Șapte magnifici “desfrânați”


21 Apr 2015

Sexualitatea este unul dintre subiectele cele mai prost înţelese şi mai greşit abordate de către fiinţa umană, în ciuda progreselor sociale şi a îmbunătăţirii condiţiilor de trai din vremurile noastre. Energia sexuală este cea mai puternică energie aflată la dispoziţia oricărei fiinţe umane, și, dintotdeauna, a exercitat o puternică fascinaţie.

Energia sexuală constituie forţa de bază a fiinţei umane. Oamenii cu o sexualitate puternică şi armonioasă se simt mai liberi, mai fericiţi, optimişti, trec mai uşor peste greutăţile vieţii şi devin mai greu de manipulat. Aşadar, este uşor de înţeles vehemenţa cu care sistemele religioase au îngrădit şi condamnat sexualitatea de-a lungul istoriei.

Activitatea sexuala la om este cu mult mai intensă decât la animale, deși funcția aparatului genital este aceeași, respectiv de reproducere, atât pentru om cât și pentru regnul animal. Extinderea funcțiilor sexuale, alături de funcțiile psihointelectuale la om spre deosebire de animale, ne îndreptățește să credem că nu-i exclus să existe o legătură între activitatea intelectuală și cea sexuală. Ca argumente ne stau dovezile referitoare la viața sexuală intensă, uneori dusă la extreme, a mai multor personalități din toate perioadele istorice ale omenirii. Mai jos avem câteva exemple…

1.Napoleon Bonaparte– În ceea ce priveşte sexul frumos, Napoleon a fost un om al extremelor. A avut mai multe femei decât oricare alt conducător din secolul al XIX-lea, dar cu adevărat se pare că a iubit doar o singură dată. În rest vorbim de capricii, pasiuni şi aventuri, care însă nu au rămas fără urmări.

“Atunci Napoleon era din cale-afară de urât”, scria o cunoştinţă. Josephine, dimpotrivă, era “o damă foarte atrăgătoare plină de spirit”, subţire, cu păr castaniu şi ochi întunecaţi, strălucitori. Napoleon, pe lângă iubirea pentru Josephine, a trăit numeroase aventuri de-o noapte, dar și relaţii pasagere, printre care merită amintite legăturile sale cu doamna Duchatel şi Carlotta Gazzani. Pe frumoasa cântăreaţă Guiseppina Grassini a adus-o la Paris, la revenirea din cea de-a doua campanie din Italia, mascând aventura cu pretextul că îi promovează talentul. Nemulţumită din pricina vieţii sale singuratice şi statutului de metresă, artista l-a părăsit.

Şi fascinanta actriţă de doar 15 ani Marguerite Josephine George, alintată de Napoleon “Georgina”, a fost pe lista cuceririlor imperiale. “Împăratul era, cel puţin cu mine, blând, amuzant, cam ca un copil”, relatează actrița mai târziu despre întâlnirile care i se păreau foarte romantice.

napoleon

“Când se anunţa vreo damă, o ruga, fără să ia privirea de la birou, să îl aştepte în pat (..)…pentru ca mai târziu să se întoarcă nestingherit la lucru… cea mai importantă parte a întrevederii nu dura de regulă mai mult de trei minute”– a povestit funcţionarul Stendhal.

Și contele Coulaincourt, unul dintre apropiaţii lui Napoleon, a notat despre comportamentul acestuia că: “Împăratul era atât de dornic să vorbească despre cuceririle sale amoroase, încât te gândeai că le face doar de dragul de a avea ce povesti”.

2.Albert Einstein- Pe lângă faimoasa Teorie a Relativităţii, Einstein, probabil cel mai celebru savant din istorie, a formulat şi următoarea “teorie” a căsniciei: “mariajul este încercarea eşuată de a crea ceva durabil dintr-un simplu incident”.

Albert Einstein ştia ce vorbeşte fiindcă a însoţit teoria cu practica; de-a lungul vieţii, savantul a avut două mariaje dublate de numeroase aventuri amoroase. S-a căsătorit prima oară în 1903, după ce şi-a lăsat însărcinată colega de facultate, Mileva Marić. Au avut doi copii, însă căsătoria lor nu a durat multă vreme. Ei au divorţat în 1919 după ce au stat despărţiţi mai mulţi ani, iar Einstein a început o relaţie cu Elsa Lowenthal. Elsa i-a fost verişoară şi avea să devină cea de a doua sa soţie.

Se pare că celebrul savant a fost toată viaţa un mare crai. Legeda spune că dramaturgul american Clifford Odets s-a înfuriat atât de tare că Einstein îi făcea ochi dulci soţiei lui în timpul unui eveniment monden, încât l-a decupat pe savant din pozele făcute cu acea ocazie.

De asemenea, se spune că, în vreme ce o curta pe Elsa, Albert nu s-a sfiit să se dea şi la fiica acesteia din prima căsătorie, Ilsa, în vârstă de 20 de ani. Cele două femei l-ar fi confruntat, moment în care omul de ştiinţă a replicat că lui îi este indiferent şi că ele trebuie să hotărască care va fi aceea cu care se va căsători.

De asemenea spre finalul vieţii, legenda spune că Einstein a fost înconjurat de un adevărat grup de iubite (numit de unii biografi drept un “harem”).

3.Erwin Schrodinger- Un alt mare afemeiat al ştiinţei a fost şi fizicianul austriac Erwin Schrodinger (1887 – 1961), laureat al premiului Nobel (1933) pentru contribuţiile sale esenţiale în domeniul fizicii cuantice.

Atitudinea relaxată a întregii familii Schrodinger faţă de sex şi căsnicie nu a fost privită cu ochi prea buni odată cu instalarea savantului la Oxford însă, aşa cum susţin jurnalele omului de ştiinţă, partea fizică a amorului i-a prins bine în ştiinţă: cele mai importante idei (care aveau să îi aducă Nobelul) i-au venit în timpul unei excursii la munte extrem de fierbinţi… în compania amantei sale.

4.Richard Feynman – Un alt Don Juan notoriu a fost americanul Richard Feynman (1918 – 1989) care a primit Nobelul pentru fizică în 1965. Pe lângă contribuţiile sale în fizică, nanotehnologie sau a construirii bombei atomice, Feynman a fost un bărbat extrem de pasionat de femei. Avea o anume înclinaţie spre stewardese, dar nu se dădea în lături nici de la escapade sexuale cu soţiile colegilor săi, lucru pentru care nu a fost chiar atât de popular printre profesorii de la Caltech. Dar Feynman nu a regretat niciodată viaţa sa de desfrâu şi a explicat că vizitele sale dese în barurile de striptease îl ajutau să se concentreze la munca sa ştiiţifică.

5. Daniel Carleton Gajdusek – Spre deosebire de Feynman, Shrodinger şi Einstein, medicul american Daniel Carleton Gajdusek (1923 – 2008), laureat al Nobelului pentru medicină în 1976, nu a fost pasionat de femei ci de băieţi cât mai tineri. Gajdusek a studiat în insulele Pacificului de Sud, cercetând o boală cumplită numită Kuru. În aceeaşi perioadă, savantul a adus din insule în SUA.. 56 de băieţi pe care i-a ajutat să facă şcoală.

Mai târziu însă, unii dintre aceştia l-au acuzat că i-a molestat sexual. Savantul a fost pus sub acuzare în 1996 şi a fost condamnat un an mai târziu la 12 luni în spatele gratiilor. Asta după ce FBI-ul construise împotriva sa un dosar de 340 de pagini, sub suspiciunea că ar fi fost comunist

Maria Curie

6.Marie Curie- După moartea lui Pierre Curie, Marie Curie (1867 – 1934), dublu laureată a premiului Nobel, a început o relaţie cu Paul Langevin, un fizician ce avea un mare defect: era căsătorit. Cei doi au închiriat un apartament lângă Sorbona pentru a ţine pe cât posibil secrete întâlnirile lor, însă povestea a ieşit la iveală, fiind publicată în Le Journal la data de 4 noiembrie 1911, chiar în perioada în care Marie Curie urma să primească Nobelul pentru chimie.

7. Wolgang Pauli – Marele savant austriac Wolfgang Pauli (1900-1958) a primit Nobelul pentru fizică în 1945 dar frustrările legate de munca sa aveau să îl determină să îşi caute consolarea în droguri, alcool, în pornografie şi în compania prostituatelor, în ambianța petrecerilor „underground” în care Berlinul anilor 20 era specializat. La una dintre aceste petreceri, Pauli a cunoscut-o pe Käthe Deppner, o dansatoare şi actriţă, pe care apoi a luat-o de nevastă. Mariajul lor a fost scurt, s-a consumat în mai puţin de un an, după care Käthe s-a căsătorit cu un alt chimist. Această „insultă” l-a aruncat din nou pe fizicianul austriac în ghearele unei promiscuități distructive.

***Bibliografie- oradeiasi.oradestiri.ro și historia.ro

***Articol scris de Liana Dumitru – Comunitatea Profadesex.Com

Share

Profadesex Community

Comments

  1. Cred ca astia “mari” la noi din România,is tare nefutuți :)))
    La ce comportament au comparandu-i cu “stramosii” lor..
    Legat de felul de gândire a oamenilor de rand care judeca greșit și au concepții învechite. .Eu mă bucur ca am dat de blocul tău din timp și pot sa fiu recunoscătoare ca a contribuit foarte mult la dezvoltarea vieții mele sexuale 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.