Mulți, deci barbari (o analiză de Sigmund Freud)

01 Jun 2015

Opoziția dintre psihologia individuală și cea socială (sau a maselor), opoziție care la prima vedere pare cât se poate de semnificativă, își pierde mult din importanță când o examinăm mai îndeaproape. Desigur, psihologia individuală se ocupă de individ și cercetează căile prin care acesta caută să-și satisfacă mișcările sale pulsionale, dar arareori și numai în condiții cu totul excepționale ea poate face abstracție de relațiile dintre individ și semenii săi. În viața psihică a individului, celălalt apare întotdeauna fie ca model, fie ca obiect, ca asociat sau ca rival și, de aceea psihologia individuală este de la bun început totodată psihologie socială, în sensul lărgit al cuvântului dar care este cât se poate de legitim.

Title

Mulți, deci barbari

Chiar dacă psihologia ar fi studiat toate predispozițiile, mișcările pulsionale, mobilurile și intențiile individului, așa cum apar ele în acțiunile și în relațiile cu semenii săi, dacă ar fi atins toate obiectivele pe care și le-a propus și ar fi făcut transparente toate conexiunile, s-ar găsi dintr-o dată în fața unor noi sarcini, rămase nerezolvate: ea ar trebui să explice faptul surprinzător că individul… pus în anumite condiții… începe să simtă, să gândească și să acționeze cu totul altfel decât era de așteptat. Astfel de condiții se creează atunci când are loc încorporarea individului într-o mulțime umană. Care a dobândit caracterul unei “mase psihologice”.

Prin ce capătă un grup/o masă puterea de a influența atât de decisiv viața psihică a individului și în ce constau transformările psihice pe care i le impune acestuia?

“Aspectul cel mai frapant pe care îl prezintă o masă psihologică este următorul: indiferent de indivizii care o compun, oricât de asemănătoare sau de diferite ar fi modul lor de viață, ocupațiile, caracterul sau inteligența lor, simplul fapt că au format o masă îi înzestrează cu un fel de suflet colectiv. Acest suflet îi face să simtă, să gândească și să acționeze într-o manieră cu totul diferită de cea în care simte și acționează fiecare dintre ei atunci când este izolat. Anumite idei și anumite sentimente nu apar și nu se obiectivează în acțiuni decât la indivizii care se află într-o masă. Masa psihologică este o ființă provizorie, alcătuită din elemente eterogene care s-au sudat pentru o clipă, așa cum celulele organismului formează prin reunirea lor o ființă nouă care prezintă trăsături foarte diferite de cele pe care le posedă fiecare celulă în parte”- Gustave Le Bon.

Așadar dacă indivizii aflați într-o masă formează o unitate înseamnă că trebuie să existe ceva care îi leagă, iar acest liant ar putea fi tocmai ceea ce caracterizează mulțimea. Le Bon sugerează că în masă —achizițiile individuale se estompează, astfel încât personalitatea proprie fiecăruia dispare. Inconștientul rasial apare în prim plan, iar eterogenitatea individuală este reabsorbită în omogenitatea rasei. Am putea spune astfel că suprastructura psihică ce s-a dezvoltat atât de diferit de la un individ la altul este distrusă și anulată pentru a se dezvălui fundamentul inconștient, comun tuturor indivizilor respectivi. În felul acesta ar lua naștere, caracterul mediu propriu indivizilor aflați în mulțime. Dar Le Bon consideră că în cazul acestora apar, de asemenea, unele trăsături noi pe care nu le aveau înainte și a căror cauză el o explică prin trei factori diferiți.

“Apariția unor caractere particulare la indivizii din mulțime este determinată de cauze diverse, prima fiind că individul aflat în mulțime capătă —pur și simplu, datorită numărului mare al celor care îl înconjoară- un sentiment de putere invincibil, care îl face să cedeze unor instincte pe care, atât timp cât era singur, a fost silit să și le înfrâneze. El va ceda bucuros în fața presiunii acestora aflat în mulțime (care este anonimă și iresponsabilă), unde sentimentul de responsabilitate care îi înfrânează întotdeauna pe indivizi dispare în întregime”- Gustave Le Bon.

Observăm aici că noile condiții (mulțimea/masa) în care se află individul, îi permit să slăbească refularea mișcărilor pulsionale inconștiente. Trăsăturile aparent “noi” pe care individul le manifestă în mulțime, sunt tocmai manifestările inconștientului său în care sunt conținuți toți germenii a ceea ce este rău în sufletul omului. Faptul că vocea conștiinței și simțul responsabilității încetează în aceste împrejurări nu este nici o enigmă; căci, după cum am spus-o mai demult, nucleul așa zisei conștiințe morale este reprezentat de “teama socială”.

“O a două cauză care determină, în cadrul unei mase, apariția unor caractere speciale și orientarea lor este contagiunea mentală. Contagiunea este un fenomen ușor de constatat… care trebuie asociat unor proprietăți de ordin hipnotic.. Într-o masă orice sentiment, orice act este contagios într-o așa măsură, încât individul își sacrifică cu ușurință interesul său personal în numele interesului colectiv. Aceasta este o trăsătură contrară naturii sale, de care omul nu este capabil decât în calitate de component al masei.

Există însă o a treia cauză, de departe cea mai importantă… mă refer la sugestibilitate… (…) Astăzi știm că prin diferite proceduri, un individ poate fi adus într-o stare în care, pierzându-și personalitatea conștientă, ascultă de orice sugestie venită din partea celui care i-a “răpit” conștiința personalității sale. (…)Observări minuțioase par să confirme faptul că un individ integrat de câtva timp în sânul unei mase active… cade într-o stare particulară, care se apropie mult de fascinația pe care o trăiește cel hipnotizat… personalitatea conștientă dispare, voința și discernământul său sunt abolite, toate sentimentele și gândurile fiind orientate în direcția dorită de hipnotizator. Cam la fel se prezintă și starea individului care face parte dintr-o mulțime. El nu mai este conștient de actele sale și, la fel ca în cazul celui aflat în stare de hipnoză, în timp ce anumite facultăți sunt suspendate, altele pot atinge o intensitate extremă. Influența forței unei sugestii este mai puternică la nivelul maselor decât în cazul hipnozei, deoarece sugestia fiind aceeași pentru toți indivizii, se amplifică prin reciprocitate. (…)

Așadar, dispariția personalității conștiente, predominarea personalității inconștiente, orientarea în același sens a sentimentelor și ideilor prin sugestie și contagiune, tendința de a transforma imediat în acte ideile sugerate, acestea sunt principalele trăsături ale unui individ în mulțime. El nu mai este el însuși ci un automat lipsit de voință. (…) prin simplul fapt că face parte dintr-o masă organizată, omul coboară câteva drepte pe scara civilizației. Izolat, el este poate un individ cultivat; în mulțime el este un barbar, adică o ființă pulsională. În acest din urmă caz, el are spontaneitatea, violența, ferocitatea, iar pe de altă parte, entuziasmul și eroismul ființelor primitive”- Gustave Le Bon.

Le Bon insistă și asupra diminuării capacității intelectuale pe care o suferă individul o dată cu intrarea în masă/mulțime.

Nu ne preocupăm acum de individ, ci de o analiză a ceea ce a fost numit și schițat ca sufletul masei, urmărind indicațiile făcute chiar de Le Bon, și anume- asemănarea care există între sufletul unei mulțimi, pe de o parte, și viața psihică a primitivilor și a copiilor pe de altă parte.

cr1

Masa este impulsivă, schimbătoare și iritabilă, fiind ghidată aproape exclusiv de către inconștient. Impulsurile de care ascultă mulțimea pot fi, în funcție de împrejurări, nobile sau crude, eroice sau lașe, dar în tot cazul ele sunt atât de imperioase, încât chiar interesul personal al autoconservării se atenuează în fața lor. Nimic nu este la ea premeditat. Chiar dacă dorește acest lucru cu ardoare, aceasta nu se poate întâmpla niciodată pentru multă vreme, masele fiind incapabile de o voință perseverentă. Ele nu suportă nici o amânare în realizarea dorinței și au sentimentul atotputerniciei, astfel că pentru indivizii care o compun, noțiunea de imposibilitate dispare.

Masa este extraordinar de influențabilă și de credulă, fiind lipsită de simț critic, iar neverosimilul nu există pentru ea. Masa gândește în imagini ce se cheamă unele pe altele prin asociație, așa cum se întâmplă atunci când individul fantasmează liber fără să intervină vreo instanță rațională pentru a aprecia acordul acestor fantasme cu realitatea. Sentimentele mulțimii sunt întotdeauna foarte simple și foarte exaltate. Astfel, masa nu cunoaște nici îndoiala nici încertitudinea.

Masa evolează rapid spre exagerare. Bănuiala odată enunțată se transformă de îndată în evidență indiscutabilă; un început de antipatie devine rapid ură sălbatică. Aceeași tendință de a exagera, de a duce la extrem, caracterizează și afectivitatea copilului și se regăsește în viața lui onirică (așa se întâmplă că o ușoară supărare din viața copilului, o ușoară supărare din timpul zilei- se transformă în dorința de moarte față de vinovat și se exprimă în vise).

Tinzând spre extreme, mulțimea nu este influențată decât de către stimuli extremi. Cine vrea să influențeze masa nu trebuie să-și cumpănească logic argumentele, ci să le prezinte în imaginile cele mai violente, să le exagereze și să repete neîncetat același lucru.

Neîndoindu-se nici o clipă, de ceea ce crede a fi adevărat sau fals și având, pe de altă parte conștiința puterii, mulțimea este tot atât de tolerantă pe cât este de încrezătoare în autoritate. Ea respectă forța și este doar mediocru impresionată de bunătate, aceasta fiind adesea considerată o formă de slăbiciune. Cere de la eroii săi forță, ba chiar violență; vrea să fie dominată și subjugată de stăpânii săi, vrea să-i fie frică de aceștia. Extrem de conservatoare în fond, ea are o repulsie profundă față de nou și progres și, în același timp, manifestă un respect nelimitat față de tradiție.

Pentru a înțelege corect morala maselor trebuie să se țină seama de faptul că prin reunirea indivizilor într-o masă toate inhibițiile intelectuale dispar, iar instictele crude brutale care dormitează în individ —adevărate reziduri ale epocii primitive— sunt deșteptate pentru a fi satisfăcute liber.

cr2bun

Dar sub influența sugestiei, masele sunt capabile de asemenea, de resemnare, dezinteresare și dăruire pentru un ideal. În timp ce la individul izolat avantajul personal este aproape singurul mobil de acțiune, comportamentul mulțimilor este doar arareori influențat de acest interes. Se poate vorbi așadar și de o moralizare a individului în cadrul mulțimii. Dacă aptitudinea intelectuală a mulțimii este întotdeauna sub nivelul celei individuale, comportamentul ei etic poate să-l depășească cu mult pe cel individual, după cum la fel de bine poate să coboare mult sub acest nivel.

Alte câteva trăsături ale mulțimii aruncă o lumină clară asupra îndreptățirii de a identifica sufletul maselor cu sufletul primitivilor, așa cum propune Le Bon. Pentru masă, ideile cele mai opuse pot coexista și se pot împăcă fără ca o astfel de opoziție să dea naștere unui conflict. Ori psihanaliza a demonstrat deja că aceeași situație poate fi întâlnită în viața psihică inconștientă a individului, la copil ca și în cazul nevroticului.

La copiii de vârstă fragedă există, de exemplu, mai mult timp atitudini afective ambivalente față de persoanele cele mai apropiate, fără ca vreuna din ele să stânjenească manifestarea celeilalte. Dacă în cele din urmă de aici se ivește un conflict, acesta este rezolvat astfel: copilul schimbă obiectul, deplasând una dintre cele două mișcări ambivalente asupra unui obiect de substitut.

Observând de asemenea evoluția nevrozei la un adult, se poate constata că un sentiment reprimat poate persista adesea mult timp în fantasmele inconștiente sau chiar conștiente (al căror conținut se află, firește, în contradicție directă cu o tendință dominantă), fără ca această contradicție să ducă la intervenția Eului împotriva mișcării reprimate. Fantasma este tolerată o mare bucată de timp, până la un moment dat când, de obicei, din cauza creșterii încărcăturii sale afective, izbugnește conflictul între acesta și Eu, cu toate consecințele care decurg de aici.

Pe lângă aceasta, masa este cât se poate de accesibilă forței cu adevărat magice a cuvintelor, acestea putând declanșa în sufletul ei furtunile cele mai violente, după cum la fel de bine le poate liniști: rațiunea și argumentele nu pot lupta împotriva anumitor cuvinte și formule. Pronunțate cu evlavie în fața maselor, ele fac ca fețele să devină de îndată respectuoase, iar frunțile să se încline. Mulți consideră aceste cuvinte ca forțe ale naturii sau puteri supranaturale. În legătură cu aspectul menționat merită să ne amintim de tabuul numelor la primitivi, de asocierea unor nume sau/și a unor cuvinte cu forțele magice.

În fine, masele nu au fost niciodată însetate de adevăr. Ele cer iluzii la care nu pot să renunțe. Pentru ele irealul are întotdeauna prioritate în fața realului… Totodată mulțimea are tendința evidentă de a nu mai face distincție între real și ireal.

Psihanaliza a arătat că predominarea vieții fantasmatice și a iluziilor hrănite de dorințe nesatisfăcute este hotărâtoare în apariția nevrozelor. Știm că pentru un nevrotic nu este valabilă realitatea obiectivă comună, ci cea psihică. Un simptom isteric are la bază o fantasmă, și nu reproducerea unui eveniment din realitate (exemplu- conștiința obsesională a vinovăției se întemeiază pe un proiect rău intenționat, dar care nu a fost niciodată realizat). Ca în cazul visului și a hipnozei, în activitatea psihică a mulțimii proba realității nu rezistă în fața forței mișcărilor de dorință investite afectiv.

Legat de conducător…. Le Bon consideră că ori de câte ori anumite viețuitoare (printre care și oamenii) se reunesc într-un număr mai mare sau mai mic —indiferent dacă este vorba de o turmă de animale sau de o mulțime de oameni— ele ar accepta instictiv autoritatea unui șef. Rezultă deci că mulțimea este o turmă ascultătoare, incapabilă să trăiască fără stăpâni; ea ar avea o asemenea trebuință de a asculta de cineva, încât s-ar supune instinctiv oricărui individ care se erijează în șeful său. Dar dacă masa are nevoie de un conducător, el trebuie, de asemenea, să-i corespundă prin anumite trăsături personale. El însuși trebuie să fie animat de credința profundă într-o idee pentru a putea face astfel ca mulțimea să devină fascinată de aceeași credință. Mai trebuie să posede o puternică voință, capabilă de a se impune, pe care mulțimea lipsită de voință să o poată prelua.

*** extrase din Studii despre Societate și Religie– autor Sigmund Freud- Opere Esențiale, Volum 9, Editura Trei.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Interesante extrasele, chiar vroiam sa gasesc o abordare psihanalitica a maselor.
    “Cei multi” e un concept care a dat de furca filosofilor inca din antichitate tocmai pentru ca aparent toate rigorile ratiunii sunt suspendate – omul, fiinta prin excelenta rationala la greci, cand era in multime se orienta doar dupa dispozitia afectiva a multimii si dupa `opinia maselor`, evitand orice gandire pe cont propriu.
    Totusi, ei nu limitau `multimea` doar la situatia in care exista efectiv o gloata de oameni. Ci mai degraba era invers. Orice alunecare, chiar si pe cont propriu, in logica multimii, te includea intr-un fel de suflet colectiv care iti acapareaza orice forma de gandire critica.
    Cu alte cuvinte, omul lua “chipul” multimii de fiecare data cand “lua lucrurile ca fiind de la sine intelese” refuzand sa reflecteze asupra intelesului lor.

    • Laura Andreșan Says: June 4, 2015 at 9:53 am

      Interesantă poziția asta, să fii sub influența și din afară.
      În lucrarea amintita Freud extinde evident explicatiile pe ideea de Analiză a maselor, aici am reprodus doar viziunea lui legata de ce a zis Le Bon. Așă că dacă vrei să știi mai multe… îți recomand cu drag toată lucrarea
      Oricum mă mai gândesc să mai vb și eu un pic aici despre consemnările lui Freud legate de moarte, și apoi cele legate de religie și armată (ca influențe asupra maselor).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 + 3 =