Identitatea socială de gen. Rolul social de gen


24 May 2017

Identitatea socială de gen, sau identitatea socială a sexelor este imaginea pe care o societate o consideră proprie bărbatului sau femeii. Identitatea aceasta e în general normativă, determinând indivizii să joace unul sau altul din aceste roluri, pentru a se apropia cât mai mult de această imagine. Identitatea socială de gen e o normă ideologică. Modelul masculin/feminin standard al unei societăți este și modelul de frumusețe și de virtute al bărbatului sau femeii în acea societate.

Modelul influențează indivizii prin intermediul psihologiei individuale în însăși dezvoltarea lor, ieșirea din canoane duce adesea la segregare și izolare socială a individului, pe plan social și la sentimente de inferioritate și diferite mecanisme de defensă pe plan individual. Ele devin standarde ideologice ale comunității, mai simple, rigide și bine operaționalizate în colectivitățile tradiționale/rurale, mai complexe fluide, dar cu un potențial la fel de mare de oprimare la nivel individual, în cultura urbană contemporană. Un individ sau altul cu anume aspect fizic, anume îmbrăcăminte, coafură, comportamente și anumite atitudini, interese sau motivații, anumite activități și roluri sociale, ba chiar cu un anumit stil de gândire trebuie să fie categorisit într-o categorie din dihotomia masculin-feminin. Desigur specificul și gradul diferențelor care definesc genurile diferă de la o societate la alta.

Nici chiar din punct de vedere anatomic majoritatea oamenilor nu corespund cu caracterul mai degrabă ideal, al standardelor extreme de masculinitate-feminitate. Antropometria ne dă doar tendințe medii relevate la capitolul de diferențe fizice ale celor două sexe. Chiar și din acest punct de vedere indivizii nu pot corespunde întru totul șabloanelor statistice. De exemplu, bărbații cu pilozitate redusă, cei firavi, sau mai mici de statură sunt considerați mai puțin masculini, iar femeile cu pilozitate extinsă, cele cu musculatură exprimată, sau femeile masive, ori foarte înalte, femeile cu sânii mici, mai puțin feminine. Idealul de frumusețe masculină sau feminină e legat de ideologia societății și a epocii. În Europa, anterior secolului 20, femeia frumoasă era cea cu rotunjimi, odată cu emanciparea femeii, femeia suplă i-a luat locul. Moda schimbă accentul asupra părților corpului care sunt expuse ca reprezentare a sexualității. Barba mare era atribut al masculinității într-o epocă, tenul ras, strălucitor este atributul seducător al “metrosexualului” de azi. Dacă la o epocă feminitatea era accentuată prin decolteu, în altă epocă expunerea picioarelor lungi, prin scurtarea fustei și tocul înalt au preluat accentul frumuseții și farmecului sexului feminin. Amintesc aici cazuistica clinică destul de frecventă, manifestată prin egodistonia (conflictul, neacceptarea sau disonanța dintre Eu sau imaginea de sine cu impulsurile, dorințele, compulsiile, idealurile) și sentimentele de inferioritate, ale unor femei din generația păpușilor “Barbie”, reprezentare feminină cu proporții exagerate ale membrelor, care au insinuat un ideal de proporții feminine imposibil de atins din punct de vedere anatomic.

Îmbrăcămintea este în general o caracteristică normativă într-o anume societate. De exemplu, în cultura euroatlantică femeia e reprezentată în general ca îmbrăcându-se în fustă. Dar “Kiltul” scoțian, fustanela tradițională a bărbaților, în Scoția, este un simbol puternic al atributului masculin.

Coafura: La începutul secolului XX imaginea tipică a masculului presupunea părul scurt, eventual cu mustață îngrijită, în timp ce femeia purta părul lung. Odată cu emanciparea femeii de la începutul secolului 20, femeile au început să se tundă scurt, să poarte îmbrăcăminte bărbătească, odată cu scurtarea rochiilor, iar în deceniul 7 al secolului trecut mișcarea hippie a introdus îmbrăcămintea unisex, iar bărbații și-au lăsat părul lung. Societatea tradițională a fost surprinsă, confuză și sarcastică în fața acestei devianțe față de canoanele vechi prin “nediferențiere” de gen. Multe din caricaturile și glumele epocii ironizau această schimbare, de la “Mița Biciclista” din anii ’30, la “pletoșii cu sex nedefinit” din anii ‘70. Interesant de observat că persoanele excentrice prin aparență și comportamente într-o anume societate sunt asimilate în mentalul unei societăți ca “străini”, ca având un al treilea gen.

Adesea ele iau forma unor stereotipuri ideologice. Normele diferă de la o epocă la alta în funcție de ideologie. Filmele de la Hollywood din anii ‘50 prezentau femeia ca ființă slabă de înger, care nu se putea apăra de un atac fizic, reacționau emoțional pasiv și plângeau ușor. In ultimii ani femeia “macho” care acționează de una singură cu violență și calm (Nikita spre exemplu) corespunde ideologiei actuale americane a nesegregării și a feminismului activ. Tradițional, unele meserii au fost dedicate unui gen sau altul. Era oarecum contradictoriu ca un bărbat să fie “soră medicală” sau “secretară”, ori o femeie să fie “doamna sergent” sau “doamna cizmar”. Activitățile tipice sunt încă simboluri ale genului. În toaletele publice există o varietate uimitoare de simboluri care indică toaletele pentru bărbați și femei. De exemplu pipa, pentru bărbați, considerîndu-l obicei exclusiv masculin. Ultima jumătate de secol a șters aceste paradoxuri întroducându-le în normalul cotidian.

Societățile din țările nordice apar a fi cele mai egalitatare privind rolurile de gen în timp ce țările din sudul Europei au mentalități mai conservatoare privind rolurile sexuale. În mod corespunzător toleranța față de variațiile de la modelul masculin-feminin e mai mare în societățile cu mentalitate egalitară.

Societatea tradițională e normativă și privind anume comportamente, nu doar privind aparența. Chiar genul de relații sunt normate de către social. Un băiat care e multă vreme în compania fetelor e considerat în cultura tradițională drept un “fătălău”, atribut peiorativ și stigmatizant. În societatea actuală această segregare pe activități masculine și feminine persistă. Din familie și din școală se induc astfel de lucruri. Nu doar mentalitatea asumată a bărbatului contribuie la “stereotipul bărbatului la muncă și femeia acasă”. În familiile tradiționale bărbatul e adesea ușor îndepărtat de activitățile legate de naștere și îngrijirea copilului mic de către mamă, soacră, surori, mătuși, care consideră aceasta ca pe o activitate la care el nu se pricepe. Același lucru privitor la activitățile casnice, unde mamelor băieților li se pare umilitor pentru fiul lor să gătească sau să spele rufe. Se creează o segregare. Fetele la rândul lor sunt văzute cu circumspecție dacă au preocupări tradițional masculine (box, alpinism, bricolaj) și sunt mult mai blamate decât băieții pentru forme minore de devianță în adolescență (fumat, băut, plimbări nocturne). Stilul de acțiune și de comunicare e diferit, precum jocurile băieților și fetelor sunt diferite. Dacă băieții preadolescenți și adolescenți preferă jocurile sociale, concurențiale, gregare, bulucindu-se și revendicând drepturi, fetele joacă jocuri mai solitare, sensibile și de relație (păpușile), chiar atunci când jocul e concurențial în constructia lui (șotronul spre exemplu). Nu e de mirare că băieții care “reușesc” în cultura băieților ajung la maturitate concurențiali, în lupta pentru controlul social, în timp ce fetele dezvoltă sensibilitate și capacitate de interiorizare. Aceste normative segregative au creeat ceea ce am putea numi subculturile de gen, sau “lumea bărbaților” și “lumea femeilor”.

“Lumea bărbaților” presupune o inițiatică, o proba socială a masculinității adesea dureroasă sau umilitoare. În anumite culturi tribale adolescentul ajuns bărbat trebuie să dea dovada unei competențe specifice (specifică vânătorii spre exemplu), este supus și unor însemnări corporale dureroase (de tipul tatuajelor sau piercing-ului, dar executate primitiv), care constituie semnul de mândrie de-a aparține genului masculin. Procese asemănătoare se manifestă în anumite comunități ale societăților civilizate, având același rol de inițiere și acceptare în “lumea bărbaților”. Probele de inițiere precum “ținutul” la băutură, înfruntarea unei situații periculoase, suportarea unei bătăi, teste de fidelitate față de grup în situații amenințătoare pentru “candidat”, uneori sub formă de farsă, pusă la cale de către o mică comunitate de bărbați, reprezintă un astfel de ritual. Ritualurile “frățiilor” din societatea americană tradițională, probele de fidelitate ale societăților secrete (Mafia, Cosa Nostra, Ndragheta – exclusiv masculine), dar și ale găștilor de cartier, sunt exemple de astfel de ritualuri de inițiere în bărbăție. Cei care nu o trec, sunt considerați “al treilea sex”, “androgini”, ne-bărbați și sunt în general marginalizați. Se descriu astfel de ritualuri și denumirile în jargonul specific din lumea închisorilor.

După cum am descris mai sus “Lumea femeilor” e mai puțin dură, mai puțin gregară, dar la fel de exclusivistă. Ea se referă la trăsăturile specifice (sensibilitate, atașament) și la preocupările din care “lumea bărbaților” tradiționali este exclusă (iubirea romantică, copiii, moda).

Modelele sociale ale masculinității și feminității cuprind atât normative din afară (imaginea bărbaților despre cum trebuie să fie o femeie și reciproca, imaginea femeilor despre cum trebuie să fie un bărbat), dar și normative dinăuntru (modelul femeilor despre femei și modelul bărbaților despre bărbați).

In cartea sa “Bărbatul de azi explicat femeilor” (editura Trei, 2009), Gerard Leleu descrie cum destinul bărbatului în societatea noastră tradițională este marcat de două frustrări față de elementului feminin, odată în copilăria timpurie (de mamă) când se conturează identitatea de gen și a doua oară în adolescență când apare tabuul sexual. Aceasta ar explica, după autor, apariția și cultivarea spiritului “macho”, de neacceptare a emoționalității, a propriilor trăiri de sensibilitate interumană la bărbații tradiționali.

E adevărat că aceste stereotipuri sociale se schimbă. Nu mai este atât de rău văzut bărbatul “casnic”, care îngrijește copiii și are grijă de gospodărie, partenerul unei femei active profesional care susține financiar familia. Dacă în 1970 doar 4% din bărbații din SUA câștigau mai puțin decât soțiile, în 2007 ei erau 22%.

Genul social este un construct ambiguu și fluid, adesea circumstanțial. Psihologul Sandra Bem a construit în 1976 un inventar care cuprinde printre altele 20 de trăsături/atitudini/comportamente “masculine” și 20 “feminine”- Bem Sex Role Inventory (BSRI). Din mii de personae testate abia 50% din ele intră în categoriile tradiționale feminin sau masculin; 15% au avut scoruri mai mari pentru trăsăturile genului opus, iar 35% au fost androgine sau nediferențiate Ea crede că societatea noastră are nevoie de flexibilitate privitor la rolul de gen. Bem afirmă că probabil mai multe persoane sunt androgine, dar adoptă trăsături în funcție de situație. Rolurile rigide au neajunsul de-a restrânge puternic comportamente. Bărbații, spre exemplu au dificultăți în a exprima căldură, tandrețe, chiar atunci când aceste expresii sunt adecvate, fiindcă sunt considerate “feminine”. La fel, femeile au dificultăți în a se manifesta independent sau asertiv, chiar când aceste calități sunt cerute de situație, fiindcă aceste trăsături sau manifestări sunt considerate “masculine”. Scorul mare la “masculinitate” este legat de o stimă de sine înaltă si de succesul rezolvării în multe situații. A avea un scor mare de “feminitate” semnifică în principal că persoana este ocrotitoare și orientată spre relații interpersonale afective. Persoanele cu scor mare la “feminitate” tind, de aceea, spre relații sociale mai strânse și spre o stabilitate și fericire în cuplu. Iată unele din aceste trăsături și tipologiile de rol rezultate:

Masculin- Agresiv, ambițios, analitic, asertiv, atletic, competitiv, decis, dominant, puternic, independent, individualist, încrezător în sine, dispus să-și asume riscuri.

Feminin-Afectivă, prietenoasă, copilăroasă, plină de compasiune (miloasă), flatabilă (sensibilă la flatare), tandră, blândă, gingașă, credulă (naivă), loială, sensibilă, timidă, suavă, simpatetică, înțelegătoare, caldă și mărinimoasă, anxioasă.

Androgin -Însemnând “bărbat-femeie”. Are în egală măsură trăsături/atitudini masculine și feminine. Poate fi un echilibru foarte adaptativ.

Nediferențiat- însemnând că are puține trăsături ale ambelor sexe.

În cultura euro-atlantică contemporană rolurile au devenit mai maleabile. Rolul masculin a asimilat bărbatul sensibil, care poate fi descris ca bărbatul cu trăsături masculine, dar mai empatic și cu răspunsuri emoționale asumate. Sau bărbatul care adoptă o grijă pentru aparența sa corporală altădată tipic feminină. Ambele trăsături, “efeminate”, altădată definind homosexualul, asociat cu o stigmă, au început să devină mai acceptate social.

După cum am văzut diferențele biologice dintre cele două sexe există, ele duc și la manifestări fiziologice, psihologice și sociale diferite, iar ceea ce este un bărbat sau o femeie adultă este rodul unui proces social, dar majoritatea diferențelor nu sunt esențialmente biologice.

***Articol scris de Bogdan Lucaciu, psiholog clinician, psihanalist și psihoterapeut cu practică privată în București

Va urma… (sursă foto- unsplash.com)

!!!!!! Pentru probleme din sfera spectrului sexualității (ejaculări precoce, ejaculări întârziate, anorgasmii-lipsa orgasmului, frigiditate), dificultăți interpersonale (relații, cuplu și familie) vă aștept în cabinetul de Psihologie -Amor Fati- psiholog clinician Andreșan Laura Maria (acreditat de Colegiul Psihologilor din România, Cod Personal 19698). 

Pentru programări: 0724914449  sau scrieți un mesaj pe adresa andresanlauramaria@gmail.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *