Închide ușa suflete, și ai grijă să nu iasă cățeii


30 Sep 2015

Închide ușa suflete, și ai grijă să nu iasă cățeii- cam asta îi spun de fiecare dată când ajunge seara acasă, iar restul… ne aparține.

Analizând fraza mea de salut prin perspectiva textului de mai jos, îi zic oarecum “închide porțile să nu iasă iubirea”. Măi să fie, ce ți-e și cu mintea asta și asocierile ei, nu?

Dr. Harville Hendrix- Le-am pus clienților mei o întrebare simplă: ce face partenerul tău/partenera ta pentru a te evita?

În scurt timp am adunat o listă cu peste 300 de modalități prin care oamenii se simțeau evitați de perechile lor. Iată câteva exemple: stă lipit de telefon; bibilește mașina; rămâne ore în șir țintuit în fața calculatorului; face voluntariat pentru orice cauză; vine târziu seara acasă; petrece prea mult timp cu mama și surorile ei; joacă diferite jocuri video până la două dimineața; stă ore întregi pe rețelele de socializare; n-o scoate nimeni din camera copiilor; stă prea mult timp la saloane de înfrumusețare și la sala; refuză să facă sex; minte; etc…

Faptul că multe cupluri dezvoltă diferite modalități de a evita intimitatea, adică de a ieși din relație prin niște porți, m-a făcut să-mi pun întrebarea – de ce petrec bărbații dar și femeile atât de mult timp ca să fugă de intimitate?

Pregătirea mea și experiența de cabinet cu cupluri- atât a mea cât și a lui Helen- ne-au arătat că există în spatele acestei fugi, de obicei, două motive foarte bine întemeiate: mânia și frica.

De ce mânia? În etapa romantică a relației (prima perioadă), partenerilor le este relativ ușor să fie apropiați, și asta pentru că mintea inconștientă este dominată de anticiparea împlinirii dorinței (acum se proiectează și trăsăturile pozitive din Imago). Partenerul/partenera este în această perioadă romantică mai mulți în unul, adică- mami, tati, terapeutul.. toți la un loc. În cea de-a doua etapă a unei relații- lupta pentru putere- (se proiectează trăsăturile negative din Imago) mintea inconștientă înțelege că partenerul/partenera este doar o altă ființă rănită, angajată înainte de toate într-o călătoria în care are ca scop propria salvare, nu neapărat îndeplinirea dorințelor tale, nevoilor. Din această dezamăgire (pe care s-ar putea să n-o resimți la nivel conștient) se naște –tot în plan inconștient- sentimentul că ești trădat.

În plan conștient această dinamică, cel mai adesea, se exprimă prin mânie, furie, atac, retragere. Ca răspuns sub forma unui semn de răzbunare- când în fond e o formă de apărare- sufletele noastre, mințile noastre ridică baricade emoționale. Lipsa de satisfacție/plăcere trăită în conexiunea cu o altă ființă umană, plăcerea adusă de trăirea emoțională reală, împărtășită… se cere însă suplinită, iar adesea oamenii încep să caute plăcere/satisfacție în afara relației. Soțul care stă seara până târziu la birou, soția care nu mai iese din camera copiilor– fug de conectarea cu partenerul, și caută astfel, prin diferite moduri, să găsească plăcerea care le lipsește în relație tocmai datorită acestei deconectări. Ca o reprezentare vizuală ne-am putea imagina o vacă care își lungește gâtul să pască iarba verde de dincolo de un gard oarecare, deși are la dispoziție o pășune.

door2

De ce frica? E natural să vrei să fugi de ce îți este frică, așa că mulți oameni evită intimitatea tocmai de frică, în special frica de suferință emoțională, ce ar putea fi chiar replica celor experimentate în copilărie-deci știi că doare și fugi– chiar dacă această dinamică nu este resimțită în planul conștient. La nivel inconștient multe persoane reacționează față de partenerii lor ca și cum aceștia ar fi cei mai mari dușmani. În plus orice persoană –partener, părinte, profesor, coleg, vecin- pe care creierul vechi (cu referire la creierul reptilian+sistemul limbic) o percepe ca fiind sursa de satisfacere a nevoilor, dar apoi nu aduce această satisfacție este catalogată (tot de creierul vechi) ca sursă de suferință, iar suferința în teritoriul inconștient al minții intensifică spectrul morții. Este extrem de posibil ca atunci când partenerul este mai puțin grijuliu/atent, și nu își arată iubirea printr-un mod care produce satisfacție, mintea inconștientă să observe și să înțeleagă din această “neatenție” un pericol de moarte (în prima copilărie dacă mama/figura maternă nu hrănește/îngrijește bebelușul acesta pur și simplu nu supraviețuiește, iar tot ce include mintea inconștientă în categoria nevoi fundamentale –nu neapărat doar cele care țin de hrană- atunci când nu sunt satisfăcute pot declanșa frica de moarte). Când conștientizezi că partenerul nu urmărește să-ți satisfacă de fapt nevoile fundamentale, într-o parte a minții tale te temi că mori, și vinovat de acest pericol este partenerul/partenera pentru că permite să se întâmple asta. Când această temere sufletească este dublată de atacuri verbale din partea perechii (mai grav dacă există și abuz fizic) partenerul devine un inamic extrem de puternic.

De aceea motivul inconștient pentru care unele persoane își evită partenerii, nu este acela pentru a căuta ceva mai bun, ci acela de a fugi de moarte. Aici imaginea nu mai este a unei văcuțe ce se întinde peste gard după iarbă, ci avem imaginea unul miel înspăimântat că are în față un lup gata de atac.

În cele mai multe cazuri frica de partener este inconștientă. Cuplurile nu sunt conștiente decât de o ușoară senzație de anxietate pe care o resimt unul în preajma celuilalt, și de dorința de a fi în compania altor persoane și implicați în diferite activități exterioare relației. În mod ocazional, frica este mai aproape de suprafață. O clientă mi-a spus că se simte într-adevăr în siguranță în preajma soțului ei doar când se află în cabinetul meu. Nu a fost abuzată fizic vreodată de partener, însă relația dintre ei a fost mereu una tensionată încât o parte din ea își simte “viața în pericol” în preajma lui.

rrr2

Revenind la porțile de ieșire este important să se înțeleagă că acestea reprezintă moduri de a pune în scenă diferite sentimente pe care le avem, în loc să le punem în cuvinte.

*Este mai ușor să stai la birou până seara târziu decât să-i spui partenerului că te simți nefericit de fiecare dată când treci pragul casei. Există chiar un motiv rezonabil să nu ajungi seara acasă decât foarte târziu- în fond de ce ai vrea să te simți deprimat..

Prin acest comportament- a vă găsi mereu de lucru peste program– întărit de un motiv rezonabil, vă țineți într-adevăr departe de certuri, de tensiune, dar într-un strat mai profund vă privați de o nevoie umană de bază- nevoia de conectare reală cu o altă ființă, și totodată vă privați și de posibilitatea de a vindeca anumite afaceri neîncheiate din copilărie. Este într-adevăr mai ușor să stai deoparte, să fugi, dar e mai sănătos să ai curaj să treci podul, ca să-ți poți continua călătoria, ori în acest caz curaj înseamnă să vorbești cu partenerul despre cum te simți cu adevărat când sunteți împreună, ce doare, cum și unde simți că se rupe conexiunea voastră..

Pentru a avea o relație de iubire satisfăcătoare este important ca partenerii să-și canalizeze energia în interiorul relației, și să închidă cât de mult pot din aceste porți de ieșire. În primul rând este dificil să identifici ce nu merge într-o relație atunci când cei implicați în ea rămân distanți și neconcentrați. În al doilea rând experiența mi-a arătat că doi parteneri de cuplu ce traversează o situație tensionată, lipsită de conectare, nu se pot reconecta decât doar atunci când amândoi sunt disponibili atât emoțional cât și fizic.

Mai mult, închiderea porților de ieșire (sau a unora dintre ele) presupune o schimbare a fiecăruia în parte, schimbare de obiceiuri, schimbare a modurilor în care ne consumăm energia, schimbare a modului în care ne exprimăm sentimentele, iar acest tip de schimbarea nu se întâmplă aproape niciodată peste noapte, ci este o schimbare treptată. Nu este suficient să îți închizi o singură dată poarta de ieșire și gata, trebuie să înveți să te abții să o deschizi, să înveți să arunci cheia, și să găsești o modalitatea de exprimare a acelei energii în interiorul relației, împreună cu partenerul/partenera. Această schimbare treptată este un proces ce nu se încheie aproape niciodată în câteva zile, ci are nevoie de câteva luni bune. Este un proces ce are nevoie de timp în primul rând pentru că necesită ca fiecare partener să-și facă un examen de conștiință, să analizeze porțile de ieșire pe care le are și motivele din spatele lor. După aceea este nevoie de curaj, curaj de a sta de vorbă cu partenerul despre aceste porți, despre temerile care le susțin. Interesant este că odată ce discuția este purtată, porțile încep să se închidă de la sine..

sweet_kiss-wallpaper-1920x1200

Un mod potrivit prin care cuplurile pot discuta despre aceste porți de ieșire din relație, este ca unul dintre parteneri să demareze o discuție ghidată de pașii Dialogului Imago (vezi exercițiul de mai jos).

Această discuție- ce presupune deschidere, implică mărturisiri, și care necesită ascultare, oglindire, validare- este o interacțiune afectivă extrem de puternică. Reacția la acest episod încărcat emoțional diferă de la un cuplu la altul. Unii parteneri se bucură imediat de o legătură mai strânsă, alte cupluri mi-au mărturist că angajamentul de închidere a porților de ieșire le-a creat un disconfort, i-au sărăcit de activități dar și de trăiri de satisfacție/plăcere, și de opțiuni de a scăpa de situații dureroase. Știu că acest proces nu este tot timpul plăcut, însă s-a dovedit că prin acest angajament partenerii ajung până la urmă să învețe, să înțeleagă nu doar ce fac pentru a-și evita perechile, dar și de ce fac acest lucru, cum îl fac, ce motive inconștiente îi ține.. la distanță.

 Exercițiu-Decizia de a se lua un angajament

Timp alocat- cca. 60-90 minute.

**Instrucțiuni…

1.Faceți acest exercițiu împreună.

2.Imaginați-vă că relația voastră este reprezentată printr-un dreptunghi cu laturile perforate. Spațiile libere sunt “porțile voastre de ieșire”- adică modurile mai puțin potrivite prin care căutați siguranța. În esență fiecare folosește o astfel de poartă de ieșire pentru a-și exterioriza anumite trăiri, în loc să discute despre ele cu partenerul său.

Fiecare dintre cele patru colțuri ale dreptunghiului este o ieșire catastrofică- suicidul, crima, nebunia, divorțul (separarea). Dacă ai de gând să părăsești relația prin unul din aceste patru colțuri … (…) !!!!caută un specialist.

Revenind la porți de ieșire mai puțin extreme….

3.Luați patru coli de hârtie, câte două pentru fiecare. Pe prima notați o listă (cât mai extinsă) cu porțile voastre obișnuite de ieșire. Adică notați acele acțiuni pe care le faceți în mod curent pentru a evita să vă aflați în prezența partenerului: reacționați exagerat; rămâneți peste program la locul de muncă; petreceți prea mult timp cu copiii, etc.

4.Folosind tehnica oglindirii din Dialogul Imago, împărtășiți pe rând lista ieșirilor la care recurgeți. (Nu trebuie neapărat parcuși toți cei 3 pași ai Dialogului Imago, aici e importantă oglindirea).

Exemplu:

  • Partenerul A- Realizez că am obiceiul să-mi iau mult de lucru și acasă, inclusiv în weekend, și fac asta deoarece mă tem să îmi petrec timpul cu tine, că de obicei intrăm în conflict.
  • Partenerul B- Eu am înțeles că ai spui că obișnuiești să-ți aduci de lucru acasă deoarece te temi să-ți petreci timpul cu mine. Am înțeles corect?
  • A- Da, dar nu în totalitate. Am mai spus că, după părerea mea, unul dintre motivele pentru care îmi aduc de lucru acasă este să evit să-mi petrec timpul cu tine deoarece de obicei intrăm în conflict, iar acest lucru îmi este neplăcut. Mai am și alte motive.
  • B- În regulă. Lasă-mă să văd dacă am înțeles corect. Ai spus că unul dintre motivele pentru care preferi să-ți aduci de muncă acasă, este că ți-e frică să-ți petreci timpul cu mine, deoarece cel mai adesea ajungem în situații tensionate-de conflict, iar acest lucru îți este neplăcut. Și mai ai și alte motive. Am înțeles corect?
  • A-Da, ai înțeles correct…. (…)

5.Acum, folosind propria voastră listă, bifați fiecare acele porți de ieșire pe care sunteți dispus să le eliminați, sau la care sunteți de acord să recurgeți mai rar.

6.Pe a două foaie de hârtie, fiecare partener își transcrie următorul pact:

-Începând de astăzi (adăugați data) în loc –treceți poarta de ieșire- ex: să-mi iau de lucru acasă, sunt de acord să te rog să avem un dialog, să vorbim despre motivul pentru care lucrez adesea peste program și despre frica mea de a nu intra în conflict cu tine.

Notă– Este important să stați de vorbă despre fricile din spatele porților voastre de ieșire. În mod paradoxal, faptul că stați de vorbă despre frica voastră în climatul de siguranță al relației… închide porțile de ieșire.

Va urma…

What do we want to promise each other? To love each other even when we hate each other. No running. Ever. Nobody walks out, no matter what happens… This is forever- Grey’s Anatomy.

primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

***text construit după informații din cartea Primește Iubirea pe care o dorești- ghid pentru cupluri, autori dr. Harville Hendrix, dr. Helen L. Hunt- editura Herald; și atelier practic Imago- workshop pentru cupluri, mai 2015 București– susținut de dr. Hendrix și dr. Hunt.

***sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *