Întregul originar și eterna căutare. Din pântecul mamei în brațele tale


21 Jul 2015

Ce înseamnă o rană din copilărie? Cum îmi afectează relația de cuplu? Unde începe trauma? De ce iubirea doare? Ce îngrădește viața? Doar câteva întrebări oarecare.. ale căror răspunsuri vă invit să le descoperiți în rândurile de mai jos.

Dr. Harville Hendrix-Când auziți vorbindu-se despre prejudiciile psihologice, emoționale din copilărie– s-ar putea să vă gândiți în mod automat la traume severe suferite în copilărie, cum ar fi abuzul sexual sau fizic, ori suferința pricinuită de divorțul părinților, moartea lor, sau poate de faptul că erau alcoolici. Pentru multe persoane așa arată realitatea tragică a copilăriei. Totuși, chiar dacă ați fost îndeajuns de norocoși și ați crescut într-un mediu care v-a oferit siguranță și grijă, încă mai purtați unele cicatrici invizibile din perioada copilăriei; deoarece chiar din clipa în care ați venit pe lume ați fost o ființă complexă, dependentă, cu un ciclu nesfârșit de nevoi. Freud ne aplică în mod justificat eticheta de „ființe insațiabile”- nici un părinte, nici o mamă, indiferent cât de devotat/devotată este, nu e capabil/ă să răspundă perfect tuturor acestor nevoi în continuă schimbare. (…)

Înainte de a analiza câteva dintre modurile mai subtile în care se poate să fi fost răniți în copilărie și modul în care acest lucru afectează relațiile voastre de iubire, vă propun să aruncăm o privire asupra ființei care erați când v-ați născut, deoarece această stare de “întreg originar” conține un indiciu important pentru așteptările ascunse, pe care le aveți față de partenerul vostru (…)

gm2

Din realitatea biologiei și din observațiile nou-născuților putem presupune că fetusul duce o existență lipsită de efort în timp ce plutește în lichidul amniotic. Nu este conștient că există granițe, nu are sentimentul identității personale, și nici nu este conștient că se află încapsulat într-un sac protector în pântecul mamei sale. O credință larg împărtășită susține că atunci când un bebeluș se găsește în pântecul matern, experimentează o senzație de unitate, o experiență edenică eliberată de orice dorință. Martin Buber a formulat ideea în felul următor — în existența fetală fiecare dintre noi am fost în comuniune cu universul.

Această existență idilică se sfârșește brutal când contracțiile mamei expulzează în mod violent bebelușul din pântecul matern (dar în primele luni de viață- perioada autistă- bebelușul nu face distincție între sine și restul lumii). (…)

Ca adulți părem să păstrăm o amintire efemeră despre această stare de plenitudine a întregului originar, avem senzația că e extrem de greu de redobândit, este precum un vis. Trăim cu impresia că ne amintim ceva dintr-un timp îndepărtat, cândva.. când am fost conectați și contopiți cu lumea. Acest sentiment este descris în mod repetat în mituri și în toate culturile… este vorba de exemplu despre povestea Grădinii Raiului, ș.a- cuvinte, care să recunoaștem sinceri, ne fascinează.

Care este legătura dintre acest fapt și căsnicie? Dintr-un anumit motiv pășim în căsnicie cu așteptarea că partenerii noștri vor reface, ca prin farmec, acest sentiment al plenitudinii inițiale. E ca și cum ei ar deține cheia unui regat plin de povești, și tot ce trebuie să facem este să îi convingem să descuie porțile. Eșecul lor de a înfăptui acest lucru se numără printre cauzele nefericirii în relația de cuplu, în căsnicie.

Revenind la copilărie- sentimentul de unitate pe care un copil îl trăiește în pântecul mamei, și apoi cel de unitate cu ea și cu lumea din primele luni de viață, se estompează treptat lăsând loc impulsului de a fi un sine distinct. Starea de unitate rămâne, dar acum există o licărire de conștiință despre lumea exterioară. În această etapă de dezvoltare, copilul începe să facă descoperirea fundamentală că mama sa- uriașul cel bun care îl ține în brațe, îl hrănește și scoate sunete atât de liniștitoare- nu este mereu una cu el. Copilul se simte încă conectat cu mama sa, dar are o conștiință de sine primitivă.

bebe3

După cum afirmă psihologii, când bebelușii sunt în stare simbiotică resimt un dor intens de a se conecta cu persoanele care au grijă de ei. Această dorință este definită în literatura de specialitate ca și — impulsul de atașament. Energia vitală a copilului este direcționată spre mamă, într-un efort de a redobândi sentimentul anterior de uniune fizică și spirituală. Termenul care descrie acest dor este eros– cuvând de origine greacă- pe care noi îl asociem de obicei cu iubirea romantică sau sexuală, dar care inițial avea o semnificație mai largă, aceea de energie vitală.

Reușita copilului de a se simți, în egală măsură, distinct față de mama sa și conectat cu ea, are un profund impact asupra tuturor relațiilor sale de mai târziu. Dacă are noroc (în acest caz noroc înseamnă o figură maternă prezentă, conectată, dar care susține și independența copilului- notă Laura), copilul o să fie capabil să facă distincții clare între el însuși și ceilalți semeni, și totuși să se simtă conectat cu ei; acest copil o să devină un adult cu granițe fluide (flexibile), pe care o să poată să le deschidă și să le închidă după bunul plac. Un copil care are experiențe dureroase la începutul vieții fie se va simți rupt de cei din jur, fie va încerca să fuzioneze cu aceștia fără să știe unde se sfârșește ființa lui și unde încep ceilalți. Această lipsă de granițe clare va reprezenta o problemă recurentă în căsnicie.

Bineînțeles pe măsură ce un copil crește, erosul- energia viatală- este îndreptată nu doar înspre mamă, dar și înspre tată, înspre frați, și spre lumea ca întreg. (…)

Noi toți am pornit în călătoria vieții întregi și plini de vitalitate, dornici să experimentăm aventurile aduse de existență, dar am avut de împlinit un pelerinaj periculos traversând copilăria. Într-o măsură mai mică sau mai mare, fiecare dintre noi a fost rănit de atitudinea intruzivă sau de neglijența celor care au avut grijă de noi. (…) Chiar dacă la fel ca mine nu aveți nici o amintire din primele luni de viață, creierele noastre vechi sunt captive într-o perspectivă infantilă. Chiar dacă astăzi suntem adulți, capabili să ne hrănim singuri, să ne îmbrăcăm cu haine călduroase și confortabile, o parte ascunsă din noi se mai așteaptă ca lumea din afară să aibă grijă de noi. (…) Toți avem nevoi, și fiecare nevoie definește un posibil punct de rănire (va urma!!!)

Maturitatea nu este nici pe departe un profesor mai bine pregătit decât tinerețea, căci nu a dobândit la fel de multe câte a pierdut- Henry D. Thoreau

primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

***extrase din cartea- Primește iubirea pe care o dorești- ghid pentru cupluri, autori dr. Harville Hendrix, dr. Helen L. Hunt- editura Herald.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.