Intră în zen…


22 Dec 2015

Conştiinţa este deja conştientă. Ea este ceea ce e nemanifest, ceea ce e etern. Universul însă devine conştient doar în mod gradat. Conştiinţa în sine este atemporală şi, de aceea, nu poate evolua. Ea nu s-a născut niciodată şi nu va muri. …

Conştiinţa este inteligenţa.. principiul organizator din spatele apariţiei formei (…) Conştiinţa curge prin voi în această lume. Curge în gândurile voastre şi le inspiră. Curge în ceea ce faceţi şi oferă îndrumare şi forţă acţiunilor.

Nu ce faceţi, ci cum faceţi ceea ce faceţi reprezintă factorul care hotărăşte dacă vă împliniţi destinul. Iar modul în care faceţi ceea ce faceţi este determinat de starea voastră de conştiinţă.

 Intră în zen…

Un maestru zen mergea în tăcere de-a lungul unei cărări de munte împreună cu unul dintre discipolii lui. Când au ajuns în dreptul unui cedru străvechi s-au oprit să ia o masă simplă de orez fiert şi legume. După ce au mâncat, discipolul, un călugăr tânăr care încă nu găsise cheia către misterul zenului, a rupt tăcerea întrebându-şi maestrul: „Maestre, cum intru în zen?”

Întreba, desigur, cum să intre în starea de conştiinţă reprezentată de zen. Maestrul a păstrat tăcerea. S-au scurs aproape cinci minute în care discipolul aştepta cu nerăbdare un răspuns. Era pe cale să pună o nouă întrebare când maestrul a vorbit deodată: „Auzi susurul pârâului de munte?”

Discipolul nu realizase că există vreun pârâu de munte. Fusese prea ocupat să se gândească la semnificaţia zenului. Acum, pentru că asculta ca să audă sunetul, mintea gălăgioasă i s-a potolit. La început nu auzea nimic. Apoi, gândurile lui au făcut loc unei vigilenţe sporite şi brusc a putut auzi murmurul abia perceptibil al unui pârâiaş aflat e drept la mare depărtare.

„Da, acum îl aud”, a răspuns.

Maestrul a ridicat degetul şi, cu o privire în acelaşi timp blândă şi aspră, a spus: „Intră în zen de-acolo.”

Discipolul era uluit. Acesta era primul său satori — o străfulgerare a iluminării. Ştia ce este zenul, fără să ştie ce anume ştia.

Şi-au continuat drumul în tăcere. Discipolul era uimit de cât de vie era lumea care-l înconjura. Părea că trăieşte totul pentru prima dată. Totuşi, încetul cu încetul, gândurile i-au revenit. Liniştea vigilentă a fost din nou acoperită de zgomotul minţii şi, nu după mult timp, avea o nouă întrebare, și a rostit:. „Maestre, m-am tot gândit.. Ce-ai fi spus dacă n-aş fi putut să aud pârâul de munte?” Maestrul s-a oprit, s-a uitat la el, a ridicat degetul şi i-a spus: „Intră în zen de-acolo.” (…)

ech2

Majoritatea oamenilor sunt conştienţi doar la nivel periferic de lumea care-i înconjoară, mai ales dacă îşi duc existenţa între lucruri familiare. Cea mai mare parte a atenţiei le este absorbită de vocea din minte. Unii oameni se simt mai vii când călătoresc şi vizitează locuri necunoscute sau ţări străine, căci atunci percepţia senzorială — experienţa — ia în stăpânire o parte mai mare a conştiinţei decât o face gândirea, iar ei devin mai prezenţi. Alţii însă rămân complet posedaţi de vocea din minte chiar şi în astfel de împrejurări. Percepţiile şi experienţele lor sunt deformate de judecăţi pe care le emit imediat. În realitate n-au plecat nicăieri. Doar corpul lor călătoreşte, în timp ce ei rămân acolo unde au fost întotdeauna: în mintea lor.

Aceasta este realitatea celor mai mulţi oameni: de îndată ce percep un lucru îi şi dau nume, îl interpretează, îl compară cu altceva, simt faţă de el plăcere, neplăcere sau sinele lor fantomatic, eul, îl etichetează drept bun sau rău. Sunt prizonierii formelor mentale, ai conştiinţei obiectelor.

Trezirea în plan spiritual nu se va produce până când obiceiul de a denumi toate lucrurile în mod inconştient şi necontrolat nu încetează sau măcar până când nu deveniţi conştienţi de el, fiind astfel capabili să-l observaţi în derulare. Prin acest proces constant de aplicare a unor denumiri egoul rămâne neclintit, sub forma minţii neobservate. Atunci când procesul încetează sau măcar când deveniţi conştienţi de el, apare spaţiul interior iar voi nu mai sunteţi posedaţi de minte.

bun7bunpsd

Vă invit să alegeţi un obiect care vă este la îndemână — un stilou, un scaun, o ceaşcă, o plantă — şi cercetaţi-l cu privirea, adică priviţi-l cu mare interes, aproape curioşi. Evitaţi orice obiecte pe care le asociaţi aproape inevitabil cu ceva personal şi care vă amintesc de trecut, de exemplu vă amintesc de unde le-aţi cumpărat, de persoana care vi le-a dat şi aşa mai departe. Evitaţi şi orice poartă un înscris, cum ar fi o carte sau o sticlă, căci v-ar stimula gândirea. Fără să vă forţaţi, relaxaţi dar vigilenţi, îndreptaţi-vă toată atenţia către obiectul respectiv, studiaţi-i fiecare detaliu. Dacă apar gânduri nu cooperaţi cu ele. Nu gândurile vă interesează, ci actul percepţiei. Puteţi percepe fără interferenţa gândirii? Puteţi privi fără ca vocea din minte să comenteze, să tragă concluzii, să compare sau să încerce să-şi imagineze ceva? După vreo două minute lăsaţi-vă privirea să rătăcească prin încăpere sau oriunde vă aflaţi, atenţia voastră luminând fiecare lucru asupra căruia stăruie.

Ascultaţi apoi orice sunete se fac auzite. Unele ar putea fi plăcute, altele nu. Însă voi nu faceţi diferenţa între bune sau rele. Permiteţi fiecărui sunet să fie aşa cum este el, fără să interpretaţi. Şi de data aceasta cheia o reprezintă atenţia relaxată, dar vigilentă.

Privind şi ascultând în acest fel s-ar putea să deveniţi conştienţi de un sentiment de calm, un sentiment subtil şi poate la început abia perceptibil. Sunt oameni care îl simt ca o linişte în fundal. Alţii îl numesc pace. Când conştiinţa nu mai este total absorbită de gândire, o parte a ei rămâne în starea fără de formă, necondiţionată, originară…

Ceea ce vedeţi, auziţi, gustaţi, atingeţi şi mirosiţi reprezintă, desigur, obiecte perceptibile în plan senzorial. Ele sunt cele pe care le experimentaţi. Dar cine experimentează? Dacă, de exemplu, spuneţi acum: „Păi eu, desigur, Jane Smith, contabil-şef, în vârstă de 45 ani, divorţată, mamă a doi copii, americancă — eu sunt subiectul, cea care experimentează”, atunci vă înşelaţi. Jane Smith şi orice altceva este identificat cu acest concept mental de Jane Smith reprezintă obiecte ale experienţei, nu subiectul care experimentează.

zen2

Fiecare experienţă are trei componente posibile: percepţiile senzoriale, gândurile sau imaginile mentale şi emoţiile. Jane Smith, contabil-şef, 45 ani, mamă a doi copii, divorţată, americancă — toate acestea sunt gânduri şi, prin urmare, fac parte din ceea ce experimentaţi în momentul în care aveţi aceste gânduri. Acestea şi orice altceva aţi putea spune şi gândi despre voi înşivă reprezintă obiectele, nu subiectul. Ele reprezintă experienţa, nu experimentatorul.

Atunci cine este experimentatorul? Voi sunteţi. Şi cine sunteţi voi? Conştiinţa. Şi ce este conştiinţa? La această întrebare nu există răspuns. În momentul în care veniţi cu răspunsul aţi falsificat-o, aţi transformat-o într-un alt obiect. Conştiinţa, denumită în mod tradiţional cu termenul de spirit, nu poate fi cunoscută în sensul obişnuit al cuvântului, iar strădania este zadarnică. Orice cunoaştere ţine de tărâmul dualităţii — subiect şi obiect, cunoscătorul şi cunoscutul. Subiectul, eu, cunoscătorul fără de care nimic n-ar putea fi cunoscut, perceput, gândit sau simţit trebuie să rămână mereu imposibil de cunoscut. Şi aceasta fiindcă ceea ce numesc prin cuvântul „eu” nu are formă. Doar formele pot fi cunoscute, însă fără dimensiunea cea fără de formă, lumea formelor n-ar putea exista. Este spaţiul luminos în care răsare şi apune lumea. Spaţiul acela este viaţa, iar Eu Sunt acea viaţă. Este atemporal. Eu Sunt atemporal, etern. Ceea ce se întâmplă în spaţiul acela este relativ şi temporar; plăcere şi durere, câştig şi pierdere, naştere şi moarte.

Cel mai mare impediment în descoperirea spaţiului interior, cel mai mare impediment în aflarea experimentatorului îl constituie faptul de a deveni atât de subjugaţi de experienţă, încât să vă pierdeţi în ea. Atunci, conştiinţa se pierde în propriul său vis. Fiecare gând, emoţie şi experienţă pune stăpânire pe voi într-o asemenea măsură, încât sunteţi de fapt într-o stare de vis. Aceasta este starea normală a umanităţii de mii de ani.

Deşi nu puteţi cunoaşte conştiinţa, puteţi deveni conştienţi de ea ca fiind voi înşivă. O puteţi simţi în mod direct în orice situaţie, indiferent unde vă aflaţi. O puteţi simţi aici şi acum ca fiind însăşi Prezenţa voastră, spaţiul interior în care cuvintele de pe această pagină sunt percepute şi devin gânduri.

***extrase din cartea- Un pământ nou, autor Eckhart Tolle, ed. Curtea Veche.

***sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.