Ce vor femeile?


02 Mar 2018

Atenție, flori, bijuterii, iubire, copilași, cămin, funcții, putere, etc? Sincer, eu cred că înainte de orice vrem o relație autentică cu noi înșine doamnelor. Oare nu asta ar fi bine să dobândim?

Ce vor femeile? Întrebarea această și-a pus-o și Sigmund Freud într-o corespondență cu prințesa Marie Bonaparte. Părintele Psihanalizei a recunoscut totodată că, deși a cercetat zeci de ani psihicul uman, nu a aflat ce vor femeile.

Îl înțeleg perfect pe Sigmund Freud. Imaginați-vă femeia de acum o sută și ceva de ani, femeia cu care părintele Psihanalizei a intrat în contact. Păi la cât de misogină era societatea în care trăia Freud, de unde naiba să fi știut femeile ce vor ele cu adevărat, iar având în vedere că Psihanaliza caută adevărul, este dificil să-l vezi acolo unde nu-și permite să existe.

La întrebarea “ce vor femeile?” au răspuns și părinții teoriei Imago, dr. Harville Hendrix și soția dânsului dr. Helen Lakelly Hunt, un răspuns găsit după o conversație de 40 de ani: “concluzia noastră astăzi este că răspunsul la întrebarea lui Freud și la întrebarea noastră— de fapt, cel după care tânjește întreaga umanitate— este unul și același. Mai presus de orice, fiecare dintre noi caută conectarea— inclusiv cu acele părți din noi înșine pe care le-am refulat— cu alți semeni, cu universul mai extins. Nu putem să experimentăm viața în toată plenitudinea ei decât dacă avem o relație strânsă cu o altă ființă umană și, dincolo de aceste lucru, un sentiment de conectare cu lumea care ne înconjoară. Folosind limbajul lui Martin Buber, fiecare persoană are nevoie de un Tu pentru a deveni un Eu împlinit”

Sunt de acord cu rândurile de mai sus. Și mai ales pentru că nu se rezumă strict la femei, în fond toți avem nevoie, înainte de orice, de conectarea reală și profundă cu noi înșine, și desigur și de conectarea reală cu un celălalt semnificativ, este o nevoie umană care începe pentru fiecare în pântecul mamei și ia sfârșit în ziua în care murim.

Dincolo de cărți și autori cunoscuți, aș vrea să vă vorbesc puțin din propria experiență. Ani de zile am cerut și eu atenție, iubire, prezență, timp…de la bărbatul de lângă mine. Într-un fel sau altul le și primeam, dar era suficient să nu le am preț de o secundă… ca totul să simt că se năruie. Și evident începea războiul.

Zilele trecute Dragoș mi-a atras atenția că nu ne-am certat demult, că de fapt nu ne mai certăm de ceva vreme. Așa e. Hm? Oare unde a dispărut conflictul? Păi, cinstit spus.. a dispărut frica… și odată cu ea și cererile mele. Nu-i mai cer nici atenție nici flori, nici timp, nici iubire. Asta nu înseamnă că nu le primesc. Nu, nici vorbă… el este prezent în viața mea și îmi oferă suficient de mult și de multe, încât nu-mi rămâne decât să sper că e și reciproc.

Ce s-a schimbat? Eu m-am schimbat, a dispărut femeia nesigură și fricoasă, care avea un million de temeri și tot atâtea solicitări. Desigur relația care am consolidat-o noi în mai bine de un deceniu ne oferă siguranță, dar înainte de orice tind să cred că siguranța asta este mai mult susținută de relația autentică pe care am dezvoltat-o eu cu mine însămi.

Conform teoriei freudiene ca femeie mereu o să fiu într-un soi de deficit față de un bărbat. Că deh, mă nasc fără penis. Lipsa asta mă pune, după cum scrie la carte, într-o poziție de invidie, și e corect, iar societatea (încă și acum) mă pune cumva într-o zonă de inferioritate. În inferioritate mă pune și fiecare bărbat care crede el că știe ce vreau eu, fie că e vorba de atenție, iubire, bijuterii, excursii, etc… Și asta mă irită puțin, la fel cum mă enervează și fiecare individ (bărbat sau femeie) care spune că femeile trebuie azi să aibă o voce. Răspunsul bun să atace această absurditate l-am auzit zilele trecute spus de Meghan Markle, viitoarea soție a prințului Harry: “femeile nu au nevoie să-și găsească vocea, femeile au o voce, problema e însă că oamenii refuză să le asculte

Și atunci oare nu avem nevoie de curaj pentru a ne face auzite? Curaj să ne folosim vocea. Curaj ce îl găsim fiecare în interiorul nostru. E acolo, ne asteaptă să-l recunoaștem, pentru că poziția de deficit (lipsa penisului) din teoria freudiană nu ne așează doar în zona invidiei, ci și în zona puterii. Da, ne naștem cu o lipsă… lipsa organului, dar și cu o lipsă de angoasă. Noi, femeile nu suntem construite să ne temem (poate și ăsta e motivul pentru care societatea ne-a subjugat) pentru că noi nu avem ce pierde, suntem în “lipsă”…deci nimeni și nimic nu ne poate amenința cu castrarea. And this is power, don’t you think?

Deci ce vreau eu ca femeie? Nu, nu vreau nici atenție, nici bijuterii, nici timp… vreau să păstrez ce am… o relație autentică cu mine însămi, o relație pe care vreau s-o cultiv în continuare. Restul se întâmplă…

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


1 + 6 =