Imaginea de sine și identitatea de gen. Nonconformismul de gen al copilului


26 May 2017

Identitatea unui individ se leagă de imaginea de sine, de stima de sine, și în general de capacitatea de-a se autoreflecta, de-a fi conștient de sine.

Imaginea de sine și identitatea de gen

Între elementele fundamentale ale identității unui individ uman funcționează, alături de nume (prenumele personal), identitatea de sexuală, sau de gen. Ambele sunt elemente de identificare socială, dar și trăite ca atare subiectiv, ca identificatori. Apartenența subiectivă cu genul este un proces care începe în copilărie și se definitivează în adolescență. Întâi ți se arată cine trebuie să fi apoi descoperi cine ești de fapt. Această “descoperire” e un proces lung și dramatic, intrapsihic și social, mai evident în pubertate unde apare clară identificarea sexuală și atracția erotică. De altfel, caracterele sexuale ale copilului prepubertar sunt puțin vizibile și jocul erotic nu e așteptat de către cei din jur.

Există prescripții care sunt menite să ducă la identificarea de gen din copilărie: scutece și îmbrăcăminte roz pentru fetițe, bleu pentru băieți, imediat după naștere în funcție de identitatea civilă datorată caracteristicilor anatomice. Ulterior jucăriile specifice fetelor (păpuși, haine, ustensile de gătit) și băieților (mașinuțe, articole de construcții, unelte mecanice) le sunt cumpărate diferențiat. Mediul social (familia, școala, companionii, media) încurajează comportamentele dorite și le descurajează pe cele care nu corespund modelului de gen. Adesea e prezentă și coerciția. Procesul prin care individul învață și își asumă rolul prescris de societate se numește socializare. Dar așa cum prenumele unei persoane era primordial o ursire, o predestinare, care adesea nu se împlinește (nu toți “Vladimir” conduc lumea [Vladimir= conducători de lume în slavonă] și nu toate “Bella” sunt frumoase), tot așa nu toți băieții și fetele sunt sunt în conformitate cu un standard de rol sexual.

Dar rolul jucat poate fi de succes, mulțumitor, recompensat social – persoana e curtată, dorită, apreciată în rolul de gen, și în funcție de orientarea lui sexuală, sau dimpotrivă, resimte o oarecare neadecvare a rolului sexual la imaginea socială sau la propria reprezentare subiectivă. Mulți pot avea insatisfacții cu propriul corp – necorespunzător cu un model ideal, asumat din mentalul social, sau cu anumite comportamente normative ale sexului atribuit. De aceea identitatea sexuală se formează printr-o “negociere” între dorințe și reprezentări de sine și succesul rolului jucat în societate. Imaginea de sine are aspecte ideale (imagine de sine dorită) și aspecte evitate (imaginea de sine temută). Ca și imaginea corporală identitatea de gen le este confortabilă majorității și nu le creează aprehensiuni sau neliniști în prezentarea ei socială sau intimă, altora le este neliniștitoare, nesigură, instabilă, greu de acceptat, inhibantă, și creatoare de comportamente de apărare sau compulsii. Unul dintre semnele acestei nemulțumiri, neliniști cu propria identitate sexuală este cererea tot mai sporită de operații estetice, mai ales cea de mărire a sânilor la femei. La bărbați un astfel de simptom este dorința de mărire a penisului, sau mai atenuat, obsesia “lucrării” corpului ca semn al nemulțumirii cu propria aparență “masculină”. De altfel acestea au creat o adevărată industrie a chirurgiei estetice, a medicației hormonale și a altor manevre de augumentare a argumentelor feminității sau masculinității. Adesea acestea sunt influențate și sugerate chiar din interiorul “lumii femeilor” sau “lumii bărbaților” despre care am vorbit mai înainte.

Cristalizarea unei orientări sexuale (dorințe, sentimente, atașamente erotice) influențează astfel rolul social de gen jucat, și imaginea de gen configurând identitatea asumată.

Nonconformismul de gen al copilului

Fenomen întâlnit ca problemă de dezvoltare la copii prepuberi care nu se conformează aparenței sociale și psihologiei genului așteptat. Ei au o puternică nemulțumire privind identitatea lor sexuală. Sunt în conflict intern între ceea ce simt și ceea ce li se spune (și observă) ca sunt. Ei tind să se îmbrace travestit, să refuze activități adecvate și să adopte exclusiv jocurile tipice sexului opus. Bayley și Pillard (apud: R.A.Brookley -Reinventing the male homosexuality- Indiana University Press, Bloomington 2002) afirmă că există o corelație între acest nonconformism prepubertar și dezvoltarea unei distorsiuni de identitate sexuală (homosexualitate, disforie de identitate sexuală, sau transsexualitate), în principal la băieți. Băieții cu nonconformism de gen au tendință de-a se autoîngriji (machia, vopsi unghiile, preocupa privind aspectul), de-a avea expresii emoționale feminine, îmbrăcăminte asortată după culori, interes în a găti, și alte activități domestice, dans și jocuri împreună cu fetele. O altă variantă este aceea clasică de “puiul mamei” atașat de aspectele feminine, care, ca toți băieții cu probleme de identitate, au probleme de relaționare cu tatăl.

La fete acest nonconformism se manifestă prin îmbrăcăminte și activități masculine extreme (refuzul oricărei îmbrăcăminți feminine, cățăratul, sporturi, jocuri violente, etc.) adesea fiind confundate cu băieții. Nonconformismul fetelor pare a nu corela cu o dezvoltare homosexuală sau cu o disforie de gen ca adult. De altfel fetele care se consideră băieți sunt de circa 6 ori mai multe decât băieții cu această tulburare de identitate. Acest nonconformism al fetelor este și mai acceptat, tolerat social decât cel la băieți, iar prognosticul unei “normalizări” ale genului e mai bun.

În studiul privind copiii străzii din București 1993, efectuat sub egida Comunității Europene am vut prilejul să cunosc viața de grup a acestor copii. Fetele din grupurile, dominate numeric de băieți aveau aveau două tendințe de-a juca rolurile de gen, mult mai accentuate decât în grupurile de distracție sau de joacă ale copiilor din familii. Fie aceea de-a accentua feminitatea, obținând un prestigiu din atractivitatea lor în grup, fiind “obiect de dorință”, dar respectate și susținute adesea doar din rațiuni romantice de către băieții din grup, fie aceea de-ași ascunde, de-a masca caracterele feminine, îmbrăcându-se băiețește și comportându-se masculin pentru a fi acceptate. În momentul în care am putut să le oferim condiții mai decente de viață, și resursele de-a se îngriji adecvat. Acestea din urmă au început să exprime și ele comportamente de cochetărie și să ceară îmbrăcăminte feminină .

Privitor la intervenția în acestor cazuri specialiștii au păreri diferite provenite din atitudinile personale. Majoritatea sunt de părere că nu e indicată o încercare de-a conduce identificarea cu sexul atribuit la naștere prin alterarea comportamentelor “deviante”, pentru că ar duce la culpabilizare nevrotică ulterioară adâncind disforia și putând provoca mai multe tulburări psihice. Este de preferat ca intervenția psihoterapeutică să ajute copilul să obțină mai mult confort cu propriul corp și să reducă trăirile disforice accentuate de ostracizare pentru a putea să-și găsească o identificare de gen mai ușoară. Este de preferat ca, în cazul unei evoluții spre transsexualism (în adolescență) copilul să fie relocat în altă comunitate, unde își poate trăi identitatea nouă, unde își poate găsi alți companioni și să evite astfel rejecția, ostracizarea și hărțuirea din partea comunității în care a crescut. Alții – de altfel descurajați de corpul profesional American (Asociațiile Psihiatrilor, Psihologilor, Consilierilor) caută să producă modificări de comportament în sensul stingerii variației de identitate sexuală. Kenneth Zucker, o reprezentantă a acestei opinii, consideră că dacă părinții tolerează acest comportament travestit, de fapt îl încurajează. Se pare că nici o intervenție în astfel de cazuri nu prea are vreun efect notabil, recunoscut chiar de autoare (Zucker,K. și Bradley,S.- Gender identity disorder and Psychosexual Problems in Children and dolescents, Guilford Press, N.Y. 1995). În fapt “prevenția transexualismului și a homosexualității” clamată de aceștia nu este decât o formă de homofobie și o tendință de-a reintroduce homosexualitatea în cadrul patologiei medicale.(sursă foto- unsplash.com)

***Articol scris de Bogdan Lucaciu, psiholog clinician, psihanalist și psihoterapeut cu practică privată în București

!!!!!! Pentru probleme din sfera spectrului sexualității (ejaculări precoce, ejaculări întârziate, anorgasmii-lipsa orgasmului, frigiditate), dificultăți interpersonale (relații, cuplu și familie) vă aștept în cabinetul de Psihologie -Amor Fati- psiholog clinician Andreșan Laura Maria (acreditat de Colegiul Psihologilor din România, Cod Personal 19698). 

Pentru programări: 0724914449  sau scrieți un mesaj pe adresa andresanlauramaria@gmail.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *