Cel mai bun drog din lume. Probabil

26 Jul 2015

Multora dintre noi ne este poate mai dificil să acceptăm ideea că am fost mereu în căutarea unor parteneri de cuplu care să semene cu figurile noastre parentale. În planul conștient al minții noastre ne conturăm și apoi cumva ne întărim convingerea că știm ce căutăm ca adulți, mai exact un partener iubitor, atent, creativ, inteligent, atrăgător..

Ei bine asta caută mintea conștientă, și totodată asta și găsește, însă… nu doar asta. Pentru mintea inconștientă, care declanșează procesul de atracție s-ar putea să fie mult mai interesant un partenener ce are și trăsăturile negative ale părinților tăi, nu doar cele pozitive.

De ce exercită trăsăturile negative o asemenea forță de atracție, sau mai corect pusă întrebarea de ce declanșează și susțin atât de puternic atracția? Păi un răspuns îl putem contura și din textele publicate în acest serial Imago, și anume pentru că sufletul caută calea spre reparație. Astfel o persoană pe care mintea ta inconștientă vede imaginea întreagă a părinților tăi (adică și buni si răi) este automat mai specială, mai atractivă decât o alta în care se regăsesc mai puține aspecte din imago-ul de atașament. Desigur eu personal nu cred că lucrurile sunt chiar așa de trasate, și de concrete când vine vorba de minte. Uneori decizia inconștientă ce declanșează atracția poate să fie dată și de nivelul unei răni mai profunde de exemplu, și atunci s-ar putea să cauți doar anumite aspecte din Imago-ul tău, nu neapărat cât mai multe aspecte din Imago (și bineînțeles pentru că vorbim de minte, pot să existe la fel de multe posibilități după cum este și mintea… adică infinită). Oricum informațiile aduse de cartea Primește iubirea pe care o dorești-ghid pentru cupluri- aduce direcții valoroase despre dinamica psihică din spatele atracției și perioadei de îndrăgostire.

Vă invit așadar la o lectură despre imagoul de atașament dezvoltat încă din prima copilărie, adică despre o imagine inconștientă de atunci, care decide se pare de cine ne îndrăgostim în viața adultă, o imagine ce declanșează și susține atracția, o imagine ce este totodată și sursa celui mai bun drog din lume.

Dr. Harville Hendrix- Dacă oamenii și-ar alege partenerii în mod logic, atunci ar căuta indivizi care să compenseze defectele părinților lor, în loc să le aibă. (…) Cu toate acestea cel care conduce căutarea perechii nu a fost, și nici nu este sau va fi vreodată creierul nou- cel responsabil cu ordinea și cu gândirea logică. Cine alege? Creierul vechi, cel blocat în timp și miop și care încearcă să recreeze condițiile din prima copilărie, cu scopul de a corecta, de a satisface nevoi atunci neglijate de oamenii ce ne-au avut în grijă.

În momentul în care ne simțim atrași de cineva anume, și nu de altă persoană poate la fel de interesantă sau chiar mai ofertantă sub anumite aspecte, în acea clipa față de persoana care ne atrage mintea inconștientă a proiectat Imagoul de atașament (imaginea). Acest imago este compus din imaginile persoanelor care ne-au influențat cel mai mult la o vârstă fragedă (mama, tata, frați, soră, bonă, bunică, bunic, etc), iar un rol dominant îl are figura maternă (mama, bona, bunică, persoana care asigură satisfacerea nevoilor copilului –hrana, confort, siguranță-încă din primele zile de viață). Oricine ar fi această persoană, o parte a creierului nostru a înregistrat totul despre ea- sunetul vocii, în cât timp reacționa la plânsetele noastre, ce culoare căpăta pielea sa când se înfuria, felul în care zâmbea când era fericită, cum ridica din umeri, felul în care își mișca trupul, stările sale de spirit tipice, ce talente și pasiuni avea ș.a.m.d. Pe lângă aceste impresii, creierul vostru a înregistrat toate interacțiunile semnificative pe care le-ați avut cu acea persoană. Creierul nu a interpretat aceste date pur și simplu, ci le-a inserat într-un tipar (…)

atasatsiegel2c

Totuși nu toate experiențele sunt înregistrate cu aceeași intensitate. Impresiile cele mai vii s-au dovedit până în prezent a fi acelea care ni le-am format cu figurile noastre parentale. Dintre toate interacțiunile pe care le-am avut cu aceste persoane-cheie din viața noastră, cel mai adânc ni s-au întipărit în minte cele care ne-au rănit cel mai profund, deoarece acestea au fost întâlnirile care la vremea respectivă au părut să ne amenințe existența. Treptat, o dată cu trecerea timpului, aceste sute de mii de biți de informații despre persoanele care au avut grijă de noi au fuzionat, creând o imagine unică. Creierul vechi, nefiind capabil să facă deosebiri fine, a îndosariat pur și simplu toate aceste informații într-un fișier cu un singur nume: persoanele responsabile pentru supraviețuirea noastră, un imago. (…)

Într-o mare măsură, faptul că ați fost atrași romantic de cineva a depins de cât din acea persoană se potriva cu imago-ul vostru. O parte secretă a creierului a intrat în acțiune, analizând cu meticulozitate calitățile acelei persoane, iar apoi le-a comparat cu bogata voastră bază de date. Dacă există corelație puternică, atracția se aprinde, când nu există prea multe asemănări atracția de stinge. De aceea de unele persoane sunteți atrași mai mult și de altele mai puțin, de aceea unele persoane de care voi poate sunteti atrași nu manifestă aceeași dorință. Voi ați găsit imago-ul vostru în el/ea, însă în schimb acest individ nu a regăsit aspecte din imago-ul său în voi, și atunci nu sunteti atractivi pentru el/ea d.p.d.v romantic, orice tehnică de seducție ați pune la cale. La fel putem explica și acea “dragoste la prima vedere”- cei doi se văd, imagourile se potrivesc, și se declanșează atracția (…)

Întrebarea care mi se pune frecvent când discut despre factorii inconștienți implicați în selectarea perechii este: cum pot oamenii să-și transmită atât de multe unul despre celălat într-un timp atât de scurt? În timp ce anumite trăsături pot să fie evidente la prima vedere- senzualitatea, simțul umorului etc, altele nu sunt atât de vizibile. Da, așa este dar conștient.

Noi judecăm instantaneu și atât de eficient caracterul celuilalt deoarece ne bizuim pe ceea ce Sigmund Freud numea “percepție inconștientă”. Noi culegem, în mod intuitiv, mult mai multe indicii despre persoanele care ne interesează decât ne dăm seama. Când întâlnim persoane necunoscute, înregistrăm în mod automat felul în care acestea se mișcă, modul în care caută sau evită contactul vizual, hainele pe care le poartă, expresiile faciale caracteristice, modul în care le este aranjat părul, cu câtă ușurință zâmbesc, felul în care vorbesc, abilitatea de a asculta, cât de mult timp trece până răspund la o întrebare ș.a.m.d. (…)

Capacitățile noastre de observație sunt deosebit de ascuțite când ne aflăm în căutarea unui partener, deoarece căutăm pe cineva care să ne satisfacă motivațiile inconștiente fundamentale, să ne satisfacă dorința noastră arzătoare de a ne vindeca rănile din copilărie, de a ne regăsi părți din sinele pierdut.

lov1c

Title

Imago și iubirea romantică

Când vorbesc despre iubirea romantică vorbesc de prima perioadă dintr-o relație (primele luni, poate primii ani).

Atât din propria experiență personală cât și din cea profesională am observat că oamenii atunci când sunt îndrăgostiți sunt convinși că timpul pe care-l petrec împreună este ceva special și aparte față de experiențele tuturor celorlalți semeni de pe această planetă. Savurăm deplin aceste perioade, și ne întoarcem la ele, în amintiri, iar și iar. Când îmi rog pacienții să descrie aceste zile idilice, ei îmi povestesc de cele mai multe ori despre o lume metamorfozată. Oamenii li se păreau mai prietenoși, culorile mai strălucitoare, mâncarea avea un gust mai bun- totul în jurul lor strălucea cu o prospețime imaculată (exact ca în primii ani de viață). Cea mai mare schimbare s-a petrecut însă în modul în care se percepeau- și anume se simțeau mai plini de energie, mai frumoși, mai echilibrați, și aveau o perspectivă mai optimistă asupra vieții, simțeau totodată că au o inteligență mai ascuțită, erau mai ludici, etc. (…) La apogeul perioadei de iubire romantică aceste sentimente pozitive intese radiau înspre lumea din afară, devenind mai iubitori și mai toleranți față de oricine (…) Observăm astfel că pentru scurt timp oamenii când sunt îndrăgostiți văd lumea nu prin lentila fragmentată oferită de starea lor fracturată, ci prin lentila perfect netedă-lustruită a naturii noastre originare.

Chimia iubirii– ce declanșează valul năvalnic de sentimente pozitive numite iubire romantică? Oamenii de știință au ajuns la concluzia că îndrăgostiții sunt, la propiu, drogați– drogurile cu pricina fiind hormonii, compușii chimici care invadează sângele, provocând senzația de stare de bine. În timpul etapei de atracție creierul eliberează dopamină (implicând sistemul răsplată-pedeapsă, notă Laura) și norepinefrină (ambele substanțe active- neurotransmițători-notă Laura). Azi este știut faptul că acești neurotransmițători contribuie la formarea unei perspective roz asupra vieții, influențează percepția, cresc nivelul de energie, generează un puls accelerat etc. În timpul perioadei romantice creierul își crește totodată producția de endorfine și enkefaline (substanțe narcotice naturale) întărind sistemul de siguranță și confort al unei persoane. Dr. Michael L. Liebowitz (Columbia University) afirmă că experiența “mistică de contopire” pe care o resimt îndrăgostiții este datorată unei producții sporite de serotonină (substanță activă). (mai multe detalii despre compoziția chimică eliberată de creierul uman în faza de îndrăgostire –iubire romantică găsiti aici în articolul Helen Fisher- despre dragoste– notă Laura)

Totuși, chiar dacă privim primii ani de relație- iubirea romantică- din perspectivă farmacologică, oamenii de știință din sfera neurochimiei nu pot explica cu exactitate ce anume provoacă eliberarea acestor substanțe. Tot ce pot să facă savanții neurochimiei este să ne confirme faptul că iubirea romantică este o experiență fizică intensă, care deține (pentru că le provoacă) componente biologice măsurabile. Pentru o perspectivă suplimentară, este nevoie să ne întoarcem la perspectiva psihologiei și să interpretăm această iubire romantică drept o creație a minții inconștiente.

roz

Ne amintim că am afirmat că ne îndrăgostim ca să vindecăm răni din trecut, iar sentimentele pozitive din perioada iubirii romantice sunt întărite de convingerea inconștientă că ni s-a oferit din nou șansa de a redobândi întregul originar. Dacă privim acolo unde trebuie, descoperim o multidudine de dovezi care confirmă aceste afirmații. Unul dintre locurile în care merită să ne căutăm argumente este limbajul universal al îndrăgostiților. Eu și Helen, din experiențele noastre personale și profesionale, am observat că toate cuvintele pe care îndrăgostiții și le schimbă între ei din cele mai vechi timpuri, se pot reduce la patru propoziții de bază- restul e meșteșug artistic.

1-Prima dintre acestea exprimată cel mai devreme în relație sună cam așa: “știu că abia ne-am cunoscut, dar într-un fel am sentimentul că te cunosc deja”. Aceasta nu este doar o replică oarecare spusă de oameni îndrăgostiți, deoarece când te îndrăgostești chiar te simți în largul tău lângă celălalt, de parcă l-ai cunoaște dintotdeauna, există între tine și celălalt o rezonanță agreabilă. Eu numesc asta- fenomenul recunoașterii. Dar această propoziție își pierde din mister dacă ne amintim că ne alegem iubiții pentru că aceștia seamănă cu persoanele care au avut grijă de noi în copilărie. Nu e de mirare că avem un sentiment de deja-vu, de familiaritate. (…)

2-Puțin mai târziu apare a două propoziție, cam așa: “e ciudat, dar chiar dacă te cunosc de puțin timp nu pot să îmi amintesc prea bine o vreme în care să nu te fi cunoscut”- această propoziție vorbește despre convingerea îndrăgostiților că se știu dintotdeauna, deci nu există granițe temporare. Eu numesc asta– fenomenul atemporalității. Cum se explică? Când oamenii se îndrăgostesc, creierul lor vechi suprapune imaginea partenerului lor cu imaginea celor care au avut grijă de ei în copilărie, și astfel se pășește pe tărâmul unui etern prezent. Din perspectiva minții inconștiente a fi îndrăgostit este foarte asemănător cu a fi bebeluș în brațele mamei. Este exact aceeași iluzie a siguranței și a protecției. Aceeași aspirație totală. (…) Îndrăgostiții își spun “te voi iubi așa cum nimeni nu te-a iubit vreodată”, iar mintea inconștientă înțelege “adică mami și tati de data asta mă iubesc mai mult și nu mă mai rănesc”

3- A treia propoziție din limbajul universal al îndrăgostiților am conturat-o cam așa: “când sunt cu tine nu mă mai simt singur(ă), mă simt împlinit/ă, întregit/ă”. Eu numesc asta- fenomenul reunificării. Și când privim această exprimare, observăm cum oamenii îndrăgostiți recunosc singuri că au ales, chiar fără să își dea seama, un om care posedă exact acele părți din ființa lor care au fost pierdute încă din copilărie; recunosc că și-au găsit în celălalt sinele pierdut, sau calea de a ajunge la acele părți pierdute.

4-În sfârșit a patra propoziție: “te iubesc atât de mult încât nu pot trăi fără tine”. Eu numesc asta- fenomenul necesității. Ce ne învață despre iubirea romantică? Ne arată cum îndrăgostiții își transferă în mod inconștient responsabilitatea pentru propria supraviețuire de pe umerii părinților lor pe cei ai partenerilor. Aceeași ființă care a trezit Erosul (pulsiunea de viață în opera freudiană- notă Laura) urmează acum să ne apere de Thanatos (pulsiunea de moarte). (Va urma)

Într-o relație reușită de iubire, psihicul inconștient al unui partener corespunde cu psihicul inconștient al celuilalt- Melanie Kleinprimeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

***extrase din cartea- Primește iubirea pe care o dorești- ghid pentru cupluri, autori dr. Harville Hendrix, dr. Helen L. Hunt- editura Herald.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.