Cine sunt, sau cine îmi amintesc să fiu..


05 Feb 2018

De ce avem probleme nerezolvate și reziduale? De ce este prezentul influențat de evenimentele din trecut? Cum poate o experiență să ne influențeze psihicul? De ce evenimentele din trecut continuă să ne influențeze percepțiile din prezent și să modeleze modul în care ne închipuim viitorul?

Studiul memoriei ne pune la dispoziție răspunsuri incitante asupra acestor întrebări fundamentale. Încă de la începutul vieții, creierele noastre sunt capabile să răspundă experienței prin modificarea conexiunilor dintre neuroni, care constituie baza structurală a creierului. Se presupune că aceste conexiuni sunt o modalitate eficientă în care creierul reușește să își amintească experiența. Structura creierului îi formează funcția. În schimb funcția creierului creează mintea. Deși informațiile genetice determină și ele aspecte fundamentale ale anatomiei creierului, experiețele noastre sunt cele care creează conexiunile unice fiecărui individ și dau forma structurii de bază a creierului său. Astfel, experiențele noastre dau în mod direct forma structurii creierului și creează mintea care definește cine suntem.

Memoria este modul în care creierul răspunde experienței, creând noi conexiuni neuronale. Cele două modalități majore în care sunt făcute conexiunile reprezinte cele două forme ale memoriei: implicită și explicită.

Memoria implicită are ca rezultat crearea de circuite cerebrale speciale, care sunt responsabile pentru generarea emoțiilor, răspunsurilor comportamentale, percepțiilor și, probabil, de codificarea senzațiilor corporale. Memoria implicită este o formă timpurie de memorie nonverbală care este prezentă încă de la naștere și continuă pe întreaga durată a vieții. Un alt aspect important legat de memoria implicită sunt așa numitele modele mentale. Cu ajutorul lor, mințile noastre creează generalizări ale experiențelor repetate.

De exemplu dacă un copil se simte reconfortat când mama lui răspunde la semnalele sale de suferință, el va generaliza experiența, astfel încât prezența mamei lui îi va da senzația de confort și siguranță. La orice suferință viitoare, modelul său mental al relației cu mama se va activa, făcându-l să o caute pentru a-și regăsi liniștea. Așadar relațiile noastre de atașament ne afectează modul în care îi vedem pe ceilalți și în care ne vedem pe noi înșine. Prin experiențe repetate cu obiectele atașamentului nostru, mintea noastră creează modele pentru felul în care îi percepem pe ceilalți și în care ne vedem pe noi înșine. În exemplul de mai sus, copilul o vede pe mama lui ca sursă de confort și siguranță, și implicit se percepe pe el însuși ca pe cineva capabil să-și influențeze mediul și să-și satisfacă nevoile. Aceste modele creează un filtru care structurează modul în care ne canalizăm percepțiile și ne construim răspunsurile la lume. Cu ajutorul acestor modele ce acționează ca filtre ne dezvoltăm modalități specifice de a vedea și de a fi.

O caracteristică fascinantă a memoriei implicite este că în clipa în care o astfel de amintire este recuperată, individul nu are senzația că își amintește ceva, el nefiind conștient că această experiență lăuntrică este provocată de ceva din trecut. Astfel, emoții, senzații corporale, comportamente, interpretări date unor percepții și predispoziții mentale ale modelelor mentale inconștiente pot influența experiența noastră din prezent (percepție/comportament), fără ca noi să realizăm că suntem structurați de trecut. De-a dreptul uluitor este faptul că creierul nostru poate înregistra amintiri ocolind canalele atenției conștiente. Acest lucru înseamnă că în memoria implicită se pot înregistra evenimente de care nu ești niciodată conștient.

hipocampsicortexprefrontal

După primul an de viață, dezvoltarea acelei părți din creier numite hipocamp permite apariția unui ansamblu de circuite care face posibilă funcționarea celui de-al doilea tip de memorie, memoria explicită. Ea include două componente: memoria semantică sau factuală, care poate fi accesată în jurul vârstei de un an și jumătate, și memoria autobiografică, ce începe a se dezvolta în jurul vârstei de doi ani. Perioada anterioară momentului când memoria autobiografică este disponibilă se numește amnezie infantilă, fiind vorba aici de un fenomen al procesului de dezvoltare întâlnit în toate culturile umane; el nu este legat în nici un fel de vreo traumă, ci este un fenomen datorat faptului că anumite structuri din creier nu s-au dezvoltat încă suficient.

Spre deosebire de memoria implicită, în clipa când accesăm memoria explicită, avem senzația lăuntrică a aducerii aminte. Participarea atenției conștiente este necesară procesului de înregistrare în cazul ambelor forme de memorie explicită.

Particularitatea memoriei autobiografice constră în faptul că presupune o percepție asupra sinelui și a timpului. Memoria autobiografică presupune ca o parte a creierului să fie suficient de dezvoltată pentru apariția unui asemenea tip de amintire, în jurul vârstei de doi ani. Această parte a creierului este cortexul prefrontal. Această parte a creierului este extrem de importantă în desfășurarea unei largi game de procese, inclusiv memoria autobiografică, conștiința de sine, flexibilitatea în răspuns, reglarea emoțiilor, capacitatea de mindsight. Tocmai acestea sunt procesele psihice care sunt modelate de atașament. Vedem astfel că dezvoltarea scoarței cerebrale este profund influențată de experiențele interpersonale. Iată de ce relațiile din prima copilărie au un impact semnificativ asupra vieților noastre. Totuși, această importantă parte a creierului ce are un rol integrator poate continua să se dezvolte pe întreaga durată a vieții, deci avem mereu posibilitatea de a ne crește și a ne schimba.

Când părinții nu-și asumă responsabilitatea pentru propriile probleme rămase în suspensie, ei pierd nu doar prilejul de a deveni niște părinți mai buni, dar și pe acela de a-și continua propria dezvoltare. Oamenii care ignoră originea propriilor comportamente și reacții emoționale puternice nu își conștientizează problemele nerezolvate și ambivalența parentală pe care o creează. (…)

Dacă de exemplu, acordăm atenție experiențelor noastre lăuntrice în clipa când ne supără comportamentul copiilor noștri, putem începe să descoperim cum anume impietează acțiunile noastre asupra relației de dragoste pe care vrem s-o avem cu proprii noștri copii. Odată cu rezolvarea problemelor noastre vom putea începe să integrăm amintiri care ne vor ajuta să înțelegem rostul experiențelor noastre, pentru a crește armonios, atât noi cât și copiii noștri.

***extrase din cartea Parenting From the Inside Out– autori dr. Dan J. Siegel și Mary Hartzell (Parentaj Sensibil și Inteligent, ed. Herald)

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 + 6 =