Dincolo de gânduri


21 Mar 2017

Majoritatea oamenilor îşi petrec întreaga viaţă prizonieri ai propriilor gânduri. Nu trec dincolo de un sine personalizat, îngust, confecţionat de minte şi condiţionat de trecut.

În voi, ca şi în fiecare fiinţă umană, există o dimensiune a conştiinţei cu mult mai profundă decât gândul. Este esenţa a cine sunteţi. Putem să o numim prezenţă, conştiinţă, conştiinţă necondiţionată. În învăţăturile vechi, este Hristos din interiorul vostru sau natura de Buddha.

Dacă puteţi realiza, chiar dacă numai uneori, că tot ce vă trece prin minte sunt doar nişte gânduri, dacă puteţi privi ca un martor la reacţiile voastre tip, mental-emoţionale, atunci când au loc, atunci puteţi spune că acea dimensiune creşte în voi ca o conştiinţă în care se petrec toate gândurile şi emoţiile – spaţiul interior atemporal în care se desfăşoară conţinutul vieţii voastre.

Fluxul gândurilor are un impact enorm care poate uşor să vă tragă după el. Fiecare gând are pretenţia că este foarte important. Vrea să vă atragă atenţia cu totul. Iată o nouă practică spirituală pentru voi : nu vă luaţi gândurile prea în serios.

Mintea omenească, în dorinţa ei de a şti, înţelege şi controla, ia drept adevăruri părerile ei şi punctele ei de vedere. Ea spune: aceasta este aşa cum este.

Trebuie să fii dincolo de gânduri ca să-ţi dai seama că oricum ai interpreta “viaţa ta” sau viaţa şi comportarea altcuiva, oricum ai judeca orice situaţie, nu este altceva decât un punct de vedere, una dintre multele perspective posibile. Nu este decât o grămadă de gânduri.

Realitatea este un tot unit, în care toate gândurile sunt interdependente, unde nimic nu există singur şi de sine stătător. Gândirea fragmentează realitatea – o taie în bucăţi conceptuale.
Mintea gânditoare este o unealtă folositoare şi puternică, dar este şi foarte limitatoare când îţi preia viaţa complet, când nu-ţi dai seama că ea este doar o mică parte, faţetă, a conştiinţei care de fapt eşti.

Ori de câte ori sunteţi cufundaţi în gândirea compulsivă, evitaţi realitatea. Nu doriţi să fiţi unde sunteţi. Aici. Acum.

Dogmele – religioase, politice, ştiinţifice – apar din credinţa eronată că gândul poate encapsula realitatea sau adevărul. Dogmele sunt închisori conceptuale colective. Şi lucru ciudat este că oamenii îşi iubesc celulele închisorii pentru că le dau senzaţia de siguranţă şi un sentiment fals că “eu ştiu”.
Nimic nu a produs atât de multă suferinţă umanităţii ca dogmele ei.

Este adevărat că orice dogmă se prăbuşeşte mai devreme sau mai târziu, pentru că realitatea va dezvălui falsitatea ei; totuşi, dacă nu este percepută exact, corect, iluzia care stă la baza dogmei, ea va fi înlocuită cu alte dogme. Care este iluzia? Identificarea cu gândirea. Deştepterea spirituală este trezirea din visul gândirii.

Domeniul conştiinţei este cu mult mai vast decât poate gândul percepe.

Când vă plictisiţi, puteţi să vă satisfaceţi foamea minţii răsfoind o revistă, chemând pe cineva la telefon, deschizând televizorul, navigând pe internet, mergând la cumpărături sau – şi aceasta este ceva obişnuit – transferând senzaţia de lipsă a minţii şi nevoia ei de tot mai mult corpului, şi mulţumind-o ingerând mai multă mâncare.

Sau puteţi rămâne plictisiţi şi neliniştiţi şi să simţiţi cum e să trăiți aceste stări. Pe măsură ce aduceţi în conştiinţă senzaţia, deodată apare un spaţiu şi o linişte în jurul ei, fără să o modifice.

Mai puţin la început, dar pe măsură ce simţământul interior de spaţiu creşte, sentimentul de plictiseală va începe să descrească în intensitate şi semnificaţie. Aşa că plictiseala vă poate învăţa şi ea ceva din cine sunteţi şi cine nu sunteţi. Veţi descoperi că nu sunteţi “o persoană plictisită” ceea ce sunteţi de fapt. Plictiseala este pur şi simplu o mişcare de energie condiţionată din interiorul vostru. Şi nici o persoană furioasă, tristă, sau fricoasă nu sunteţi.

Plictiseala, furia, tristeţea sau frica …sunt condiţii ale minţii omeneşti. Ele vin şi pleacă. (…) Voi sunteţi cunoscătorul, şi nu condiţia care este experimentată.

*** extrase din Liniștea Vorbește– autor Eckhart Tolle, ed. Curtea Veche.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Prima oara cand te citesc…datorita lui grasu’…si-mi place cum scrii:> bravo

  2. Giovanni Lunini Says: April 7, 2015 at 6:35 am

    Faptul ca este invata in mod gresit nu inseamna ca este o piedica in regasirii de sine in esenta.
    Din punctul meu de vedere , dogmele , cel crestin si cel induist , daca sunt luoate cele la origine , sunt de ajutor sa gasesti drumu si sa intelegi esenta vieti.
    De sublineat in schimb ca aceasta dogma este invatata in mod complet eronata si golita de majoritatea sensurile adanci prezente in ea de catre o parte dintre preoti si de partea corupta al biserici.
    Din punctul meu de vedere nici acei preoti inteleg viata asa cum a vrut sa o comunice Hristos. Sunt pur si simplu orbiti de catre autoritate lor, care , la fel ca un jiadist islamic o face sa creada ca el este superiorul tuturor pentru ca a citit si studiat Adavarul (nu ziarul :)) ) .
    Dar asta nu anuleaza faptul ca acel dogma este unul care ajuta la gasirii de sine in esenta, in trup , suflet si psiche. Arta de a fi este una completa , nu se aplica numai prin gandurile dar este nevoie sa fie traita in plin.

    Mi am regasit acest gand in unele citate a lui Winnicott. Apoi am cerut confirmare la cine aceste carti le amesteca zi de zi , si am primit confirmare.

  3. Giovanni Lunini Says: April 7, 2015 at 6:43 am

    A exprime aceste ganduri este un ceva unic .. Nu te lasa , lumea are nevoie de cat mai multe persoane ca tine , care scot la suprafata aceste concepte uneori necesare pentru a aprinde scanteia pentru aprinderea focului pe care uni nu o gasesc toata viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *