Doar morții nu lasă urme pe nisip, omul viu face mizerie.. și este OK


27 Jul 2017

Tu să nu faci gălăgie niciodată; strânge-ți jucăriile din cameră, vreau să arate camera de parcă nici nu te-ai jucat aici; adună mizeria, nu lăsa urme; fetele se joacă doar cu păpușile, mașinuțele și vaporașele sunt pentru băieți; rozul este pentru fetițe; băieții puternici nu plâng; mami nu te iubește dacă nu ești cuminte; copilașii cuminți nu se joacă în noroi; de ce nu poți să gândești ca fratele tău (ca sora ta)?; e rușinos să te atingi la puțulică, să-ți fie rușine că tu o faci, niciodată să nu mai pui mâna acolo; ce frumoasă ești când râzi, ce urâtă ești când te strâmbi sau când plângi; nu-mi place când ești furios.

Tu ce mesaje asemănătoare cu cele de mai sus ai primit în copilărie? Ce îi spui acum copilului tău? Și nu.. părinții tăi nu ți-au transmis astfel de mesaje din răutate, sau pentru că țineau musai să-ți provoace niște traume; la fel cum nici tu nu faci (poate) asta cu copilul tău pentru că ești un părinte rău.

Nu. Nu judecăm pe nimeni, nici pe părinții noștri “educați” în regimul comunist, când Psihologia era interzisă, la fel ca și orice discuție despre sănătatea emoțională, și nici tu nu ești un părinte “defect” dacă transmiți astfel de mesaje. Fiecare a făcut ce a știut mai bine, sau face ce poate și cum crede că este mai indicat. Însă întotdeauna există loc pentru un gram de cunoaștere… de educație.

Așa că haideți să ne educăm, de dragul viitorului nostru, pentru că orice copil merită cea mai bună variantă de părinte pe care o poate avea. La fel și cum noi, adulții, merităm să știm cum anumite lucruri din copilărie ne-au rănit… pentru că doar văzându-le și acceptându-le le putem vindeca.

Propun o scurtă traducere în plan psihologic a mesajelor de mai sus…

Tu să nu faci gălăgie niciodată; strânge-ți jucăriile din cameră, vreau să arate camera de parcă nici nu te-ai jucat aici; adună mizeria, nu lăsa urme– Mintea unui copil înțelege simplu NU EXISTA, NU AI VOIE SĂ EXIȘTI. Orice ființă lasă urme, existența lasă urme… doar morții nu mai au umbră, doar morților nu le mai sunt vizibili pașii pe nisip.

Fetele se joacă doar cu păpușile, mașinuțele și vaporașele sunt pentru băieți; rozul este pentru fetițe- TU NU EȘTI FATĂ DACĂ NU TE CONFORMEZI, TU EȘTI DEFECTĂ DACĂ NU PORȚI ROZ. Orice copil e curios, și vrea să exploreze și să cunoască lumea întreagă…. nu doar o parte din ea.

Băieții puternici nu plâng- EȘTI SLAB DACĂ AI ANUMITE SENTIMENTE. NU EȘTI BĂIAT DACĂ PLÂNGI. O ba da, și băieții plâng… pentru că sunt și ei oameni, la naiba.

Mami nu te iubește dacă nu ești cuminte; copilașii cuminți nu se joacă în noroi- TE RESPING ȘI MĂ PIERZI CA MAMĂ DACĂ NU EȘTI CUMINTE, EȘTI DEFECT DACĂ NU EȘTI CUMINTE. Absolut orice copil, dar și orice adult nu este “mereu cuminte”, iar asta nu-l face mai puțin om.

De ce nu poți să gândești ca fratele tău (ca sora ta)?; TU NU EȘTI BUN DECÂT DACĂ EȘTI (ÎNVEȚI SĂ DEVII) CA FRATELE TĂU/SORA TA. Fiecare suntem unici, când un părinte face comparații între copii și îl poziționează pe unul din ei în inferioritatea altuia îi distruge tocmai unicitatea, identitatea proprie, obligându-l să fie ca …altcineva.

E rușinos să te atingi la puțulică/păsărică, să-ți fie rușine că tu o faci, niciodată să nu mai pui mâna acolo- TU NU EȘTI O FIINȚĂ SEXUALĂ, ESTE RUȘINOS SĂ FII SEXUAL, TU NU AI VOIE SĂ FACI SEX. Consecința acestor mesaje se regăsește în tabloul variat al disfuncțiilor sexuale (frigiditate, impotență, etc).

Ce frumoasă ești când râzi, ce urâtă ești când te strâmbi sau când plângi; nu-mi place când ești furios – EȘTI FRUMOASĂ/APRECIATĂ/PLĂCUTĂ DOAR CÂND RÂZI, NU AI VOIE SĂ AI SENTIMENTE ȘI EMOȚII NEGATIVE. Spectrul afectiv are doi mari poli, unul pozitiv care include emoții ca bucuria, veselia, plăcere, etc, altul negativ care include emoții ca și frica, furia, dezgust etc… Nu poți “scăpa” definitiv de emoțiile negative, și nici nu este sănătos, din contră există diagnostice psihiatrice cum ar fi hipomania sau mania (excitația maniacală) pentru oamenii mereu veseli și “fericiți”. O ființă umană normală simte și experimentează atât emoțiile negative cât și pe cele pozitive.

Crescând cu astfel de mesaje/indicații copilașii ajung să-și respingă o parte a ființei lor, și vor dezvolta în locul acesteia o identitate falsă, însă una acceptată de părinți/societate. Respingând o parte a ființei noastre, respingem și o parte a potențialului nostru uman.

Toți avem un sine pierdut. Sinele pierdut reprezintă acele părți din ființă pe care trebuie să le refulăm chiar și din pricina cerințelor societății în care suntem integrați. Pentru a umple vidul din suflet rezultat în urma unor părți refulate (sinele pierdut) omul, copilul, își creează un sine fals- văzut în terapia Imago ca o structură de personalitate care slujește unui dublu scop: camuflează acele părți din sinele respins ce au fost refulate, împinse în adâncurile ființei noastre; dar și protejează omul de o altă posibilă rănire. (…)

La un moment în viață unui copil această formă ingenuoasă de autoprotecție poate să devină cauza altor răni. De exemplu în timp ce criticăm un copil că are trăsături negative (poate e distant, sau egoist, sau că simte o nevoie prea mare de protecție, că e prea gras ori prea slab, etc) ca acuzatori nu vedem decât rana pe care el încearcă să o protejeze de alte lovituri, nu vedem și inteligența mecanismului său de apărare. Tot ce văd este latura nevrotică a personalității sale. (…) Acum copilul este pus în dificultate, are nevoie să-și păstreze trăsăturile adaptative deoarece servesc unui scop util, însă nu vrea să fie nici respins. “Nu sunt egoist, nici distant, sunt o persoană puternică”- ar putea spune el apărându-se… Într-un fel are dreptate, trăsăturile negative pe care i le atribuim nu fac parte din firea lui originară, ci s-au născut din suferința experimentată și devin o latură a unei identități asumate, o interfață falsă care îl ajută să se descurce într-o lume complexă și uneori ostilă”- Harville Hendrix

Ok, și acum ce nume are soluția? Simplu. VALIDARE- ACCEPTARE

Ca părinte… este important să validezi fiecare trăire a copilului tău și s-o accepți, să faci diferența între furie ca trăire internă și un comportament agresiv de exemplu. Nu e corect, nici sănătos, să-ți pedepsești (fie și prin respingere) copilul pentru că este furios, sau să îi transmiți că îl iubești/accepți mai puțin pentru că, la fel ca oricare ființă umană, experimentează și emoții din spectrul negativ.

Iar în ce te privește (ca adult) soluția este aceeași… caută să vezi ce părți din tine le-ai respins și validează-te cu tot ce însemni, amintindu-ți că e una să gândești, și alta să faci, și nu…. nimeni nu te pedepsește pentru că ai gânduri “necurate”, orice ar însemna acest “necurat”. Ești om, deci este ok să simți tot ce simți, este ok să faci mizerie, este sănătos să simți vină de exemplu, că altfel nu ai fi în stare de reparație, nici să iubești pe deplin. La fel de ok este să simți și rușine, altfel nu vei fi capabil de compasiune. Validează-te… pentru că nu ești decât un om, și toți suntem colegi de suferință.. dacă îi dăm sens și o lăsăm să ne crească, sau o negăm și o lăsăm să ne bântuie.. ține de alegerea fiecăruia. Deci, tu ce alegi? Te uiți în tine, sau te uiți la altul…de “frica” a ceea ce ești și ce te doare..

Ești om. Îți garantez eu asta. Și meriți să trăiești nu doar să supraviețuiești.

Sursă foto:Photo-Cover by bady qb on Unsplash; Photo 1-Text by Mi PHAM on Unsplash; Photo 2-Text by Danka & Peter on Unsplash

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.