John

09 Jan 2016

Intenționez să mă ocup în această lucrare de unele mecanisme ale inhibiției intelectuale și voi începe cu un scurt extras din analiza unui băiat de șapte ani, extras ce vizează punctele principale a două ședințe de analiză consecutive.

Nevroza băiatului era constituită în parte din simptome nevrotice, în parte din dificultăți de caracter și, de asemenea, din inhibiții intelectuale drastice. La vremea când au avut loc cele două ședințe de care intenționez să mă ocup, copilul avea mai bine de doi ani de tratament și materialul în cauză fusese deja supus unei analize considerabile. În această perioadă, inhibițiile intelectuale în general se reduseseră treptat într-o anumită măsură, dar abia în aceste două ore legătura dintre acest material și una din dificultățile lui de învățare aparte a devenit clară. Aceasta a dus la o îmbunătățire remarcabilă în ce privește inhibițiile lui intelectuale.

Băiatul mi s-a plâns că nu poate deosebi între ele anumite cuvinte franțuzești. La școală exista o ilustrație cu diferite obiecte, menită să-i ajute pe copii să înțeleagă cuvintele. Aceste cuvinte erau: poulet, pui; poisson, pește; glace, gheață.. Ori de câte ori era întrebat ce înseamnă unul dintre cuvinte, el răspundea inevitabil cu sensul unuia din celelalte două (…) Se simțea disperat și deznădăjduit… Am obținut de la el materialul prin asociații obișnuite, dar în același timp se juca fără scop în cabinet.

L-am întrebat mai întâi la ce-l face să se gândească poulet. S-a întins pe masă, pe spate, dând din picioare și desenând cu creionul pe o foaie de hârtie. S-a gândit la o vulpe care dă buzna într-un coteț de găini. L-am întrebat când se întâmplă asta și în loc să spună “noaptea”, a răspuns: ‘la patru după-amiaza’, ora la care știam că mama lui e deseori plecată în oraș. ‘Vulpea intră și omoară un pui mic’– în timp ce zicea asta, a tăiat ce desenase. L-am întrebat ce reprezenta desenul, iar el a spus ‘nu știu’. Ne-am uitat amândoi și am văzut că e o casă, căreia îi tăiase acoperișul. A spus că așa a intrat vulpea în casă. Și-a dat seama că vulpea era chiar el, că puiul era frățiorul lui și că ora la care a intrat vulpea era tocmai cea când mama se afla în oraș.

Lucraserăm deja mult cu impulsurile și fantasmele sale puternice de a-și ataca fratele mai mic, în interiorul mamei cât timp ea fuseseră însărcinată, dar și după naștere, precum și cu povara grea a vinovăției asociate cu ele … și chiar și acum, când mama e plecată, vedem că dorințele lui au rămas active. Acest lucru se datorează în parte geloziei extreme față de bebeluș pentru că se bucură de sânul mamei.

L-am întrebat de poisson, iar el a început să dea mai violent din picioare, să împungă cu foarfeca aproape de propriii ochi și să încerce să-și taie părul, astfel că a trebuit să îi cer să îmi dea foarfeca. A răspuns în legătură cu poisson că peștele prăjit e foarte bun și că îi place. Apoi a început să deseneze din nou, de data asta un hridroavion și o barcă. N-am putut obține alte asociații la pește și am trecut la gheață. Aici a spus ‘o bucată mare de gheață e frumoasă și albă, și se face întâi roz, apoi roșie’. Am întrebat de ce se întâmplă asta, iar el a răspuns ‘se topește’. Cum așa? ‘A luminat-o soarele’. Ajuns aici resimțea multă anxietate și n-am mai putut obține nimic. A decupat barca și hidroavionul și a încercat să vadă dacă plutesc în apă.

A doua zi vădea multă anxietate și a spus că a avut un vis urât: Peștele era un crab. El stătea pe un dig, la mare, unde fusese deseori cu mama lui. Trebuia să omoare un crab enorm, care a ieșit din apă pe dig. L-a împușcat cu micul lui pistol și l-am omorât cu sabia, care nu era prea eficace. Imediat ce a omorât crabul a trebuit să omoare alții, tot mai mulți, care ieșeau întruna din apă.

L-am întrebat de ce trebuia să facă acest lucru și a răspuns că pentru a-i împiedica să ajungă în lume, deoarece ar fi omorât întreaga lume. Imediat ce am început să lucrăm cu acest vis a adoptat aceeași poziție pe masă ca în ziua precedentă și a început să dea din picioare mai tare ca oricând. L-am întrebat de ce dă din picioare, iar el a răspuns ‘stau întins pe apă și crabii sunt peste tot în jurul meu’. În ziua anterioară, foarfecele îi reprezentaseră pe crabii care-l ciupeau și-l tăiau, și de aceea desenase o barcă și un hidroavion cu care să scape de ei. I-am amintit că se aflase pe dig, la care a răspuns: ‘a da, dar am căzut de mult în apă’. Crabii vroiau cel mai tare să între într-o halcă de carne pe apă, care semăna cu o casă. Era carne de berbec, preferata lui. A spus că deocamdată nu fuseseră înauntru, dar că puteau să intre pe uși și pe geamuri.

Întreaga scenă de pe apă era interiorul mamei lui—lumea. Carnea-casa reprezenta corpul ei și totodată corpul lui. Crabii simbolizau penisul tatălui și erau câtă frunză și iarbă. Erau mari cât elefanții, negri pe dinafară și roșii pe dinăuntru. Erau negri pentru că-i făcuse cineva negri, așa că totul se făcuse negru în apă. Intraseră în apă de pe cealaltă parte a mării. Îi băgase cineva care voise să facă apa neagră. S-a dovedit că acei crabi reprezentau nu doar penisul tatălui ci și propriile fecale. Unul dintre ei nu era mai mare decât un homar și era roșu și pe dinafară nu doar pe dinăuntru. Acesta reprezenta propriul penis.

A mai existat și mult material care arată că-și identifică fecalele cu niște animale periculoase care, la comanda lui, pătrund (printr-un fel de vrajă) în corpul mamei și o vătamă și otrăvesc și pe ea și penisul tatălui. (…)

(…) În cazul de față, crabii reprezentau o combinație între fecalele periculoase și penisul băiatului și cel al tatălui său. În același timp băiatul se simțea răspunzător de folosirea tuturor acelor instrumente și surse ale distrugerii, fiindcă propriile sale dorințe sadice la adresa părinților aflați în actul copulației au fost cele care au transformat penisul și excrementele tatălui său în animale periculoase, astfel încât tatăl și mama să se distrugă reciproc. În imaginație, John atacase totodată penisul tatălui cu propriile fecale și, astfel îl făcuse mai periculos ca înainte; și își pusese fecalele periculoase în corpul mamei.

L-am întrebat din nou de glace, iar el a început să vorbească despre un pahar, s-a dus la robinet și a băut un pahar cu apă. A spus că e zeamă de orz—care-i place— și a vorbit despre un pahar din care fuseseră sparte “bucăți mici”, referindu-se la sticla șlefuită. A spus că soarele a stricat acest pahar, așa cum stricase blocul mare de gheață despre care vorbise în ziua anterioară. Soarele a tras în pahar, a spus el, și a stricat și toată zeama de orz. Când l-am întrebat cum a tras în pahar, a răspuns cu căldura lui.

Spunând acest lucru, a ales un creion galben din mănunchiul de creioane aflate în fața lui și a început să facă puncte pe o foaie de hârtie și apoi să o găurească cu creionul până când a făcut-o fâșii. Apoi s-a apucat să taie creionul cu un cuțit, cojindu-i exteriorul galben.

Creionul galben reprezenta soarele care simboliza propriul penis și propria urină, arzătoare. (…) În multe ore de analiză arseseră în foc bucăți de hârtie, cutii de chibrituri și bețe de chibrit și, în același timp sau alternativ, le sfâșiase sau turnase apă peste ele(…) Aceste obiecte reprezentau sânul mamei sau întreaga ei persoană. De asemenea, spărsese în repetate rânduri, pahare de apă în camera de joacă. Acestea reprezentau sânul mamei și totodată penisul tatălui.

Soarele mai avea și semnificația de penis sadic al tatălui său. În timp ce tăia creionul a rostit un cuvânt care s-a dovedit a fi alcătuit din Go-pleacă și din numele de botez al tatălui său (…) Blocul cel mare de gheață, care avea aceeași mărime cu carnea-casă, reprezenta corpul mamei; era topit și stricat de căldura penisului și a urinei proprii, și a tatălui, iar când s-a făcut roșu, acest lucru simboliza sângele mamei rănite.

john2

John mi-a arătat o felicitare de Crăciun pe care se vedea un bulldog lângă un pui de găină mort, pe care era evident că-l omorâse. Ambele vietăți erau colorate în maro. A spus: ‘știu, toate sunt la fel—puiul, gheața, paharul și crabii’. Am întrebat de ce toate sunt la fel și el a răspuns: Pentru că toate sunt maro și stricate și moarte’. De asta nu putea să facă diferența între lucruri pentru că toate erau moarte; el a omorât toți crabi, dar puii de găină reprezentând copiii, și gheața și paharul reprezentând-o pe mamă, erau murdărite sau vătămate sau ucise și ele.

După aceasta a început, în aceeași oră, să traseze linii paralele care se apropiau și se depărtau—cel mai clar simbol al vaginului. Pe urmă și-a pus propria locomotivă de jucărie pe desen și a lăsat-o să meargă de-a lungul liniilor, până în gară. Era foarte ușurat și fericit. Acum simțea că poate avea contact sexual simbolic cu mama, când înainte de această analiză.. corpul ei fusese un loc al ororilor.

Acest lucru pare să arate ceea ce vedem confirmat în analiza oricărui bărbat: că groaza lui de corpul femeii ca de un loc al distrugerii poate fi una dintre principalele cauze ale problemelor de potență. Însă această anxietate este totodată un factor de bază al inibițiilor dorinței de cunoaștere, din moment ce interiorul corpului mamei este primul obiect al acestui impuls; el este explorat și investigat în fantasmă, dar și atacat cu întregul arsenal sadic, inclusiv cu penisul ca armă ofensivă periculoasă, și aceasta este o altă cauză a impotenței ulterioare a bărbaților: penetrarea și explorarea sunt în mare măsură sinonime în inconștient

Din acest motiv, după analiza anxietății legate de propriul penis sadic și de cel al tatălui (creionul galben) John a fost mult mai capabil să se reprezinte simbolic ca având coit cu mama și investigându-i corpul. A doua zi a putut să se uite cu atenție și interes la imaginea de pe perete, la școală, și să diferențieze fără probleme un cuvânt de altul.

Strachey a arătat că cititul are semnificația inconștientă de a scoate cunoștințe din corpul mamei și că frica de a o jefui este un factor important al inhibițiilor de citire. Aș vrea să adaug că este esențial pentru dezvoltarea favorabilă a dorinței de cunoaștere ca trupul mamei să fie perceput drept teafăr și nevătămat. El reprezintă în inconștient tezaurul a tot ce este dezirabil și care poate fi obținut doar de acolo; ca urmare dacă nu este distrus, nu se află în prea mare pericol și deci nu este el însuși atât de periculos, dorința de a lua din el hrană pentru minte poate fi îndeplinită mai ușor. (…)

Aici trebuie să indic o altă sursă de anxietate strâns legată de cea a distrugerii mamei și trebuie să arăt cum influențează ea inhibițiile intelectuale și tulburările din dezvoltarea Eului. Ea are legătură cu faptul că respectiva carne-casă nu reprezentau doar corpul mamei ci și pe al lui.

Aici avem o reprezentare a situațiilor de anxietate timpurii ce derivă la ambele sexe din impulsul sadic-oral de a devora conținutul corpului mamei și îndeosebi penisurile despre care copilul își imaginează că se află acolo. Penisul tatălui, care, din punct de vedere oral al suptului, este chivalent cu sânul și devine astfel un obiect al dorinței, este astfel încorporat și se trasnformă foarte rapid în fantasma băiatului, ca urmare a atacurilor sadice ale acestuia, într-un agresor intern terifiant, ajungând să fie echivalent cu animale sau arme periculoase, ucigașe. După părerea mea, penisul introiectat al tatălui este cel care formează miezul Supraeului patern.

Exemplu cazului lui John arată: A-că distrugerea pe care copilul își imaginează că a cauzat-o în corpul mamei este totodată anticipată și imaginată ca fiind deja produsă în propriul lui corp, și…

B-Cum este trăită groaza de atacuri asupra interiorului propriului corp, înfăptuite de penisurile internalizate și de fecale.

Așa cum anxietatea excesivă cu privire la distrugerea provocată în corpul mamei inhibă capacitatea de a obține o “concepție clară” despre conținutul acestuia, la fel, în manieră analogă, anxietatea cu privire la lucrurile cumplite și periculoase care se petrec înăuntrul propriului corp poate reprima orice investigație asupra lui; acest lucru este și el un factor al inhibiției intelectuale.

Să ilustrez din cazul lui John? A doua zi după analiza visului cu crabii, adică în ziua în care s-a trezit dintr-o dată în stare să diferențieze cuvintele franțuzești. John și-a început ora de analiză spunând: ‘am să fac ordine în sertar’.

Se referea la sertarul în care ținea jucăriile pe care le folosea în analiză; luni la rând aruncase în el toate felurile de resturi posibile, petice de hârtie. Obiecte lipicioase de clei, bucățele de săpun, capete de sfoară etc., fără a reuși să se hotărască să facă ordine în el.

Acum însă a triat conținutul sertarului și a aruncat lucrurile inutile sau stricate. În aceeași zi și-a descoperit într-un sertar de acasă stiloul, pe care nu reușise să-l găsească de luni bune. Așadar s-a uitat în manieră simbolică în corpul mamei și l-a restaurat, și totodată și-a regăsit penisul. Dar sertarul îi reprezenta și propriul corp, și impulsul mai puțin inhibat de a-i cunoaște conținutul și-a găsit acum exprimare, după cum a arătat cursul analizei, într-o cooperare mult mai mare a băiatului în travaliu analitic și un insight mai profund cu privire la propriile dificultăți. Acest insight mai profund a fost rezultatul unui progres în dezvoltarea Eului său ce a urmat acestei analize a Supraeului său amenințător. Căci, așa cum știm din experiența cu copii, mai ales cu cei foarte mici, analiza stadiilor timpurii ale formării Supraeului promovează dezvoltarea Eului, reducând sadismul Supraeului și al Se-ului.

Însă aici aș vrea să atrag atenția nu doar asupra acestui fapt, ci și asupra legăturii, observabile în mod repetat în analiză, între reducerea anxietății resimțite de Eu față de Supraeu și capacitatea mai mare a copilului de a face cunoștință cu propriile procese intrapsihice și de a le controla mai eficient prin intermediul Eului. În cazul de față, ordonarea sertarului reprezenta și efectuarea unei inspecții asupra realității intrapsihice. Când și-a făcut ordine în sertar, John și-a făcut ordin în propriul corp și a separat bunurile proprii de lucrurile pe care le furase din corpul mamei, separând totodată fecalele rele de fecalele bune, și obiectele rele de cele bune (…). Prin faptul că putea acum să examineze diferitele obiecte și să vadă la ce ar putea să fie folosite sau ce daune au suferit și așa mai departe, John arată că îndrăznește să se confrunte cu distrugerile imaginare provocate de Supraeul și Eul său, adică efectua proba realității. (…)

Să rezum cele spuse până aici: dacă îmbunătățirea capacității lui John de a concepe starea interiorului corpului mamei a dus la o capacitate mai mare de a înțelege și aprecia lumea externă, reducerea inhibiției legate de cunoașterea cu adevărat a interiorului corpului propriu, în același timp a dus la o înțelegere mai profundă și un control mai bun asupra propriilor procese psihice; după asta a putut să-și facă rânduială și ordine în propria minte.

*** extrase din lucrarea O contribuție la teoria inhibiției Intelectuale (1931)- cartea Iubire, Vinovăție și Reparație Și Alte Opere- autor Melanie Klein.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.