De la supt.. la muncă (Anna Freud)


18 Jan 2018

În viața timpurie distincția între lumea internă și cea externă nu se face pe baza realității obiective, ci pe baza experiențelor subiective de plăcere și neplăcere.

Astfel, în timp ce sânul mamei sau fața, mâinile, părul pot fi tratate (sau maltratate) de copil ca părți ale propriei sale organizări, foamea lui, oboseala lui, neplăcerile lui sunt grija ei, la fel de mult cât sunt și grija lui însuși. Deși viața copilului mic va fi în întregime dominată, de-a lungul copilăriei timpurii, de nevoi corporale, impulsuri corporale și derivatele acestora, cantitățile și calitățile satisfacției și neplăcerii sunt determinate nu de el însuși, ci de influențele mediului.

Singurele excepții de la această regulă sunt gratificările autoerotice care se află sub propria gestiune a copilului de la bun început și, astfel, îi furnizează o anume măsură, circumscrisă, de independență față de lumea obiectelor. În contrast cu acestea, așa cum va fi arătat mai jos, procesele hrănirii, somnului, evacuării, igienei corporale și prevenirii rănirii și bolii.. vor avea de străbătut dezvoltări complexe și îndelungate, înainte ca ele să ajungă preocuparea personală a individului în creștere.

De la supt la alimentația rațională

Trebuie parcursă o linie lungă înainte ca un copil să ajungă la un punct în care, de exemplu, să poată regla, cantitativ și calitativ, propriul aport alimentar în mod activ și rațional, pe baza nevoilor și apetitului propriu și independent de relațiile cu cel care furnizează hrana și de fantasme conștiente și inconștiente. Pașii pe această cale sunt aproximativ după cum urmează:

(1) A fi alăptat la sân sau biberon, după un orar sau la cerere, cu problemele comune legate de aport, cauzate parțial de fluctuațiile normale ale apetitului copilului și de deranjamentele intestinale, și parțial de atitudinile și anxietățile mamei privitoare la hrănire;

Interferența cu satisfacerea nevoilor cauzată de perioade de foame, de așteptări excesive ale meselor, de raționalizări sau hrănire forțată, vor pune bazele primelor și adesea durabilelor perturbări în relația pozitivă cu mâncarea.

Suptul de plăcere apare ca un preambul, subprodus al hrănitului, substitut pentru sau interferență cu..

(2) înțărcatul de la sân sau de la biberon, inițiat fie de copilul însuși, fie în funcție de dorințele mamei. In ultima situație, și mai ales dacă este efectuat în mod abrupt, protestele copilului împotriva deprivării orale au rezultate adverse pentru plăcerea normală pentru mâncare. Dificultățile pot surveni o dată cu introducerea solidelor, a noile gusturi și consistențe.. fiind fie bine primite, fie respinse;

(3) tranziția de la a fi hrănit la auto-hrănire, cu sau fără alte instrumente, “mâncarea” și “mama” fiind încă identificate una cu cealaltă;

(4) auto-hrănirea cu ajutorul lingurii, furculiței etc., dezacordul cu mama despre cantitatea aportului fiind adesea deplasat către forma aportului, adică bunele maniere la masă; mesele sunt ca un câmp general de lupte în care se pot înfruntă dificultățile din relația mamă-copil; tânjitul după dulciuri- ca un substitut adecvat vârstei pentru plăcerea orala a suptului; capriciile la mâncare- ca un rezultat al educației anale, adică a nou achiziționatei formațiuni reacționale de dezgust;

(5) slăbirea progresivă a egalității mâncare-mamă în perioada oedipiană. Atitudinile iraționale față de mâncare sunt determinate acum de teoriile sexuale infantile, adică fantasmele de însămânțare prin gura (frica de otrăvire), despre sarcină (teama de a se îngrășa), de naștere prin anus (frica de a băga și de a scoate), la fel de bine ca și de formațiunile reacționale împotriva canibalismului și sadismului;

(6) slăbirea treptată a sexualizării mâncatului în perioada de latență, cu plăcerea pentru mâncat restrânsă sau uneori crescută. Sporirea atitudinilor raționale față de mâncare și inițiativă proprie în alimentare, experiențele timpurii pe aceasta linie fiind decisive în modelarea obiceiurilor alimentare ale individului în viața adultă, a gusturilor sale, preferințelor cât și eventualelor dependențe și aversiuni în ceea ce privește mâncarea și băutura.

De la udat și mânjit la control…

(1) Durata primei faze, în timpul căreia copilul are libertatea totală de a uda și de mânji, nu este determinată maturațional, ci de mediu, adică de momentul interferenței mamei, care, la rândul său, este influențată de nevoile personale, sociale, familiale sau de convenții medicale. In aceste condiții, această fază poate dura de la câteva zile (educare de la naștere bazată pe acțiunea reflexului) la doi sau trei ani (educare bazată pe ideea de relaționare cu obiectul și de control al Eului).

(2) În contrast cu prima fază, cea de-a doua este inițiată printr-un pas în maturizare. Rolul dominant în activitatea pulsională trece de la zona orală la cea anală și, datorită acestei tranziții, copilul își întărește opoziția sa la orice interferență în preocupările care i-au devenit vitale emoțional.

Deoarece în această fază produsele corpului sunt înalt investite cu libido, sunt și prețioase pentru copil și tratate ca “daruri” care sunt predate mamei în semn de iubire; în timp ce ele sunt investite de asemenea cu agresivitate, ele sunt arme prin intermediul cărora furia, dezamăgirea, supărarea pot fi descărcate în relaționarea cu obiectul.

În corespondență cu această dublă investire a produselor corporale, întreaga atitudine a copilului față de lumea de obiecte este dominată de ambivalență, adică de răsturnări violente între iubire și ură (libidoul și agresivitatea nefiind intricate). Această dublă investire își găsește perechea, de partea Eului, în curiozitatea direcționată înspre interiorul corpului, în plăcerea obținută atât din murdărit, modelat, jucatul cu reținerea, golitul, păstratul cât și din dominație, posedare, distrugere etc. În timp ce tendințele arătate de copii în această fază sunt destul de uniforme, evenimentele în sine variază o dată cu diferențele în atitudinea mamei. Dacă ea reușește să rămână sensibilă la nevoile copilului și, identificându-se cu ele așa cum se identifică de obicei în raport cu hrănirea, va media în mod empatic între cerința de curățenie din partea mediului și tendințele anale și uretrale opuse, în acest caz educația sfincteriană va surveni treptat, fără evenimente și fără răsturnări de situație.

Pe de altă pare, o asemenea empatie cu copilul în stadiul anal poate fi imposibilă pentru mamă din cauza propriei sale educații, formațiunilor reacționale proprii de dezgust, ordine și punctualitate sau a altor elemente obsesionale ale personalității ei. Dacă este dominată de acestea, ea va prezenta cererea de control anal și uretral într-o manieră abruptă și de neînțeles, și va rezulta o bătălie majoră, între copilul având intenția de a-și apăra dreptul său asupra evacuării nerestricționate și mamă.. care este angajată în instaurarea curățeniei și regularității și o dată cu ele rudimentele și sine qua non ale socializării.

De la corp la jucărie și de la joacă la muncă…

“(1) Jocul începe la bebeluș ca o activitate ce produce plăcere erotică, implicând gura, degetele, vederea, întreaga suprafață a pielii. Jocul se desfășoară asupra propriului corp al copilului (joc autoerotic) sau asupra corpului mamei (de obicei în legătură cu hrănitul) fără o distincție clară între cele două, și fără o ordine sau fără faptul ca una să o preceadă pe cealaltă.

(2) Proprietățile corpului mamei și copilului sunt transferate asupra unui material moale, cum ar fi o babețică, o pernuță, o cuvertură, un ursuleț care servește ca prim obiect de joacă copilului, obiectul tranzițional (conform cu Winnicott, 1953) care este investit atât cu libido narcisic, cât și cu libido obiectal.

(3) Agățarea de un obiect tranzițional anume se dezvoltă mai departe într-o înclinație mai puțin selectivă pentru diferite jucării moi care, ca obiecte simbolice, sunt alintate și maltratate alternativ (investite cu libido și agresivitate). Faptul că acestea sunt obiecte neînsuflețite și, în consecință, nu se răzbună, permite copilului care tocmai a făcut primii pași să-și exprime întreaga scală a ambivalenței asupra lor.

(4) Jucăriile ce pot fi alintate pălesc treptat, cu excepția momentului mersului la culcare, când – în calitatea lor de obiecte tranziționale – ele continuă să faciliteze trecerea copilului de la participarea activă la lumea externă la retragerea narcisică necesară somnului.

În timpul zilei, locul lor este luat din ce în ce mai mult de materialul de joc care nu posedă statut de obiect prin el însuși, dar care servește activităților Eului și fantasmelor subiacente acestora. Aceste activități fie gratifică direct unul dintre instinctele componente, fie sunt investite cu energii pulsionale deplasate și sublimate, succesiunea lor cronologică fiind aproximativ după cum urmează:

(a) jucării oferind ocazii pentru activități ale Eului cum ar fi umplerea-golirea, deschiderea-închiderea, potrivirea în, murdărirea etc., interesul pentru acestea fiind deplasat de la orificiile corpului și funcțiile acestora;

(b) jucării care se mișcă furnizând plăcerea mișcării;
(c) material de construcții oferind ocazii egale de construire și distrugere (în corespondență cu tendințele ambivalente ale fazei sadic-anale);
(d) jucării servind exprimării tendințelor și atitudinilor masculine și feminine, pentru a fi utilizate: în joc de rol solitar; pentru afișarea obiectului oedipian (servind exhibiționismului falic); pentru punerea în scenă a diferitelor situații ale complexului Oedip în jocul de grup..

Expresiile masculinității pot fi preluate și de activitatea Eului în gimnastică și acrobație, în care întregul corp al copilului și manipularea sa plină de măiestrie reprezintă, afișează și oferă bucurie simbolică prin activitatea și stăpânirea falică.

(5) Satisfacția directă sau deplasată din activitatea de joc însăși face loc din ce în ce mai mult plăcerii găsite în produsul finit al activității, plăcere care a fost descrisă în psihologia academică ca plăcerea îndeplinirii sarcinii, rezolvării problemei etc. Este considerată de anumiți autori ca o condiție esențială, indispensabilă pentru o performanță școlară de succes a copilului (Buhler, 1935).

Maniera exactă în care această plăcere de a îndeplini ceva este legată de viața instinctuală a copilului este încă o problemă deschisă în gândirea noastră teoretică, deși diverși factori operativi par inconfundabili, cum ar fi imitația și identificarea în relația timpurie mamă-copil, influența idealului Eului, transformarea pasivului în activ ca mecanism de apărare și adaptare, și nevoia internă de maturizare, de dezvoltare progresivă. Aceasta plăcere în îndeplinire, legată doar secundar cu relațiile de obiect, care este prezentă la copiii foarte mici ca o capacitate latentă, este demonstrată într-o manieră practică de succesele metodei Montessori. În aceasta metodă, materialul de joc de la gradiniță este selectat în așa fel incât să permită copilului maximum de creștere a stimei de sine și a gratificării, prin mijloacele îndeplinirii sarcinii și rezolvării independente a problemei. Se poate observa un răspuns pozitiv la astfel de ocazii, din partea copiilor, încă din stadiul primilor pași.

Atunci când aceasta sursă de gratificare nu este ridicată la acest rang prin aranjamente exterioare, plăcerea derivată din realizarea în joc rămâne mai direct corelată cu lauda și aprobarea dată de lumea obiectelor, iar achiziția satisfacției din produsul finit va avea loc de-abia la o dată mai târzie, probabil ca rezultat al internalizării unor surse externe de stimă de sine.

(6) Capacitatea de a se juca se transformă în capacitatea de a muncii în momentul în care un număr de capacități suplimentare sunt achiziționate după cum urmează:

(a) a controla, inhiba sau modifica impulsurile de a folosi materialele date, în mod agresiv și distructiv (a nu azvârli, rupe, murdări, păstra), în schimb a le folosi pozitiv și constructiv (a construi, planifica, învăța și – în viața comunitară – a împărtăși);

(b) a duce la îndeplinire planuri concepute anterior cu un minimum de preocupare pentru lipsa producerii de plăcere imediată, pentru frustrările ce intervin etc. și maximum de preocupare pentru plăcerea dată de rezultatul final;

(c) a achiziționa, deci, nu numai tranziția de la plăcerea primitivă instinctuală la cea sublimată, împreună cu un înalt grad de neutralizare a energiei implicate, ci și tranziția de la principiul plăcerii la principiul realității, dezvoltare care este esențiala pentru succesul practicii, în perioada de latență, adolescență și maturitate.

Derivând din linia de dezvoltare de la corp la jucărie și de la joc la muncă, bazându-se predominant pe ultimele lor stadii, există un numar de activitați aliate care sunt semnificative pentru dezvoltarea personalității, cum ar fi reveria, jocurile si hobby-urile.

Reveria: cand jucăriile și activitățile legate de acestea pălesc în fundal, dorințele puse până atunci în acțiune cu ajutorul obiectelor materiale, adică îndeplinite în joc, pot fi continuate imaginativ în forma reveriilor conștiente, activitate fantasmatică ce poate persista până la adolescența, sau chiar mult mai departe.

Jocurile: Jocurile își derivă originea din activitățile imaginative de grup ale perioadei oedipiene, de la care ele se dezvoltă în expresii simbolice și foarte formalizate ale tendințelor către atac agresiv, apărare, competiție etc. Din moment ce ele sunt guvernate de reguli inflexibile la care fiecare persoană participantă trebuie să se supună, un copil nu poate participa cu succes la ele înainte de a achiziționa o oarecare adaptare la realitate și o oarecare toleranță la frustrare și, natural, nu înainte de a fi atins stadiul 3 pe linia de dezvoltare către relaționare.

Jocurile pot necesita o înzestrare (diferit de jucării). Cum în multe cazuri acesta are o semnificație falic-simbolică, adică masculin-agresivă, el este intens valorizat de copil.

În multe jocuri de competiție, corpul însuși al copilului și abilitățile sale corporale joacă rol de instrumente indispensabile.

Excelența și plăcerea în jocuri sunt deci o achiziție complexă, dependentă de contribuții din mai multe arii ale personalității copilului, cum ar fi înzestrările și integritatea aparatului motor; o investire pozitivă a corpului și a aptitudinilor acestuia; acceptarea companiei și vieții de grup; angajarea pozitivă a agresiunii controlate în serviciul ambiției etc. In mod corespunzător, funcționarea în această arie este deschisă unui număr egal de tulburări ce pot rezulta din dificultățile de dezvoltare și din inadecvările din oricare dintre aceste arii, cât și din inhibițiile, determinate de faza, ale agresivitații anale și masculinității falic-oedipiene.

Hobby-uri: La jumătatea drumului între joc și muncă este locul hobby-urilor, care au anumite aspecte în comun cu ambele activitați.

Cu jocul, ele împărtășesc un număr de caracteristici:

(a) a fi practicate în scopuri de plăcere, cu o comparativă desconsiderare față de necesitățile și presiunile externe;

(b) a urmări scopuri deplasate, deci sublimate, scopuri care nu sunt totuși prea îndepărtate de gratificarea pulsiunii erotice sau agresive;

(c) a urmări aceste scopuri cu o combinație de energie pulsională nemodificată și energie în diverse stări și grade de neutralizare.

Hobby-urile împărtășesc cu atitudinile din muncă, așa cum au fost descrise mai sus, trăsătura importantă a unui plan conceput dinainte, care este urmărit într-un mod adaptat la realitate și dus la bun sfârșit de-a lungul unei perioade considerabile de timp, chiar în pofida unor frustrări și dificultăți exterioare.

Hobby-urile apar pentru prima oară la începutul perioadei de latență (colecționatul, urmăritul cu privirea, specializarea intereselor), suferă un număr de schimbări în conținut, dar pot persista sub aceeași formă de activitate de-a lungul întregii vieți.

(PrecizareCeea ce se încearcă aici nu este o definiție a muncii cu toate implicăriile sale sociale, cat și psihologice, ci mai degraba o descriere a pașilor înainte făcuți în dezvoltarea Eului și în controlul pulsiunilor ce par sa fie premisele necesare achiziției capacității de a munci pentru fiecare persoană.)

***informațiile din articol sunt extrase din cartea-Normal și Patologic la Copil- autor Anna Freud

Amor Fati 

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 + 6 =