Eterna reîntoarcere. Devino ceea ce ești…


14 Mar 2018

Ce ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar strecura la dumneavoastră când sunteți absolut singuri și v-ar spune: “această viață pe care o trăiești acum și pe care ai trăit-o până acum, va trebui s-o trăiești încă o dată și încă o dată de nenumărate ori; și nu va fi nimic vou în ea, ci fiecare durere, bucurie, fiecare gând și fiecare suspin și totul, oricât de mic sau de important în viață se va întoarce din nou, totul la fel, în aceeași succesiune —chiar și acest păianjen și aceste raze de lună printre copaci, și chiar și acest moment, și chiar și eu. Clepsidra eternă a existenței este răsturnată din nou și din nou, și tu odată cu ea, grăunte de țărână!” Nu v-ați arunca la pământ și l-ați blestema, scrâșnind din dinți, pe demonul care v-a vorbit așa? Sau v-ați gândit măcar o clipă că i-ați putea răspunde: “Ești un zeu și ceea ce ai spus este divin.” Dacă v-a trecut prin minte acest gând, o să vă transforme sau o să vă distrugă.

Ideea de a trăi viața în mod identic, din nou și din nou, pentru eternitate, poate fi înspăimântătoare, un fel de terapie existențială prin șoc la scară mai mică. Servește adesea ca un experiment de tipul “duș rece”, determinăndu-vă să vă gândiți serios la felul în care trăiți. Ideea are rolul de a vă face conștienți că această viață, singura pe care o aveți, trebuie trăită bine și cât mai deplin, astfel încât să acumulați mai puține regrete posibile. Nietzsche ne servește astfel drept ghid, abătându-ne de la scopurile triviale către acela de a trăi plenar.

Nici o schimbare pozitivă nu se va produce în viață voastră atâta timp cât vă agățați de gândul că motivul care vă împiedică să trăiți bine se află în afara voastră. Atâta timp cât plasați responsabilitatea în totalitate pe umerii celor care vă tratează nedrept —un soț necioplit, un șef pretențios și care nu vă încurajează, gene deficitare, constrângeri imposibil de evitat— atunci situația voastră va rămâne în impas. Voi și numai voi sunteți responsabili pentru aspectele esențiale care vă marchează viața, și numai voi aveți puterea să le schimbați. Și chiar dacă vă confruntați cu limitări exterioare majore, tot aveți libertatea să alegeți diferite atitudini față de aceste limitări.

Una dintre formulările preferate ale lui Nietzsche este ..Amor Fati (iubește-ți soarta): cu alte cuvinte, croiește-ți o soartă pe care s-o iubești.

Nietzsche a abordat ideea eternei reîntoarceri ca pe un experiment mental. Dacă vă angajați în acest experiment și gândul vi se pare dureros sau de nesuportat, există o singură explicație logică: nu credeți că v-ați trăit viața cum trebuie. Aș începe prin a vă întreba: în ce fel nu ați trăit cum trebuie? Ce regrete aveți în legătură cu viața voastră?

Scopul meu nu este să înec pe nimeni într-o mare de regrete, ci să-l fac să privească în sfârșit spre viitor și să-i atrag atenția asupra întrebării care i-ar putea schimba viața: ce poți să faci acum în viața ta, astfel încât, peste un an sau peste cinci, să nu privești înapoi cu aceeași spaimă la noile regrete acumulate? Cu alte cuvinte, poți găsi un mod de a trăi astfel încât să nu mai acumulezi regrete? (…)

Nietzsche a mai formulat două propoziții de “granit” despre care era sigur că vor fi suficient de solide ca să înfrunte eroziunea timpului: “Devino ceea ce ești”, și “Ceea ce nu mă omoară, mă întărește.” Și așa s-a și întâmplat, pentru că amândouă au intrat în jargonul terapiei. Le vom examina pe rând.

Devino ceea ce ești

Conceptul din spatele primei propoziții —Devino ceea ce ești- îi era familiar lui Aristotel și a fost transmis prin Spinoza, Leibnitz, Goethe, Nietzsche, Karen Horney, Abraham Maslow, prin mișcarea din anii ’60 care avea în centru potențialul personal, regăsindu-se în ideea contemporană a realizării de sine.

Conceptul de a deveni “ceea ce ești” este înrudit cu alte două îndemnuri ale lui Nietzsche: “Consumă-ți viața” și “Mori la timpul potrivit”. În toate aceste variante Nietzsche ne recomandă să nu ajungem în situația de a nu ne fi trăit viața. Ceea ce spune el este să căutăm împlinirea de sine, să ne realizăm potențialul, să trăim deplin și cu îndrăzneala. Atunci, și numai atunci, putem muri fără regrete.

Ce nu mă omoară, mă întărește

A două propoziție de granit a lui Nietzsche a fost folosită și răsfolosită de mulți scriitori contemporani. A fost, de exemplu, una dintre temele favorite ale lui Hemingway (în “Adio arme”, a spus: “locurile afectate de dezastre ne fac mai puternici”). Totuși, acest concept ne amintește că experiențele dificile pot să facă pe cineva mai puternic și mai adaptabil la situații grele. Acest aforism este strâns legat de observația lui Nietzsche că un copac, rezistând furtunilor și scufundându-și rădăcinile adânc în pământ, crește mai puternic și mai înalt. Altă variațiune de la această temă mi-a fost oferită de unul dintre pacienții mei, o femeie puternică și plină de resurse, care era director al unei companii industriale importante. În copilărie fusese grav abuzată verbal de tatăl ei. Într-o ședință mi-a povestit o reverie, o idee fantazistă despre terapia viitorului.

“În reveria mea, consult o terapeută care posedă tehnologia de a șterge în totalitate memoria. Poate că mi-a venit ideea din filmul acela cu Jim Carrey-Strălucirea eternă a minții neprihănite. Mi-am imaginat că într-o zi mă întreabă dacă vreau să îmi șteargă complet din memorie toate amintirile legate de tatăl meu. Tot ce aș fi știut în acest caz, ar fi fost că nu existase niciodată un tată în acea casă. Inițial, mi s-a părut minunat. Dar după aceea am început să reflectez și mi-am dat seama că era o decizie grea”.

“De ce era o decizie grea?”

Păi, la început, pare evident ce trebuie să alegi: tatăl meu a fost un monstru care ne-a terorizat pe mine și pe frații mei întreaga copilărie. Dar, până la urmă, am decis să-mi las memoria în pace și să nu șterg nimic din ea. În ciuda abuzului îngrozitor pe care l-am suferit, am reușit în viață, dincolo de visele mele cele mai îndrăznețe. Cumva, undeva, am dezvoltat multă mobilitate și ingeniozitate. A fost oare în ciuda tatălui meu sau din cauza lui?

Fantezia a fost primul pas într-o schimbare majoră a perspectivei sale asupra trecutului. Nu era o chestiune de a-și ierta tatăl, cât de a accepta faptul că trecutul nu putea fi schimbat. A fost tulburată de comentariul meu că mai devreme sau mai târziu va trebui să abandoneze speranța unui trecut mai bun. Fusese modelată și întărită de adversitatea pe care o avea de înfruntat acasă; învățase cum să coopereze cu acea situație și descoperise strategii ingenioase care o ajutaseră mult pe parcursul vieții.

*** text preluat din cartea- Privind soarele în față- autor Irvin D. Yalom- ed. Vellant

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 + 5 =