Atașat


29 Apr 2015

În articolul anterior am promis că răspund la întrebarea: de ce este benefic să-ți cunoști stilul de atașament, atât în relația de cuplu cât și ca părinte..

Textul de mai jos nu aduce lămuriri decât în privința cuplului, și asta pentru că m-am decis să nu amestec informațiile provenite din literatura semnată de dr. Dan Siegel cu cele provenite din cartea Attached de dr. Amir Levine. Inevitabil ar apărea un pic de confuzie, deoarece definirea conceptelor în studiul atașamentului la copil și adolescent –unde este implicat Dan Siegel- diferă pe alocuri de domeniul atașamentului la adult. De exemplu dr. Dan Siegel vorbește despre tipare sau modele de atașament –pentru că într-adevăr copilul dezvoltă tiparul, modelul- în literatura semnată Amir Levine întâlnim termenul de stil de atașament, dar și cel de sistem. Totodată Dan Siegel împarte modelele de atașament în două mari categorii, respectiv securizant și nesecurizant-în care include tiparul ambivalent, evitant și dezorganizat.

Aceste modele sunt regăsite sub altă prezentare la Amir Levine, și anume- stilul sau sistemul sigur, evitant, anxios și un stil ce se formează ca anxios-evitant, stilul mixt.

Ca să evităm confuzia vă propun ca azi să ne lămurim câteva aspecte legate de atașamentul la adult, iar mai apoi să revenim la literatura lui Dan Siegel, prin care ne vom explica mai bine nu doar cum se formează un model de atașament, ci cum să facem să ne conștientizăm modelele, și să intervenim acolo unde se poate, astfel încât să dezvoltăm relații sigure în viața adultă, atât ca parteneri de cuplu cât și ca părinți.

Revenind la întrebarea la ce mă ajută ca adult să știu ce model de atașament am? Și mai mult cum îmi ajută relația?

Pe scurt, răspunsul conturat de cercetările în domeniul atașamentului la adulți se prezintă cam așa:

-Conştientizarea tiparului de ataşament îţi oferă posibilitatea să observi comportamentul tău din cadrul cuplului (poate uneori un comportament distructiv) şi te poate ajuta să te îndrepti către un spaţiu securizant înainte de a reacţiona în defavoarea relaţiei.

-Cunoscându-ți tiparului de ataşament și felul în care relaţionezi atât cu figurile de ataşament, cât şi pe scara mai largă socială, îţi întipăreşti în suflet credinţa că meriţi să fii iubit, să fii tratat cu respect şi demnitate; în cuplu, această cunoaștere ajută partenerii să înţeleagă modul în care se produce comunicarea între ei şi să o îmbunătăţească, acolo unde se impune.

-Conştientizarea sistemului de ataşament, a felului în care se activează, a caractisticilor sale, te ajută să subscrii la credinţa că “sunt mai mulţi”  potenţiali parteneri în lume (da, mai multe “jumătăți”) , compatibili să îţi satisfacă nevoile, şi să primească atenţia ta.

cuplufoto

-Datorită acestei nevoi de apropiere acţionăm, relaţionăm, aşa cum sistemul ataşamentului ne indică, şi după caracteristicile tiparului dezvoltat. “Indicaţiile” sunt, evident, inconştiente, iar schemele cognitive prin care punem în act anumite comportamente sunt, normal, automatizate. Înțelegând ce stil de ataşament ai.. înțelegi practic cum relaţionezi cu partenerul, şi cum relaţionezi şi pe scara mai largă, socială.

-Conștientizarea stilului tău îți permite să îți înțelegi reacțiile, acțiunile, trăirile, și mai presus de orice, nevoile, atât ale tale, cât și ale partenerului/partenerei.

“Simpla conștientizare a modelului de atașament este benefică pentru creier”-dr. Dan Siegel.

-Cunoscându-ți stilul, nu descoperi neapărat lucruri noi despre tine, ci mai degrabă înțelegi cum ești, de ce ai tendința de a gândi printr-o schemă negativă în anumite situații de exemplu, de a acționa într-un mod, și, cel mai important, care îți sunt nevoile reale.

-Şi nu în ultimul rând, identificarea tiparelor de ataşament ale partenerilor dintr-un cuplu, ne permite să descoperim nu doar ceea ce merge “rău” într-o relație dar şi ce merge “bine”.

Persoanele care au stiluri diferite de ataşament se deosebesc în: modul în care văd intimitatea şi apropierea; modul în care rezolvă un conflict; atitudinea faţă de sex; abilitatea de a-şi comunica dorinţele, nevoile; în așteptările pe care le au de la partener şi de la relaţie.

De exemplu, partenerii securizanţi se simt confortabil în intimitate şi sunt de obicei calzi şi iubitori. Partenerii anxioşi râvnesc la intimitate, deseori sunt prea preocupaţi de relaţia lor, se îngrijorează gândindu-se la abilitatea partenerului de a-i iubi. Partenerii evitanţi văd intimitatea ca o lipsă de independenţă şi încearcă sa mimeze apropierea. Evitantul trimite semnale mixte, ţine mult la independenţa sa. Securizantul este concludent şi răbdător, are o viziune flexibilă a relaţiilor. Anxiosul îşi doreşte foarte multă apropiere dar se teme că va fi respins, este nefericit atunci când nu este într-o relaţie” scriu Amir Levine-psihiatru și Rachel Heller-psiholog.

Teoria atașamentului elaborată pentru prima oară de John Bowlby în 1959 (medic pediatru, psihiatru și psihanalist britanic 1907-1990) vorbește despre caracterul fundamental și funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre indivizi, despre o parte integrală a comportamentului uman pe toată durata vieţii sale.

Când vorbim despre atașament trebuie să înțelegem că este în discuție un mecanism cerebral responsabil pentru urmărirea şi monitorizarea siguranţei şi disponibilitatea obiectelor/figurilor de care suntem ataşati.

Stilul de ataşament are în dezvoltarea sa o predispozitie existentă încă din viaţa intrauterină, dar este puternic influenţat de primele legături afective pe care le ai după venirea pe lume cu persoanele care te îngrijesc, fiind de asemenea supus influenţelor mai mari sau mai mici pe parcusul întregii vieţi. Stilul de ataşament aparţine conexiunilor dintre cogniţie, emoţii, comportament, trăire, simțire, care se dezvoltă ca parte a repertoriului individului în relaţii. Stilurile de ataşament apar devreme în existența umană, fiind bazate pe relaţiile noastre cu părinţii sau cu persoanele care ne îngrijesc, şi sunt transferate mai târziu, însă reformulate, o dată ce ne implicăm în relaţii romantice.

Ceea ce azi este cunoscut ca și Teoria ataşamentului s-a născut din cercetări înteprinse atât de John Bowlby cât şi de Mary Ainsworth (psiholog canadian 1913-1999) asupra relației mamă-copil și asupra efectelor separării timpurii a copilului de figura maternă-figura de atașament.

Există trei stiluri mari de atașament, denumite în studiul atașamentului la adult astfel: securizant, anxios și evitant, la care cercetările au adăugat un stil mixt- evitant și anxios.

Teoria Atașamentului nu etichetează nici un stil de atașament ca fiind bun sau mai puțin bun. Atașamentul pur și simplu… este. Desigur, dacă stăm strâmb și judecăm drept, nu-i greu să observăm că într-o lume ideală a relațiilor am fi cu toții securizanți.

În cartea Attached autorii recomandă cuplurilor trei tipuri de atitudini, specifice relațiilor securizante. Și anume, partenerii e indicat să:

– Fie disponibili unul pentru altul- să răspundă cu afecţiune nevoilor partenerilor, să le permită acestora să fie dependenţi de ei de fiecare dată cand îşi doresc, să ofere confort şi sprijin (ca un prieten) în perioade de nelinişte.


– Nu interfereze- partenerii trebuie să se sprijine unul pe altul în împlinirea viselor fiecăruia, fără să îşi fure independenţa de acţiune. Este indicat ca partenerii să îşi permită unul altuia să îşi urmeze fiecare calea, vocaţia cum crede de cuviinţă, să se susţină fără a încerca să “conducă situaţia”, fără manipulare, fără a zdruncina încrederea de sine a celuilalt, încrederea celuilalt în propriile abilități.


-Să se încurajeze unul pe altul, să accepte visele celuilalt.



*** informațiile sunt extrase din cartea Attached- autor Amir Levine și Rachel Heller.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.