Lectie de atașament cu dr. Dan Siegel

07 Mar 2015

“Experiențele noastre cele mai timpurii ne formează personalitatea, modelând persoana care vom deveni, iar o mare parte a comportamentului nostru este modelat de procese mentale care scapă conștiinței noastre prezente. (…) Relațiile apropiate ne formează comportamentele pe tot parcursul vieții. Experiențele din primii aproximativ 12 ani de viață au un impact puternic asupra persoanei care devenim. Prieteniile, experiențele de la școală, activitățile la care participăm și relațiile cu membrii familiei influențează dezvoltarea cerebrală în anii dinaintea adolescenței. Însă și după acești primi ani, relațiile continuă să joace un rol crucial în creșterea și dezvoltarea noastră. (…) Raportarea la cei care au grijă de tine formează modul în care mintea ajunge să exprime repere de bază pentru relațiile tale.

Experiențele din prima copilărie timpurie sunt principalele responsabile de parcursul dezvoltării creierului nostru- și sunt deci, calea prin care învățăm să ne liniștim emoțiile, să ne înțelegem pe noi înșine și să relaționăm cu ceilalți și cu lumea exterioară. Relațiile pe care le avem cu părinții și cu alți oameni care au grijă de noi atunci când suntem foarte tineri determină în modul cel mai direct persoana în care ne vom transforma.

Conectarea cu ceilalți, relațiile noastre iau multe forme. Legăturile importante cu părinții sau cu cei care ne îngrijesc se numesc relații de atașament. Purtăm în noi, mai departe, câteva relații de atașament în ceea ce poartă numele de modele de atașament. Termenul model se referă, în linii mari, la schema mentală modelată de tipare de stimulare a creierului, pe care o construim de-a lungul experiențelor noastre și prin care generăm o schemă ce ne permite să anticipăm ceea ce urmează să se întâmple, cum trebuie să reacționăm, ce emoții urmează să avem și cum urmează să ne raportăm la percepțiile noastre. Modelele influențează adesea fără știrea noastră percepțiile și modurile de a fi în lume.

Un model de atașament este, practic, modul în care creierul își amintește relațiile de atașament pe care le-am avut sau pe care încă le mai avem și calea prin care ne-am adaptat la aceste experiențe formatoare. Modelele pe care le purtăm în mintea noastră influențează foarte puternic modul în care ne simțim, gândim, ne comportăm și relaționăm cu prietenii, cu profesorii, și mai târziu, cu partenerii noștrii romantici. Tinând cont de faptul că putem avea mai mult de un singur model, dacă am avut mai mult de o persoană cu care am dezvoltat o relație de atașament, atunci fiecare dintre aceste stări mentale sau modele, ne pot influența comportamentul și reacțiile în diferite situații.

Modelele noastre de atașament se activează în situații specifice, care se aseamănă cu o anumită relație de atașament din trecut, conturând modul în care vom interacționa în momentul prezent. De exemplu, dacă ne aflăm în prezența unei prietene mai în vârstă care are o personalitate puternică, am putea începe să ne comportăm față de ea așa cum o făceam cu mama noastră, care poate avea și ea o personalitate asemănătoare. (…) sau dacă cineva s-a adaptat unui tată blând, retrăgându-se în sine, alături de un prieten tăcut s-ar putea să devină retras, fără să-și dea seama care este motivul. Modelele se activează automat, fără intenție și fără să fim conștienți de ceea ce se întâmplă.

Există două tipuri principale de modele: cel securizant și cel nesecurizant (evitant, ambivalent, dezorganizat). Modelele securizante ne sprijină viața prin flexibilitate, înțelegere de sine și ușurință în crearea conexiunilor cu ceilalți. (…)

Una din caracteristicile principale ale moștenirii noastre de mamifer este că puii au nevoie de îngrijirea atentă a unui adult, adesea mama, care oferă siguranță și hrană. Acesta este atașamentul. Un aspect important în creșterea unui copil este că nu avem o singură figură de atașament, precum majoritatea mamiferelor. Noi, oamenii, practicăm ceea ce numim aloparentaj adică parentaj la comun– împărțim creșterea copiilor cu alți adulți de încredere sau cu copii mai mari. Această abilitate este crucială pentru noi, ca specie socială, și este posibil să fi influențat dezvoltarea generală a speciei noastre în ceea ce privește abilitățile unice de comunicare și crearea de relații de colaborare. Aloparentajul înseamnă că ne atașăm și de alte persoane în afară de mamă, că formăm atașamente față de câteva persoane mai în vârstă, mai puternice și, în cel mai bun caz, mai înțelepte de la care căutam protecție și confort.

Modurile în care se desfășoară modelele de atașament ne oferă sentimentul de siguranță, care ne face să ne simțim securizați. (…)

S-a demonstrat științific că atașamentul securizant este asociat cu funcții prefrontale integrative care se ocupă de reglarea funcțiilor corpului, acordare la ceilalți și la propria persoană, echilibrarea emoțiilor, flexibilitatea mentală, potolirea fricilor, introspecția, empatia față de ceilalți și deținerea unei baze morale puternice.

Pentru a rezuma această teorie, atunci când beneficiem de atașamente securizante, experiențele noastre relaționale sprijină dezvoltarea stării de integrare cerebrală și a flexibilității minții. Atunci când avem atașamente nesigure, dezvoltarea modelelor nesecurizante reflectă stări neintegrate de funcționare ale creierului. Ideea de bază este că, dacă ai un istoric de atașamente nesecurizante, transformarea către securitate are loc prin tranziția de la funcționarea neintegrată către dezvoltarea integrării în creier. Iar această tranziție se poate face la orice vârstă.

Atașamentul securizant acordă flexibilitate deoarece face posibilă stimularea creșterii de conexiuni integrative în cortexul prefrontal. Amintim că regiunea prefrontală leagă cortexul, zona limbică, trunchiul cerebral, corpul și chiar lumea socială într-un întreg coordonat și echilibrat. Aceasta este puterea relațiilor de atașament de a crea în viețile noastre funcții adaptative și sănătoase, funcții care iau naștere din integrarea cerebrală. (…)

atasamentsiegel

Există patru moduri principale în care ne formăm atașamentul față de părinți sau alte persoane în a căror grijă ne aflăm. (…) Contextul în care te afli, modul în care oamenii interacționează cu tine și în care îți aduc aminte de una dintre figurile tale de atașament pot influența direct activarea unui anumit model la un anumit moment.

Modelul securizant Dacă ai avut o relație cu un părinte care a fost cât de cât consecvent în a te vedea, a-ți oferi siguranță și alinare, atunci vei avea un model de atașament securizant.

Acest model securizant îți permite să-ți echilibrezi emoțiile, să înțelegi ce simți și să intri în contact cu ceilalți în moduri care oferă satisfacții de ambele părți.

Atașamentul persistă pe tot parcursul vieții, însă pentru a-ți oferi o idee despre cum se realizează cercetarea, iată un rezumat al modului în care se evaluează atașamentul pe parcursul copilăriei timpurii: după o separare de trei minute de îngrijitorul său, un copil în vârstă de un an caută reluarea contactului cu acesta în timpul reîntâlnirii, restabilește relația de confort, iar apoi se întoarce repede la explorarea unei camere pline de jucării. Cercetătorii consideră acest comportament de interacțiune dovada unui atașament securizant pe care copilul îl deține și care este activat în prezența respectivului părinte. Se înțelege de aici că părintele a pus la dispoziție atât un spațiu securizant, cât și o rampă de lansare. Copilul se simte văzut, în siguranță, alinat și securizat alături de el. Acest model învățat este activat, mai apoi, astfel încât copilul intră în contact, se simte în siguranță și pornește în explorarea lumii pline de jucării noi din cameră. Pornind din copilărie, purtăm aceste modele cu noi mai departe, iar ele ne ajută să ne organizăm comportamentul în relațiile cu ceilalți pe tot parcursul vieții.

Modelul evitant– Dacă în timp ce creșteai ai avut cu unul sau cu ambii părinți o relație încărcată cu experiențe repetate în care nu ai fost văzut sau nu ai primit alinare, vorbim de o relație nesecurizantă care poartă numele de atașament evitant.

Termenul provine din rezultatul unor cercetări în care copii de un an au fost separați de tată sau de mamă și care, mai apoi, au evitat contactul cu părintele întors, în loc să se reconecteze și să caute confort, așa cum s-ar fi întâmplat în cazul unei relații securizante. Concluzia la care s-a ajuns este că, în urma experiențelor copilului de a nu fi fost văzut sau alinat pe parcursul primului an de viață alături de părinte, în el se activează un model de evitare. Este un răspuns adaptativ de evitare care asigură supraviețuirea copilului. (…)

Modelul acesta îți spune: nu am nevoie de această persoană (părintele) pentru că am aflat că nu-mi oferă nimic atunci când am nevoie de o legătură sau confort– ai învățat, practic, să-ți minimizezi nevoile de atașament.

Adoptarea modelului evitant în relațiile apropiate te va face să te simți deconectat de ceilalți și de emoțiile și nevoile tale. Acesta este sinele deconectat al atașamentului evitant.

Este important să subliniem, din nou, faptul că modelul de atașament rezumă adaptarea la relațiile pe care le-ai avut cu oamenii importanți din viața ta. Cu toate acestea, nu este semnul unei probleme inerente, ci doar reflectarea unui răspuns învățat față de evenimentele din viața reală, din relațiile din primele tale zile de viață. Nu înseamnă nici că acum ești complet lipsit de o nevoie de apropiere și confort. Deși aceste modele sunt adaptări corticale care ne conturează comportamentul exterior și conștiința, studiile arată că zona limbică responsabilă cu medierea atașamentului încă reține un impuls profund de conectare cu ceilalți. Cu toții avem nevoia să ne simțim apropiați de oamenii din jur și să știm că ne putem baza pe ei ca și sprijin. Ține de umanitatea noastră.

Modelul ambivalent– al treilea tip de relație se formează atunci când copilul este expus la un comportament inconsecvent sau intruziv din partea unui părinte. A fi văzut, a te simți în siguranță și alinat nu se petrece într-un mod care să inspire încredere. Atunci când părintele se întoarce după o perioadă de separare, te duci la el, dar te agăți de el pentru că nu ești sigur dacă îți va răspunde nevoilor de confort. Poate o va face, poate nu. Așa că mai bine nu-i dai drumul.

Modelul tău de atașament ambivalent nu-ți va permite să primești alinare pentru că niciodată nu știi la ce să te aștepți- părintele nu îți oferă un loc sigur, de încredere, iar sentimentele și emoțiile lui îți inundă și viața interioară.

De exemplu, dacă îți este foame, în loc ca mama ta să te hrănească, ea este acaparată de propriile temeri și anxietăți, întrebându-se dacă va fi o mamă bună pentru tine. Și deoarece creierul uman include și neuroni oglindă care absorb emoțiile celor din jur, vei absorbi anxietatea ei. Tu nu simțeai decât foame, însă după interacțiunea cu mama ta te simți speriat și anxios. Ale cui sunt aceste emoții? Acesta este sinele confuz creat de relațiile de atașament ambivalente.

Îți amplifici nevoile de atașament cu ambivalență din cauza istoriei personale de intruziune și inconsecvență. Poate de data aceasta te poate alina sau poate nu, dar poate da, dar poate… Aceasta este ambivalența…

Modelul dezorganizat– al patrulea tip de atașament apare în contextul celor trei: securizant, evitant sau ambivalent. Pe lângă experiențele de atașament de bază, se mai petrec și alte lucruri. Dintr-o mulțime de motive, părintele tău, de exemplu mama, ți se pare înfricoșător. S-ar putea să fie pentru că este deprimată și nervoasă și vine către tine țipând atunci când te întorci acasă de la școală. Sau s-ar putea să nu țipe la tine, ci la tatăl sau frații tăi. Sau s-ar putea să arate doar ea însăși terorizată, iar tu să-i absorbi teamă în interior.

Problema cu a fi speriat de o figură de atașament este că activează două circuite diferite în creierul tău, care pur și simplu nu funcționează împreună. Unul este străvechiul trunchi cerebral care mediază reacțiile de supraviețuire. Trebuie să fugi de sursa fricii!. Însă cel de al doilea circuit este sistemul de atașament localizat în zona limbică, și care atunci când ești speriat, te stimulează să cauți prezența figurii de atașament pentru a fi protejat și alinat.

Problema este că nu te poți apropia și fugi, simultan, de aceeași persoană. (…) Prin urmare, atunci când o figură de atașament este sursa fricii, devenim fragmentați.

Atașamentul dezorganizat ne face vulnerabili în multe moduri. S-ar putea să avem dificultăți în a ne echilibra emoțiile, în a avea relații pozitive cu ceilalți și chiar în a gândi clar în condiții de stres. Mai mult atașamentul dezorganizat crește riscul de a dezvolta o fragmentare în continuitatea conștiinței numită disociere… care ne poate pune foarte mult la încercare starea de bine. Atunci când ne disociem, separăm diferite aspecte din noi, cum ar fi separarea emoțiilor de amintiri, sau a gândurilor de acțiuni. Ne putem simți ireali și rupți în bucățele. Aceasta este sursa sinelul fragmentat care se formează dintr-un model de atașament dezorganizat.

Atașamentul reactiv Când nu beneficiem de un atașament securizant, putem trece prin mai multe stări în care ne adaptăm și ne descurcăm cum putem mai bine, printre care evitarea, ambivalența sau dezorganizarea. Însă există o serie de situații în care atașamentul nostru poate să nu fie doar securizant sau nesecurizant.

La o extremă a spectrului uman de experiențe se află absența atașamentului, unde nu există o figură clară de care ne putem atașa. În acest caz se poate forma o stare disfuncțională numită tulburare de atașament reactiv, în care putem avea dificultăți cu emoțiile și relațiile noastre, începând să stabilim conexiuni rapide cu o varietate de persoane în perioada copilăriei, a adolescenței și a vârstei adulte. Putem înțelege tulburarea de atașament reactiv ca cel mai bun lucru pe care un copil îl poate face în absența unei figuri de atașament”- scrie dr. Dan Siegel în cartea Vâltoarea Minții ed. Herald.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 + 2 =


Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.