Micul cocoș


01 Mar 2018

O pacientă mai veche de-a mea care era interesată de cercetarea psihanalitică mi-a semnalat cazul unui băiețel care a presupus că ne va interesa. Era vorba despre un băiețel în vârstă de cinci ani, micul Arpad, care, după spusele unanime ale apropiaților săi, a avut până la vârsta de trei ani și jumătate o dezvoltare mentală și fizică complet normală și a fost un copil absolut normal; a vorbit fluent și a dovedit o inteligență peste medie.

Brusc a apărut o schimbare. În timpul verii din 1910, familia a mers într-un spa austriac unde a mai fost deja vara trecută și au luat un apartament în aceeași reședință. De când au sosit, comportamentul copilului s-a schimbat într-o manieră particulară. Anterior, el se interesa de toate evenimentele care pot atrage atenția unui copil în interiorul și în afara casei; de atunci, a devenit interesat doar de un singur lucru: găinile din curtea casei de la țară. Dis de dimineață, el se grăbea să ajungă la orătănii după care le contempla cu o curiozitate neobosită și imita strigătele și mișcările lor plângând și țipând atunci când era obligat să se îndepărteze de curtea din spate.

Dar, chiar atunci când nu era acolo, el nu făcea decât să cotcodăcească. Astfel se purta timp de ore bune răspunzând la întrebările celorlalți prin cotcodăceli iar mama sa a început să se teamă serios să nu-i dispară vorbirea.

Această ciudățenie a micului Arpad a durat toată vacanța. Apoi, când familia a revenit la Budapesta, el a reînceput să folosească limbajul uman, însă conversația sa se centra aproape exclusiv asupra cocoșilor, găinilor și puilor și, uneori, asupra rațelor și gâștelor.

Jocul său obișnuit pe care îl repeta de nenumărate ori pe zi a fost și a rămas următorul: el fabrica găini și cocoși din hârtie de ziar și îi ducea să-i vândă, apoi lua un obiect oarecare, (în general o perie mică plată) pe care a botezat-o cuțit, aducea zburătoarea sub robinet (acolo unde bŭcătăreasa tăia puii de obicei) și tăia gâtul puiului său de hârtie. El arăta cum sângera puiul și imita la perfecție vocea și agonia sa.

Când vindea puii în curte, micul Arpad devenea neliniștit, el alerga la ușă, intra și ieșea și nu înceta până când mama sa nu cumpăra. Manifest, el își dorea să asiste la tăiere. Totuși, îi era foarte frică de cocoșii vii.

Părinții săi l-au întrebat de mai multe ori de ce îi este atât de frică de cocoș și Arpad povestea întotdeauna aceeași istorie: într-o zi a mers în cotețul gainilor și a făcut pipi în interior; atunci un pui sau un cocoșel cu penaj galben (câteodată el spunea roșcat) a venit să-l muște de penis, iar Ilona, fata din casă i-a pansat rana. Apoi i-a fost tăiat gâtul cocoșului.

Părinții copilului își amintesc efectiv de acest incident care a avut loc în prima vară petrecută în acel spa, atunci când Arpad avea doar doi ani și jumătate. Într-o zi, mama a auzit țipete înspăimântate și a aflat de la fata din casă că îi era teribil de teamă că un cocoș îl va ciupi de penis.

Cum Ilona nu mai lucra în această familie, a fost imposibil să stabilim dacă Arpad a fost într-adevăr rănit în acel moment sau (așa cum își amintește mama sa), Ilona i-a pus doar un pansament pentru a-l liniști. Ceea ce este remarcabil în această istorie este faptul că afectul legat de această experiență ar fi apărut după o perioadă de latență de un an întreg în timpul celui de-al doilea sejur în casa de la țară fără să se fi petrecut ceva în acest interval care să poată explica apropiaților copilului revenirea neașteptată a fricii sale de păsări și a interesului său pentru acestea.

Totuși, natura negativă a acestei evidențe nu mă va opri și voi adresa anturajului micuțului o întrebare suficient de justificată de către experiența psihanalitică, dacă în timpul acestei perioade copilul nu a fost cumva amenințat – așa cum se întâmplă adesea – că îi vor tăia penisul din cauza atingerilor voluptoase pe care le practica cu organele sale genitale.

Răspunsul pe care l-am dat, din nefericire în altă parte a fost că, de fapt, copilului îi plăcea în prezent să se joace cu penisul său, că era pedepsit destul de des și că „nu este imposibil” ca cineva să-l fi amenințat în acea zi cu castrarea pentru a se amuza; pe de altă parte, este clar că Arpad avea acest obicei “prost de multă vreme”; dacă îl avea deja în timpul acestui an de latență nimeni nu a putut să o spună.

Vom vedea în cele ce urmează că Arpad nu a scăpat de această amenințare; prin urmare, am putea reține ipoteza conform căreia amenințarea suferită între timp este cea care a provocat o stare emoțională atât de intensă atunci când el a retrăit scena cu prima sa experiență terifiantă în care integritatea penisului său a fost în aceeași manieră amenințată.

Desigur, nu am putea exclude o altă posibilitate și anume că această primă spaimă ar fi avut un caracter excesiv în urma unei amenințări cu castrarea anterioare iar excitația pe care a resimțit-o atunci când a vizitat apoi cotețul găinilor a apărut odată cu creșterea libidoului care s-a produs între timp.

Din păcate, a fost imposibil să reconstituim mai bine aceste circumstanțe și, în consecință, a trebuit să ne mulțumim cu probabilitatea acestei relații cauzale. Examinarea mea personală a copilului nu a relevat nimic surprinzător sau anormal. De îndată ce a intrat în camera mea, într-un mod foarte precis, dintre nenumăratele bibelouri care se aflau acolo, un cocoșel de munte din bronz i-a atras atenția; mi l-a adus și m-a întrebat: „Vrei să mi-l dai?”

I-am dat hârtie și un creion cu care a desenat imediat (într-o manieră îndemânatică) un cocoș. Atunci l-am făcut să-mi povestească istoria sa cu cocoșul. Însă el era deja plicitisit și a vrut să se întoarcă la jucăriile sale. Investigația psihanalitică directă nu a fost deci posibilă și a trebuit să o rog pe femeia care era interesată de acest caz care putea, în calitate de vecină și cunoștință de familie să-l observe timp de câteva ore să noteze cuvintele și comportamentele semnificative ale copilului.

Totuși, am reușit să mă asigur eu însumi că Arpad avea o vivacitate deosebită a spiritului și că nu-i lipseau calitățile; este adevărat că activitatea sa mentală precum și talentele sale se centrau în mod singular asupra unor cântecele despre oratanii. El striga cucurigu și cotcodăcea cu multă măiestrie.

Foarte de dimineață el își trezea toată familia – un adevărat băiețel cocoșel – cu un viguros cucurigu. El are simț muzical, dar nu cântă decât cântece în care este vorba despre găini, pui și alte zburătoare; îi place în mod special acest cântec popular:

„Ar trebui să merg la Debrechen
Ca să cumpăr un cocoș”
și apoi: Pui, pui, pui, vino, vino, vino și încă: „Sub fereastră sunt doi pui, Doi cocoșei și o găinușă”.

El știe de asemenea să deseneze – am menționat deja asta – însă desenează exclusiv păsări cu ciocuri mari; nu este lipsit de talent.

Astfel, vedem direcțiile în care el caută să sublimeze interesul său puternic patologic pentru aceste animale. Părinții săi, văzând că interdicțiile lor nu produc nici un efect, au trebuit în final să se acomodeze cu această pasiune și au consimțit să-i cumpere jucării păsări din materiale care nu se sparg cu care el se dedă tuturor tipurilor de jocuri imaginate.

În general, Arpad este un baiețel vesel însă foarte obraznic dacă este bătut sau certat. El plânge rar și nu își cere niciodată iertare. În afara acestor trăsături de caracter, în el nu există urme indiscutabile de trăsături nevrotice adevărate; este temător, visează mult (firește despre păsări) și adesea are un somn agitat (pavor nocturn).

Cuvintele și acțiunile lui Arpad notate în corespondența mea de către doamna care l-a observat vorbesc despre o plăcere puțin obișnuită de a fantasma torturi crude asupra păsărilor. Jocul său tipic – sacrificarea păsărilor – a fost deja menționt; trebuie să mai adaug că, în visele sale cu păsări el vede în general pui și cocoși “uciși”. Voi reproduce acum literal unele dintre cuvintele sale caracteristice:

“Mi-aș dori să am – îmi spune el brusc într-o zi – un cocoș viu jumulit. El nu ar avea aripi, pene, nici coadă, doar o creastă și ar trebui să poată merge așa”.

El se joacă în bucătărie cu un pui pe care bucătăreasa vine să-l taie. Deodată, el merge în camera alăturată și strigă: “Acum îi voi scoate ochii care nu văd acestui pui mort”. Momentul în care o pasăre este tăiată este o sărbătoare pentru el. Este capabil să danseze cu orele în jurul corpurilor lor într-o stare de excitație intensă.

Cineva l-a întrebat arătându-i cocoșul taăiat: “Ți-ai dori să se trezească? – “Diavolul și-ar dori; și cum l-aș tăia eu însumi pe câmp!” El se joacă adesea cu cartofi și morcovi (pe care îi numește pui), joc care constă în a-i tăia în bucățele mici cu un cuțit. El a trebuit să fie temperat ca dificultate ca să nu arunce pe pământ un vas decorat cu cocoși.

Cu toate acestea, afectele sale în privința zburătoarelor nu sunt doar cele de ură și cruzime, ci sunt ambivalente. Adesea, el îmbrățișează și sărută pasărea moartă sau își hrănește gâștele sale din lemn cu porumb așa cum a văzut-o făcând pe bucătăreasă; el face asta în timp ce cântă cucurigu și cotcodăcește.

Într-o zi, a aruncat păpușa sa care nu se poate sparge (un pui) în cuptor pentru că el nu reușea să o strice apoi a tras-o din nou afară și a îmbrățișat-o. Animalele din cărțile sale cu poze au același tratament, el le taie în bucățele și desigur că nu le poate resuscita ceea ce îl întristează mult.

Dacă astfel de simptome ar apărea la un pacient bolnav mental adult, psihanalistul nu ar ezita să interpreteze această iubire și această ură excesive pentru pasăre ca pe un transfer al afectelor inconștiente care, de fapt, se raportează la ființe umane, probabil în privința apropiaților săi însă care sunt refulate și nu se pot manifesta decât în această manieră deturnată și deghizată.

Apoi, ar interpreta dorințele de a jumuli și de a orbi pasărea ca fiind simboluri ale intențiilor castratoare și ar interpreta ansamblul acestor simptome ca pe o reacție la o angoasă care îi inspiră pacientului ideea propriei sale castrări. Atitudinea ambivalentă îl va conduce pe analist să presupună că sentimente contradictorii se echilibrează mutual în psihismul pacientului; și, datorită numeroaselor fapte ale experienței psihanalitice va trebui să presupunem că această ambivalență se raportează la tată care – oricât ar fi de iubit și de respectat este, în același timp urât din cauza restricțiilor sexuale pe care le impune.

Pe scurt, interpretarea psihanalitică se enunță astfel: cocoșul îl semnifică pe tată în acest ansamblu de simptome.

În cazul micului Arpad nu putem să ne debarasăm de sarcina interpretării. Opera refulării nu a fost capabilă încă să disimuleze complet semnificația reală a bizareriilor sale; fenomenul primitiv, refulatul transpare în discursul său și chiar se prezintă într-un fel izbitor. Cruzimea sa se manifestă adesea atunci când întâlnește ființe umane și în mod frecvent vizează regiunea genitală a adulților.

„Îți voi trage un șut în fund” îi spunea foarte mândru unui băiat mai mare decât el. „Te voi rupe în două” a spus el altă dată foarte clar. Este adesea preocupat de ideea orbirii. „Ar putea o persoană să orbească cu foc sau cu apă?” a întrebat-o într-o zi pe o vecină.

Organele sexuale ale păsărilor îl interesează de asemenea foarte mult. El întreba despre fiecare pasăre care era omorâtă ce sex avea – dacă era un cocoș, o găină sau un pui.

Într-o zi, s-a dus repede la patul unei fete tinere și a strigat: “Îți voi tăia capul, îl voi pune pe burta ta și apoi le voi mânca cu totul”. El a spus odată în mod cu totul inopinat: “Mi-ar plăcea să o mănânc pe mama fiartă (prin analogie pasărea fiartă); “o voi pune pe mama într-o oală și astfel voi putea să o mănânc fiartă”. (În acest timp el cântă și dansează). “Îi voi tăia capul după care o voi mânca” (își însoțește cuvintele de gesturi ca și cum ar mânca ceva cu un cuțit și o furculiță).

După astfel de dorințe canibale el are un intens sentiment de vinovăție într-o manieră masochistă și își dorește să fie pedepsit cu cruzime. “Vreau să fiu ars. Tăiați-mi piciorul și puneți-l pe foc”.

“Aș vrea să-mi deschideți capul. Vreau să-mi tăiați gura ca să n-o mai am”. Nu mai este nici o îndoială că prin păsări, cocoși și pui el se referă la propria sa familie căci într-o zi a spus foarte spontan: “Tatăl meu este cocoșul! și altădată: “Acum sunt mic, acum sunt un puișor. Când voi fi mai mare voi deveni un pui. Cand voi fi și mai mare, voi deveni un cocoș. Când voi fi foarte mare voi deveni un șofer” (șoferul care conduce mașina pare să-l impresioneze mai mult decât tatăl său).

După acest pelerinaj constant care nu a fost constrâns în nici un fel în curtea din spate, înțelegem puțin mai bine intensitatea emoției sale atunci când contempla insațiabil activitatea de acolo. El putea observa toate secretele din familia sa de la care nu obținea nici o informație; animalele folositoare îi arătau în mod deschis tot ceea ce voia să vadă și în special activitatea sexuală continuă dintre cocoși și găini, ouatul și ecloziunea puilor.

Condițiile în care trăiau părinții săi erau de așa natură încât micul Arpad a fost un martor al unor fenomene de acest fel care se petreceau sub ochii lui. Prin urmare, el a fost obligat să-și satisfacă curiozitatea contemplând neobosit păsările.

Tot lui Arpad îi datorăm confirmarea ipotezei noastre conform căreia teama sa maladivă de cocoși trebuie să fie atribuită într-o ultimă analiză unei amenințări cu castrarea deoarece a practicat onanismul.

Într-o dimineață a întrebat-o pe vecina sa: “Spune-mi, de ce mor oamenii? Răspuns: “Pentru că îmbătrânesc și obosesc. Hm…atunci bunica mea este bătrână? Nu, ea nu era bătrână și tot a murit. Oh! Dacă ar exista un Dumnezeu de ce m-ar lăsa să mă prăpădesc? Și de ce oamenii trebuie să moară?”

Apoi a început să se intereseze de îngeri și de suflete după care și-a dat explicația că acestea sunt doar povești. La aceasta el a devenit înspăimântat și a spus: „Nu! Nu este adevărat! Există îngeri. Am văzut unul care ducea copiii în ceruri”. Apoi a întrebat oripilat: „De ce mor copiii? Cât poate trăi cineva?”

El nu reușește să se calmeze decât cu dificultate. Apoi, descoperim că, dimineața, fata din casă a ridicat brusc cuvertura din patul său, l-a văzut atingându-și penisul și l-a amenințat că i-l taie. Vecina s-a străduit să îl liniștească pe copil, i-a spus că nu-i va face nici un rău și că de altfel, toți copiii fac la fel. La care Arpad a răspuns indignat: “Nu este adevărat! Nu toți copiii! Tatăl meu nu a făcut asta niciodată!”

Acum înțelegem mai bine furia sa nestinsă împotriva cocoșului care voia să-i facă membrului său ceea ce l-au amenințat adulții că îi vor face; în același timp, înțelegem stima înaltă pe care o avea față de acest animal sexual care îndrăznea tot ceea ce pe el îl umplea de teroare; acum înțelegem pedepsele crude la care se condamna (din cauza onanismului și a fantasmelor sale sadice).

Pentru a completa tabloul, el a început în ultima vreme să fie foarte preocupat de gânduri religioase. Vechii evrei îi inspiră un respect mare amestecat de teamă. A întrebat-o pe mama sa dacă îi poate invita acasă. Atunci când unul chiar a venit, el s-a ascuns și a început să-l observe de la o distanță respectuoasă; când acesta s-a îndepărtat, Arpad a pus capul în piept și a spus: “Acum sunt un cocoș evreu”. Vechii evrei îl interesau deoarece veneau de la Dumnezeu (din templu).

În concluzie, vom prezenta o ultimă declarație a lui Arpad: nu a fost în zadar faptul că el a observat atât de mult timp activitatea galinaceelor. I-a spus într-o zi vecinei sale cu un aer foarte serios: “Mă voi căsători cu dumneavoastră și cu sora dumneavoastră și cu cele trei verișoare ale mele și cu bucătăreasa; nu, mai degrabă cu mama decât cu bucătăreasa”.

El dorea să devină un adevărat “cocoș comunal”.

*** text scris de Sandor Ferenczi, psihanalist, în cartea Sexualitate și Psihanaliză- Contribuții la Psihanaliză, ed. Herald. 

*** sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 + 2 =