Destinul tău nu este să devii apărător de muşte


07 Jul 2018

Prietene, refugiază-te-n singurătate! Văd că eşti asurzit de larma oamenilor mari şi-mpuns de acele celor mărunţi.

Grave păduri şi stânci ştiu să te-nconjure cu linişte. Fii iar asemenea copacului ce-ţi este drag, cu ramurile întinse, tăcut şi parcă ascultând se înalţă el deasupra mării.
Unde singurătatea încetează, începe piaţa; iar unde începe piaţa, acolo încep şi larma marilor comedianţi şl bâzâitul muştelor otrăvitoare.

Cele mai bune lucruri de pe lume nu-s încă preţuite, cât timp nu-s bine prezentate, pe asemenea prezentatori poporul îi numeşte oameni mari. Puţin pricep mulţimile din ceea ce e mare, din omul creator adică. În schimb au ochi pentru prezentatori şi pentru actorii cauzelor mari. Lumea se-nvîrte în jurul creatorilor de noi valori; rotire invizibilă. Dar împrejurul actorilor se-nvârt mulţimile şi faima — aşa e „mersul lucrurilor”.

Actorul are spirit, dar spirit cu prea puţină conştiinţă. El crede întotdeauna în ceea ce sporeşte cel mai mult credinţa — credinţa-n sine. Mâine el va avea altă credinţă, poimâine alta. El prinde totul repede şi are stări de suflet schimbătoare. A răsturna — înseamnă pentru el a demonstra. A înnebuni pe cineva — el socoteşte aceasta a convinge. …Un adevăr, prins doar de urechea cea mai delicată, el îl numeşte minciună şi neant. De fapt, el crede doar în Dumnezeii care stârnesc o mare larmă-n lume! E plină piaţa de bufoni solemni, iar gloata-şi laudă oamenii mari — aceştia sunt în ochii ei stăpânii ceasului de faţă.

Dar ceasul îi grăbeşte; de-aceea şi ei te grăbesc la rândul lor. Chiar şi din partea ta, ei vor un Da sau un Nu. E vai de tine, dacă vrei să fii nici Pentru şi nici Contra. Să nu-i invidiezi tu, iubitor al adevărului, pe aceşti fanatici şi nerăbdători! Căci încă niciodată adevărul n-a stat în mâinile celor fanatici. Din cauza acestor impulsivi, întoarce-te în adăpostul tău, doar în piaţă ţi se cere un Da sau un Nu.

Încet e traiul tuturor fântânilor adânci, trebuie să aştepte timp îndelungat până să ştie ce a căzut în adâncimea lor. Tot ce e mare se fereşte de piaţă şi de faimă; departe de piaţă şi de faimă au locuit întotdeauna inventatorii noilor valori.

oana2

Prietene, refugiază-te-n singurătatea ta, te văd împuns de muşte otrăvitoare! Refugiază-te acolo unde bate vântul cel aspru şi puternic. Refugiază-te-n singurătatea ta! Prea ai trăit aproape de cei mărunţi şi mizerabili. Să fugi de invizibila lor răzbunare! Căci ei te aşteaptă numai ca să se răzbune. Să nu mai ridici braţul împotriva lor! Ei sunt nenumăraţi, destinul tău nu este să devii apărător de muşte.

Nenumăraţi sunt aceşti mizerabili şi mărunţi; şi s-au văzut atâtea mândre edificii căzând, sub buruieni şi stropi de ploaie, în ruină. Tu nu eşti piatră, însă eşti deja străpuns de numeroase picături. Sfărmat şi făcut ţăndări ai să fii încă de multe picături.
Te văd, eşti iritat de muşte otrăvitoare; te văd… în mii de locuri sângerezi; însă mândria ta nu vrea nici să se-nfurie măcar. Ei îţi vor sângele-n deplină inocenţă, cer sânge sufletele lor livide – şi te înţeapă în deplină inocenţă.

Dar tu, adâncă inimă, tu chiar din răni uşoare suferi prea puternic; acestea nu apucă să se-nchidă, că aceiaşi viermi otrăvitori te năpădesc. Eşti mult prea mândru să stârpeşti atare pofticioşi, însă fereşte-te să nu fi osândit să duci în spate nedreptatea lor cea veninoasă. Ei zumzăie împrejurul tău cu laudele lor — obrăznicie sunt aceste laude. Ei se doresc cât mai aproape de sângele şi pielea ta. Te măgulesc ca pe un zeu sau diavol; scheaună-n faţa ta ca-n faţa unui zeu sau diavol. Ei şi?! Linguşitori şi schelălăitori, atâta sunt; nimic mai mult.

Adeseori se prefac binevoitori cu tine, însă aceasta a fost întotdeauna deşteptăciunea celor laşi. Da, laşii sunt deştepţi! Sufletul lor cel mărginit se preocupă mult de tine — îi pui neîncetat pe gânduri! Iar cel care te pune mult pe gânduri devine îngrijorător.

Ei te condamnă pentru tot ce e virtute-n tine, îţi iartă, sinceri, din adâncul inimii, numai greşeala. Tu, pentru că eşti blând şi ai simţul dreptăţii, îţi zici: „nevinovaţi sunt ei, pentru meschinăria lor.” Însă sufletul lor cel mărginit gândeşte: „tot ce e mare e vinovăţie.”

Când tu eşti îngăduitor cu ei, ei cred că tu-i dispreţuieşti; şi toate binefacerile ţi le răsplătesc cu răutăţi ascunse. Orgoliul tău cel taciturn nu e nicicând pe placul lor; şi tare se mai bucură când, câteodată, ai destulă modestie ca să te arăţi şi vanitos.
Ceea ce recunoaştem într-un om, sporim în el, încât păzeşte-te de mărunţeii aceştia! Ei toţi se simt mărunţi în faţa ta şi ca un jar micimea lor mocneşte într-o răzbunare ascunsă. N-ai observat adeseori cum amuţesc, când te apropii, cum toată forţa lor îi părăseşte, ca fumul unui foc care se stinge? Amice, tu eşti conştiinţa rea a semenului tău, care se arată a fi nedemn de tine. De-aceea te urăşte şi bucuros ţi-ar suge sângele.

Semenii tăi vor fi mereu doar muşte otrăvitoare; şi tot ce-n tine este mare, tot mai otrăvitori are să-i facă şi mai asemenea cu muştele. Refugiază-te, prietene, în singurătatea ta, acolo unde suflă un aspru şi puternic vânt! Destinul tău nu este acela de-a deveni apărător de muşte…

Aşa grăit-a Zarathustra.

negoc4

Despre calea celui care creează

Vrei tu, o, frate al meu, s-alegi singurătatea? Sau vrei să-ţi găsești calea spre tine însuţi? Mai zăboveşte o clipă şi mă ascultă.
„Cel care caută uşor se pierde. Orice singurătate e o vină”, aşa grăieşte turma. Iar tu de multă vreme ţii de turmă. Şi încă multă vreme vocea turmei va răsuna în tine. Iar când vei vrea să zici: „Eu nu mai am aceeaşi conştiinţă ca a voastră” va fi un plâns şi o durere. Uite, durerea aceasta însăşi se naşte încă din aceeaşi conştiinţă, şi cel din urmă licăr al acestei conştiinţe luceşte încă în mâhnirea ta. Vrei însă tu să mergi pe calea mâhnirii tale, care e calea înspre tine însuţi? Atunci arată-mi cu ce drept şi cu ce forţă?

Eşti tu o nouă forţă şi un nou drept? O primă punere-n mişcare? O roată ce se-nvârte prin ea însăşi? Poţi tu supune chiar şi stelele, spre a se roti împrejurul tău? Ah, există atât de multă lăcomie de-nălţimi! Există atâtea spasme ale ambiţioşilor! Arată-mi că nu eşti lacom, nici ambiţios! …

Zici că eşti liber? Vreau să ascult gândirea ta stăpânitoare şi nicidecum să aflu din ce jug te-ai eliberat. (…) Liber faţă de ce? Aceasta pe Zarathustra nu-l interesează! Dar ochiul tău să mă anunţe răspicat — liber, pentru ce scop?

Eşti tu în stare singur să-ţi prescrii şi binele şi răul, iar vrerea ta să-ţi spânzure deasupra ca o lege? Eşti tu în stare să fii jude şi răzbunător al legii tale proprii? Îngrozitoare e înfăţişarea de unul singur cu judele şi cu răzbunătorul legii proprii. Aşa se vede un astru aruncat în golul spaţiului şi-n răsuflarea îngheţată a singurătăţii.

Tu, unul, tot mai suferi pentru cei mulţi, azi tot mai ai curaju-ntreg, toate speranţele. Dar într-o zi singurătatea te va obosi, orgoliul tău o să se frângă într-o zi şi va scrâşni din dinţi curajul tău. În ziua aceea vei striga: „Sunt singur!

Da, într-o zi grandoarea ta va fi departe… chiar ce-i sublim în tine te va înspăimânta ca o fantomă. În ziua aceea vei striga: „Totul e fals!”

Există sentimente care vor să-l ucidă pe cel singuratic; dacă nu reuşesc sunt sortite ele însele să moară! Eşti însă tu în stare să ucizi? Frate al meu, ai cunoscut oare cuvântul „dispreţ”? Sau suferinţa dreptăţii tale, aceea de a fi drept cu cei ce te dispreţuiesc?

supras

Tu i-ai silit pe mulţi să-şi schimbe părerea despre tine; iar ei îţi reproşează cu asprime aceasta. Tu te-ai apropiat de ei, dar ţi-ai continuat cărarea — ei n-or să-ţi ierte aceasta niciodată.
Tu-i depăşeşti; însă cu cât te-nalţi, cu atât mai mic apari în ochii invidiei. Cel mai urât e însă cel ce zboară. „Cum aţi putea să fiţi voi drepţi faţă de mine!?” — s-ar cuveni să îi întrebi — “eu mi-am ales ca parte pe măsură chiar nedreptatea voastră.”
Doar nedreptăţi şi murdării aruncă ei asupra celui singuratic. Dar, frate, dacă vrei să fii o stea, tu trebuie să-i luminezi nu mai puţin pentru aceasta! Însă fereşte-te de cei buni şi drepţi! Ei ţintuiesc pe cruce bucuroşi pe cei ce-şi inventează propriile lor virtuţi — ei îl urăsc pe omul singuratic.

Fereşte-te şi de preasfânta simplitate! Ei totu-i pare necurat ce nu e simplu; şi tare mult îi place să se joace cu focul — cu focul regnurilor. Şi te fereşte şi de accesele iubirii tale! Prea repede-i întinde mâna singuraticul celui pe care-l întâlneşte.

Există mulţi cărora nu o mână ar trebui să le întinzi, ci o labă. Şi-aş vrea ca laba ta să aibă gheare.
Dar cel mai rău duşman, pe care poţi să-l întâlneşti, întotdeauna o să fii tu însuţi; tu te pândeşti mereu în peşteri şi-n păduri. Însinguratule, urmează-ţi calea înspre tine însuţi! Ea trece pe lângă tine însuţi şi cei şapte demoni ai tăi! Eretic o să-ţi pari şi vrăjitor, nebun şi ghicitor, necredincios, răufăcător şi necurat.
Va trebui să arzi în propria ta flacără — cum să fii altul, dacă nu te vei preface în cenuşă mai întâi! Însinguratule, urmează-ţi calea ta de om care creează — din toţi cei şapte demoni ai tăi, tu vrei doar să-ţi creezi un Dumnezeu! (…)

Mergi cu întreaga ta iubire în singurătate, cu întreaga ta putere de a crea, frate al meu; şi-abia târziu, dreptatea o să te urmeze şchiopătând. Cu lacrimile mele împreună, du-te-n singurătate, frate al meu. Iubesc pe cel ce năzuieşte să creeze ceva ce-l depăşeşte şi care astfel merge la pieire.

Aşa grăit-a Zarathustra.

***extrase din Așa grăit-a Zarathustra– autor Friedrich Nietzsche (ed. Humanitas)

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 + 8 =


Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.