Fetișism


05 Jul 2017

Te excită imaginea unui picior gol, dorința ta sexuală este aprinsă la văzul pantofilor cu toc încălțați de iubita ta?

Ce este fetișul, și care este arhitectura psihică ce-l susține? Răspunsul vi-l ofer mai jos, într-o analiză de prof. dr. Sigmund Freud…

Fetișismul

În ultimii ani am avut ocazia să studiez analitic un număr de bărbați a căror alegere de obiect era dominată de un fetiș. Nu e nevoie să așteptăm ca aceste persoane să caute analiza din cauza fetișului, căci fetișul este recunoscut de către ai săi ca fiind o anomalie, însă doar arareori e resimțit ca fiind un simptom al unei suferințe; cei mai mulți sunt de-a dreptul mulțumiți de el, lăudând chiar înlesnirile pe care le oferă vieții lor sexuale. Fetișul joacă așadar de regulă rolul unei constatări secundare. (…)

Cel mai ciudat a fost un caz în care un bărbat tânăr a ridicat un anumit “luciu pe nas” la o condiție fetișistă. Acest lucru își află surprinzătoarea explicație în faptul că pacientul a avut parte de o educație englezească, apoi însă a venit în Germania, unde a uitat aproape complet limba sa maternă. Fetișul ce provenea din primii ani ai copilăriei nu trebuia citit în germană, ci în engleză; “luciu pe nas”- germ- Glanz auf de Nase, însemna în engleză o privire pe nas …. Nasul fiind așadar fetișul căruia el îi dădea, de altfel după bunul său plac, acea lumină lucioasă specială, pe care alții nu o puteau percepe. (…)

Dacă spun acum că fetișul este un substitut al penisului, atunci voi dezamăgi cu siguranță. Mă grăbesc de aceea să adaug că nu e vorba de substitutul unui penis oarecare, ci al unuia anume —foarte special— care are în anii timpurii ai copilăriei o mare importanță, ce dispare ulterior. Asta înseamnă: în mod normal trebuia să se renunțe la el, însă tocmai fetișul este substitutul pentru falusul femeii (al mamei), în care băiețelul a crezut și la care nu a vrut să renunțe…

Situația este deci următoarea: băiatul a refuzat să ia la cunoștință faptul percepției sale, anume că femeie nu are penis. Nu, asta nu poate fi adevărat, căci, dacă femeia este castrată, posesia propriului lui penis este amenințată, iar împotriva unui astfel de lucru se revoltă partea de narcisism cu care natura a prevăzut grijulie tocmai acest organ. O panică asemănătoare o va trăi probabil mai târziu și omul matur, atunci când se strigă că tronul și altarul sunt în pericol, conducând la consecințe ilogice asemănătoare. (…)

Nu este corect să spunem că, după observațiile sale asupra femeii, copilul își salvează neschimbată credința în falusul ei. El prezervă această credință, dar o și abandonează; în conflictul dintre greutatea percepției nedorite și puterea dorinței contrare se ajunge la un compromis, așa cum este posibil numai sub dominația legilor inconștiente ale gândirii— a proceselor primare (deplasare, condensare, notă Laura). Da, pe plan psihic femeia are totuși un penis, însă acest penis nu mai este cel care a fost anterior. Altceva i-a luat locul, altceva a fost numit, ca să spunem așa, drept înlocuitorul său și este acum moștenitorul interesului ce fusese acordat celui anterior. Acest interes mai cunoaște însă o creștere extraordinară, deoarece frica de castrare și-a ridicat un monument în crearea acestui substitut (….) Fetișul rămâne semnul triumfului asupra amenințării cu castrarea și protecția împotriva ei. (…)

E normal (dar nu obligatoriu-notă Laura) să ne așteptăm să fie alese ca substitut al falusului feminin lipsă, tocmai acele organe sau obiecte care reprezintă penisul ca simbol. Asta se poate întâmpla destul de des, însă nu este cu siguranță hotărâtor. La introducerea fetișului pare mai degrabă că încetează procesul care amintește de oprirea amintirii în amnezia traumatică. Și aici interesul rămâne undeva pe drum, impresia ultimă se fixează oarecum înaintea celei neliniștitoare, traumatice, ca fetiș. Astfel piciorul sau pantoful —sau o parte a lor— datorează faptul că sunt preferate ca fetiș împrejurării conform căruia curiozitatea băiatului a iscodit de jos în sus, de la picioare spre organele genitale feminine; blana și catifeaua fixează —așa cum de mult s-a bănuit— imaginea părului pubian, după care ar fi trebuit să urmeze imaginea râvnită a membrului feminin; rufele, alese atât de frecvent ca fetiș, fixează momentul dezbrăcării, ultimul în care femeia mai putea să fie considerată falică. (…)

Dacă mă întorc la descrierea fetișismului, trebuie să adaug că există încă numeroase și importante dovezi în favoarea atitudinii clivate a fetișismului în raport cu problema castrării femeii. În anumite cazuri foarte rafinate, fetișul însuși este același în a cărui structură s-au instalat atât refuzul cât și afirmarea castrării. Așa a fost la un bărbat, al cărui fetiș constă într-o centură de castitate, care se putea purta și ca un costum de baie. Această parte de îmbrăcăminte ascundea total organele genitale și diferența dintre organele genitale. Așa cum reiese din analiză, ea reprezenta atât faptul că femeia este castrată, cât și faptul că ea nu ar fi castrată, îngăduind în plus acceptarea castrării bărbatului, căci toate aceste posibilități puteau fi foarte bine ascunse sub centura al cărei început în copilărie fusese frunza de smochin a unei statui. Un asemenea fetiș, făcut de două ori din opoziții, se susține, desigur extrem de bine.

În cazul altora, caracterul clivat se arată în ceea ce își propune fetișistul —în realitatea sau în fantasmă— cu fetișul său. Nu se spune totul dacă se scoate în evidență faptul că el venerează fetișul; în multe cazuri el îl tratează de o manieră care e echivalentă în mod evident cu o reprezentare a castrării. Această se întâmplă mai ales atunci când s-a dezvoltat o puternică identificare cu tatăl, în rolul tatălui; căci copilul îi atribuie acestuia castrarea femeii. Tandrețea și ostilitatea cu care tratează fetișul, care corespund refuzului și recunoașterii castrării, se amestecă într-o măsură diferită în cazuri diferite, una cu alta devenind mai vizibilă. Credem că pornind de aici putem înțelege, chiar de la distanță, atitudinea tăietorului de codițe care este presat de nevoia de a realiza castrarea negată. Acțiunea sa unește în sine cele două afirmații incompatibile: femeia și-a păstrat penisul, iar tatăl a castrat femeia. O altă variantă a fetișismului, dar și o paralelă din psihologia popoarelor la fetișism s-ar putea vedea în obiceiul chinezilor care mutilează piciorul femeilor, pentru ca apoi să-l venereze ca un fetiș. S-ar putea crede că bărbatul chinez vrea să-i mulțumească femeii că s-a supus castrării. (…)

***extrase din lucrarea Fetișismul (1927)- Psihologia Inconștientului– Opere Esențiale, vol. 3. Editura Trei- autor Sigmund Freud

Credit foto- Cover:Photo by Kris Atomic on Unsplash; Foto1 Text:Photo by Lanty on Unsplash;

Foto2 Text:Photo by Jared Sluyter on Unsplash

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.