Ne îndrăgostim ca să ne reparăm, se pare…


05 Jun 2017

De cine ne îndrăgostim? Probabil până acum ai citit suficiente articole despre suflet, care ți-au explicat că străinul după care „se aprind călcâiele” nu este tocmai ..străin. Mintea inconștientă vede altceva pe acest străin, ceva tare familiar, proiectează un Imago. Pe scurt: Imago-ul de atașament este o reprezentare inconștientă, încărcată de valori afective, o arhitectură construită din reflexii ale persoanelor care ne-au oferit îngrijire, și cu care am dezvoltat relații de iubire în prima copilărie, a interpretărilor noastre despre aceste persoane (mama, tata, frați, surori, bunici etc) și a relațiilor cu ei și cele dezvoltate între ei.

“Când noi ne simțim atrași de anumiți străini, sau în persoanele de care poate ne îndrăgostim- doar conștient vedem un străin, inconștientul zbiară ca un copilaș uite….. mamaaaaaaa, tataaaaa”- a spus dr. Harville Hendrix, zbierând ca un copilaș moooom/daaaad astfel încât să ne rămână în minte fraza asta tuturor celor care am participat la conferință Imago pentru cupluri -susținută în București.

Poate, după ce ai parcurs rândurile de mai sus, ești tentat să crezi că în relația cu partenerul tău/partenera ta.. resimți singuranța și confortul mângâierilor mamei tale, sau ale vocii tatălui tău.

Zâmbetul partenerului parcă seamănă un pic cu al fratelui meu, și totuși când ia decizii spontane zici că e bunicul, jur”– dacă o astfel de poveste crezi că scrie mintea ta inconștientă, pot să îți spun că ai dreptate. Dar nu pe deplin. Adică imaginea (Imago) nu-i completă. Nu găsești în partenerul tău doar aspectele lor pozitive, și doar beneficiile aduse din relația cu figurile parentale (siguranță, confort, etc) ci și deficitele, traumele- demonii ăia din copilărie.

Se pare că fiecare din noi caută în mod compulsiv un partener cu un set foarte bine definit de trăsături de caracter pozitive și negative. (…) Motivul principal pentru care ne îndrăgostim de cineva este că mintea inconștientă confundă acea persoană cu părinții noștri… dar totodată și găsește candidatul ideal care poate să compenseze prejudiciile psihologice, emoționale din copilărie- Harville Hendrix.

Oarecum, nu este greșit să spunem că într-un fel ne simțim atrași, ne îndrăgostim.. de persoana cu care nu prea ne potrivim, și ne potrivim perfect în același timp. Ca să înțelegem mai bine acest lucru, vă invit la o explicație oferită de dr. Harville Hendrix, printr-o direcție ce ne prezintă o imagine de suprafață despre funcționarea creierului.

 

Prin mintea inconștientă

Dr. Harville Hendrix- Haideți să aruncăm o scurtă privire asupra structurii creierului, iar pentru a simplifica lucrurile prefer să recurg la modelul neurosavantului Paul McLean și să împart creierul în trei straturi concentrice

Trunchiul cerebral- stratul profund și cel mai vechi din istoria evoluției umane, constituie acea parte a creierului responsabilă pentru funcții de autoconservare, reproducere și anumite funcții vitale -circulația sângelului, respirația, somnul și contracția mușchilor ca răspuns la stimularea externă. Localizat la baza cutiei craniene, această regiune este numită și creierul reptilian, deoarece vertebratele, începând de la reptile și până la mamifere, au în comun această porțiune din anatomie. Pentru a răspunde scopului acestei discuții vă propun să considerăm trunchiul cerebral sursa responsabilă pentru acțiunea fizică.

Deasupra trunchiului cerebral, ieșind în afară ca o protuberanță asemănătoare cu un iadeș, se află o porțiune a creierului numită sistemul limbic (notat de unii autori ca și- creierul emoțional- notă Laura), ale cărei funcții țin de generarea emoțiilor. De exemplu oamenii de știință pot azi să stimuleze, prin intervenție chirurgicală, sistemul limbic al animalelor folosite în experiențe de laborator și să genereze accese spontane de frică și agresivitate. În cartea de față (Primește iubirea pe care o dorești) voi folosi sintagma- creierul vechi– pentru a face referire la porțiunea din creier care cuprinde atât trunchiul cerebral, cât și sistemul limbic. Gândiți-vă la creierul vechi ca fiind intens conectat și având rolul de a declanșa majoritatea reacțiilor spontane din organismul uman.

Ultima regiune din structura creierului este cortexul cerebral, o masă de țesut neuronal mai mare, străbătută de circumvoluțiuni, care înconjoară cele două regiuni interne și este, la rândul ei, împărțită în patru regiuni mari –numite lobi. Această porțiune a creierului cel mai bine dezvoltată în rândul specimenelor Homo Sapiens Sapiens este locul responsabil pentru funcțiile cognitive ale ființei umane. În această carte vom numi cortexul cerebral (neocortex)- creierul nou- deoarece acesta este cel mai recent apărut în istoria evoluției umane. Creierul nou reprezintă acea parte din ființa noastră care este conștientă, vigilentă și aflată în contact cu tot ceea ce se întâmplă zilnic în jurul nostru. El este acea parte din ființă care ia decizii, gândește, anticipează, observă, planifică, reacționează, organizează informații și elaborează idei. Creierul nou este în mod intrisec logic și încearcă să descopere o cauză pentru orice efect, și un efect pentru orice cauză. Într-o anumită măsură temperează și o parte din reacțiile instinctive ale creierului vechi.

În linii mari această parte a minții noastre— analitică, pregătită să sondeze, să pună sub semnul întrebării orice input— o considerăm sediul identității noastre.

Spre deosebire de creierul nou, cunoaștem prea puține despre funcțiile îndeplinite de creierul vechi. Oamenii de știință care au supus această regiune arhaică analizelor amănunțite ne spun că principala preocupare a creierului vechi este autoconservare. Creierul vechi își pune cumva în permanență întrebarea— e ceva sigur?

Fiind preocupat să-și îndeplinească sarcina principală-de a găsi siguranța- creierul vechi operează într-un mod diferit de cel al creierului nou. O diferență majoră este că… e doar vag conștient de existența lumii exterioare. Spre deosebire de creierul nou, care se bazează pe percepția directă a fenomenelor externe, creierul vechi își extrage datele de input din imaginile, simbolurile produse de creierul nou. Acest lucru îi structurează datele în categorii foarte largi. De exemplu: în timp ce creierul nou face cu ușurință deosebirea între John, Suzy și Margaret, creierul vechi grupează aceste persoane în șase categorii de bază. Ce îl preocupă pe creierul vechi legat de o persoană, este dacă acel om este— 1)cineva de care trebuie să avem grijă; 2)cineva care are grijă de noi; 3)cineva cu care vrem să facem sex; 4)de care să fugim; 5)față de care ne supunem; 6) sau cineva pe care-l atacăm. Subtilități precum “această persoană este vecinul meu, vărul meu, mama mea, soția mea”– trec în plan secundar.

Creierul vechi și creierul nou, desigur, fac în permanență schimb de informații și le interpretează. Haideți să vedem cum se petrece acest lucru. Să presupunem că sunteți singuri la voi acasă și persoana A intră în căminul vostru, așa pe neanunțate. Creierul vostru nou generează în mod automat imaginea acestei ființe și o transmite creierului vostru vechi, pentru a fi examinată cu atenție. Creierul vechi recepționează imaginea și o compară cu alte imagini deja stocate. Instantaneu se conturează o primă observație: acest umanoid nu este străin

O fracțiune de secundă mai târziu apare o a două observație: nu există episoade periculoase asociate cu această imagine. Dintre toate interacțiunile pe care le-ați avut cu acest musafir, niciuna nu v-a pus viața în pericol. După aceea extrem de rapid urmează a treia observație: au existat numeroase episoade agreabile asociate cu această imagine. De fapt înregistrările par să sugereze că A este o persoană care manifestă o grijă protectoare față de dumneavoastră. După ce s-a ajuns la această concluzie, sistemul limbic transmite către creierul reptilian semnalul —e în regulă— și constatați că vă îndreptați cu brațele larg deschise spre intrusul care v-a invadat spațiul. Operând după comenzile primite de la creierul nou, vă treziți spunând: “mătușă Mary, ce plăcere să te văd”

Toate aceste observații au avut loc fără ca voi să fiți conștienți și s-au peterecut în doar o fracțiune de secundă.

Pentru mintea voastră conștientă evenimentul se rezumă la faptul că îndrăgita voastră mătușă Mary a intrat pe ușă. În acest timp, în care vă întâmpinați plini de căldură mătușa, procesul de strângere a datelor continuă. (…)

Vă propun să aruncăm o privire la o situație un pic diferită. Să presupunem că persoana A nu este mătușa Mary, ci sora ei- mătușa Carol, și că în loc să o întâmpinați cu brațele deschise, descoperiți că vizita ei nu vă face nici o plăcere. Cum se explică o astfel de reacție diferită față de cele două surori?

Să ne imaginăm o scenă posibilă în prima copilărie. Să spunem că ai undeva la doi anișori și ai petrecut o săptămână stând cu mătușa Carol, în timp ce mama ta a fost internată în spital pentru a aduce pe lume un alt bebeluș. În încercarea de a te pregăti din timp părinții ți-au explicat cum au putut mai bine că “mami o să plece la spital și o să aducă acasă un frățior sau o surioară”. Cel mai probabil cuvintele –spital, frățior, surioară– nu aveau nici un înțeles pentru tine, însă — mami o să plece— cu siguranță da. Când părinții le pronunțau te simțeai neliniștit, și poate începeai să-ți sugi degetul mare. Atât. Câteva săptâmâni mai târziu, când mami a intrat în travaliu, ai fost luat într-adevăr din pătuțul tău în vreme ce dormeai adânc și dus cu mașina acasă la mătușa Carol. Te-ai trezit singur, într-o cameră necunoscută, iar persoana care a venit la tine când ai plâns, nu a fost nici mama nici tata, ci mătușa Carol. Ai rămas prizonier într-o chinuitoare neliniște în cele câteva zile ce au urmat. Chiar dacă mătușa Carol era plină de afecțiune și drăguță cu tine, tu te-ai simțit părăsit. Această frică primară a ajuns să fie asociată cu mătușa ta, și pentru mulți ani de zile era suficient să o vezi, sau chiar doar să îi simți parfumul, pentru a fugi din cameră. În ultimii ani ai avut desigur numeroase experiențe agreabile sau neutre legate de mătușa Carol; cu toate acestea 30 de ani mai târziu, când ea își face apariția, simți impulsul de a o lua la fugă…

Această poveste ilustrează un principiu important legat de creierul vechi: el nu are noțiunea timpului liniar. Astăzi, mâine și ieri nu există; tot ce a existat încă există. Înțelegerea acestei realități esențiale cu privire la natura minții inconștiente, ne poate ajuta să înțelegem de ce uneori, în cadrul relației de cuplu, avem anumite sentimente care par disproporționate față de întâmplările care le-au declanșat. (…)

Cum contribuie aceste informații despre creierul vechi la înțelegerea atracției romantice? Partea stranie, pe care am observat-o în analiza noastră, constă în faptul că noi suntem foarte selectivi în alegerea partenerilor. De fapt, părem să fim în căutarea alesului cu un set foarte bine definit de trăsături pozitive și negative.

După mulți ani de cercetare teoretică și observație clinică am descoperit că, de fapt, noi căutăm pe cineva care are trăsăturile de caracter dominante ale celor care ne-au crescut. Creierul nostru vechi, captiv în eternul acum și prea puțin conștient de existența lumii din afara noastră, încearcă să recreeze mediul din copilărie, iar motivul pentru care încearcă să reînvie trecutul nu ține de obișnuință sau compulsie oarbă, ci de nevoia acută de a vindeca răni din copilărie.

fhh2

Căsătoria- o terapie

Dr. Harville Hendrix- Una dintre revelațiile mele majore a fost că doi indivizi angajați într-o relație trebuie să renunțe la ideea că sunt centrul universului și să învețe să se vadă reciproc drept parteneri egali. Când doi indivizi abandonează ideea că ei sunt pe primul loc, ceva neașteptat se petrece— relația în sine ajunge pe primul loc. Odată ce are loc această schimbare esențială ei pot să lucreze în favoarea scopului inconștient al relației lor, nu împotriva lui. Ei pot începe să accepte faptul că a fi într-o relație intimă ridică la suprafață toate relațiile neîncheiate din copilăria lor și că pot învăța să coopereze pentru a le rezolva împreună. Ne naștem în urma unei relații, suntem răniți în cadrul unei relații și ne putem vindeca tot într-o relație… Aceasta este ideea care și-a găsit ecoul în viețile atâtor cupluri. (…)

În timpul perioadei romantice transferul este pozitiv. Vă imaginați că partenerul vostru are multe din propriile voastre calități și, totodată, trăsăturile pozitive ale persoanelor care v-au influențat cel mai profund în copilărie. Mai târziu pe măsură ce între voi apar conflicte, începeți să proiectați anumite trăsături negative asupra partenerului vostru. Așa se întâmplă de obicei când se destramă căsătoriile. “Te-ai schimbat. Nu mai ești aceeași persoană de care m-am îndrăgostit”-vă spuneți unul altuia. În realitatea nu partenerul vostru s-a schimbat, ci natura informațiilor pe care le proiectați asupra acestuia. Prin terapia Imago acest transfer poate fi folosit ca sursă de vindecare. (…)

Căsătoria este o terapie respectând condiția prețuirii bunelor intenții inconștiente. (…)

Căsătoria nu este o stare imuabilă între două persoane care rămân neschimbate. Căsătoria este o călătorie psihologică și spirituală care începe prin extazul atracției, șerpuiește pe poteca stâncoasă a descoperirii de sine și culminează cu formarea unei uniuni intime, pline de bucurie, care durează o viață. Dacă înțelegeți sau nu potențialul deplin al acestei viziuni, depinde nu de abilitatea voastră de a atrage partenerul perfect, ci de dorința voastră de a ajunge să cunoașteți acele părți ascunse din voi înșivă. (…)

!!! VĂ INVIT PE 24 IUNIE (BUCUREȘTI) SĂ DEZBATEM PE LARG MISTERELE ATRACȚIEI ȘI SĂ FACEM O RADIOGRAFIE DETALIATĂ A RELAȚIILOR DE CUPLU ÎN CADRUL EVENIMENTULUI –SECRETUL UNUI CUPLU ÎMPLINIT- CONFERINȚĂ DESPRE IUBIRE

Programul conferinței este construit după informații de ultimă oră provenite din: Psihanaliză, Psihologia familiei și a cuplului, Neurobiologia Iubirii, Teoria Atașamentului, Teoria și Practica Imago, Psihologie Clinică. Toți participanții vor primi în mod gratuit lucrarea Creierul Iubirii– autor Laura Maria Andreșan, lucrare care include date valoroase despre tiparul atașamentului la copil și individul adult și cele mai noi informații despre neurobiologia iubirii. Lucrarea este construită după o cercetare a aceluiași autor supervizată de prof. dr. academician Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Evenimentul de pe 24 iunie se adresează oricărui adult care-și dorește o relație sănătoasă de cuplu și este motivat să se cunoască mai bine pe sine.

Invitat Special- Andrei Bogdan Vulpescu

P.S- La conferința Secretul unui Cuplu Împlinit bufetul, cafeaua, cadourile și buna dispoziție sunt asigurate tot de noi…

Rezervări la 0724.914.449 sau puteți da simplu Going la eveniment pe Facebook

Vă așteptăm cu drag

Omul care își dorește să îl vadă pe Dumnezeul cel viu față în față nu îl caută pe bolta golită a minții sale, ci în iubirea pentru o ființă umană- F. Dostoievski

primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

***citatele profesorului Hendrix sunt extrase din cartea- Primește iubirea pe care o dorești- ghid pentru cupluri, autori dr. Harville Hendrix, dr. Helen L. Hunt- editura Herald.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Sunt fascinante studiile despre creierul nou si creierul vechi. Este foarte interesant cum avem puterea de a imbina arhaicul (care stie doar cateva operatii de baza) cu creierul nou (dornic de cunoastere, comunicare, relationare).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.