Vorbe, frați și surori…


18 Nov 2018

Te-ai întrebat vreodată cât contează gura lumii în dezvoltarea ta sufletească, și cât te pot influența prejudecățile sociale, ca de exemplu femeia aparține sexului slab?.

Femeia este o ființă inferioară barbatului- este (încă) o idee atât de răspândită, încât apare ca un bun comun al umanităţii. Un “bun” ce poate să fie extrem de nociv în dezvoltarea psihică a unei fetițe care, de mic copil, află că aparține unei categorii inferioare. Sigmund Freud merge mai departe în analiza sufletului, și vorbește despre dezamăgirea resimțită de o fetiță când descoperă că nu este deținătoarea unui penis. Teoria psihanalitică în acest sens.. nu reprezintă subiectul dezbătut acum, așa că păstrăm linia adleriana și săpăm puțin printre prejudecăți.

Diviziunea muncii este de aşa natură, încât asigură prerogative grupului privilegiat al bărbaţilor. (…) Dincolo de strânsa solidaritate dintre cele două sexe, este evident că o asemenea tensiune conduce la o continuă subminare a armoniei lor psihice, la ample perturbaţii din care rezultă un climat psihic general resimţit ca extrem de chinuitor pentru ambele părţi ale neamului omenesc.

Educaţia care se practică azi în familie este axată pe aspiraţia către putere şi pe înclinaţia de a preţui privilegiile masculine şi de a le promova. Căci de obicei copilul îl are în faţa ochilor pe bărbat, pe tată, ca simbol al puterii. (…)Avantajele pe care le oferă de multe ori masculinitatea sunt extrem de seducătoare. Nu trebuie să ne surprindă faptul că şi la fete găsim adesea cazuri când linia lor directoare are în vedere un ideal masculin, fie ca o dorinţă irealizabilă sau ca etalon de evaluare a propriei conduite, fie ca mod de a se prezenta şi acţiona. (…)

Fata aude zi de zi, la fiece pas, pe toate tonurile, repetându-se că fiinţele de sexul ei sunt incapabile, apte doar pentru munci mai uşoare, auxiliare. Este absolut clar că fetiţa, în imposibilitatea ei infantilă de a verifica adevărul unor asemenea judecăţi, va socoti ca pe un destin implacabil incapacitatea feminină şi, în cele din urmă, se va supune ea însăşi acestui pretins destin. Aşadar, în societatea noastră nu este uşor pentru o fată să-şi menţină încrederea în sine şi îndrăzneala”- Alfred Adler.

Conform autorului prejudecățile sociale despre femeie, pot provoca respingerea de către reprezentantele genului tocmai a rolului de femeie. În opoziţia faţă de rolul de femeie se pot distinge câteva tipuri de femei.

Primul tip a şi fost schiţat. Sunt acele fete care în dezvoltarea lor adoptă o orientare activă, „masculină”. Celuilalt tip îi aparţin femeile care îşi trăiesc viaţa cu un fel de resemnare şi pun în evidenţă un incredibil grad de acomodare, de supunere şi smerenie. Ele nu sunt în stare să aducă celor apropiaţi vreo mulţumire de durată. (…) Un al treilea tip pare să includă acele femei care de fapt nu refuză rolul lor feminin, dar care, în consecinţă, sunt chinuite de conştiinţa faptului că sunt nişte fiinţe inferioare, osândite să joace un rol secundar. Ele sunt pe deplin convinse de inferioritatea femeii, socotind că numai bărbatul ar fi chemat să realizeze lucruri de ispravă. (…)

La baza tuturor acestor fenomene, pe care le-am examinat, se află distorsiuni ale civilizaţiei noastre. De îndată ce o prejudecată şi-a făcut drum aici, ea se extinde şi este de regăsit pretutindeni. Aşa stau lucrurile cu prejudecata referitoare la inferioritatea femeii. Neîncrederea care domneşte între sexe subminează orice apropiere, iar de pe urma acestui fapt suferă întreaga umanitate. Idealul excesiv al masculinităţii înseamnă provocare, permanentă seducţie, veşnic neastâmpăr, din care nu rezultă decât pretenţii ale vanităţii, satisfacţii unilaterale, o poziţie privilegiată, ceea ce contrazice condiţiile naturale ale vieţii umane în comun”- Alfred Adler.

Frați și surori

Întoarcem fila, abandonăm capitolul –Prejudecăți- și în încheierea acestei călătorii prin suflet, marcată de condeiul adlerian, ne reîntoarcem la primul mediu în care fiecare om se integrează după nașterea sa, și anume familia.  Pentru a cunoaște un om este important să se cunoască împrejurările vieţii sale.  O împrejurare de acest fel, care ține de constelația familiei, este poziţia avută în rândul fraţilor şi surorilor, locul și rolul din familie. Adler susține că această poziție de mezin, primul copil, secundul, sau unicul copil.. desfășoară influențe majore în construirea personalității oricărui individ.

Se pare că oamenii ştiu de mult că prâslea este de cele mai multe ori un tip deosebit. Pentru părinţi el este un copil aparte şi, ca mezin, are parte de un tratament deosebit. Ca mezin, el este cel care are cel mai mult nevoie de grijă. (…) Din această situaţie rezultă pentru el anumite trăsături de caracter care îi influenţează în mod deosebit atitudinea faţă de viaţă, formându-se ca o personalitate distinctă.

Se adaugă la acestea o circumstanţă contradictorie în aparenţă. Pentru un copil nu este deloc o situaţie plăcută să se vadă totdeauna tratat ca un puşti, în care nimeni nu are încredere şi căruia nu i se încredinţează nimic. (…) Aspiraţia sa către putere se intensifică. Astfel, mezinul va fi de cele mai multe ori un individ nesatisfăcut decât de o situaţie optimă, dezvoltând în sine tendinţa de a-i depăşi pe toţi ceilalţi. Acest tip se întâlneşte foarte frecvent în viaţă. Prin însăşi poziţia sa, ultimul născut este înclinat să devină recordman, să-i întreacă în performanţe pe toţi ceilalţi. Spiritul de competiţie este pe departe caracteristic pentru marea majoritate a mezinilor.

Alături de acesta există încă un tip, ca o derivaţie a celui dintâi. Imaginaţi-vă un alergător care dă deodată peste un obstacol şi, necrezându-se capabil să-l escaladeze, îl ocoleşte. Când un asemenea mezin îşi pierde curajul, el devine cel mai mare laş. Îl găsim totdeauna dând bir cu fugiţii, orice treabă este pentru dânsul prea grea, are pentru toate scuze, nu îndrăzneşte să abordeze nimic şi aşa îşi iroseşte timpul. (…) Pentru insuccesele sale vor fi invocate tot felul de pretexte, de pildă, că este prea firav, că a fost neglijat sau răsfăţat, că fraţii şi surorile nu i-au permis să se afirme şi altele de felul acesta. Asemenea destine se pot complica atunci când respectivul are realmente o infirmitate. (…) Nici unul din aceste două tipuri nu include de obicei oameni de nădejde. Ce-i drept, cei care constituie primul tip se descurcă mai bine într-o perioadă în care concurenţa se mai bucură de o oarecare apreciere. Acest tip îşi va găsi echilibrul doar în dauna celorlalţi, pe când cel de-al doilea va trăi toată viaţa sub apăsarea sentimentului de inferioritate şi va suferi de pe urma imposibilităţii de a se împăca cu viaţa.

Şi primul-născut are caracteristicile sale. Înainte de toate el are avantajul unei poziţii excelente pentru dezvoltarea sa psihică. Cunoaştem din istorie că este o poziţie aparte, favorizată. Ne putem reprezenta ce înseamnă pentru un copil să fie în permanenţă învestit cu întreaga încredere a celor din jurul său. Aceasta va genera în el o stare de spirit care se va exprima aproximativ în gânduri de felul: tu eşti cel mai mare, cel mai tare, cel mai în vârstă, de aceea trebuie să fii mai deştept decât ceilalţi etc. Dacă dezvoltarea în această direcţie nu este stingherită, vom găsi la primul-născut trăsăturile caracteristice apărătorului ordinii existente. Asemenea oameni apreciază în mod cu totul deosebit puterea, atât puterea lor personală, cât şi ideea de putere ca atare. Pentru primii-născuţi puterea este ceva de la sine înţeles, ceva de maximă importanţă şi de care trebuie să se pătrundă. Nu este de trecut cu vederea faptul că, de regulă, asemenea oameni sunt conservatori.

La secunzi găsim aceeaşi aspiraţie către putere şi superioritate, cu nuanţele de rigoare. Ei stau tot timpul sub presiune, se străduiesc să ajungă în prim-plan, comportamentul lor fiind de asemenea al unui concurent intrat în cursa pentru viaţă. Secundul se simte puternic îmboldit de faptul că cineva este înaintea lui şi se pune în valoare.

Copilul unic are şi el o situaţie specifică. El este expus cu totul demersurilor pedagogice ale celor din jurul său. Părinţii nu au, ca să spunem aşa, nici o posibilitate de alegere, ei aruncându-se cu tot elanul lor pedagogic asupra acestui singur copil. Acesta va fi cu totul lipsit de independenţă, va aştepta mereu ca cineva să-i arate drumul de urmat, va fi în permanenţă în căutarea unui sprijin. Adesea răzgâiat, el nu este obişnuit să se aştepte la nici o dificultate, deoarece întotdeauna i-a fost netezit drumul. Cum se află mereu în centrul atenţiei, el capătă cu uşurinţă sentimentul că are o valoare deosebită. Poziţia sa este atât de delicată, încât luările de atitudine greşite sunt aproape inevitabile. Fireşte, dacă părinţii ştiu ce importanţă au asemenea situaţii, şi ce pericole ascund, atunci există posibilitatea contracarării lor.

În familii sunt posibile diferite combinaţii, după cum există mai mulţi copii de acelaşi sex, sau fraţi şi surori, concurându-se într-un fel sau altul între dânşii. De aici complexitatea judecării şi evaluării fiecărui caz particular. Deosebit de dificilă este situaţia băiatului unic care creşte în mijlocul mai multor surori. Într-o asemenea casă, dominantă este influenţa feminină, băiatul fiind împins pe ultimul plan, mai ales dacă este cel mai mic dintre copii şi se trezeşte în faţa unei falange feminine solidare”- scrie Alfred Adler în cartea Cunoașterea Omului.

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 + 7 =