Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua


17 Dec 2015

Gnothi Seauton Cunoaşte-te pe tine însuţi. Cuvintele acestea erau înscrise deasupra intrării în templul lui Apollo din Delphi, locul Oracolului sacru. În Grecia antică, oamenii veneau la Oracol în speranţa că vor afla ce le pregătise destinul sau cum să procedeze într-o anumită situaţie. Probabil că majoritatea celor care veneau aici citau cuvintele acelea în timp ce intrau în clădire fără să realizeze că ele făceau trimitere la un adevăr mai profund decât orice le-ar fi putut spune Oracolul. Poate că nu realizau nici că, indiferent cât de mare era dezvăluirea sau de exactă informaţia pe care o primeau, în ultimă instanţă aceasta s-ar fi dovedit fără folos, nu i-ar fi cruţat de nefericire ulterioară şi de o suferinţă creată de sine, dacă ei n-ar fi reuşit să găsească adevărul ascuns în porunca simplă Cunoaşte-te pe tine însuţi. Implicaţia cuvintelor respective este aceea că, înainte de a pune orice altă întrebare, trebuie rostită întrebarea fundamentală a vieţii fiecăruia: Cine sunt eu?

Oamenii inconştienţi — şi mulţi rămân inconştienţi, captivi în egoul lor de-a lungul întregii vieţi — vă vor spune repede cine sunt: numele lor, ocupaţia, istoria lor personală, forma sau starea corpului lor şi orice alte lucruri sau noţiuni cu care se identifica, posesiile, etc. Alţii pot părea mai evoluaţi: considerând că sunt suflet nemuritor sau spirit divin. Dar se cunosc ei cu adevărat pe ei înşişi sau doar au adăugat conţinutului minţii lor nişte concepte cu rezonanţă spirituală?

Cunoaşterea de sine merge mult mai în profunzime decât adoptarea unui sistem de idei sau credinţe. Ideile şi credinţele spirituale pot în cel mai bun caz să funcţioneze ca indicatoare utile, dar prin ele singure rareori găsiți puterea de a îndepărta conceptele fundamentale referitoare la cine credeţi că sunteţi, concepte bine stabilite în voi, ce fac parte din condiţionarea minţii umane. (…)

a24

Sentimentul pe care-l aveţi referitor la cine sunteţi determină ceea ce percepeţi a fi nevoile voastre şi ceea ce contează în viaţa voastră — iar ceea ce contează pentru voi are puterea de a vă provoca supărare sau tulburare.

Nu neapărat ceea ce spuneţi sau credeţi că are importanţă pentru voi este într-adevăr ceea ce contează în cazul vostru, ci ceea ce acţiunile şi reacţiile voastre revelă ca fiind important şi serios pentru voi. Aşadar, ar fi poate potrivit să vă puneţi întrebarea: care sunt lucrurile care mă supără sau mă deranjează? Dacă lucrurile mărunte au puterea de a vă aduce tulburare, atunci ceea ce credeţi că sunteţi este exact aşa: ceva mărunt. Aceasta este credinţa voastră inconştientă. Și în fond, care sunt lucrurile mărunte? În ultimă instanţă toate lucrurile sunt mărunte, căci toate sunt trecătoare.

Ai putea spune: „Ştiu că sunt un spirit nemuritor” sau „Am obosit de lumea aceasta nebună şi tot ceea ce vreau este pacea” — dar numai până când sună telefonul. Veşti proaste: bursa de valori s-a prăbuşit; s-ar putea ca afacerea să nu reuşească; a fost furată maşina; a sosit mama-soacră; excursia este anulată, contractul a fost reziliat; v-a părăsit partenerul; vi se cer mai mulţi bani; vina a fost aruncată asupra voastră. Deodată ţâşneşte la suprafaţă furia sau neliniştea. Vocea vă devine aspră; „Aşa nu se mai poate.” Acuzaţi şi învinovăţiţi, atacaţi, vă apăraţi sau vă justificaţi şi totul intră pe pilot automat. Este evident că altceva este în acest moment mult mai important pentru voi decât pacea interioară despre care spuneaţi în urmă cu câteva clipe că reprezintă tot ce vă doriţi, şi nici măcar nu mai sunteţi un spirit nemuritor. Afacerea, banii, contractul, pierderea sau ameninţarea pierderii sunt mai importante. Pentru cine? Pentru spiritul nemuritor care spuneaţi că sunteţi? Nu. Evident. Sunt importante pentru eu. Acest eu mic care caută siguranţa sau împlinirea în lucruri trecătoare şi se nelinişteşte sau se înfurie pentru că nu reuşeşte să le găsească. Ei, măcar acum ştiţi cine credeţi în realitate că sunteţi.

Dacă pacea este într-adevăr ceea ce căutaţi, atunci veţi alege pacea. Dacă pacea ar conta pentru voi mai mult decât orice altceva şi dacă într-adevăr aţi înțelege despre voi că sunteţi spirit şi nu micuţul eu, aţi rămâne fără reacţie şi complet vigilenţi atunci când vă confruntaţi cu oameni sau situaţii dificile. Aţi accepta imediat situaţia şi aţi deveni astfel una cu ea, nu v-aţi mai separa de ea. Apoi răspunsul ar veni ca o consecinţă directă a vigilenţei voastre. El ar veni de la ceea ce sunteţi (conştiinţa sursă), nu din ceea ce credeţi că sunteţi (un eu mic). Ar fi puternic şi eficient şi n-ar transforma nici o persoană sau situaţie în.. duşman.

Observăm astfel că existenţa are întotdeauna grijă să nu vă puteţi păcăli pentru mult timp cu privire la ceea ce credeţi cu adevărat că sunteţi, arătându-vă ce contează cu adevărat pentru voi. Modul în care reacţionaţi faţă de oameni sau situaţii, mai ales atunci când apar probleme, reprezintă cel mai bun indicator al profunzimii cunoaşterii pe care o aveţi faţă de voi înşivă.

at4

Totodată, cu cât viziunea pe care o aveţi asupra voastră înşivă este mai limitată, mai îngust-egoistă, cu atât mai mult veţi vedea limitările egoiste ale celorlalţi, inconştienţa din ei şi vă veţi concentra asupra acestora, veţi reacţiona faţă de ele. „Vinile” lor sau ceea ce percepeţi ca fiind niște “vini ale lor” (ale altora mereu, zău?) devin pentru voi identitatea lor. Aceasta înseamnă că veţi vedea doar egoul din ei şi veţi consolida astfel egoul din voi. În loc să priviţi „prin” egoul celorlalţi, voi priviţi „către” egoul lor. Cine priveşte către egoul celorlalţi? Egoul din voi.

Oamenii foarte inconştienţi îşi experimentează propriul ego prin reflexia acestuia în alţii. Când realizaţi că acele lucruri faţă de care reacţionaţi atunci când le întâlniţi în ceilalţi există şi în voi (şi uneori numai în voi) începeţi să deveniţi conştienţi de propriul vostru ego. Tot atunci aţi putea realiza şi că le făceaţi celorlalţi ceea ce credeaţi că alţii vă fac vouă. Încetaţi atunci să vă mai vedeţi în postura de victime.

Voi nu sunteţi egoul. Prin urmare, atunci când deveniţi conştienţi de egoul din voi nu înseamnă că ştiţi cine sunteţi — înseamnă că ştiţi cine nu sunteţi. Dar ştiind cine nu sunteţi înlăturaţi cel mai mare obstacol din calea adevăratei cunoaşteri de sine.

Nimeni nu vă poate spune cine sunteţi. N-ar fi decât un alt concept, de aceea nu v-ar aduce o schimbare. Ceea ce sunteţi nu reclamă o credinţă. De fapt, orice credinţă este un obstacol. Nu reclamă nici măcar înţelegerea voastră, din moment ce sunteţi deja ceea ce sunteţi. Dar dacă nu înţelegeţi ceea ce sunteţi, atunci ceea ce sunteţi nu poate străluci în această lume. Rămâne în dimensiunea nemanifestată care este, desigur, adevărata voastră casă. Şi atunci sunteţi asemenea unui om în aparenţă sărac, care nu ştie că are un cont în bancă de 100 de milioane de dolari, astfel că bogăţia lui rămâne un potenţial neexploatat.

wom4

Ceea ce credeţi că sunteţi este, de asemenea, intim legat de modul în care vă vedeţi trataţi de ceilalţi. Mulţi oameni se plâng că ceilalţi nu-i tratează suficient de bine. „Nu am parte de respect, de atenţie, de recunoaştere”, spun ei. „Valoarea mea este subestimată.” Atunci când ceilalţi sunt amabili, îi bănuiesc că au motive ascunse: „Vor să mă manipuleze, să profite de mine. Nimeni nu mă iubeşte.”

Iată ce cred astfel de oameni despre ei înşişi: „Sunt un biet «eu mic» cu nevoi neîmplinite.” Această percepţie elementară greşită a ceea ce sunt ei generează disfuncţii în interiorul tuturor relaţiilor lor. Ei cred că nu au nimic de oferit şi că lumea sau ceilalţi oameni le refuză ceea ce le este necesar, întreaga lor realitate se bazează pe un sentiment iluzoriu referitor la ceea ce sunt ei. Acesta sabotează situaţiile, le deteriorează toate relaţiile. Dacă gândul lipsei — fie că e vorba de bani, recunoaştere sau iubire — a devenit parte integrantă a ceea ce credeţi că sunteţi, atunci lipsa vă va însoţi pretutindeni. În loc să confirmaţi binele care deja există în viaţa voastră, nu vedeţi decât lipsa. Confirmarea binelui care deja există în viaţa voastră reprezintă fundamentul belşugului de orice fel. Lucrurile stau în felul următor: voi refuzaţi lumii tot ceea ce credeţi că lumea vă refuză vouă. Îi refuzaţi pentru că în adâncul vostru credeţi că sunteţi mărunţi şi nu aveţi nimic să-i oferiţi.

Încercaţi următorul exerciţiu timp de două săptămâni şi vedeţi în ce fel vă schimbă el realitatea: toate cele pe care credeţi că oamenii vi le refuză vouă — laudă, apreciere, ajutor, grijă plină de iubire şi aşa mai departe — oferiţi-le voi lor. Nu aveţi de unde? Comportaţi-vă ca şi cum aţi avea, şi ele vor veni. Apoi, curând după ce începeţi să dăruiţi, veţi începe să primiţi. Nu puteţi primi ceea ce nu oferiţi. Curgerea în exterior determină şi curgerea spre interior. Voi aveţi deja ceea ce credeţi că vă este refuzat de către existenţă. Dar dacă nu-i permiteţi să curgă în exterior, nu veţi ajunge să ştiţi că aveţi. Este şi cazul belşugului. Legea conform căreia curgerea în exterior determină curgerea către interior a fost exprimată de Isus prin intermediul acestei imagini de mare impact: „Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf.”

Sursa belşugului de orice fel nu se află în afara voastră; ea este parte integrantă a ceea ce sunteţi. Începeţi însă prin a recunoaşte şi confirma belşugul din afara voastră. Vedeţi plenitudinea vieţii care vă înconjoară. Simţind căldura soarelui pe pielea voastră, privind florile splendide din faţa florăriei, mușcând dintr-un fruct zemos sau udându-vă până la piele în ploaia revărsată din cer. Plenitudinea vieţii se întâlneşte la orice pas. Recunoaşterea acestui belşug existent peste tot în jurul vostru va trezi belşugul uitat din voi înşivă. Apoi lăsaţi-l să curgă spre afară. Când îi zâmbiţi unui străin deja se produce o mică revărsare de energie. Deveniţi voi cei care oferă. Puneţi-vă adeseori întrebarea: „Ce pot oferi acum; cum pot fi de ajutor acestei persoane sau în această situaţie?” Nu este nevoie să deţineţi ceva pentru a vă simţi îmbelşugaţi, deşi dacă vă simţiţi astfel e aproape sigur că drept consecinţă lucrurile vor veni la voi. Belşugul vine doar la aceia care au deja. Pare aproape nedrept, dar nu este, desigur, aşa. Este o lege universală. Atât belşugul, cât şi lipsa, sunt stări interioare ce se manifestă ca realitate a voastră, Isus formulează astfel acest adevăr:”Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”.

Va urma…

hhhh3

***extrase din cartea- Un pământ nou, autor Eckhart Tolle, ed. Curtea Veche.

***sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *