Ieri, mille anni fa.. (un viaggio nel presente del passato)


14 Oct 2017

…este fascinant cum în orașele încărcate de multă istorie trecutul te învăluie și te poartă în nucleul lui. Este interesant cum, în astfel de locuri, viitorul parcă își pierde din magie, se diminuează, și oarecum “ce o să fie” își schimbă poziția temporală cu “ce a fost”, iar prezentul e parcă doar o melancolie care își îndreaptă vederea tot spre “atunci, cândva”, când pe scările unui cutare palat își purta timpul în pași grăbiți sau greoi Ana Maria Luisa de Medici. Este și mai fascinant, de-a dreptul intrigant, cum “ce a fost” are în el atât de mult mister de parcă nu a fost, ci este… și rămâne să bântuie, iar “ce o să vină”, niciodată nu o să poată să-l cuprinde în întregime, dar o să-l cerceteze mereu.

În Florența nu doar timpul înregistrează alt tip de valori, ci și moartea îți râde cumva în față atunci când calci cu grijă podeaua unei biserici (exemplu Santa Maria della Croce), acoperită de pietre funerare atât de vii de parcă ți-e frică să nu-i rănești pe cei îngropați în eternitate (exemplu- Galileo Galilei). De acolo, din neființă, ei sunt mai vii decât tine pentru că tu doar respiri în existență, iar ei inspiră o umanitate întreagă, și mai exact inspiră cursul ei… al nostru, al lor ce au fost și s-au încăpățânat să rămână sculptați în istorie.

Și apoi cum să nu te învăluie trecutul?.. când din orice colț de oraș, din fiecare palat, ești obligat să respiri suflul renașterii, fie de o sculptură majestuoasă (ex- David a lui Michelangelo) fie de picturi ale căror personaje te bântuie, a căror lumină surprinsă de o banală pensulă te face să te întrebi mereu “cum naiba a făcut asta?”. Noi nu știm “cum”.. dar au știut Leonardo da Vinci, Rubens, Tiziano, Rafael, Caravaggio, Botticelli ș.a., și au știut atât de bine încât operele lor ne fac să ne întrebăm, să ne căutăm, să avem palpitații, ritmul inimilor noastre să crească, să amețim… Și nu doar eu și tu, și nu doar acum… ci atât de mulți din toate vremurile încât frumusețile Florenței, mai exact efectul lor, au creat propriul diagnostic.. sindromul Stendhal.

Dar oare această fascinantă prezență a trecutului, nu este atât de puternică pentru că , în fond, trecutul este activ în oricare om viu, și vine cu toate fantomele lui, mă rog ale noastre. E viu în toți, chiar și în cei preocupați excesiv de viitor, un timp care nu e la urma urmei decât suma zilelor de azi, deci din perspectiva lui mâine a zilelor de ieri, de ce a fost… și încă este. Un ieri în fiecare zi…

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Trebuie sa ai peste 18 ani pentru a vizita acest site.

Te rugam sa iti confirmi varsta. Echipa www.profadesex.com.