Femeia – ființă sau obiect?


26 Sep 2017

…tema aceasta de discuție a stârnit multe polemici de-a lungul timpului, și bineînțeles că dacă aș face un sondaj pe Facebook de exemplu (că am văzut că mai nou acolo se fac) marea majoritate a userilor de gen feminin s-ar identifica în gura mare cu ….ființa, și ar mai adăuga și comentarii cu argumente în acest sens. Ori asta ar trebui să ne bucure, mai ales pentru că societatea, cu tot feminismul promovat până la exagerare, încă transmite mesaje educaționale că “fetele sunt mai slabe decât bărbații”, că…”corpul lor este dorit pentru consum” ș.a.m.d (vezi o știre recentă aici despre acest subiect).

Totuși, în acest puternic avânt feminist întrebarea desprinsă din realitate (până și cea virtuală) încă își are locul: de ce femeile sunt obiecte? Sau mai corect spus …de ce se lasă consumate?

Zilele trecute, într-un grup de Facebook, un băiat a invitat fetele să fie “curajoase” și să încarce fotografii cu ele nemachiate sau în costum la baie, iar băieții erau invitați să acorde note. Sincer m-am așteptat ca respectivul băiat (de a cărui posibilă lipsă de potență -psihologic vorbind- nu o să discutăm acum) să fie dojenit de acele femei/fete care dacă le întrebi ce sunt obiecte sau ființe aleg în gura mare a doua variantă. Ei bine, nici vorbă. Au fost încărcate zeci de mesaje-fotografii cu conținutul solicitat, imagini pe care băieții din grup le evaluau pe genul “ ești bună, ai 9.45 de la mine”. Recunosc că a fost dureros să văd cum multe dintre fotografii au fost încărcate de fete foarte tinere cu vârstă de până în 25 de ani, dar a fost și mai șocant să văd reprezentate ale genului trecute bine de 30 de ani că făceau același lucru. Păi cum rămâne doamnelor …. ființe sau obiecte?

Desigur înțeleg superficialitate orgoliului, și înțeleg cum pentru o secundă te-a făcut “să te simți bine” că ai primit un 10 pentru corpul bine lucrat sau fața perfect nemachiată. Problema este de ce aveai nevoie să îți confirme cineva că ești frumoasă/bună/whatever draga mea fată/femeie?…

Drept vorbind, degeabă spunem că suntem ființe, atâtă vreme cât femeile ne vom poziționa în obiecte de consum, o să fim exact asta…. obiecte de consum. În consecință cele care o fac, vor fi alese de consumatori și utilizate exact ca obiectele, mâncate ca și savarinele. Desigur traseul ce le așteaptă este deja un clișeu bine știut… la un moment dat consumatorul o să facă indigestie de atâta savarină, și o să vrea și el o prăjitură cu mure, pe care bineînțeles că o va alege în detrimentul savarinei, iar aceasta se va umple de lacrimi (pentru că deh e totuși ființă și are sentimente), se va zbate în durere frământându-se cu întrebarea “dar de ce a ales o altă, ce îi dă ea și eu nu am?”. Nimic draga mea, doar că….de obiecte la un moment dat te saturi și vrei să le mai și schimbi, doar nu-mi spune că tu folosești același model de telefon mobil ca acum 10 ani? Și la fel te saturi și de același fel de prăjitură, oricât de gustos ar fi…

Desigur citind rândurile de mai sus, doamnele și domnișoarele o să spună că nu e cazul lor, poate vecina de vis-à-vis s-ar încadra în descriere însă în nici un caz, noi cele “speciale”…. “ființe speciale”. Nu doamnelor, noi nu suntem obiecte, nu?

Stând strâmb și judecând drept… oare? Oare cât te identifici ca un obiect și cât ca și o ființă?

Ai nevoie de confirmarea exteriorului că ești frumoasă? Te deranjează că treci neobservată când te îmbraci cu cea mai hot rochiță din șifonier? Îți dă dureri de cap celulita? Din 10 articole citite într-o zi.. 8 sunt de fashion/stil sau whatever? Suferi că nu ai buget pentru ultimele trenduri din modă? 

Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că nu e frumos să ai grijă de tine, inclusiv de aspectul fizic, sau că nu este chiar sănătos. Nu, nici vorbă. Ce nu văd eu ca fiind neapărat echilibrat d.p.d.v psihologic este nevoia să-ți fie confirmat din exterior că ești frumoasă, bună, deșteaptă, femeie etc. Și se aplică și la băieți, nu doar la fete/femei, însă azi pe scenă e genul feminim.

Cu toate am crescut într-o societate misogină, mai mult sau mai puțin- e doar o chestiune de context social. Și asta a lăsat amprente asupra psihicului nostru, ne-a îndepărtat de rolul feminin și identificarea cu acest rol (investit cu slăbiciune, suferință, sensibilitate etc). Dar în fond ce trebuie noi să înțelegem este că de fiecare dată când avem nevoie să ne spună cineva că suntem femei, noi, în sufletul nostru, nu știm (sau nu suntem sigure) exact de acest lucru…. CĂ SUNTEM FEMEI, deci ființe. Când avem nevoie ca exteriorul să ne investească cu valoare, valoare pe care o investim noi în noi este extrem de fragilă, sau poate chiar inexistentă.

Când ceri unui bărbat să te confirme/ să te valideze tu singură te poziționezi în inferioritate și întărești credința socială că “femeile sunt slabe”, tu singură nu te validezi. E ca și cum nu știi că exiști (că ești frumoasă, deșteaptă, etc, că ai suflet, că ești) până nu ți-o spune altcineva. Când ceri cuiva din exterior să îți confirme frumusețea, inteligența, etc, îi ceri să-ți confirme lucrurile de care tu nu ești sigură. Când te poziționezi într-un obiect pe care se pun etichete și note, tu psihologic cu asta te indentifici cu…un obiect. Și te predispui destinului de a fi consumată, și apoi cu siguranță vei ajunge să suferi când nu vei mai fi dorită pentru consum. Dar cine este croitorul suferinței tale?

Probabil pare ironic că tocmai eu am scris acest text. Și da, înțeleg ironia. Îmi amintesc și eu de Laura Andreșan care propovăduia femeia obiect, femeia bună de consumat. Poate tocmai în trecutul meu găsim motivul pentru care scriu acest text… un sentiment de culpabilitate față de victimele unui fenomen (și față de propria suferință) în crearea căruia am avut și eu o contribuție (deși, corect vorbind femeia a fost obiect de consum cu mult înainte de nașterea mea).

Azi mă uit în spate și da…. știu că am fost un obiect de consum, mai știu și că singură m-am poziționat acolo, mai știu și câtă nesiguranță domnea în sufletul meu, câtă fragilitate, câtă lipsă de valoare. Mi-a luat mult timp și multe ore de analiză până am putut să iau în brațe durerile astea, iar după ce le-am acceptat mi-a luat și mai mult timp până le-am procesat. Încă o fac…

Marele câștig însă sunt Eu. Eu ca ființă, eu ca femeie care am curaj să fiu.. eu #HUMAN #NotOBJECT. Sunt om, sunt femeie, cu bune cu rele, cu frumuseți cu urâțenii, cu bucurii și dureri, cu înțelepciune, cu idioțenie, cu putere, cu slăbiciuni, cu întuneric și lumină. Sunt doar o ființă. Însă exist. Și tu nu mă poți cumpăra pentru că ….io nu o vând 🙂 Ori asta mi-am propus să nu o mai pierd vreodată. Desigur aș mai putea scrie multe despre mine, dar undeva înăuntrul meu deja simt că am zis prea mult, și că nevoia de a zice ….e poate tot o formă de confirmare, nu? În fond, de ce ești sigur nu simți nevoia să arăți. Încurcată-i treaba și cu rănile astea narcisice (greu de vindecat).

Oricum… azi, acum și aici nu e despre mine, e despre noi… femeile. Sau?

Ființe sau obiecte?

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.