Spaima de femeie

23 Aug 2015

Nu e vorba că mă tem de ea

Ea are o răutate intrinsecă, este capabilă de orice nelegiure, un animal de pradă, un vampir, o vrăjitoare…

“Reprezentanții sexului masculin nu precupețesc nici un efort pentru a da un chip forței violente prin care bărbatul se simte atras de femeie și, făcând pereche cu dorința, spaimei că prin ea ar putea muri și dispărea. (…) Ulyse a fost nevoit să-și roage echipajul să-l lege de catarg pentru a scăpa de fascinația sirenelor. Puțini pot rezolva enigma Sfinxului și majoritatea celor care încearcă își pierd viața. (…) Zeița Kali dansează pe cadavrele bărbaților măcelăriți. Puterea lui Samson, pe care nici un bărbat nu îl putea înfrânge, este furată de Dalila. Iudita îl decapitează pe Holofern după ce i s-a dăruit. Salomeea poartă capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie. Vrăjitoarele sunt arse deoarece preoții bărbați se tem de lucrarea diavolului din ele. «Duhul Pământului» al lui Wedekind distruge fiecare bărbat care cedează farmecelor sale, nu dintr-o răutate ieșită din comun, ci pur și simplu pentru că asta este natura ei. Sunt infinite astfel de exemple; întotdeauna, peste tot, bărbatul tinde să se elibereze de spaima de femeie, obiectivând-o. (…)

N-ar putea fi aceasta una dintre principalele rădăcini ale întregului elan masculin către o muncă creativă – conflictul fără sfârșit dintre dorul bărbatului de femeie și spaima pe care o resimte față de ea. (…)

Bărbatul are motive strategice foarte vădite pentru a ascunde această spaimă. Însă, de asemenea, el încearcă prin orice mijloc să o nege și față de el însuși. Acesta este scopul eforturilor la care ne-am referit, de a o «obiectiva» în activitatea creativă artistică și științifică. Putem presupune că până și atunci când glorifică femeile, bărbatul nu o face numai din nesațul de iubire, ci și din dorința de a-și ascunde spaima. Totuși, o alinare similară este de asemenea căutată și găsită în desconsiderarea femeilor, pe care bărbații o afișează adesea cu ostentație în atitudinile lor. Atitudinea de dragoste semnifică: «nu am de ce să mă tem de o ființă atât de minunată, de frumoasă, de sfântă». Aceea de desconsiderare presupune: «ar fi prea ridicol să mă tem de o creatură care, oricum ai lua-o, este demnă de milă». Această ultimă modalitatea de a-și risipi angoasa are un avantaj deosebit pentru bărbați: contribuie la susținerea stimei sale de sine masculine. Cea din urmă pare a fi mult mai amenințață, în însuși miezul său, prin recunoașterea spaimei de femeie decât prin admiterea spaimei de un bărbat (tatăl) (…)

Această spaimă de vagin în sine…. apare în visele analizanzilor de sex masculin. Întrucât toți psihanaliștii cunosc astfel de vise, nu este nevoie decât să le schițez în linii mari: de exemplu, un atomobil trece în viteză și, deodată, cade într-o groapă și se face bucăți; o barcă navighează pe un canal îngust și este brusc înghițită de un vârtej periculos; un beci cu plante și animale ciudate, pătate de sânge; cineva se cațără pe un horn și este în pericol de a fi ucis s.a.m.d (…)

Fără îndoială că spaima de vagin se ascunde adesea în spatele spaimei de tată care este, de asemenea, prezentă; sau, în limbajul inconștientului, în spatele spaimei de penis aflat în vaginul femeii.

Sunt două motive pentru aceasta. În primul rând… stima masculină suferă mai puțin în acest fel și, în al doilea rând, frica de tată devine mai palpabilă, căpătând o natură mai puțin neliniștitoare. Am putea-o compara cu diferența dintre teama de un dușman real și teama de o fantomă. (…)

Toate acestea mă determină să cred că, probabil, spaima bărbatului de femeie (mamă) sau de organul genital feminin este mai adânc înrădăcinată, are o mai mare greutate și este, de obicei, mai energic refulată decât spaima de bărbat (tată), iar efortul de a găsi penisul femeii reprezintă, înainte de toate, o încercare spasmodică de a nega, funestul organ genital feminin.

Are această angoasă vreo explicație ontogenetică? Sau este mai degrabă (în cazul ființelor umane) o parte integrantă a existenței și comportamentului masculin? Starea de letargie – chiar moartea- care apare frecvent după împerechere la animalele de sex masculin aruncă vreo lumină asupra sa? Sunt dragostea și moartea mai intim legate una de alta pentru mascul decât pentru femelă, la care uniunea sexuală poate produce o nouă viață? Simte bărbatul, împreună cu dorința sa de a cuceri, un dor secret de a dispărea în actul reuniunii cu femeia (mama)? Să fie acest dor subiacent «instinctului morții»? Și voința lui de a trăi să fie aceea care reacționează cu angoasă în fața lui?

Când ne străduim să înțelegem această angoasă…. nu ne este de mare ajutor ideea lui Freud potrivit căreia diferența dintre sexualitatea infantilă și sexualitatea adultă este tocmai aceea că vaginul rămâne «nedescoperit» pentru copil. Conform acestei perspective, nu putem vorbi propriu-zis de întâietate genitală; am putea- denumi mai corect întâietatea falusului. Așadar, ar fi mai bine să descriem perioada organizării genitale infantile drept «stadiu falic». Numeroasele consemnări despre băieți aflați în această etapă de viață nu lasă nici o îndoială în privința corectitudinii observațiilor pe care se bazează teoria lui Freud. Însă, dacă privim mai îndeaproape trăsăturile esențiale ale acestui stadiu, nu ne putem abține să nu ne întrebăm dacă descrierea sa cuprinde genitalitatea infantilă inrtinsecă în manifestarea sa specifică, sau se aplică numai unei etape mai târzii a sa? Freud afirmă că este tipică focalizarea interesului băiatului, într-o manieră vădit narcisică, asupra propriului penis. (…) Un rol foarte important îl joacă întrebările legate de existența și mărimea falusului la alte ființe umane.

Dar, cu siguranță, esența impulsurilor falice propriu-zise, a căror origine se află în senzațiile organice, este o dorință de a penetra. Existența acestor impulsuri cu greu poate fi pusă la îndoială; se manifestă prea clar în jocurile copiilor și în psihanaliza copiilor mici. (…)

Dar, dincolo de toate acestea, mi se pare improbabil… ca existența unui orificiu specific feminin să ramână «nedescoperită». Desigur, pe de o parte, un băiat va conchide automat că toți ceilalți sunt făcuți ca el; dar pe de altă parte impulsurile sale falice îl îndeamnă instinctiv.. să caute deschizătura adecvată în corpul feminin (…)

horneys1Foto

La pubertate, sarcina unui băiat este, evident, nu numai aceea de a se elibera de atașamentul incestuos față de mamă ci, într-un sens mai general, de a-și controla spaima față de întregul sex feminin. Succesul său se instaurează treptat; mai întâi, el întoarce de tot spatele fetelor și numai atunci când masculinitatea îi este complet trezită, aceasta îl conduce dincolo de pragul angoasei.

Însă, de regulă, conflictele pubertății nu fac decât să reînvie conflictele aparținând primei coaceri a sexualității infantile, iar cursul pe care îl iau, este adesea, în mod esențial, o copie fidelă a unei serii de experiențe timpurii. (…) La pubertate, un băiat normal este deja conștient de prezența vaginului, însă spaima de femeie este provocată de ceva straniu, nefamiliar și misterios. Dacă bărbatul adult continuă să privească femeia ca pe un mare mister, în care rezidă un secret pe care nu-l poate ghici, acest sentiment al său se poate raporta, în cele din urmă, numai la un singur atribut al ei: misterul maternității. Tot restul este doar o rămășiță a spaimei de aceasta.

Care este originea acestei angoase? Care sunt caracteristicile sale? Și care sunt factorii care întunecă relațiile timpurii ale băiatului cu mama sa? (…)

Freud a subliniat cel mai evident dintre factori:

Mama este prima care interzice activitățile instinctuale, întrucât ea are grijă de copil când este doar un bebeluș. În al doilea rând copilul resimte, evident impulsuri sadice împotriva trupului mamei sale, pesemne asociate cu furia stârnită cu interdicțiile puse de ea și, conform legii talionului, această mânie a lăsat în urmă un rest de angoasă.

În cele din urmă… soarta specifică a impulsurilor genitale constituie un alt astfel de factor. Diferențele anatomice dintre sexe duc la situații complet diferite. (…) Prin natura sa condiționată biologic, fata dorește să primească, să încorporeze; ea simte sau știe că organul ei genital este prea mic pentru penisul tatălui său, iar de aici angoasa directă cu care reacționează la propriile sale dorințe genitale; ea se teme că o satisfacere a dorințelor sale ar avea drept rezultat distrugerea sa ori a organului său genital.

Băiatul, pe de altă parte, simte sau gândește instinctiv că penisul său este mult prea mic pentru organul genital al mamei și reacționează cu spaima propriei sale inadecvări, a respingerii și ridicularizării. Astfel, angoasa sa este situată într-o zonă complet diferită de a fetei; spaima sa originară de femei nu este deloc angoasa de castrare, ci o reacție la amenințarea stimei de sine. (…) În ambele cazuri, este dată o lovitură impulsurilor libidinale. Dar frustrarea fetei cunoaște o anumită consolare – ea își păstrează integritatea fizică. Însă băiatul este lovit în al doilea punct sensibil – sentimentul inadecvării genitale, care a însoțit încă de la început, după cum se pare, dorințele sale libidinale. Dacă presupunem drept cel mai general motiv al mâniei violente eșecul impulsurilor, care, în acea clipă, sunt de o importanță vitală, rezultă că frustrarea băiatului de către mama sa trebuie să-i stârnească acestuia o furie dublă: mai întâi, prin reîntoarcerea libidoului asupra lui însuși și, apoi, rănirea respectului său de sine masculin. (…) Rezultatul este că impulsurile sale falice de penetrare se asociază cu mânia stârnită de frustrare, iar impulsurile capătă o nuanță sadică. (…)

Dacă adaosul de impulsuri distructive este cu adevărat seminificativ, potrivit legii talionului, organul genital al mamei se transformă într-un obiect de angoasă directă. Astfel, dacă la început îi devine dezagreabil prin asocierea sa cu respectul de sine vătămat, va ajunge printr-un proces secundar (prin intermediul angoasei frustrării) un obiect al angoasei de castrare. Și probabil că aceasta este foarte frecvent consolidată atunci când băiatul observă urme de menstruație. (…)

Sunt de părere că angoasa asociată stimei sale de sine lasă urme mai mult sau mai puțin vizibile fiecărui bărbat și conferă atitudinii sale generale față de femei o notă aparte care, fie nu există în atitudinea femeilor față de bărbați, fie dacă există este dobândită secundar. Nu face parte din natura noastră feminină. (…) Judecând după propria mea experiență…. intuiesc faptul că rana timpurie adusă stimei sale de sine este, probabil, unul dintre factorii capabili de a dezgusta băiatul de rolul său masculin.

Reacția sa tipică față de acea rana și față de spaima de mamă rezultată de acolo este, firesc, de a-și retrage libidoul dinspre ea și de a-l concentra asupra lui însuși și organul său genital. Din punct de vedere economic, acest proces este dublu avantajos; îi permite să scape de situația neplăcută sau încărcată de angoasă care s-a creat între el și mama sa, și, îi restaurează stima masculină de sine, consolidându-i reactiv narcisismul falic. Organul genital feminin nu mai există pentru el; vaginul «nedescoperit» este un vagin negat. Această etapă a dezvoltării sale coincide, pe deplin, cu stadiul falic freudian.

În consecință, atitudinea iscoditoare care domină acest stadiu și natura specifică a întrebărilor băiatului trebuie înțelese ca o retragere din fața obiectului, urmată de o angoasă nuanțată narcisic. Astfel, prima sa reacție este aceea de intensificare a narcisismului falic. Drept rezultat, reacția lui față de dorința de a fi femeie, pe care băieții mai mici o nutresc fără jenă, este acum parțial o angoasă reînnoită că ar putea fi luat în serios și parțial o angoasă de castrare. (…) O caracteristică a stadiului falic subliniată de Freud înfățișează cu o claritate deosebită cicatricea narcisică lăsată de relația băiețelului cu mama sa:

Se comportă ca și cum ar întrezări că acest membru ar putea și ar trebui să fie mai mare.

Trebuie să amplificăm observația, afirmând că acest comportament debutează, într-adevăr, în stadiul falic, dar nu încetează cu el; din contră, este etalat în mod naiv în copilărie și persistă mai târziu fie ca o angoasă ascunsă, legată de mărimea penisului subiectului și de potența sa, fie ca o mândrie mai puțin camuflată în ceea ce le privește.

În concluzie, una dintre exigențele diferențelor anatomice dintre sexe este aceasta: bărbatul este obligat, de fapt, să-și dovedească bărbăția în fața femeii. Pentru ea nu există vreo necesitate asemănătoare. Chiar dacă este frigidă, poate întreține un act sexual, poate concepe și purta un copil. Rolul ei este doar acela de a fi, nu de a face – fapt ce i-a umplut dintotdeauna pe bărbați cu admirație și resentiment. Pe de altă parte, bărbatul trebuie mereu să facă pentru a se împlini. Idealul «eficienței» este un ideal tipic masculin. (…)

În viața sexuală vedem cum simpla sete de iubire care-i împinge pe bărbați spre femei este foarte adesea eclipsată de copleșitoare compulsie interioară de a-și dovedi iar și iar masculinitatea în fața lor și a celorlalți. Prin urmare, un bărbat de acest tip, în forma sa extremă, are un singur interes: să cucerească (…)

O altă modalitate de a reduce sensibilitatea cicatricei narcisice este adoptarea atitudinii descrise de Freud ca nevoia de degradare a obiectului sexual. Faptul că un bărbat nu dorește o femeie care îi este egală sau chiar superioară n-ar putea fi explicat prin apărarea stimei de sine amenințate, urmând acel principiu foarte util al strugurilor acri? (…) Aceasta ne duce la o a treia cale, cea mai importantă și mai amenințătoare pentru consecințele sale culturale: aceea a diminuării stimei de sine a femeii. (…) Ideea că femeile sunt creaturi infantile …și incapabile, astfel, de responsabilitate și independență, este opera tendinței masculine de a diminua stima de sine a femeii. Când bărbații își justifică atitudinea arătând că un foarte mare număr de femei corespund, cu adevărat, acestei descrieri, trebuie să ne gândim dacă acest tip de femeie nu a fost cumva cultivat printr-o selecție sistematică realizată de bărbați. Este nesemnificativ faptul că mințile indivizilor, de un calibru mai ridicat sau mai redus, de la Aristotel până la Moebius, au cheltuit o uimitoare cantitate de energie și abilitate intelectuală pentru a dovedi superioritatea principiului masculin.

Ceea ce contează cu adevărat este că stima de sine mereu precară a «omului mediu» îl determină să aleagă la nesfârșit același tip de femeie infantil, lipsit de afecțiune maternă și isteric și, procedând așa, să expună fiecare nouă generație influenței unor astfel de femei”- extrase din lucrarea Spaima de Femeie, cartea Psihologia Femeii (ed. Trei), autor Karen Horney- (1885 –1952) psihanalist din curentul neo-freudian.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Sclavul virtual Says: March 14, 2015 at 6:01 pm

    “Ea are o răutate intrinsecă, este capabilă de orice nelegiure, un animal de pradă, un vampir, o vrăjitoare”

    Bernard Montorgueil – “Barbara” (fazele sunt, totuşi, consensuale !):

    C’était près de Hambourg, la ville du monde où fleurissaient le plus librement le plus de passions étranges, dans cette célèbre « Maison des Amazones » que dirigeait Frau Doktor Gutlieb. Venues souvent de fort loin, là se rencontraient, lesbiennes ou non, toutes sortes de dominatrices férues de cruautés perverses ou amateurs de plaisirs raffinés. Quels que fussent leurs goûts, elles se savaient assurées d’y trouver, toujours disponibles pour les satisfaire, un choix d’esclaves bien dressés et d’une parfaite qualité. En effet, sauf quelques jeunes garçons « pensionnaires », momentanément séquestrés sous des prétextes éducatifs, les esclaves qu’on trouvait dans la maison, en faisaient volontairement partie ou s’y rendaient de leur plein gré. Tel, par exemple ce Karl P…, fils d’un haut fonctionnaire de la justice, masochiste et fétichiste fervent, que cet après-midi là, Frau Gutlieb était en train de présenter à la Princesse von W… Celle-ci, dont un soupçon de sang noir sexualisait étrangement la beauté, n’était en réalité qu’une américaine riche à laquelle le bonheur des temps avait permis de s’acheter pour son titre un authentique vieux prince désargenté. Masquée, bien entendu, Barbara von W… fumait, assise sur le bras d’un fauteuil, dans le bureau de la Directrice et, ayant refusé déjà deux candidats, examinait, d’un regard froid, le bel animal humain qui lui était maintenant proposé.

    http://4.bp.blogspot.com/-l420H1vz5iY/TbxKl9QIgPI/AAAAAAAAA9E/hVX6wUFqxRU/s1600/0014.jpg

    — Je prendrai celui-ci, Frau Doktor. Vous pouvez le faire conduire dans le souterrain. Mais ôtez d’abord la chaîne et la laisse. L’anneau suffit.
    — Oh, Princesse, je me permets de déconseiller cette imprudence. Il a été parfaitement dressé, mais pourtant…
    — Veuillez faire ce que je dis, Frau Gutlieb. Je ne les attache que quand c’est indispensable pour les obliger à tenir une position. Autrement, je préfère les avoir libres devant ma cravache. Vous lui enlèverez aussi cette bête de muselière. J’aime leur parler et qu’ils puissent me supplier. Et, naturellement, les entendre quand ils crient.
    — À vos ordres, Princesse.
    — Ah, une chose encore ! Sexuellement, je tiens à ce qu’ils aient toute leur force. Voici donc deux ampoules et une seringue. Qu’on lui fasse tout d dans le petit salon d’habillage. J’aurai l’honneur de vous conduire dès que…
    — Inutile, Frau Doktor, je préfère entrer seule. Simplement, que l’esclave se trouve dans la cage, comme je l’ai dit. Je l’en ferai sortir moi-même. Ce sera bien ainsi. Vous pouvez l’emmener. Je descendrai dans quelques instants. Et, sans plus regarder le mâle qu’elle venait de choisir, elle se leva, prit sur le bureau une autre cigarette et l’alluma.e suite ces deux piqûres. Mes costumes sont là ?
    — Oui Princesse, la femme de chambre les a préparés. Lorsqu’un peu plus tard, Barbara pénétra dans la « chambre de douleur », la première chose qu’elle vit, ce fut, dans le cachot grillé, l’esclave nu qui lui était livré comme elle l’avait prescrit. Les nerfs déjà tendus, elle vint se planter devant la cage, autant pour examiner sa proie prochaine que pour vérifier une fois de plus le pouvoir de son impérieuse beauté. Sans masque maintenant, campée dans une attitude provocante et dédaigneuse, elle guettait les premiers effets de cette irrésistible sexualité qui émanait d’elle et asservissait toujours les mâles à l’acceptation de ses férocités. […]

    http://3.bp.blogspot.com/-UVfQ8quWAMI/TbxKnFBPZ_I/AAAAAAAAA9I/lUkVV1rmR6o/s1600/0015.jpg

    – Pour commencer, mets tes mains derrière toi et présente-les moi. Allons ! Plus près !

    Dés qu’il eut obéi, Barbara lui passa aux poignets des menottes en acier, puis elle le repoussa.
    Encore hébété, il se plaqua contre la grille. Brutalement, de sa main gantée, Barbara lui saisit les testicules et les maintint avec force. Puis, avec la pointe rougie, elle traça lentement sur la poitrine un grand B. L’homme, hurlant, tenta de s’éloigner mais l’emprise de la main sur ses parties ne se relâchait pas. De nouveau, la terrible pointe s’appliqua, traçant au dessus de l’initiale une couronne princière. Barbara fit ensuite quelques retouches et, alors seulement, le libéra.

    http://2.bp.blogspot.com/-EZnKhDVak18/TbxKwQkNWVI/AAAAAAAAA9o/eXivHWLN4m0/s1600/0023.jpg

    Şi textul ilustrat, aproape integral, pe Google books:

    http://books.google.ro/books?id=rvR3c1bX2bYC&pg=PA211#v=onepage&q&f=false

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.