Tărâmul Făgăduinței

19 Sep 2015

Pentru a vă oferi o perspectivă revelatoare pentru greutățile întâmpinate în crearea unui parteneriat conștient, aș dori să vă redau versiunea mea, foarte scurtată, a legendei lui Moise și a Pământului Făgăduinței, pe care o percep ca o parabolă a psihicului uman. Povestea se desfășoară astfel.

În urmă cu multe secole, israeliții erau un mare trib care locuia în apropierea Mării Mediterane. Asupra pământurilor unde își duceau ei existența s-a abătut o secetă cumplită și, pentru a supraviețui, israeliții au migrat spre partea de sud a Egiptului, unde coșurile oamenilor erau ticsite de grâne. Dar în schimbul grânelor au fost obligați să devină sclavii egiptenilor, au fost supuși unui tratament inuman și nevoiți să ducă la împlinire munca istovitoare de a face cărămizi fără paie. După mai bine de 400 ani de viață amară, în neamul lor a apărut un bărbat numit Moise, care le-a spus israeliților: “cum vine asta? Aveți un comportament dureros, repetitiv, fără nici un rezultat. Ați uitat de unde vă trageți. Voi nu sunteți sclavii Egiptului, ci copiii Marelui Iahve!”…

Cuvintele lui Moise au trezit în inimile israeliților sentimentul recunoașterii de sine, iar ei și-au conștientizat propriile limite mentale. Acest lucru i-a făcut să cadă pradă neliniștii și nefericirii — cam cum li se întâmplă multor cupluri care vin în cabinetul meu pentru consiliere psihologică.

Ademeniți de viziunea unui tărâm al făgăduinței, israeliții l-au urmat pe Moise. Dar ei nu erau pregătiți să facă față greutăților acestei călătorii și aveau prea puțină încredere în protecția divină. Când s-au confruntat cu primul obstacol –Marea Roșie- ei s-au plâns amarnic lui Moise: “ne-ai scos din colibele noastre unde ne era bine… Acum drumul ne este blocat de o mare uriașă. Oare doar pentru că nu erau locuri de îngropăciune în Egipt ne-ai adus în deșert, că să ne dăm suflarea aici? Ce ar trebui să facem?”

Nici Moise nu era prea sigur ce urma să facă, dar el era convins că dacă își păstrează credința o cale i se va arăta. În timp ce se gândea la soarta lor, un nor uriaș de praf a apărut la orizont. Spre marea lor groază, israeliții și-au dat seama că era un nor stârnit de pașii vijelioși prin nisipul deșertului a miilor de soldați egipteni care se apropiau rapid cu intenția să-i captureze și să-i pună, din nou, în lanțuri.

În acel moment, Moise a ridicat brațul și ca prin minune un vânt puternic dinspre est a despicat apele Mării Roșii. Uimiți și înspăimântați de acest miracol, israeliții și-au luat inima în dinți, au aruncat o ultimă privire spre Egipt —singurul cămin pe care îl cunoscuseră până atunci— și l-au urmat pe Moise prin abisul apelor. (…) Când au reușit să traverseze marea în siguranță, Moise a ridicat încă o dată brațul său iar zidurile uriașe de apă s-au prăbușit înghițind toți egiptenii care-i urmăreau…

Israeliții au avut puțin timp la dispoziție să sărbătorească trecerea lor cu bine pe celălalt țărm al mării. În vreme ce priveau pământul nou unde sosiseră, au fost uimiți să constate că au ajuns la marginea unui deșert fără urmă de viață. Încă o dată și-au strigat disperarea, cuprinși de amărăciune: “ne-ai tulburat viața liniștită, ne-ai îndemnat să te urmăm într-o călătorie istovitoare. Era cât pe ce să fim prinși de egipteni. Era să fim înghițiți de apele mării, iar acum ne-am rătăcit într-un pământ sperp, lipsiți de hrană și de apă.”

qa3

În ciuda temerii lor israeliții nu aveau o altă cale de întoarcere, decât să meargă mai departe. Au rătăcit mai multe luni pe pământul străin, având drept călăuză o coloană de nori în timpul zilei, și o coloană de foc în timpul nopții. (…) În cele din urmă au ajuns la capătul deșertului. Dincolo de culmea înaltă a deșertului, spunea Moise, aveau să descopere Tărâmul Făgăduinței. Au fost trimiși cercetași pentru a vedea cu ochii lor pământul acela, dar când s-au întors, au adus vești mai proaste decât se așteptau. Pe pământul făgăduinței curge într-adevăr lapte și miere, dar el era deja ocupat. Acolo este căminul cananeenilor, niște creaturi uriașe înalte de doi metri și jumătate. Mulțimea adunată să primească vestea a început să strige cuprinsă de groază și încă o dată oamenii spuneau că tânjesc după tihna și siguranța vieții din Egipt.

În acel moment Dumnezeu le-a vorbit: “Deoarece nu aveți credință și continuați să vă amintiți de viața voastră din Egipt, veți fi nevoiți să rătăciți prin pustiu vreme de 40 ani, până când o altă generație se va ridica, iar acei oameni nu-și vor mai aminti vremurile apuse. Doar atunci veți putea intra pe Tărâmul Făgăduinței”. Așa se face că mai mult de 40 ani israeliții au trăit în tabăra lor, în pustiul deșertului. S-au născut copii și au murit bătrâni, iar în cele din urmă s-a ridicat un nou conducător care i-a dus în Israel, unde urmau să trudească din greu ca să ia pământul de la cananeeni.

Ce învățătură putem desprinde din această poveste biblică pentru a ne fi de folos în explorarea relațiilor de iubire? — Unul dintre primele adevăruri pe care le putem înțelege este că cei mai mulți dintre noi își continuă relația ca și cum ar trăi în somn, se angajează în interacțiuni de rutină, care le oferă puțină plăcere. La fel ca israeliții în cei 400 ani de sclavie am uitat cine suntem (…)

Povestea aceasta ne mai spune că suntem prizonierii fricii de schimbare. Când le cer cuplurilor să riște asumarea de noi comportamente, oamenii se supără pe mine. O parte din ființa lor ar preferă să divorțeze, să rupă unitatea familiei și să împartă toate bunurile, în loc să dobândească un nou stil de a relaționa. La fel ca israeliții ei tremură în fața Mării Roșii, chiar dacă le este deschisă calea în fața ochilor. Mai târziu, când sunt la ananghie în călătoria pe care au început-o, greutățile emoționale par să fie hoarde de dușmani egipteni care îi urmăresc. Spre deosebire de experiența israeliților dușmanul este în interiorul lor; el este compus din acele părți negate și refulate ale ființei lor care amenință să ajungă în planul conștientului.

Adevărul suprem al poveștii lui Moise este că în viață așteptăm recompense care să ne parvină ușor și fără vreun sacrificiu din partea noastră. Întocmai ca israeliții, care își doreau ca Tărâmul Făgăduinței să fie Grădina Edenului- darul oferit pe tavă de Dumnezeu lui Adam și Evei- ne dorim ca simplul act al îndrăgostirii să ne vindece de toate relele. Ne dorim să trăim într-o poveste cu zâne, în care frumoasa prințesă îl întâlnește pe chipeșul prinț și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Dar numai când israeliții au văzut Tărâmul Făgăduinței ca pe o oportunitate, ca pe o șansă de a crea o nouă realitate, le-a fost îngăduit să pună piciorul acolo. Și doar când înțelegem relația de iubire drept un vehicul pentru schimbare și autodezvoltare putem să ne îndeplinim mistuitoarele dorințe inconștiente.

Oamenii supravieţuiesc nu prin grija față de ei înşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei- Lev Tolstoi

primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

***extrase din cartea- Primește iubirea pe care o doreștighid pentru cupluri, autori dr. Harville Hendrix, dr. Helen L. Hunt- editura Herald.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.