Dresaj? Nu, mulțumesc


06 Oct 2015

…mie nu îmi place dresajul, poate nici ție, și nu sunt de acord cu psihoterapiile ce-l practică. Desigur toți suntem dresați de mici prin “să faci așa și așa pentru că așa se cuvine ca să fie bine”, dar să ajungi să ai suficient curaj și putere să vrei să te cunoști, să te repari, în fond să crești, și să nimerești pe un drum care-ți spune (din nou) cum să faci lucrurile că “așa se cuvine” ca “să fie bine” (recompensa) mi se pare, sincer, că nu faci decât să cazi în aceeași groapă, e drept upgradată. “Este greșit să fii furios- meditează când simți mânie și… o să-ți fie bine”; “ce contează că vrei să îi spui câteva partenerului de cuplu, abține-te să o faci, și oferă-i în schimb comportamente pline de afecțiune că doar nu-i greu îl iubești în fond, și l-ai ales… și o să fiți bine”; “nu merită să fii timid/ă, învinge rușinea și exprimă-te fie și pe Facebook și o să îți crești stima de sine, deci o să fie bine” (oare?)

Este extrem de simplu de dat astfel de indicații, și nu este nici așa de greu să le urmezi, o data de două ori, de 30 de ori, până apare reflexul, și creierul s-a convins că e timpul să-ți susțină noul obicei “ca să fie bine”. Magnific. Doar că noi, oamenii, nu suntem cățeii lui Pavlov și ceea ce ne susține un comportament specific este, de obicei, o arhitectură psihică complexă ce include: conflicte între propriile instanțe psihice +realitate, dezvoltarea unor mecanisme de apărare de aceste războaie sufletești+ presiunile externe, găsirea unor modalități de compromis pentru a satisface nevoile noastre psihice (impuse de instanțele psihice) în conformitate cu cerințele impuse de realitate și de un ideal fantasmat dar extrem de bine internalizat ce nu doar solicită ci la rându-i impune… Toate “acestea” amintite, plus “multe altele” ce țin de fiecare dintre noi în parte, se desfășoară în sfera teritoriului inconștient al minții.

Eul nu este stăpân în propria sa casă– Sigmund Freud.

Cunoașterea omului și informațiile aduse în această sferă de tot mai multe ramuri ale științei ne-au relevat că în comparație cu conștientul, teritoriul aflat dincolo de conștientizarea noastră este incomensurabil mai mare. Ca să ne facem o reprezentare vizuală a sa merită să ne imaginăm că aruncăm un cent în oceanul Atlantic, unde centul este conștientul, iar Atlanticul sistemul Inc.

Mulți psihologi/psihoterapeuți de azi folosesc imaginea unui iceberg pentru a reprezenta cele două teritorii psihice. Mai exact în imaginea de mai jos ceea ce se vede la suprafață oceanului este teritoriul conștient, iar partea din muntele de gheață aflată sub apă este inconștientul.

iceberg

Partea de suprafață este evident că este susținută de bază, dar mai este supusă unei influențe majore, cea a realității (de care suprafața are nevoie ca să se dezvolte; dar prin modelarea zonei de suprafață se influențează totodată și baza -inconștientă). În cazul imaginii de mai sus- putem să luăm ca exemplu al “realității” – atmosfera și condițiile atmosferice care în timp modelează forma icebergului.

Așadar dacă partea de sus a icebergului se exprimă să spunem printr-un sentiment de mânie de exemplu- ține de logică că această trăire a izvorât din bază, mai exact din dinamica dintre cerințele bazei și impunerile realității și ale idealului amintit mai sus. Poate că atunci când îți vine “să îi spui câteva partenerului de cuplu”, dorința venită din Inc este “să-l omori”, dar realitatea nu permite asta (crima e pedepsită, nu) și nici idealul (care nu acceptă că ești capabil să fii un criminal cu atât mai mult al obiectului iubit- și uite cum apare vinovăția, zic și eu doar în trecere); astfel la suprafață conștientă tot ce se resimte din acest conflict de dorințe și interdicții este un sentiment de mânie de exemplu, ce în acest caz nu este altceva decât o formă de compromis pe care Eul o găsește și prin care împacă capra cu varza, dar și cu idealul caprei- adică cerințele bazei, cerințele realității și impunerile idealului –din sfera Supraeului (omul cum vrea să fie, nu cum este).

N-ai cum să fii afară altfel decât ești înăuntru…

… e o regulă simplă pe care am învățat-o nu doar din cărți ci și din propria experiență. Nici măcar nu poți să te conectezi la un nivel profund cu altcineva până când nu ești conectat la propriile profunzimi.

Pur și simplu ai obloane, iar atenția -fiind selectivă de felul ei- este ghidată să vadă prin aceste obloane în marea majoritate a aspectelor vieții. Poți să crezi că ești profund, dar nu ești atâta vreme cât de mulțumești doar cu răspunsuri superficiale, poți să crezi orice, inclusiv că mâine și poimâine și întreg viitorul nu o să mai fii furios/furioasă pe partenerul tău. But, guess what? O să fii. De ce? Pentru că e în natura umană să mai fim și agresivi nu doar zen, pentru că între oameni poate să apară tensiune în discuție din te miri care motive- datorată diferențelor de dezvoltare, diferențelor între sexe, conflictelor de roluri, ș.a.m.d. În plus, pe lângă aceste aspecte, să nu uităm că fiecare mai aduce în relația cu altcineva și propriile sale credințe construite pe propriile modele perceptive, înțelese prin propriile mecanisme cognitive, dar nu întotdeauna și o flexibilitate în a înțelege modelele și mecanismele altcuiva, în special dacă sunt diferite (celălat vede lumea prin fereastra lui). Așadar surse de tensiune sunt multe, și fiecare un posibil stimul pentru furie, că parcă furia o luasem spre exemplificare….

supra2

Felul în care gestionezi această tensiune, chiar dacă este amplificată de un sentiment propriu de furie, ține de cât de mult echilibru există în dinamica dintre instanțele psihice. Iar acest echilibru nu poți să îl atingi fără să te accepți așa cum ești. Furia pe care o simți pentru partener/parteneră într-o situația tensionată (o ceartă de exemplu) nu este decât o formă de exprimare a unor “războaie” ce se poartă în zona minții aflată dincolo de conștientizarea ta, conflicte între instanțele psihice +cerințele realității (așa cum mintea a interpretat aceste cerințe evident, prin atenția ei selectivă). Până nu înțelegi simțind în fiecare celulă a ta durerile/fricile ce susțin aceste conflicte, și eventual să le transformi în altceva, acolo unde nu se pot stinge (aici nu mai vorbim de un dresaj ci de o formă aleasă tot inconștient de exprimare- și anume sublimarea) nu poți să crești, pentru că pur și simplu nu vezi dincolo de cercul în raza căruia îți desfășori existența. Cu alte cuvinte, sau altfel spus- te poți dresa și o mie de ani, tot n-o să fii altcineva, decât nefericit în alt fel/mod..

Am simțit nevoia să scriu rândurile de mai sus deoarece ultimele exerciții din serialul Imago desfășurat aici pe blog presupun schimbare, și nu doar dezvoltarea unor obiceiuri, ci schimbare permanentă, sau cel puțin așa se propune.

Așadar celor care v-ați oprit cu atenția doar pe exercițiile de cuplu, poate doar cele destinate comportamentelor pline de afecțiune, vă spun sincer că următoarele exerciții nu o să dea nici un soi de rezultate. După cum am precizat urmează -pe final de serial- exerciții ce presupun schimbare, ori n-ai cum să te schimbi fără să cunoști cine ești și unde doare…

Schimbarea fără cunoaștere, fără înțelegere și asumare, fără metamorfoză.. este pur și simplu dresaj, deci o schimbare superficială. Adâncul rămâne același, și pariu că va găsi o modalitate să iasă la suprafață..

“Terapia Imago îmbină practic mai multe forme de terapie. Pe de o parte sunt exerciții prin care partenerii își înțeleg rănile, afacerile neîncheiate din copilărie, și scopurile inconștiente pe care fiecare le aduce în relație. Pe de altă parte avem exerciții care impun o anumită schimbare comportamentală. Iar aceste direcții trebuie amândouă traversate, dacă se parcurge doar una dintre ele atunci cuplurile vor experimenta doar o evoluție limitată”– dr. Harville Hendrix.

together_forever-wallpaper-1440x900

 Serial Imago- practic (recapitulare)

**Exerciții de autocunoaștere

-Regresie (ex.1)

-Rănile copilăriei (ex.2) și aprofundarea propriului Imago

-Frustrările copilăriei (exercițiul 3)

-Dialogul Imago

-Imago și profilul partenerului


**Exerciții pentru cupluri..

-Viziunea despre relație

Închiderea porților de de ieșire

-Reromantizarea (surse de plăcere)

-Lista cu surprize +lista cu acțiuni distractive

-Simțirea fericirii

Cum e jos e și sus, cum e sus e și jos- Hermes Trismegistus

primeste-iubirea-pe-care-o-doresti-perspectiva_mare

*** vezi și cartea-Primește Iubirea pe care o dorești- ghid pentru cupluri, autori dr. Harville Hendrix, dr. Helen L. Hunt- editura Herald

***sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.