se rezolvă prin povețe despre datorie și renunțare, nici recomandând acordarea unei libertăți nelimitate instinctelor. Celei dintâi nu-i mai găsim sensul în prezent, iar ultima este evident că nu ne susține în căutarea fericirii, dincolo de pericolul pierderii celor mai bune valori ale noastre. Destul de practic, întrebarea ar trebui pusă mai degrabă în felul următor: care dintre factorii ce duc la aversiunea față de partener pot fi evitați? Care pot fi reduși? Care pot fi depășiți?

Disonanțele excesiv de nocive ale procesului de dezvoltare pot fi evitate, cel puțin în ceea ce privește intensitatea lor. Se poate spune, pe bună dreptate, că șansele unei căsnicii depind de gradul de stabilitate emoțională dobândit de ambii parteneri înainte de a se căsători.

Multe dificultăți par inevitabile. Poate că ține de natura noastră umană să așteptăm ca împlinirea să ne fie oferită în dar, în loc de a munci pentru ea. O relație intrinsec bună între sexe, adică lipsită de angoasă, poate rămâne un ideal de neatins. Trebuie, de asemenea, să învățăm să acceptăm că unele dintre așteptările noastre contradictorii aparțin parțial naturii noastre, recunoscând astfel imposibilitatea de a le satisface într-o căsnicie (…)

– extrase din lucrarea Chestiunea Căsniciei, cartea Psihologia Femeii (ed. Trei), autor Karen Horney- (1885 –1952) psihanalist din curentul neo-freudian.

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 + 2 =