Gen și identitate sexuală


23 May 2017

Uneori e dificil să înțelegem diferența între ceea ce denumim sexul și ceea ce numim genul unei persoane. In acest sens “sexul” se referă la caracterele biologice și fiziologice care defiesc femeia și bărbatul. “Genul” se referă la rolurile sociale, la comportamentele, activitățile și atributele pe care o anume societate le consideră pe de-o parte adecvate pentru femeie și bărbat (normativ), pe de altă parte ca definitorii pentru aceasta (ontologic). Semantic, la extreme, “mascul” și “femelă” sunt termenii definind sexul, în timp ce “masculinitate” și “feminitate” definesc genul. În limba română termenul de “gen” este utilizat aproape exclusiv în logică (gen proxim), în teoria literaturii (genul liric, epic, dramatic), în sistematica biologică (genul și specia) și în sensul curent de gen masculin și feminin, în gramatică. Gramaticile limbilor latine atribuie caracterul de gen nu doar ființelor, dar și lucrurilor sau substantivelor abstracte (apa, marea, libertatea, inspirația, inteligența, arta, sunt feminine, în timp ce focul, muntele, binele, răul, sunt masculine). Aceste limbi au și un al treilea gen, neutrul sau ambigenul, sugerând lipsa unor caracteristici determinante de gen. Limba germană folosește cuvântul “Geschlecht” atât pentru sex, cât și pentru gen. În limbajul curent atât în limba română, cât și în majoritatea limbilor europene se folosește “sex” pentru amândouă accepțiile (maghiara spre exemplu nu deosebește substantivele după gen). Diferențierea celor două accepții ale dihotomiei a fost făcută preponderent de către literatura și cercetarea feministă din țara noastră (Mihaela Miroiu, Doina Olga Stefănescu).

Cum, desigur aspectele biologice (genetice, anatomice, fiziologice) și cele psihologice, sociale și culturale suferă interferențe în identificarea diferențierii masculinului de feminin, nici încercarea noastră de-a face delimitările nu scapă de aceste interferențe, pe care nu încercăm să le evităm cu tot dinadinsul, utilizând când unul când altul dintre termeni. Privitor la identitatea de gen demersul pe care considerăm că e cel mai adecvat ar fi mai degrabă unul antropologic decât unul de taxonomie formală.

 Diferențierea de sex genetică, anatomică, fiziologică (mascul versus femelă) 

Diferența dintre sexe este relativ bine definită biologic și este asociată cu indivizii mascul sau femelă al unei specii biologice bisexuate în general, fie ea din regnul plantelor, fie din regnul animal. Biologia ne spune că trecerea de la ființele monosexuate la cele bisexuate a fost un mare salt în variabilitatea biologică, la reproducerea unui nou exemplar al speciei participând două linii genetice cu propria lor experiență, fapt care conferă indivizilor – și implicit speciei – o mare variabilitate, spre deosebire de ființele unisexuate, care se reproduc întocmai, precum în diviziunea celulară simplă.

Cu toate că este ultimul descoperit, un prim argument al diferențierii sexelor este cel genetic. Genomul uman constă în două copii a 23 de cromozomi (46 în total), fiecare din perechi provenind de la un părinte. Dintre aceștia 22 de perechi sunt autosome (non sexuale) iar perechea a 23-a este cea care determină alături de alte caractere, sexul unui individ. Cromozomii din perechea 23-a pot fi de tip X sau Y, atât la om cât și la majoritatea mamiferelor. Perechea 23-a de cromozomi feminini conține doi cromozomi X, cei masculini unul X si unul Y. Ovulul matern are 23 de cromozomi, celula spermală are de asemenea 23 de cromozomi. Sperma conține aproximativ un număr egal de cromozomi X și Y. Ovulul fecundat cu o celulă spermală cu cromozomul 23 de tip X va da naștere unui ovul feminin, cel fecundat cu un spermatozoid cu cromozomul 23 de tip Y va da naștere unui ovul masculin. Astfel că, în principiu, tatăl determină sexul genetic al copilului. Descoperiri recente vorbesc însă și de o “receptivitate” a ovulului pentru spermatozoizi cu cromozomi X sau Y. Argumentul genetic al diferențierii nu reușește să tranșeze problema sexului, accidentul genetic sau dezvoltarea hormonală, socială și psihologică lăsând locul unui “al treilea sex”, chiar dacă este minoritar și nu este neapărat un caz de patologie medicală. Majoritatea societăților, istorice sau contemporane au termeni pentru “al treilea sex”, fie intersexualul biologic (Hermafroditul), fie cel cu rolul social intermediar sau migrator între cele două genuri (Tiresias). In limba română există genul neutru presupunînd lipsa unei identități clare feminine sau masculine a substantivului respectiv. In Pakistan și India există un termen pentru al treilea sex: hijra.

Hermafrodit = fiul lui Hermes și Afrodita în mitologia greacă, care avea ambele caractere (organe) sexuale, feminine si masculine. Termenul e folosit în biologie pentru a defini plantele sau animalele care acționează în reproducere atât ca “femele” cât și ca “masculi”, iar în medicina umană descriu cazurile în care există organe genitale ambigui probabil datorate unor tulburări hormonale, așa cum apar adesea în sindroame genetice care perturbă hormonalizarea firească (vezi sindromul Klinefelter unde cromozomul 47 la bărbați are un cromozom X în plus devenind XXY).

Tiresias = Un profet orb din mitologia greacă, faimos pentru clarviziunea sa și implicarea lui în viața politică a Tebei. Zeița Hera îl transformă la mânie în femeie, o prostituată de renume. După șapte ani el revine la bărbăție. Zeus îl ia arbitru într-o dispută cu Hera privind cine are mai mare plăcere în sex, femeia sau bărbatul, fiindcă a trăit ambele condiții. Din nou o supără pe Hera, dând răspunsul că “din zece părți, bărbatul primește doar una”

Pe de altă parte, mecanismul de transmitere al unor tulburări sau boli genetice face ca un sex sau altul să fie mai frecvent afectat de o anumită boală decât altul. Se știe că există transmisii dominante și recesive legate de cromozomul X (transmisia prin “sex linkage”). Un exemplu revelator este legat de discromatopsie (cecitatea, sau nediferențierea cromatică, Daltonismul), unde doar 0.5% din femei și circa 8% din bărbați sunt afectați de diferite forme ale ei. Defectul fiind transmis recesiv prin intermediul cromozomului X, bărbații având doar unul nu pot compensa deficitul printr-un al doilea, ca la femei. De asemenea, sindromul Klinefelter, (sindromul cromozomului 47 XXY), chiar dacă afectează și progeniturile bărbați ca și cele femei, la primii sindromul e în general mai sever. Speculând, am putea spune că bărbaților le este mai puțin comună identificarea culorilor și nuanțelor cromatice, altele decât cele primare (roșu, galben, oranj, verde, albastru, violet), dintr-un soi de solidaritate cu cca 8% dintre ei, în timp ce femeile identifică mult mai multe nume și nuanțe cromatice, fiind mai interesate de nuanță (vezi si studiul asupra acestei probleme realizat de către Thomas, Curtis și Bolton, privind numele de culori știute de bărbați si femei din Nepal -1978).

Organele reproducătoare primare ale sexului feminin sunt interne, (uterul și trompele), în timp ce sexul masulin are organe reproducătoare externe (testiculele).

Diferențierea sexuală apare în perioada de gestație, când se formează gonadele (din a doua lună începând se poate determina ecografic, prin observarea organelor genitale externe, sexul prezumat al copilului), dar diferențierea e un proces continuu, până la maturitatea sexuală. In general forma corpului, fața, frecvența vocii și nivelurile hormonale sunt similare la băieți și fete până în prepubertate. Cu apariția pubertății nivelurile hormonale specifice cresc și apar diferențierile de caractere sexuale secundare. Hormonii androgeni duc la creșterea penisului și a testiculelor și indirect a prostatei, precum și la creșterea oaselor, a masei musculare, a pilozității faciale și corporale, la lungirea corzilor vocale sesizate prin “ruperea vocii”, la băieți. Dacă testosteronul activează creșterea părului pe corp pe de altă parte excesul de testosteron duce la încetinirea sau stoparea creșterii părului pe cap. De aceea chelia e răspândită la bărbați, în timp ce femeile chelesc mult mai rar și prin alte mecanisme decât bărbații. Această creștere corporală la bărbați e modulată de glanda epifiză în principal, o statură mai mare este în genere rezultatul unei pubertăți mai târzii, și a unei intervenții de “frânare” mai târzii a epifizei.

Hormonii estrogeni (în special estradiolul) duc la creșterea sânilor la fete. Hormonii androgeni, la fete, pe de altă parte modulează și opresc creșterea sânilor pentru a putea ulterior să primească hormoni estrogeni. Estrogenii induc creșterea uterului și a endometrului, provocând menstruația. La ambele sexe după pubertate apar caracterele sexuale secundare comune, precum pilozitatea axilară și inghinală, izbucnirea secrețiilor glandelor seboreice și sudoripare ce duc la apariția acneelor și a mirosului corporal.

Un alt nivel al diferențierii e cel al caracterelor sexuale secundare. Caracteristicile se referă la indivizi adulți, sunt statistice, în cazuri individuale ele putând fi estompate sau chiar inversate.

In medie bărbații sunt cu cca 15 % mai grei decât femeile și cu 15 cm. mai înalți. In medie bărbații au proporția dintre lățimea umerilor si a șoldurilor mai mare în raport cu femeile. Masa musculară raportată la greutatea totală este mai mare la bărbați decât la femei; bărbații au de asemenea o capacitate pulmonară mai mare, și corespunzător, o forță musculară mai mare decât femeile. Corpul femeilor are, în schimb, un procent mai mare de grăsimi.

Femeile au o secțiune mai mare a șoldurilor și un pelvis (cavitatea pelviană) mai mare decât bărbații fiind adaptate pentru a putea trece craniul unui copil. Sânii sunt dezvoltați și mameloanele sunt mai mari si proeminente la femei, testosteronul la nivel mai mare stopează creșterea sânilor la bărbați.

La bărbați apare “Mărul lui Adam” – cartilagiul tiroid specific – corepunzător unor corzi vocale mai lungi, răspunzătoare și de vocea de frecvență mai joasă a bărbațilo decât cea a femeilor.

Forma și dimensiunea craniului e diferită la bărbați și femei.

Pielea bărbaților e mai groasă având mai mult colagen și mai mult sebum decât a femeilor. Pilozitatea bărbaților e mai extinsă pe corp (specifică e pilozitatea facială, barba) decât cea a femeilor, părul și pielea lor este mai închisă (melanină în surplus) față de a femeilor, a căror piele este mai deschisă și pilozitatea mai restrânsă. Ambele sexe dezvoltă o pilozitate axilară și una inghinală proeminentă în jurul organelor sexuale externe.

Femeile au menstruație, exprimând un ciclu ovulator corespunzător unei perioade de fertilitate, bărbații nu au un asemenea ciclu, sunt apți de reproducere constant, producând milioane de spermatozoizi lunar. După cica 450 de cicluri menstruale femeile intră în menopauză, încetând activitatea de ovulare. Bărbații nu au un astfel de limitare semnalizată fiziologic, decăderea din activitatea reproductivă fiind insidioasă, legată mai mult de scăderea potenței erectile, sau de decăderea socială și a imaginii de sine la senectute. Sistemul endocrin al bărbaților și femeilor este diferit ca nivel al diferiților hormoni: Bărbații au o concentrație mai mare de hormoni androgeni (in principal testosteron), femeile una mai mare de hormoni estrogeni. Femeile au în medie o tensiune arterială mai mică decât bărbații, și un ritm cardiac (puls) mai rapid, chiar și în somn, decât bărbații. Surplusul de testosteron este considerat și un factor al agresivității mai mari a bărbaților, dar și un factor de risc pentru infarctul miocardic în deceniul 6 de viață, femeile fiind protejate de estrogeni de această mortalitate. Probabil legat de acest factor femeile au o așteptare de viață mai mare în majoritatea culturilor decât bărbații. In schimb osteoporoza este frecventă la femei, după menopauză, tot legată de graficul nivelului de hormoni specifici. Pe plan senzorial femeile au o discriminare olfactivă mai bună.

 Identitate culturală de gen. Arhetipuri ale masculinului și femininului 

Ființele umane parcurg un proces de maturizare, de la comportamentul tipic al copilului spre manifestarea deplină ca adulți maturi. Cultura ne-a transmis, prin mituri și tradiții, prin acumularea graduală de credințe și experiențe, imagini generice ale ființelor umane, reprezentate imagistic (iconic), sau generic (mental) – arhetipurile umane. In accepțiunea lui C.G.Jung arhetipul este o imagine mentală primitivă moștenită de la cei mai vechi strămoși și presupuse a exista în inconștientul nostru colectiv. Pentru Jung, arhetipurile principale care apar ca reprezentări mentale în toate culturile sunt: copilul, eroul, marea mamă, înțeleptul, vicleanul (sau vulpea), diavolul (sau Lucifer), mentorul și sperietoarea de ciori (masca). (C.G.Jung, Aion – Contribuții la simbolistica sinelui, Editura trei, 2005, Opere Complete, vol.9). Adultul matur poate fi văzut ca manifestându-se drept o combinație de arhetipuri. Fiecare arhetip reprezintă anumite caracteristici de temperament, caracter sau conduită.

Să considerăm, spre simplificare că putem face o diviziune între ființele umane care “comunică, percep și înțeleg” și altele care “deduc, decid și acționează”, sau mai simplu între ființele aplecate spre relație (femininul) și cele aplecate spre scop (masculinul). De subliniat că fiecare din aceste conduite apar în mod egal la toate ființele indiferent de sex sau gen. Ambele conduite includ aspecte fizice, emoționale și mentale. De exemplu comunicarea poate fi mentală (cuvinte, concepte), emoțională (expresie mimică) sau fizică (atingere, gesturi). Ele caracterizează însă arhetipuri de manifestare care au prin tradiție caractere feminine sau masculine. În cultura orientală termenii de “Yin” si “Yang” fac distincția arhetipală între astfel de manifestări, fără a o lega de distincția masculin-feminin pe care o facem adesea în gândirea curentă. In același sens C.G.Jung definește “Animus” și “Anima” ca principii arhetipale complementare, nelegate de genul sau sexul unei persoane anume, adică partea masculină din psihicul feminin, respectiv partea feminină din sufletul masculin, ceea ce face posibilă înțelegerea celuilalt sex.

Legarea aceasta de accepția contemporană a deosebirii de sex le-ar simplifica precum o face definirea capselor sau a conectorilor electrici drept “tată” și “mamă”.

Moore și Gilette propun un tabel cu 24 de caractere arhetipale feminine și 24 masculine, din care caracterele principale sunt: Războinicul, Iubitorul, Magicianul și Regele pentru caracterele masculine, Fecioara, Mama, Moașa și Regina pentru cele feminine (în: King Warrior, Magician, Lover: Redescovering the Archetypes of the mature Masculine. Harper Collins, New York, 1990). Ele se pot caracteriza prin orientare (spre scop, sau spre relație), prin mijlocul de exprimare (fizic, emoțional, intelectual, spiritual), prin forma infantilă sau adultă (matură) a manifestării, prin caracterul echilibrat sau dezechilibrat (umbrit) al arhetipului, care poate fi un dezechilibru activ sau pasiv. Prezentăm mai jos acestă formulă.

Arhetipuri masculine

Războinicul (eroul) – Este acea latură a masculinului matur caracterizată de curaj, forță, agresivitate, rezistența în sarcină mare, devoțiunea față de idee – clan, neam, ideologie, ideal, familie etc. El este cel care învinge provocările fizice în viață, El dă ceea ce are mai bun,nu se oprește și e capabil de sacrificii, subsumând nevoile personale unei idei, unui zeu sau unui rege considerate superioare lui. El este înclinat spre sarcină, se exprimă fizic, matur, echilibrat. (Alexandru Macedon, Napoleon, Cidul)

Variante dezechilibrate (umbrite):

Sadicul – înclinat spre sarcină, expresie fizică, adult, dezechilibrat, activ; Masochistul – înclinat spre sarcină, exprimare fizică, adult, dezechilibrat, pasiv,

Fanfaronul – Înclinat spre sarcină, expresie fizică, infantil, dezechilibrat, activ,

Lașul – Sarcină, fizică, infantil, dezechilibrat, pasiv

Eroul e forma infantilă, imatură, edulcorată și incompletă a războinicului. El cunoaște riscurile de eșec sau succes, dar nu are reprezentarea durerii și a provocării prin care trebuie să treacă.

O altă imagine asociată ar fi Misionarul – caracterizat prin convingere morală, curaj, asemenea războinicului, dar axat pe comunicare, și empatie (Sfântul Petru, Dr. Schweizer), dar și rebelul, revoluționarul (Sisif, Fiul rătăcitor, Beethoven)

Iubitorul – Este aceea parte a masculinului matur care se confruntă cu provocări emoționale în viață. Este creativ și intuitiv, empatic, pasional și compasional. El spune fără grijă ceea ce simte, chiar în confruntarea cu Războinicul sau Regele. Compasiunea îl face să nu părăsească un om în nevoi, până la împlinirea acestor nevoi. Este orientat spre sarcină, emoțional, adult echilibrat. (Christos, Budha)

Variante dezechilibrate (umbrite)

Extremistul – forma pasivă, umbrită a iubitorului. Termenul atrage atenția asupra posibilei manifestări emoționale ca o compensare a dificultății de-a simți emoție cu adevărat.

Dependentul – orientat spre sarcină, emoțional, adult, dezechilibrat, activ.

Magicianul (Înțeleptul, Vrăjitorul, Magul) – Este o parte a masculinului adult care se confruntă cu provocările intelectuale în viață. Este creeativitatea inventatorului. Are inspirație, găsește intrebările bune în situații diverse, din care se nasc răspunsuri, acumulează cunoaștere și înțelepciune, acestea fiind abilitățile lui. Nu-i e teamă să greșească, se întreabă asupra oricărui lucru, și știe că poate învăța ceva de la oricine. Artist sau savant, inventator, constructor, are scopuri înalte și orgolioase și le reușește, în varianta de Constructor (Arhimede, Meșterul Manole, Brunel)

Forme dezechilibrate (umbrite):

Inocentul – pretinde inconștient că nu știe nimic, influențând pe cei din jur într-un fel sau altul. Dacă acesta e conștient avem de-a face cu manipulatorul, care vrea din această “inocență” să obțină un avantaj, sau să poată deruta. O combinație între cele două este farseurul sau vrăjitorul cel rău, care caută efectele de șoc, adesea neplăcute.

O formă infantilă ar fi “savantul Infantil” sau pseudosavantul care pune întrebări ciudate la care răspunde cu siguranță, pentru a impresiona, dar nu are profunzimea înțelegerii naturii situațiilor.

Regele (conducătorul, liderul, reformistul, patriarhul) – Este partea naturii masculine mature cu calități spirituale și integrative. Prin “spiritual” Moore și Gilette înțeleg aceea parte a experienței religioase care nu este nici fizică, nici emoțională, nici mentală sau orice combinație între ele. Mulți oameni nu au avut niciodată o astfel de experiență notabilă.

Prin “Integrativ” în acest sens vorbim de aplicarea abilităților celorlalte arhetipuri în situații în care nu pot fi mânuite de către aceștia. Regele sau regina aduc curajul Războinicului, pasiune Iubitorului, sau înțelepciune Magicianului. El este sursa de energie. Când viața lor este în echilibru, lumea prosperă, când e dezechilibrată, lumea suferă.

Forme dezechilibrate ale regelui:

Tiranul – este forma dezechilibrată activă a regelui. El nu vorbește personal, vorbește imperativ și nu are relație cu receptorul.

Forma pasivă dezechilibrată a regelui este “ prințul supărat” . Este cel care “își ia jucăriile și pleacă” atunci când e la ananghie.

Arhetipuri femine – Eternul feminin

Fecioara – Ea este complementul războinicului. Dacă bărbatul adolescent poate deveni un războinic, femeia adolescentă poate virtual da naștere unui copil. Provocările sunt multiple, pornind de la schimbările corporale, lucruri adesea neanticipate sau care o sperie. Are de asemenea provocări fizice pentru a face față noilor sarcini și roluri adulte. Fecioara reprezintă fertilitatea, multe ritualuri având-o în centru. În majoritatea culturilor fecioara este asociată cu primăvara, toate posibilitățile fiind în ea. Ea dezvoltă acum și interesul pentru bărbați, interes intens valorizat de cultură și comunitate, putând astfel să ceară acestuia ajutorul. Acum ea are în bărbat cea mai importantă alegere și următoarea inițiere din viața ei. Pe de altă parte ele dau putere, ele inspiră. Muzele, sau nimfele din cultura antică, ielele din folclorul nostru sunt ființe mitologice, semizeițe cu puteri magice reprezentate de fecioare.

În mitologia greacă ea este reprezentată prin zeița Hebe. în creștinism Fecioara reprezintă principiul feminin al purității, ca pandant al principiului masculine al Mântuitorului. Arhetipul descris este orientat spre relație, forma adultă, exprimare fizică, caracter echilibrat

Ca variante dezechilibrate putem aminti fecioara autodestructivă. Ea își asumă riscuri, ascultând vocea ei interioară și înțelepciunea altora. Este o fiică conștiincioasă, valoarea de sine fiind acceea de-a plăcea celorlalți și de-a primi aprobarea celorlalți. Nu are încă un sentiment puternic de sine (dezechilibrat activă). Ioana D’arc este epitomul. Dar și fecioarele războinice, amazoanele corespund tiparului. E vorba de femei care își ascund feminitatea, adesea femeile cu anorexie mentală (tulburare ce apare aproape exclusiv la femei) par a se suprapune tabloului. Formula “Cenușăreasa” este de asemenea prezentă ca arhetip (dezechilibrat pasivă). Ambele forme pot apărea la personalități bărbătești de asemenea.

O formă a acestui arhetip este fecioara Vestală, preoteasă a fecioriei, dar și Hetaira, Gheișa sau Prostituata rituală, Curtezana, veșnic feciorelnică și provocatoare. Cuvântul prostituție vine din latinescul Prostitutio care înseamnă a se arăta a se pune în față (pro = în față, statuere = a se pune, a se arăta)

Mama – Caracteristica ei este spiritul matern, maternitatea. Este corespondenta feminină a Iubitorului. E empatică, compasională și ocrotitoare. Ea intră în arhetip odată cu prima naștere. Experiența nașterii copilului are o influență și asupra tatălui. Prioritățile se schimbă, adesea neanticipat și dramatic. Corespunzător se trezește arhetipul Iubitorului, însă e doar o fărâmă din experiența femeii mamă. Femeile din toate culturile sunt ceva mai pregătite pentru maternitate, fie prin jocul cu păpuși, sau ajutând la creșterea unor frați mai mici. Dar efectul nașterii este mai puternic fiindcă ea își cunoaște copilul din graviditate și este sigură de apartenență, spre deosebire de bărbat care poate avea dubii și este sigură că, cel puțin pentru un timp ea însăși este sursa principală, procuratorul elementelor care vor satisface copilul și-l va ocroti.

Un aspect particular este imaginea femeii gravide, viitoarea mamă. Pe de-o parte graviditatea atribuie femeii un aer de serenitate, de așteptare pozitivă, de mândrie a stării de viitoare mamă. Sunt cunoscute cazuri de falsă graviditate, în care femeia crede că e gravidă, dar și de graviditate simulată, pentru a da impresia de graviditate, ca un semn pozitiv, de dorit. În multe culturi există cultul gravidei, un tabu dar și o atracție specială pentru femeia gravidă.

In mitologia greacă mama e reprezentată de zeița Hera (Junona la Romani). Ea este protectoarea căsniciei, a căminului, patroana femeilor măritate. Dar ea este înfățișată și ca o soție geloasă și răzbunătoare față de infidelitatea lui Zeus. Religia creștină o are pe Maica Domnului ca simbol al maternității. Iconografia creștină a Mariei mamă, merge de la Maica cu pruncul, până la “Pieta” unde Maria îl ocrotește pe Christos adult. Devoțiunea mamei pentru copil e prelungită în cea față de soț, de partener, precum Penelopa față de Ulise. Adesea în cultura noastră această devoțiune față de copil și față de soț e deturnată spre o supunere față de ei, într-o virtute sacrificială, mult criticată de mișcarea de emancipare a femeii și pusă în seama culturii segregaționiste a femeii în favoarea bărbatului.

Deoarece noi depindem de mamă pentru a ne naște și a crește, ea are și puterea de a ne abuza sau abandona. Ea ne poate controla, critica și respinge, mama mașteră. Dar ea se poate dizolva în celălalt, poate avea grijă de celălalt negându-se pe sine, devenind martir. O formă socială cunoscută e nursa, sora de ocrotire, sau vivandiera cu devoțiunea lor față de cel nevolnic, fie el copilul, sau adultul bolnav sau rănit. Forma infantilă a mamei este ingenua.

Moașa (Matroana, Bunica, Sfânta Vineri, Sage femme – în franceză) -Ea este complementul Magicianului. Ea întrupează înțelepciunea și cunoașterea concretă. La femei această cunoaștere vine din experiența personală iar această cunoaștere câștigă în valoare când femeia ajunge la cea de-a 4-a schimbare fizică a vieții ei, menopauza. Ea este “una din vechime”, “decând lumea”, înțeleaptă, atotștiutoare, atotdătătoare, care dispersează (împrăștie) cunoașterea ei cu răbdare și cu generozitate. Moașa este cea care se ocupa de femeile gravide și le asista la naștere din cele mai vechi timpuri. De altfel, în greaca veche arta de asistare a nașterii se numea maieutică, termen pe care Socrate (magicianul, înțeleptul) l-a folosit pentru arta de-a ajuta la nașterea ideilor. Dar ea nu se ocupă doar de acestea, are un rol social și adesea religios, ea fiind cea care are sarcina de-a boteza (scufunda în apă) copilul în pericol de moarte, fiind adesea și nașa copilului. Ea este adesea confidenta secretelor feminine și depozitara cunoașterii comunității. O aură de putere magică îi poate fi atribuită datorată cunoștințelor și intuițiilor din experiență. Ea poate deveni echivalentul misionarului, ca ocrotitoare a celor mulți (Maica Theresa). Ca variantă dezechilibrată activă a arhetipului e vrăjitoarea cea rea. Varianta pasivă este baba răutăcioasă din “Punguța cu doi bani” a lui Ion Creangă.

Regina -Tripla zeiță (fecioară, mamă, bunică). O femeie devine Regină căsătorindu-se cu un Rege. In ritualurile nunții mirele și mireasa sunt asimilați Regelui și Reginei, se ”cunună”, adică se încoronează. (“Soarele și luna ne-au ținut cununa”). Este ziua jurămintelor și a consacrării perechii, a alegerii partenerilor de viață. Mireasa părăsește casa părinților, devenind “Regina” casei proprii. Este – pentru femeie – echivalentul ritualurilor inițierii ca războinic, ca membru adult al comunității, pentru bărbat. Ea devine astfel membră a comunității împreună cu alte femei mai în vârstă. Marea provocare pentru ea este mutarea în noua casă, provocare fizică, schimbare culturală, regulile noi ale casei sunt diferite de cele din casa părintească și provocarea emoțională a trăitului împreună cu alți oameni. Femeia Regină este, ca și Regele, inspiratoarea celor din jurul ei, liderul care dă curaj, calm, înțelepciune și forță. Dar Regina e regină cu adevărat atunci când regele lipsește. Ea ia asupră-I responsabilitatea familiei, a clanului, a neamului, ia decizii, organizează armate de bărbați, face lumea din jur să aibă încredere. E imaginea reginei albinelor, procreatoare și stăpână, ocrotită de stup. Marile regine, par a fi văduve. Mama văduvă e regina singură care își crește copiii parcă în ciuda singurătății.

***Articol scris de Bogdan Lucaciu, psiholog clinician, psihanalist și psihoterapeut cu practică privată în București

Va urma… (sursă foto- unsplash.com)

!!!!!! Pentru probleme din sfera spectrului sexualității (ejaculări precoce, ejaculări întârziate, anorgasmii-lipsa orgasmului, frigiditate), dificultăți interpersonale (relații, cuplu și familie) vă aștept în cabinetul de Psihologie -Amor Fati- psiholog clinician Andreșan Laura Maria (acreditat de Colegiul Psihologilor din România, Cod Personal 19698). 

Pentru programări: 0724914449  sau scrieți un mesaj pe adresa andresanlauramaria@gmail.com

Amor Fati

 

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.