Relația noastră cu moartea


24 Jul 2017

Această relație este departe de a fi una sinceră. Dacă ne întreabă cineva suntem desigur, în stare să susținem ideea că moarte este sfârșitul necesar al oricărei vieți, că fiecare dintre noi este dator naturii cu o moarte, și că trebuie să fim pregătiți să plătim aceasta datorie, pe scurt că moarte este naturală, ireversibilă, inevitabilă. În realitatea avem grijă să ne comportăm ca și cum ar fi altfel. Manifestăm tendința de a lăsa moartea la o parte, de a o elimina din viață. Am căutat să reducem moartea la tăcere (…)

Propria moarte nu este reprezentabilă, și cu fiecare încercare de a o face putem observa că rămânem de fapt, mai departe spectatori. (…) În inconștient fiecare dintre noi este convins de nemurirea sa. În ceea ce privește moarte altcuiva, omul civilizat va evita să vorbească despre această posibilitate atunci când cel menit morții poate să audă. Numai copiii se distanțează de această limitare :”mami atunci când o să mori eu o să devin asta sau cealaltă”. (…) Totodată considerația față de morți (despre morți numai de bine) cărora ea nu le mai este necesară, stă pentru noi deasupra adevărului, pentru cei mai mulți dintre noi chiar deasupra considerației față de cei vii. Această atitudine cultural-convențională față de moarte se completează prin prăbușirea noastră completă atunci când moare una dintre persoanele cele mai apropiate (părinți, frate, copil, un prieten drag). Cu el înmormântăm speranțele noastre, pretențiile, plăcerile, nu ne lăsăm consolați și refuzăm să îl înlocuim pe cel pierdut. Nu ne purtăm atunci ca un fel de Azra (trib arab), care mor și ei atunci când mor cei pe care îi iubesc.

Această relație cu moartea are un efect puternic asupra vieții noastre. Viața sărăcește, își pierde din interes atunci când cea mai înaltă miză în jocul vieții, chiar viața însăși nu poate să fie cutezată. Ea devine atât de superficială, de lipsită de conținut, ca un fel de flirt amoros în care este stabilit de la început că nu se poate întâmpla nimic, spre deosebire de o relație de iubire profundă, la care ambii parteneri se gândesc la consecințe, la modul serios. Legăturile noastre sentimentale, intesitatea doliului nostru ne îndeamnă să ne ferim de pericolele ce ne amenință atât pe noi cât și pe ceilalți. Nu ne permitem să luăm în considerare un număr de interpretări periculoase (…) ne paralizează ezitarea (…) Tendința de a elimina moarte din socotelile vieții are ca urmare multe renunțări și abțineri. Și totuși deviza Hansei sună așa: naviga necesse est, vivere non necesse- să navighezi este necesar să trăiești nu este necesar.

Nu mai poate urma nimic altceva decât că în lumea fincțiunii, în literatură, în teatru, căutăm înlocuitori pentru ceea ce am pierdut în viață. Aici găsim încă oameni care știu să moară, care sunt în stare să omoare pe altcineva. Doar aici ne este îndeplinită condiția în care ne-am putea împăca cu moartea: dacă în spatele tuturor vicisitudinilor vieții ne-a rămas o viață intangibilă. Căci totuși este prea trist faptul că în viață se poate întâmpla ca în sah, unde o anumită mutare greșită ne poate obliga să abandonăm partida, dar cu deosebirea că nu mai putem începe o a două partidă de revanșă. Pe tărâmul ficțiunii găsim acea multitudine de vieți de care avem nevoie. Murim, în identificarea noastră cu un anume erou, dar îi și supraviețuim și suntem gata nevătămați să murim a doua oară, împreună cu altul. (…)

Omul primitiv s-a poziționat față de moarte într-un fel foarte ciudat, deloc consistent mai degrabă contradictoriu. Pe de o parte a luat moarte în serios și a recunoscut-o ca suspendare a vieții și s-a folosit de ea în acest sens; pe de altă parte a tăgăduit moartea, a redus-o la nimic. Această contradicție a fost posibilă prin faptul că față de moartea altuia, a străinului, a dușmanului el adoptă o poziție total diferită, față de cea care o avea față de propria moarte. Moartea altuia i se părea dreaptă, însemna pentru el nimicirea a ceea ce ura și omul primitiv nu cunoștea nici un scrupul în a o provoca. Desigur că el era o ființă foarte pasională, mai crudă și mai rea decât alte animale. Ucidea cu plăcere și cumva de la sine înțeles.

Nu trebuie să îi atribuim instictul care le împiedica pe celelalte animale să ucidă și să devoreze ființe asemenea lor. Istoria originară a omenirii este deci plină de crime. Și astăzi ceea ce copiii noștri învață la școală ca istorie a lumii este în esență o serie de crime ale popoarelor. Sentimentul obscur de culpă sub semnul căruia stă omenirea din timpurile ei primordiale, sentiment care în multe origini s-a condensat în concepția unei vini originare– este de fapt expresia unei omucideri cu care s-a încărcat omenirea. (…)

Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-și jertfească viața pentru a mântui umanitatea de păcatul originar; atunci după regula talionului, anume răsplata prin ceva asemănător, acest păcat trebuie să fi fost o ucidere, o crimă. Numai aceasta ar fi putut cere pentru răscumpărarea ei jertfa unei vieți. Și dacă păcatul originar era o vinovăție față de Dumnzeu tatăl, atunci cea mai veche nelegiure a omenirii trebuie să fi fost un patricid, uciderea tatălui original ar hoardei primitive, a cărui imagine mnezică a fost transformată mai târziu în divinitate.

Propria moarte era, desigur, pentru omul primitiv, la fel de ireprezentabilă și de ireală cum este astăzi fiecăruia dintre noi. (…)

minte1

Filozofii au susținut că enigmele intelectuale pe care le presupune imaginea morții la omul primitiv l-ar fi constrâns pe acesta la reflecție și ar fi fost originea oricărei speculații. Cred că filozofii gândesc aici prea filozofic. (…) Nu enigma intelectuală și orice caz de deces a dus la reflecție, ci conflictul afectiv la moartea cuiva iubit (…) Din acest conflict de sentimente s-a născut mai târziu psihologia. Omul nu mai poate ține departe de el moartea. Căci îi aflase gustul în durerea pentru cei răposați, dar el nu voia totuși să o admită pentru că nu se putea reprezenta pe el mort. Așă că se dedă la un compromis: admite și pentru sine moartea, dar îi contestă semnificația nimicirii vieții, demers cu nimic motivat la moartea dușmanului.

Lângă leșul persoanei iubite el a inventat spiritele, iar conștiința vinei sale pentru satisfacția cu care era amestecat doliul a făcut ca ceea ce ei creaseră ca spirite să devină demoni răi de care omul trebuie să se teamă.

Alterările (fizice) ale morții i-au făcut evidentă descompunerea individului într-un corp și într-un suflet (la origine mai multe); astfel mersul gândirii lui se desfășura paralel cu procesul de descompunere pe care îl inițiază moartea. Amintirea persistentă a mortului a fost baza pentru conceperea altor forme de existență, i-a dat ideea unei vieți de apoi, după moartea aparentă. (…)

Mai târziu abia, religiile au reușit să dea această existență de apoi drept cea mai valoroasă, pe deplin valabilă și să reducă viața încheiată prin moarte la o simplă pregătire. A fost atunci cât se poate de normal ca omul să prelugească și viața în trecut, să inventeze existențele anterioare, metempsihoza și reîncarnarea, totul cu scopul de a-i răpi morții semnificația ei de suspendare a vieții. Renegarea morții pe care am calificat-o ca fiind convențional-culturală, a avut începutul în vremuri atât de vechi.

Lângă leșul persoanei iubite nu a luat ființă doar psihologia, credința în nemurire și o puternică rădăcină a conștiinței vinovăției umane, ci și primele comandamente etice. Prima și cea mai importantă interdicție a conștiinței trezite suna: să nu ucizi. Ea fusese dobândită ca reacție la satisfacerea urii asupra morților iubiți, ascunsă în spatelel doliului, și a fost extinsă treptat asupra străinilor neagreați și în final asupra dușmanului. (…)

buddha

Să-l părăsim pe omul primitiv și să ne aplecăm asupra inconștientului în propria noastră viață psihică. Ne bazăm aici în totalitate pe metoda de cercetare psihanalitică, singura care pătrunde în astfel de profunzimi. Întrebăm: cum se comportă Inconștientul în raport cu problema morții?

Răspunsul: aproape la fel ca și omul primitiv. (…) Deci inconștientul nostru nu crede în propria moarte, se comportă ca și cum ar fi nemuritor. Ceea ce numim inconștientul nostru, cele mai adânci straturi ale psihicului nostru, alcătuite din mișcări pulsionale, nu cunoaște nimic negativ nici o negație, contrariile se reunesc în el, și astfel nu cunoaște nici propria moarte, căruia nu îi putem da decât un conținut negativ. Credința în moarte nu este întâmpinată în noi de nimic pulsional. Poate că acesta este chiar misterul eroismului (…)

Pe de altă parte, noi recunoaștem moarte pentru străini și pentru dușmani și le-o acordăm la fel de ușor și fără ezitare ca și omul primitiv. Aici se vede desigur o deosebire, care în realitate se va dovedi ca hotărâtoare.

Inconștientul nostru nu săvârșește omorul ci pur și simplu îl dorește și îl gândește. (…) În mișcările noastre inconștiente, îi înlăturăm zi de zi, oră de oră pe cei care ne stau în drum, care ne-au făcut să suferim și ne-au vătămat. Acel “lua-l-ar dracu”, care ne vine atât de des în gură în supărările glumețe și care de fapt vrea să spună “lua-lar moartea” este în inconștientul nostru o dorință serioasă și puternică de moarte. Da, inconștientul nostru ucide chiar și pentru nimicuri (…)

Astfel, judecați după mișcările noastre pulsionale inconștiente, și noi înșine suntem ca și oamenii primitivi…. o bandă de criminali. (…)

Ca și la omul primitiv, și pentru inconștientul nostru există un caz în care ambele atitudini opuse față de moarte, cea care o recunoaște ca nimicire a vieții și cealaltă care o tăgăduiește ca neadevărată, se ciocnesc și ajung la conflict. Și în acest caz este la fel ca în vechime- moartea sau pericolul de moarte în care se află cineva iubit, pe de o parte aceste persoane iubite sunt pentru noi o proprietate intimă, o parte componentă a propriului Eu, pe de altă parte în schimb, sunt parțial și niște străini, chiar dușmani. Cele mai tandre și mai intime relații de iubire, cu excepția a puține situații, sunt însoțite de un pic de ostilitate, care poate stârni dorința inconștienta de moarte. Din acest conflict de ambivalență nu reies însă ca odinioară psihologia și etica, ci nevroza. (…) Cât de des nu au avut de a face medicii care practică psihanaliză cu simptomul grijii tandre exagerate față de binele aparținătorului, sau cu autoreproșuri total neîntemeiate față de moarte unei persoane iubire. Studiul acestor fenomene nu ne-au lăsat nici o îndoială asupra răspândirii și importanței dorințelor inconștiente de moarte. Profanul resimte o groază extraordinară față de posibilitatea de a simți așa ceva și consideră această respingere drept un motiv legitim pentru a nu crede în afirmațiile psihanalizei. (…) Dar nouă ne este dovedit, și este îngăduit să spunem că cele mai frumoase etalări ale vieții noastre iubitoare le datorăm reacției împotriva impulsului ostil pe care îl adulmecăm în sânul nostru.

Să rezumăm deci : inconștientul nostru este la fel de inaccesibil față de reprezentarea propriei morți, la fel de sângeros față de străin, la fel de în dezacord (ambivalent) față de persoana iubită, ca și omul timpurilor primitive. Cât de mult ne-am îndepărat însă de acestă stare primitivă, în atitudinea (exprimată azi) convențional-culturală față de moarte!

Se ridică atunci întrebarea: nu trebuie să mărturisim că prin atitudinea noastră culturală față de moarte am trăit încă o dată din punct de vedere psihologic deasupra nivelului nostru și să ne întoarcem mai degrabă și să recunoaștem adevărul? Nu ar fi mai bine ca în realitate și în gândurile noastre, să asezăm moartea în locul care i se cuvine și să admitem ceva mai mult atitudinea noastră inconștientă față de ea, pe care până acum am reprimat-o atât de mult? Pare a nu fi o mare realizare, ci mai curând un pas înapoi, în anumite privințe o regresie, dar are avantajul de a ține mai mult cont de adevăr și de a ne face din nou viața suportabilă. A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor vii. Iluzia își pierde valoarea dacă ne tulbură în această direcție…

Dacă vrei să înduri viața, pregătește-te pentru moarte…

*** extrase din Studii despre Societate și Religie- autor Sigmund Freud- Opere Esențiale, Volum 9, Editura Trei.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.