Preaiubita suferință (povești din terapie)


21 Oct 2017

Mulți credem cu tărie în ideea că atunci când ne alegem partenerii o facem după o listă de calități pe care le căutăm în ceilalți. Să fie tandru, să fie înțelegător, să fie respectuos, să fie ….

În mod similar când ne gândim la relații, și cum am vrea să fie relațiile noastre intime, proiectăm din nou o serie de valori ca de exemplu: să comunicăm împreună, să râdem împreună, să avem preocupări comune ș.a.m.d.

Și totuși cum se face că sunt atât de multe relații/ căsătorii nefericite? Oare suntem siguri că noi căutăm de fapt fericirea și împlinirea într-o relație, oare e sigur că partenerul ideal este unul bun, și îl căutăm tocmai pe acest… bun? Dar ce înseamnă bun? De ce o femeie abuzată continuă să rămână într-o relație distructivă? De ce odată ieșită dintr-o astfel de relație va căuta tot un călău? Oare pentru unii drumul spre împlinire.. nu este scris tocmai prin căutarea durerii, pentru că altfel nu știu sau nu cred că pot …să existe? Sau poate a renunța la suferință și la lipsa de sens.. nu ar însemna pentru mulți dintre noi tocmai a pierde o parte a ființei noastre, una extrem de valoroasă?

Vă invit să-i cunoașteți în câteva rânduri pe Sam și pe Charles. Sam este un pacient care prin terapie a ajuns într-un final să înțeleagă cât de mult prețuia suferință în relațiile sale intime, pentru că altfel… nu știa să fie decât “superficial”. Charles este un bărbat care a înțeles cu ajutorul analizei că momentele sale de disperare şi lipsă totală de sens erau legături preţioase cu centrele emoţionale ale vieţii părinţilor lui.

Sam

Sam a apelat la terapie nemulţumit de relaţiile lui nefericite din trecut cu femei foarte deprimate. Se simţea extrem de nelă­murit în legătură cu felul în care reuşea mereu să ajungă în astfel de relaţii. Sam provenea dintr­-o familie în care ambii părinţi se simţeau blazaţi şi zdrobiţi de viaţă. În cursul analizei, el a în­ceput să realizeze cât de mult servise depresia drept ideologie de familie: viaţa este nefericită; prin urmare, orice om care are o urmă de fibră morală sau de integritate intelectuală este nefe­ricit; singurul lucru la care mai putem spera este să ne legăm unii de alţii prin nefericire; orice om fericit este superficial şi suspect din punct de vedere moral.

Sam a ajuns să­-şi dea seama de faptul că şi el credea că orice tip de conexiune profundă şi semnificativă cu ceilalţi nu poate fi realizată decât prin durere. A plânge împreună cu cineva era cea mai adâncă formă de in­timitate; a râde împreună cu cineva era ceva superficial ce trebuia ţinut la distanţă. A fi un om bun presupunea să te cu­funzi până la nivelul de nefericire al celorlalţi. A fi fericit în prezenţa unei persoane triste era aspru şi crud. Devenea din ce în ce mai evident faptul că, în pofida dorinţei lui disperate de a avea relaţii mai plăcute cu oameni mai fericiţi, Sam îşi construia în mod selectiv şi sistematic toate relaţiile importante în jurul unor legături depresive cu oameni nefericiţi.

!!Psihanaliza interpersonală ne arată că libidoul se află în căutarea obiectului, iar obiectele care sunt găsite în primii ani de viaţă devin prototipuri pentru toate expe­rienţele ulterioare de conexiune cu ceilalţi.

Charles

Charles, un bărbat de vârstă mijlocie, a apelat la analiză din cauza episoadelor depresive şi de retragere. Tatăl lui era un om grijuliu, însă aspru, distant şi extrem de solicitant. Mama lui era o gospodină voioasă, foarte pricepută şi disponibilă, o optimistă hotărâtă, mereu luminoasă şi jovială — de altfel, porecla ei era Sunny. Charles a descoperit pe parcursul analizei că deşi o simţise pe mama lui ca fiind fizic accesibilă, el nu a simţit vreo­dată că ar fi putut să se conecteze cu ea emoţional şi că, de fapt, îi era interzis accesul la ceea ce ea simţea cu adevărat în legătură cu orice. Charles avea senzaţia că ea trăieşte o tristeţe inexplicabilă, despre care nu vorbise niciodată. În analiză, Charles a început să-­şi amintească de momentele în care o auzea plângând dincolo de uşa încuiată a dormitorului; însă nu după mult timp ea reapărea, iar zâmbetul însorit îi revenea pe chip. Şi­-a amintit, de asemenea, că uneori se trezea în timpul nopţii, auzindu­-l pe tată cântând la muzicuţă melodii triste în întunericul camerei de zi. Charles se furişa la parterul casei şi, fără să fie văzut, asculta liniştit în întuneric şi împărtăşea în secret cu tatăl lui aceste momente deosebite, pline de emoţie.

Personalitatea lui Charles se modelase în jurul unor puncte similare cu cele ale părinţilor lui; el era foarte activ, responsabil şi optimist. Prin intermediul analizei, el a început să îşi înţeleagă depresiile episodice, acele perioade atipice de disperare şi lipsă totală de sens, ca fiind legături preţioase cu centrele emoţionale ale vieţii părinţilor lui la care el nu avusese acces în interacţiunile reale şi permanente cu ei. În mod surprinzător, avea impresia că atunci când era deprimat se simţea una cu ei, că trăia cel mai mare grad de conexiune cu ei. Când Charles se simţea cu adevă­rat fericit şi împlinit, se simţea rupt de ei. În timpul analizei a apărut repetat în visele lui o imagine: un om­-meduză, prăbuşit, trist, neajutorat şi fără structură osoasă. Această imagine părea să capteze legătura depresivă a lui Charles cu părinţii lui, o tristeţe goală, fără structură, deoarece conexiunea tristă cu emoţionalitatea lor era clivată şi încapsulată, nevorbită, ne­dezvoltată. În depresiile lui Charles se păstrau, asemenea unor efigii fragile ale unui trecut arhaic, fragmente neintegrate ale legăturilor de iubire.

!!! Informațiile din acest text reprezintă o preluare din cartea “Experiența psihanalizei”- (ed. Trei). 

Sursă foto- unsplash.com

 

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.