Dialogul Imago


24 Sep 2015

Te numeri printre cei care și-au acordat 30 de secunde pentru a-și identifica rana și nevoia din copilărie prin exercițiile disponibile aici? Dacă răspunsul tău este da, pentru început dă-mi voie să te felicit pentru curajul de a privi în tine. Acum este timpul să trecem la… vindecare. O vorbă spune că dacă rana e provocată de o relație (relația cu părinții/îngrijitorii) tot o relație are puterea să aducă reparația. Așa că îți propun să începi să te vindeci folosindu-te chiar de relația ta intimă. Ia-ți iubitul/iubita de mână și propune-i un Dialog Imago.

“Dialogul Imago are multiple funcții în cadrul fundamentării unui parteneriat conștient. În primul rând el vă concetrează atenția asupra cuvintelor pe care le rostește partenerul vostru. Chiar dacă poate nu pare la prima vedere.. Dialogul Imago creează o conexiune emoțională profundă între parteneri și aduce siguranța emoțională atât de necesară pentru orice relație de lungă durată” – dr. Harville Hendrix.

Dialogul Imago este un proces de conectare între parteneri, un proces care urmărește o comunicare sănătoasă, eficientă și care e centrat pe ascultare și înțelegere. În cadrul dialogului sunt două roluri pentru cei doi parteneri, și anume unul este emițător iar celălalt receptor. Emițătorul este cel care solicită și inițiază dialogul. Dialogul are trei pași: oglindirea, validarea și empatia. Acești trei pași facilitează construirea unui dialog în care îl ascultăm pe celălalt fără a-l judeca și-i acceptăm punctele de vedere ca și cum ar fi la fel de valide ca ale noastre. Dialogul Imago eficient începe cu o ..programare lansată de emițător. Mai exact, este important ca acesta să verifice disponibilitatea partenerului său. Presupunem că există această disponibilitate și trecem la al doilea pas necesar de parcurs înaintea demarării dialogului în sine, și anume conectarea între parteneri la nivel non-verbal. O altă caracteristică importantă a dialogului este limbajul folosit, și astfel se recomandă ca ambii parteneri să folosească cuvinte pline de respect și bunăvoință, și bineînțeles evitarea criticilor, și a formulelor ce începi cu TU. Tu ai făcut…– greșit; varianta bună este- Eu am simțit anume lucru când tu …

Ok, acestea fiind spuse, propun să trecem la treabă, iar mai jos aveți desfășurătorul (în mare) al unui Dialog Imago. Dialogul Imago poate să fie aplicat la orice discuție de cuplu… în special când comunicarea tinde să devină tensionată, și partenerii ajung să-și vorbească fără să se mai și asculte.

lllllll1

Dialogul Imago 

Emițător- Mi-aș dori să vorbim despre nevoia din copilăria mea pe care eu am adus-o în relația noastră. Este acesta un moment potrivit?

Receptor- Da, sunt disponibil acum.

Conectați-vă la un nivel non-verbal (faceți contact vizual și respirați la unison de cel puțin trei ori)

Emițător- Când am fost copil trăiam cu părinți (îngrijitori) alături de care am experimentat/înțeles că (se verbalizează rana identificată în articolul anterior)– exemplu-gândurile și sentimentele mele nu erau importante. De la ei cel mai mult aveam nevoie (nevoia identificată tot în articolul anterior)- exemplu- să mă întrebe ce simt și ce gândesc. Întrucât nu am primit acest lucru de la ei, l-am adus în relația noastră. Aceasta este nevoia mea din copilărie.

1.Oglindirea– ca răspuns receptorul oglindește mesajul primit de la emițător parafrazând ceea ce a înțeles. Oglindirea ne ajută să ascultăm și să înțelegem mai bine ceea ce vrea partenerul să ne comunice, fără a exista pericolul să cădem în capcane aduse de diferite convingeri personale, și să reacționăm la cele auzite din perspectivă proprie.

Receptor- Lasă-mă să văd dacă înțeleg. Ai spus că nevoia din copilărie ce ai adus-o în relația noastră este să îți fie ascultate și valorizate gândurile și sentimentele. Am înțeles bine? Ar fi mai multe de spus despre acest lucru?

Emițător- Da, ai înțeles (sau da, și am mai spus de asemenea, sau vreau de asemenea să mai adaug că…)

Receptor- Continuă să oglindească și să verifice acuratețea mesajului. Dacă valul de informații este copleșitor receptorul ridică mâna și spune: sunt copleșit, așă că lasă-mă să oglindesc ce ai spus până acum, înainte de a-mi oferi noi informații.

2.Validarea

Receptor- Înțeleg ceea ce spui despre nevoia ta din copilărie pe care ai adus-o în relația noastră. Ceea ce spui tu are sens, și ceea ce face sens este că acum înțeleg de ce te doare când nu se pune preț pe ceea ce gândești și simți.

Emițător- Ascultă și primește validarea.

3.Empatia

Receptor- Și dat fiind acest lucru, îmi pot imagina că dacă ți-aș împlini nevoia din copilărie, te-ai simți auzit/ă, prețuit/ă, conectat/ă etc. Este acest lucru ceea ce simți? Mai simți și altceva?

Emițător- Da (sau nu, și atunci emițătorul mai spune o dată ce nevoie are), sau – da, dar simt de asemenea…..

Receptor- Îți mulțumesc pentru că ai împărtășit cu mine nevoia ta neîmplinită din copilărie. Îmi doresc foarte mult ca tu să-ți împlinești nevoile în relația noastră.

Emițător- Îți mulțumesc pentru că m-ai ascultat și pentru că îți dorești să înțelegi acest lucru despre mine și pentru că mă ajuți în acest sens.

Respirați profund împreună, și oferiți-vă o îmbrățișare strânsă de un minut. Când procesul este complet inversați rolurile și reluați dialogul.

“Oricât de util s-a dovedit de-a lungul timpului că a fost și este Dialogul Imago, oamenii au o reacție universală față de el: “Este necesar să parcurgem toți acești pași pentru a ajunge să comunicăm ceva care să aibă semnificație?” Răspunsul la această întrebare specifică este NU. Dacă tot ce căutați este o comunicare eficientă atunci oglindirea poate fi suficientă. În cazul în care doriți să mergeți mai departe dincolo de comunicare pentru a atinge comuniunea, atunci este nevoie să includeți toate cele trei etape. Ca să fiu echidistant nu o să trec cu vederea faptul că uneori acest dialog poate să pară artificial, și că în unele momente poate vă veți răzvrăti împotriva structurii lui specifice și veți dori să reveniți la vechile obiceiuri de comunicare. E important însă să înțelegeți că Dialogul Imago presupune să renunțați la anumite obiceiuri adânc înrădăcinate și să adoptați un mod prestabilit de comunicare. În cea mai mare parte a timpului, vă veți simți împinși de la spate dar pe măsură ce veți experimenta câteva dintre avantajele ce le aduce practicarea Dialogului Imago, veți deveni mai puțin refractari”– dr. Harville Hendrix. Va urma…

Ce anume contribuie la fericirea unei căsnicii… Răspunsul, cred eu, rezidă în descoperirea celei mai profunde nevoi pe care o are celălalt și în împlinirea acelei nevoi- Pearl Buck

primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

***Dialogul Imago este un exercițiu construit de creatorii terapiei Imago- dr. Harville Hendrix și dr. Helen L. Hunt. Citatele semnate dr. Harville Hendrix sunt preluate din cartea Primește iubirea pe care o dorești- ghid pentru cupluri, editura Herald.

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.