Mai multe rezolvări, o singură salvare


26 Mar 2017

Esențial în existența omului este faptul că el a ieșit din regnul animal, din adaptarea instinctuală, că el a depășit natura – deși nu o părăsește niciodată, făcând parte din ea – și totuși, o dată îndepărtat de natură, nu se poate întoarce la ea; o dată alungat din paradis, o stare de uniune originară cu natura – cherubini cu săbii arzânde i-ar tăia calea dacă ar încerca să se întoarcă. Omul poate progresa doar dezvoltându-și rațiunea, găsind o nouă armonie, o armonie umană, în locul armoniei preumane irevocabil pierdute.

Când omul se naște, atât ca rasă umană cât și ca individ, el este alungat dintr-o stare bine definită – bine definită precum instinctele – într-o stare nedefinită, nesigură și deschisă. Nu mai există certitudine decât în ce privește trecutul, singura certitudine a viitorului fiind moartea.

Omul este dotat cu rațiune; el este viața coștientă de sine însuși, de semenul său, de trecutul său și de posibilitățile viitorului său. Această conștiență de sine însuși ca entitate separată, conștiența duratei scurte a propriei vieți, a faptului ca s-a născut fără voia sa și va muri împotriva voinței sale, că va muri înaintea celor dragi sau aceștia vor muri înaintea sa, conștiența singurătății și izolării sale, a neputinței în fața forțelor naturii și societății, toate acestea transformă existența izolată, ruptă de rest, a omu­lui, într-o insuportabilă captivitate. El și-ar pierde mințile dacă nu s-ar putea elibera din această captivitate, dacă nu ar putea ieși din această stare spre a se uni într-o formă sau alta cu alți oameni, cu lumea de afară.

Sentimentul izolării duce la anxietate.. Să fiu izolat înseamnă să fiu dat la o parte, scos din funcțiune, lipsit de posibilitatea de a-mi folosi puterile umane. (…) În plus, ea (izolarea) produce rușine și sentiment de vinovăție. (…)

După ce bărbatul și femeia au devenit conștienți de ei înșiși, și unul de celălalt, ei au conștientizat și faptul că sunt izolați și sunt deosebiți, ca ființe aparținând unor sexe diferite. Dar recunoscându-și izolarea, ei își rămâneau străini, pentru că nu învățaseră încă să se iubească… Conștiența izolării omenești, fără reunirea prin iubire, este obârșia rușinii. Și este totodată, și obârșia vinovăției și anxietății.

Cea mai profundă nevoie a omului este, deci, cea de a-și depăși izola­rea, de a părăsi captivitatea singurătății. Nereușita totală în atingerea acestui țel înseamnă alienare mintală…

Omul din toate epocile și din toate culturile este mereu confruntat cu una și aceeași problemă: cum să-și depășească izolarea, cum să obțină uniunea, cum să ajungă la o transcendere a vieții sale individuale spre a obține dez-izolarea. Problema este aceeași pentru omul primitiv care trăiește în peșteri, pentru .. negustorul fenician, pentru soldatul roman, călugărul medieval, samuraiul japonez, pentru funcționarul sau muncitorul modern. (…) Soluțiile, însă, diferă. Problema poate fi rezolvată printr-un cult al animalelor, prin sacrificii umane sau cuceriri militare, prin desfătări luxoase, prin renunțări ascetice, prin munca obsesi­vă, prin creație artistică, prin iubirea de Dumnezeu și prin iubirea de oameni. (…)

Istoria religiei și a filozofiei sunt istorii ale acestor rezolvări, ele constituie istoria diversității lor, precum și a limitării lor ca număr.

Rezolvările depind, într-o anumită măsură, de gradul de individualiza­re la care a ajuns omul. La copilul mic Eul s-a dezvoltat deja, dar nu foarte mult, copilul se simte încă una cu mama sa și nu are sentimentul izolării atâta timp cât mama este prezentă. Sentimentul izolării dispare prin simpla prezență fizică a mamei, a sânului, a pielii ei. (…)

În mod similar, rasa umană, în copilăria sa, se simte una cu natura. Pământul, animalele, plantele țin încă de lumea omului. El se identifică pe sine cu animalele, lucru ce-și găsește expresia în portul măștilor de animale, în cultul unui animal totemic sau al unor zei zoomorfi. Dar pe măsură ce rasa umană se emancipează din aceste legături primare cu natura, pe măsură ce izolarea sa de lumea naturală crește, se intensifică și nevoia de a găsi noi căi de a scăpa de izolare.

O cale către atingerea acestui scop constă în provocarea unor stări orgiastice. Stările acestea pot avea forma unor transe autoinduse, uneori cu ajutorul drogurilor. Multe ritualuri ale triburilor primitive oferă o imagine vie a acestui tip de soluție. (…) Foarte apropiată de această soluție orgiastică și adesea făcând parte din ea – este și trăirea sexuală. Orgasmul sexual poate produce o stare similară cu cea produsă de transă sau cu cea provocată de anumite droguri. (…) Se pare că după expe­riența orgiastică, omul poate trăi o vreme fără să sufere prea mult de pe urma izolării sale. Tensiunea anxietății crește încet și este redusă iarăși prin repetarea ritualului.

2infidelitate

Toate formele de uniune orgiastică au trei caracteristici: sunt intense, violente chiar; au loc în toată personalitatea, în spirit cât și în trup; sunt trecătoare și periodice.

Exact contrariul se întâmplă în cazul acelei forme de uniune care este de departe cea mai frecventă soluție aleasă de om în trecut și în prezent: uniunea bazată pe conformitatea cu grupul, cu obiceiurile sale, cu practicile și credințele sale. Dar și aici găsim o considerabilă evoluție.

Într-o societate primitivă, grupul este mic; el constă din cei ce sunt de același sânge și se trag de pe aceleași meleaguri. O dată cu dezvoltarea culturii, grupul crește, devine comunitatea cetățenilor unui polis, a tuturor cetățenilor unui stat, a membrilor unei biserici. Chiar și ultimul roman se simțea mândru că putea spune civis romanus sum; Roma și Imperiul erau familia sa, căminul său, lumea sa. În societatea occidentală contemporană, uniunea cu grupul este de asemenea calea predominantă de depășire a izo­lării. Este o uniune în care individul însuși dispare în mare măsură și în care scopul este să aparții gloatei. Dacă sunt ca toți ceilalți… sunt salvat de trăirea înfricoșătoare a însingurării. Sistemele dictatoriale folosesc amenințările și teroarea pentru a impune acest conformism; țările democrate folosesc ­sugestia și propaganda pentru a-l menține. Există, ce-i drept, o mare diferență între cele două sisteme. (…)

Motivul constă în faptul că trebuie să se găsească o soluție pentru nevoia de uniune, iar dacă o cale mai bună nu există, atunci uniunea prin conformism cu turma devine calea predominantă. (…)

Majoritatea oamenilor nici nu sunt conștienti măcar de nevoia lor de a se conforma. Ei trăiesc cu iluzia că își urmează propriile idei și înclinații, că sunt individualiști, că au ajuns la opiniile lor prin propria lor gândire și că doar dintr-o pură întâmplare ideile lor coincid cu cele ale majorității. Și, mai mult, consensul tuturor servește drept o dovadă a corectitudinii propriilor lor idei. Deoarece există totuși o nevoie de a te simți unic, individual, nevoia aceasta este satisfăcută prin preocuparea pentru diferențieri minore; inițialele de pe servietă sau de pe cămașă… apartenența la partidul democrat sau republican devin expresii ale diferențierii individuale. Propoziția atât de frecvent folosită în reclame- “iată ceva deosebit” relevă această nevoie patetică de diferențiere, când diferențierea abia dacă mai există. (…)

Uniunea prin conformitate nu este intensă și violentă, ea este blândă, dictată de rutină, și tocmai de aceea este adesea insuficientă pentru a liniști anxietatea izolării. (…)

Confor­mitatea la gloată are un singur avantaj: este permanentă și nu spasmodică. Individul este introdus în tipicul conformării deja de la trei sau patru ani, și apoi nu mai pierde niciodată contactul cu gloata. Chiar și înmormântarea sa… este în strictă conformitate cu tipicul.

O altă cale de a atinge uniunea este dată de activitatea creatoare, fie cea a artistului, fie cea a artizanului. În orice fel de activitate creatoare, persoana care creează se unește cu materialul său, material ce reprezintă pentru el întreaga lume exterioară. Fie că tâmplarul face o masă, ori aurarul o bijuterie, fie că țăranul își cultivă grâul sau pictorul face un tablou, în toate tipurile de activitate creatoare, cel ce muncește și obiectul muncii devin una, omul se unește cu lumea în procesul creatiei.

Acest lucru este adevărat, totuși, numai în cazul muncii productive, în care eu planific, eu produc și eu judec rezultatul muncii mele. În procesul muncii moderne a unui funcționar sau a unui lucrător la bandă rulantă, rămâne foarte puțin din această virtute unificatoare a muncii. Lucrătorul devine o anexă a mașinii sau a aparatului birocratic. Încetează să mai fie el însuși și deci nu are loc nici o uniune în afara celei a conformării.

Unitatea realizată în munca productivă nu este interpersonală; unitatea realizată în fuziunea orgiastică este trecătoare; unitatea realizată prin conformare este doar o pseudo-unitate; așadar, ele sunt doar soluții parțiale ale problemei existenței.

Soluția completă constă în realizarea uniunii interpersonale, a fuziunii cu o altă persoană, în iubireAceastă dorință de fuziune interpersonală este năzuința cea mai puter­nică a omului. Este pasiunea fundamentală, este forța ce ține laolaltă rasa umană, clanul, familia, societatea.

Eșecul în implinirea acestei dorințe înseamnă alienare mintală sau distrugere, autodistrugere sau distrugerea altora. Fără iubire, omenirea nu ar putea să existe nici măcar o zi.

***extrase din cartea Arta de a Iubi- autor Erich Fromm (ed.Anima)

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.