Șapte pași


20 Aug 2017

Noi doi alcătuim o mulțime” (Ovidiu)- însă uneori armonia acestui întreg e tulburată de te miri care sentimente sau gânduri. Dansăm pe același ritm dar ne mai împiedicăm, și adesea, voit ori negândit, ne călcăm pe picioare. Ciudat e însă că-n astfel de momente simt cum “nici cu tine, dar nici fără tine nu pot să trăiesc” (Ovidiu).

Da, vorbim tot despre relația de cuplu, un dans în doi, în care e uman să mai pierdem ritmul. Dar nu-i nimic, că altfel cum am putea să învățăm cât de extraordinari suntem în întregul numit Noi.

Șapte pași de dans, recomandați de renumitul terapeut de cuplu John Gottman vă invit să-i citiți în rândurile de mai jos.

După cum o să observați multe dintre aceste recomandări țin de bunul simț. Direcțiile Institutului Gottman nu sunt însă doar idei, premise, ipoteze, ci au fost evidențiate și argumentate prin cercetare și observare științifică.

Nucleul celor șapte pași este prietenia, iar cercetarea a evidențiat că atunci când acest sentiment se pierde într-o relație.. se pierde și relația în sine, și totodată fără prietenie nu se poate construi sensul de Noi.

1- Cunoaşte-l pe celălalt şi lasă-te cunoscut

“Este important ca partenerii să se pună la curent unul pe altul despre viaţa de zi cu zi a celuilalt. Trebuie să ştie ce le place unul altuia, ce vise au, ce dorinţe, pe cine admiră… Crearea de ritualuri informale, exemplu- seri de discuții, cină cu discuții, pillow talk, etc- în care să vă puteti conecta emoțional este un lucru esențial într-o căsătorie (cuplu)”- Institutul Gottman.

Uneori ascultăm cu intenția de a da un răspuns, de a riposta, iar recomandat este să ascultăm cu toată deschiderea spre a înțelege ce ne comunică celălalt.

Într-un cuplu trebuie să existe momente mici de conexiune/afecțiune zilnică, momente de comunicare eficientă. Este important ca într-un punct din zi (poate la finalul zilei) să existe o discuție între parteneri, în care fiecare vorbește un timp. Scopul acestei discuții este reducerea stresului de peste zi la amândoi, și asta se face prin ascultare activă si exprimarea empatiei.

Partenerii se pun la curent unul pe altul despre viața de zi cu zi a celuilalt. Trebuie să știe ce le place unul altuia, ce vise au, ce dorințe, pe cine admiră, cu ce probleme se confruntă. Iar când ascultă.. oamenii trebuie să renunțe la agenda lor, să închidă televizorul, să încerce să înțeleagă sentimentele celuilalt, să se implice în ascultare cu toată atenția, să fie interesați de ce comunică partenerul, să pună întrebări, să renunțe la orgolii personale, la dorința de a interveni în viața celuilalt spre a-i rezolva problemele. Prietenia, comunicarea, respectul, iubirea acestea sunt ingredientele unei căsnicii frumoase”- Institutul Gottman

2- Exprimarea sentimentelor de afecţiune şi admiraţie

În literatura Institutului Gottman o relaţie este considerată vie atunci când fiecare dintre parteneri simte apreciere şi respect pentru celălalt. Fără această bază o relaţie nu se poate nici construi, nici salva.

3 Îndreptaţi-vă înspre celălalt, nu în afară

Trebuie să existe momente mici de conexiune/afecţiune zilnică: este important a fi ascultat, observat, considerat important, susţinut, apreciat etc”– Institutul Gottman.

4- Împărţiţi ‘’puterea’’/ controlul

“Acceptați şi influenţa partenerului atunci când luaţi decizii. Poate fi un aspect mai ‘’dificil’’ pentru bărbați. Partenerul trebuie să ia în considerare perspectiva celuilalt, care se va simţi apreciat, important. Amândoi trebuie să înţeleagă că cine nu se lasă influenţat nu poate avea o influenţă asupra celuilalt. Acest pas întăreşte de asemenea prietenia între cei doi- Institutul Gottman.

5- Abordarea eficientă a problemelor

Un lucru evidențiat de cercetările pe cuplu este că majoritatea discuţiilor se termină pe aceeaşi notă pe care încep. Tocmai de aceea este indicat să se acorde o pauză, atunci când tonul de început este unul agresiv. Este indicat de asemenea să observăm un comportament specific, nu să îl învinuim pe celălalt, să fim deschiși, receptivi, nu critici.

Este interesant faptul că în relațiile fericite o greșeală a celuilalt este atribuită unei circumstanțe specifice. In relațiile mai puțin fericite greșelile sunt atribuite unor trăsături negative de caracter ale celuilalt

Ca o recomandare, amintesc de putere extraordinară a cuvintelor, și, vă propun ca în discursul, chiar și cel de abordare a conflictelor, să-l folosiți des pe NOI. Când există o problemă, faceți să fie “ a voastră” nu “problema mea” sau “a ta”. Aduceți sensul de NOI în relație, dar fără a sufoca și impune ceva. Exemplu: Utilizati afirmații de genul-Aș aprecia dacă am (noi am) …în loc de afirmații de genul -Tu trebuie să; eu trebuie să …”- John Gottman.

6- Acceptarea problemelor care nu se pot rezolva

Atunci când alegi un partener, alegi inevitabil şi un set de probleme. Important este să fim conştienți de ce soi de probleme alegem şi dacă putem trăi cu ele pe termen lung. Subminarea relaţiei apare atunci când se discută interminabil despre ele, fără a înţelege şi perspectiva celuilalt, fără a-l accepta şi aprecia cu tot cu aceste ‘’neajunsuri’’. Celălalt devine inamicul şi apare detaşarea emoţională.. până la urmă.

7- Sentimentul unui sens împreună

“Crearea unei poveşti despre “doi/noi” este foarte importantă. Creaţi-vă un sistem comun de valori şi întăriţi-l prin obiceiuri comune. Împărtăşirea sensului vieţii, cunoaşterea valorilor fundamentale ale celuilalt şi aprecierea lor, activităţi împărtăşite împreună, ritualuri de cupluri, viziunea despre rolurile din familie şi obiectivele de viaţă.

Căsătoria și relațiile de lungă durată nu înseamnă doar sa facem dragoste, să creștem copilași și să împărțim treburile casnice. Poate însemna și o dimensiune spirituală, care are de a face cu a crea o viață interioară împreună- o cultură bogată, cu simboluri și ritualuri, și o apreciere pentru rolurile și obiectivele care unesc, care conduc spre înțelegerea a ce înseamnă să fii o parte din familia care ați devenit. Noi numim asta formarea unui sens comun”- John Gottman.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.