Sine adevărat, sine fals (part.2)


12 Mar 2018

Sinele adevărat

Conceptul de „sine fals“ trebuie să fie contrabalansat de formularea unui lucru care ar putea fi numit în mod corect sinele adevărat. În etapa cea mai timpurie sinele adevărat este poziția teoretică din partea căreia apar gestul spontan și ideea personală. Gestul spontan este chiar sinele adevărat în acțiune. Numai sinele adevărat poate fi creator și numai sinele adevărat poate avea sentimentul de real, existența unui sine fals având ca rezultat un sentiment de irealitate sau de futilitate.

Sinele fals, dacă are succes în funcția sa, ascunde sinele adevărat sau găsește o cale de a face ca sinele adevărat să înceapă să trăiască. Un astfel de rezultat poate fi achiziționat în cele mai multe cazuri, dar noi avem ocazia să observăm mai îndeaproape momentele în care sentimentul că lucrurile sunt adevărate sau că ele încep să aibă valoare apare în cadrul unui tratament. Pacienta la al cărei caz m‐am referit a ajuns către sfârșitul unei îndelungi psihanalize la începutul vieții sale. Ea nu conține nicio experiență adevărată, nu are trecut. Ea începe acum, cu cincizeci de ani de viață irosită, dar, în sfârșit, ea începe să simtă cu adevărat și în consecință acum vrea să trăiască.

Pe baza acestei idei am numit seria mea de discuții cu mamele „Mama obișnuită devotată și bebelușul ei“ (Winnicott, 1949a).

Sinele adevărat provine din viața țesuturilor corpului și din lucrul funcțiilor corporale, incluzând acțiunea inimii și respirația. El este strâns legat de ideea de proces primar și este, în mod esențial, la început, un fenomen care nu reprezintă o reacție la stimulii externi, ci este un fenomen primar. Nu are niciun sens efortul de a formula ideea de sine adevărat în afara încercării de a înțelege mai bine sinele fals, deoarece cel dintâi nu are altă funcție decât de a pune laolaltă detaliile experienței de a fi viu.

Treptat, gradul de sofisticare al bebelușului crește într‐o asemenea măsură, încât ajunge să fie mai adevărat să spunem că sinele fals ascunde realitatea internă a bebelușului, decât să spunem că el ascunde sinele adevărat. Până în acest moment, bebelușul a căpătat o membrană limitantă, are un înăuntru și un afară și, într‐o măsură considerabilă, s‐a dezangrenat din îngrijirea maternă.

Este important să observăm că, în conformitate cu teoria pe care am formulat‐o aici, conceptul de realitate internă de obiecte a unui individ se aplică într‐o etapă ulterioară aceleia în care devine aplicabil conceptul de sine adevărat. Sinele adevărat apare imediat ce există cea mai rudimentară formă de organizare psihică a individului și nu înseamnă nimic mai mult decât însumarea calităților de a fi viu din punct de vedere senzorio‐motor.

Sinele adevărat devine rapid din ce în ce mai complex și începe să relaționeze cu realitatea exterioară prin procese naturale, acele procese care se dezvoltă în bebeluș în decursul timpului. În timp, bebelușul începe să fie capabil să reacționeze la stimul fără să trăiască o traumă, deoarece stimulul începe să aibă o contraparte în realitatea psihică interioară a individului.

Din acest moment, bebelușul va lua toți stimulii drept proiecții, dar această etapă nu este în mod obligatoriu atinsă, sau poate fi atinsă doar parțial, sau poate fi achiziționată și apoi pierdută. Dacă această etapă este achiziționată, bebelușul va fi capabil să mențină un sentiment de omnipotență chiar și atunci când reacționează la factori de mediu pe care un observator i‐ar considera ca fiind exteriori. Toate acestea au loc înainte ca bebelușul să devină capabil să înțeleagă intelectual conceptul de hazard.

Fiecare nouă perioadă a vieții în care sinele adevărat nu a fost întrerupt în mod sever va avea ca rezultat întărirea sentimentului de a fi real și, împreună cu aceasta, apariția la bebeluș a capacității de a tolera două seturi de fenomene. Acestea sunt:

  1. Întreruperi în continuitatea trăirii sinelui adevărat. (Acesta este un mod în care procesul nașterii poate deveni traumatic, spre exemplu în cazul în care există o întârziere în afara inconștientului.)
  2. Trăiri reactive sau ale sinelui fals, aflate în relație de complianță cu mediul. Acestea devin partea bebelușului care poate fi (înainte de aniversare) învățat să spună me’si! sau, cu alte cuvinte, învățat să ia cunoștință de existența unui mediu care va fi acceptat intelectual. Sentimentele de gratitudine pot să apară sau nu.

Echivalentul normal al sinelui fals

În acest mod, prin procese naturale, bebelușul dezvoltă o organizare a Eului adaptată la mediu, dar acest lucru nu se întâmplă în mod automat și, de fapt, se poate întâmpla doar dacă sinele adevărat (așa cum îl numesc eu) a devenit o realitate vie, acest lucru datorându‐se adaptării îndeajuns de bune a mamei la nevoile bebelușului. Există un aspect compliant al sinelui adevărat în viața sănătoasă, o capacitate a bebelușului de a se supune fără să fie expus. Capacitatea de a face compromisuri este o achiziție. Echivalentul din dezvoltarea normală a sinelui fals este ceva ce se va dezvolta la copil ca o manieră socială de a se comporta, ceva adaptabil. În sănătate, această manieră socială de a fi reprezintă un compromis. În același timp, în starea de sănătate compromisul încetează să mai fie permis atunci când problemele devin cruciale. Când aceste lucruri se întâmplă, înseamnă că sinele adevărat este capabil să treacă peste decizia sinelui compliant. Clinic, aceasta reprezintă o problemă recurentă în adolescență.

 Grade de sine fals

În măsura în care acceptăm aceste două extreme și etiologia lor, nu va fi dificil să înțelegem și să descoperim în munca noastră clinică diverse grade de apărare de tip sine fals, care se întind de la aspectul sănătos, politicos al sinelui și până la sinele fals compliant cu adevărat scindat, care poate fi luat drept copilul în întregime. Vom constata uneori că apărarea de tip sine fals poate forma baza unui fel de sublimare, de exemplu în cazul în care copilul va deveni actor. În cazul actorilor, există aceia care pot fi ei înșiși și pot și juca, dar există și ceilalți care pot doar juca și care sunt cu totul pierduți atunci când nu joacă un rol și când nu sunt apreciați sau aplaudați (validați ca existând).

La individul sănătos care posedă un aspect compliant al sinelui, dar care există și este o persoană creatoare și spontană, vom găsi în același timp și o capacitate de folosire a simbolurilor. Cu alte cuvinte, sănătatea este strâns legată de capacitatea individului de a trăi într‐o zonă care este intermediară, situată între vis și realitate, zonă numită viață culturală. Prin opoziție, atunci când avem de‐a face cu un grad înalt de scindare între sinele adevărat și sinele fals care ascunde sinele adevărat, vom găsi o slabă capacitate de a folosi simbolurile și o sărăcire a trăirii culturale. În locul acesteia din urmă, vom putea observa la aceste persoane o agitație extremă, o incapacitate de concentrare și o nevoie de a aduna ingerințe din partea realității exterioare, într‐un fel în care viața acestor indivizi să fie umplută cu reacții la aceste ingerințe.

 Aplicații clinice

Am făcut deja referire la importanța recunoașterii personalității de tip sine fals atunci când diagnosticul are ca scop evaluarea cazului pentru tratament sau evaluarea unui candidat pentru pregătirea în munca psihiatrică sau munca socială de orientare psihiatrică.

 Consecințe pentru psihanalist

În condițiile în care aceste ipoteze se dovedesc a avea valoare, psihanaliștii practicanți vor fi afectați în felurile următoare:

  1. În analiza unei personalități false trebuie înțeles că analistul poate doar să vorbească cu sinele fals al pacientului despre sinele adevărat al pacientului. Este ca atunci când o asistentă aduce un copil, iar la început analistul discută cu ea problema copilului fără să intre în contact direct cu acesta. Analiza nu începe până în momentul în care asistenta nu lasă copilul cu analistul, iar copilul devine capabil să rămână singur cu analistul și să se joace.
  2. În momentul de tranziție, în care analistul începe să ia contact cu sinele adevărat al pacientului, va exista o perioadă de dependență extremă. De multe ori această etapă este pierdută în practica analitică. Pacientul are o boală sau în vreun alt fel îi oferă analistului o șansă de a prelua funcția sinelui fals, numai că analistul nu reușește în acel moment să vadă ceea ce se întâmplă și, în consecință, pacientul ajunge să fie îngrijit de alții, de care va deveni dependent într‐o perioadă de regresie deghizată la dependență, ocazia fiind pierdută.
  3. Analiștii care nu sunt pregătiți să vină în întâmpinarea nevoilor majore ale pacienților care devin dependenți în acest fel ar trebui să‐și aleagă cu grijă cazurile, pentru a nu include printre acestea pe cele de tip sine fals.

În practica psihanalitică vom putea vedea analize care continuă la nesfârșit, deoarece ele sunt conduse pe baza lucrului cu sinele fals. Într‐unul din cazuri, cu un pacient care făcuse un număr mare de ședințe de analiză înainte de a ajunge la mine, munca a început cu adevărat în momentul în care l‐am lămurit că recunosc nonexistența lui. El a remarcat că munca făcută cu el atâția ani de zile fusese inutilă tocmai pentru că se baza pe ipoteza că el ar fi existat, în timp ce el, de fapt, existase doar fals. Când i‐am spus că recunosc nonexistența lui, el a simțit că este primul moment în care comunică cu cineva. Ce voia el să spună era că sinele lui adevărat care fusese ascuns încă din copilărie comunica acum cu analistul în singurul mod care nu era resimțit ca periculos. Exemplul este unul tipic pentru felul în care acest concept influențează munca psihanalitică.

M‐am referit și la alte aspecte ale acestei probleme clinice. De exemplu, în „Retragere și regresie“ (1954a) am trasat, în tratamentul unui bărbat, evoluția în transfer a contactului meu cu un sine fals (în versiunea lui proprie), urmată de primul meu contact cu sinele său adevărat, până la o analiză de un tip clasic. În acest caz, retragerea a trebuit să fie convertită într‐o regresie, după cum am descris în acel articol.

Ca să enunțăm un principiu în ceea ce privește munca noastră în zona apărării de tip sine fals avem mai multe șanse să avansăm recunoscând nonexistența pacientului decât muncind îndelung cu același pacient pe baza mecanismelor lui de apărare ale Eului. Sinele fals al pacientului poate colabora pe termen nelimitat cu analistul în analiza apărărilor, fiind, ca să spunem așa, de partea analistului în acest meci. Această muncă lipsită de răsplată nu poate fi oprită în mod profitabil decât atunci când analistul poate remarca și exprima lipsa vreunei trăsături esențiale: „Dumneavoastră nu aveți gură“, „Dumneavoastră nu ați început încă să existați“, „Fizic, dumneavoastră sunteți bărbat, dar nu știți din experiență nimic despre masculinitate“ și așa mai departe. Recunoașterea unor adevăruri importante făcută în mod clar în momentele potrivite pavează calea comunicării cu sinele adevărat. Un pacient care avusese parte de o îndelungă analiză futilă pe baza unui sine fals, cooperând viguros cu un analist care credea că acesta este întregul său sine, mi‐a spus: „Singurul moment în care am simțit speranță a fost atunci când mi‐ați spus că nu mai aveți nicio speranță și totuși ați continuat analiza“.

Pe baza celor de mai sus, se poate spune că sinele fals (ca și proiecțiile multiple din stadii mai târzii de dezvoltare) poate păcăli analistul în cazul în care acesta nu reușește să observe că, privit ca o persoană întreagă funcțională, sinele fals, oricât de bine ar fi el structurat, duce lipsă de ceva, și acest ceva este elementul central esențial al originalității creatoare.

În cursul timpului vor fi probabil descrise și alte aplicații clinice ale acestui concept și este posibil ca însuși conceptul să trebuiască modificat la un moment dat. Motivul pentru care am încercat să dau seamă de această parte a muncii mele (care este legată de practica altor analiști) este că susțin ideea conform căreia acest concept modern de sine fals care ascunde sinele adevărat, împreună cu teoria etiologică asociată, poate avea efecte importante asupra practicii psihanalitice. După cum se poate vedea, acest concept nu implică schimbări importante în teoria de bază.

Citește și part. 1- Sine adevărat și sine fals

***text preluat din cartea “Procesele de maturizare”- autor D.W. Winnicott- ed. Trei

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


3 + 3 =