Privește-mă

14 Apr 2015

…te invit să te plimbi pe o stradă mai aglomerată și să încerci să privești oamenii în ochi. Poți alege chiar un parc.

Privește pur și simplu, nu te aștepta la nimic, nu spera nimic, nu judeca. Doar fii prezent și încearcă contactul vizual cu câți mai mulți trecători. Privește-i sincer, deschis, curat. Unii s-ar putea să-ți zâmbească, alții să se încrunte, foarte mulți nici nu o să te observe, sau poate cineva chiar o să te trimită la origini, dar nu-i nimic, nu reacționa. Lasă să treacă. Lasă să fie.

eye2

Apoi încearcă să-i privești în ochi pe copilași. Ar fi ideal dacă printre trecători o să întâlnești puști de până în 3, 4 ani. Fac pariu cu tine că în privirea lor o să vezi ceva special, îl vei observa clar pe Acum… trăit cu curiozitate și atât, fără așteptări, fără speranțe, fără judecăți. Acest prezent atât de real, nimic mai mult decât clipa care ne unește și în care se întâmplă viața, și a mea, și a ta, a fiecăruia.

Câți ochi poți să-i privești în mod autentic… tot atâtea galaxii ți-e dat să descoperi. Părerea mea. Încearcă, poate am dreptate.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Sa ști ca dese ori mi se întâmplă să privesc oamenii în ochi și sa îmi treacă tot felul de filme prin cap gen : Ăsta are o viața fericita/ăsta pare trist/ăsta parcă văd ca o tras mult la viață lui…etc… acuma am văzut ca ai postat legat de asta și m-am gândit sa iti scriu ca sa ști ca nu ești singura care gândește așa 🙂 Te pup, Laura ! (Îmi pare rău că tot apar și dispar…eu te urmăresc doar ca nu prea am mai intrat sa si comentez…) 🙂

  2. Pai adultii tind sa îmi ocoleasca privirea,sunt vizibil iritati….Sau îmi întorc privirea, dar descopar ca se întelege gresit mesajul…În special barbatii…Adolescentii au capul bagat cu totul in telefon, nu am cum sa îi privesc în ochi… Si daca se intampla,rar, parca au o privire sfidatoare,de parca cine stie ce le-as face…Ei, cu copiii exista o singura varianta cand ni se intalnesc privirile : zâmbesc!atât ei, cât si eu….

    • Laura Andreșan Says: April 16, 2015 at 5:33 am

      Bună, foarte bine punctat. Asta era ideea… să observați cum noi, adulții suntem prinși în gânduri, nu suntem prea prezenți în Acum. Iar atunci când cineva face contactul vizual … culmea (în general) se fac “interpretări” deci, din nou mintea conceptuală și plină de prejudecăți “face” contactul vizual. Cu copilașii în schimb este altceva, ei încă nu au pierdut această stare de prezență, în special cei micuți care încă învață lumea. Contactul vizual cu ei este unul real, este un contact viu, autentic, o adevărată stare de prezență și legătură între două ființe, ce devin o unitate cumva. Copiii întâlniți pe stradă care ți-au zâmbit au răspuns prezenței tale autentice- “spiritului pe care l-au simțit în tine că este activ și prezent”- după cum îmi zice adesea un profesor drag, când îmi vorbește de “ochii vii sau pierduți” ai oamenilor mari 🙂 Și apropos… Gaspar Gyorgy ne-a spus odată la o conferință de Mindfulness că puștii sunt cei mai buni profesori de… mindfulness.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


7 + 6 =