Priviți direct în soare


15 Mar 2018

Nu sunt un fost practicant al vreunei religii. De când îmi pot aduce aminte nu am avut nici un fel de credință religioasă. Îmi aduc aminte că mă duceam la sinagogă cu tata, cu ocazia sărbătorilor importante, și că citeam traducerea în engleză a rugăciunilor, care erau o odă nesfârșită despre puterea și gloria Domnului. Mă simțeam cu totul surprins că întreaga congregație omagia o divinitate atât de crudă, înfumurată, răzbunătoare, geloasă și însetată de laude. Am privit cu atenție capetele care se legănau și fețele încântate ale rudelor mele adulte, sperând să le văd zâmbindu-mi. Dar ei continuau să se roage. Am aruncat o privire unchiului Sam, un tip de treabă întotdeauna pus pe glume și mă așteptam ca el să-mi facă cu ochiul și să-mi șoptească din colțul gurii: “nu lua lucrurile astea prea în serios, băiete”. Dar nu s-a întâmplat. Nu mi-a făcut cu ochiul și nici nu mi-a zâmbit: se uita drept în față și continua să cânte.

Ca adult am participat la funeraliile de înmormântare ale unui prieten, desfășurate după ritual catolic, și l-am ascultat pe preot proclamând că ne vom întâlni cu toții în ceruri într-o reuniune plină de bucurie. Din nou am privit în jur la toate fețele și nu am văzut decât credință ferventă. M-am simțit înconjurat de deziluzie. O mare parte din scepticismul meu religios s-ar putea să fi fost determinat de lipsa de talent pedagogic a primilor mei profesori de religie; poate că, dacă la o vârstă timpurie aș fi întâlnit un profesor fin, sensibil, sofisticat, aș fi fost și eu convins și nu mi-aș fi putut imagina o lume fără Dumnezeu.

Sistemul meu de gândire presupune că viața (incluzând viața umană) a apărut din motive întâmplătoare; că suntem ființe finite și că oricât de multe am dori, nu putem să ne bazăm decât pe noi înșine pentru a crea un sistem de viață cu un scop clar. Nu avem o soartă predestinată și fiecare dintre noi trebuie să decidă cum să trăiască pentru a avea o viață completă, fericită și plină de sens.

Oricât de rigid ar putea părea un astfel de punct de vedere pentru unii, nu cred că este așa. Dacă, așa cum postulează Aristotel, premisa că facultatea unicității noatre este gândirea noastră rațională, atunci ar trebui să perfecționăm această facultate. De aceea, convingerile religioase ortodoxe bazate pe idei iraționale ca, de exemplu, miracolele m-au uimit întotdeauna. Personal sunt incapabil să cred în ceva ce desfide legile naturii.

Încercați acest experiment mental. Priviți direct în soare; priviți fără să clipiți la locul pe care-l ocupați în existență; încercați să trăiți fără plasa de protecție oferită de multe religii, adică o formă de continuitate, nemurire sau reîncarnare, toate acestea refuzând finalitatea morții. Cred că putem trăi foarte bine și fără această plasă de siguranță și sunt de acord cu Thomas Hardy care spune că “dacă este să descoperim calea spre mai bine, prețul este să privim direct în inima răului”.

Nu neg că mulți își temperează frica de moarte cu ajutorul credinței religioase. Dar pentru mine acest lucru este problematic; pare a fi un fel de a ocoli moartea: moartea nu este finală, moartea este negată, moartea este demortificată.

Atunci cum să lucrez cu cei care au astfel de credințe religioase? Dați-mi voie să răspund în maniera mea preferată: cu ajutorul unei povești.

 Tim- “De ce Dumnezeu îmi trimite astfel de viziuni?”

Acum câțiva ani am primit un telefon de la Tim, care mi-a solicitat o singură consultație pentru a-l ajuta să treacă peste ceea ce el numea “cea mai importantă întrebare din existență- sau din existența mea”. Apoi a adăugat: “Dă-mi voie să repet, numai o singură consultație. Sunt un om religios”.

O săptămână mai târziu a intrat în cabinetul meu, îmbrăcat într-un halat de artist pătat cu vopsea albă, ducând un portofoliu de desene. Era un bărbat scund, plinuț, cu urechi mari, cu părul grizonat și un zâmbet larg care dezvăluia dinți ce semănau cu un mic gard alb din care lipseau mai multe scândurele. Purta niște ochelari cu sticlă așa de groasă de parcă erau funduri de sticle de Coca-Cola. Ținea în mână un micuț reportofon și a întrebat dacă poate înregistra ședința noastră.

Am fost de acord și am solicitat informații preliminare de bază. Avea șaizeci și cinci de ani, era divorțat; fusese constructor de case în ultimii 20 de ani și se pensionase cu patru ani în urmă; fără nici un fel de imbold din partea mea a intrat direct în subiect.

“Te-am sunat pentru că ți-am citit odată cartea –Psihoterapia Existențială- și păreai a fi un om înțelept.

“Și de ce, am întrebat, ai dorit să-l vezi pe acest om înțelept numai o singură dată?”

“Pentru că am o singură întrebare, și cred că ești destul de înțelept pentru a răspunde la ea în cadrul unei singure ședințe”.

Surprins de răspunsul său fulger, l-am privit în față. Și-a retras privirea, a privit pe fereastră, s-a foit, apoi s-a ridicat și s-a așezat de două ori, strângându-și mai tare portofoliul la piept.

“Acesta este singurul motiv?”

Știam că urmează să întreb asta. De multe ori mi se întâmplă să știu dinainte ce urmează să mă întrebe oamenii. Dar să revenim la întrebarea ta, de ce doresc o singură ședință. Ți-am dat răspunsul important, dar mai sunt și alte răspunsuri. Trei ca să fiu mai precis. Unu: finanțele sunt satisfăcătoare, dar nu excelente. Doi: cartea ta este înțeleaptă, dar este evident că ești ateu, și eu nu mă aflu aici ca să-mi apăr credința. Trei: ești psihiatru și fiecare psihiatru pe care l-am cunoscut a încercat să mă treacă pe medicamente.”

“Îmi plac claritatea și felul în care îți spui părerea, Tim. O să încerc să fac la fel. Am să fac tot posibilul pentru a te ajuta într-o singură ședință. Car este întrebarea ta?”

“Am făcut multe alte lucruri în afară de construcții.” Tim vorbea repede, de parcă ar fi exersat. “Am fost poet. Am fost muzician pe când eram tânăr, cântam la pian și la harpă și am compus muzică clasică și o operă care a fost interpretată de un grup local de amatori. Dar în ultimii trei ani tot ce am făcut a fost să pictez. Acesta- și a arătat spre portofoliul pe care îl ținea strâns sub braț- reprezintă munca mea din ultima lună.”

“Și întrebarea?”

“Toate tablourile și desenele mele sunt simple copii ale viziunilor pe care mi le-a trimis Dumnezeu. Aproape în fiecare noapte, în răstimpul dintre somn și trezire, primesc o viziune de la Dumnezeu și îmi petrec întreaga zi sau zilele care urmează desenând această viziune. Întrebarea mea către tine este: de ce Dumnezeu îmi trimite aceste viziuni? Privește.

A deschis cu grijă portofoliul, ezitând evident pentru că urmam să-i văd întreaga operă, și a extras un desen de dimensiuni mari. “Ăsta este un exemplu de săptămâna trecută.

Era un desen remarcabil în creion și tuș, executat cu detalii meticuloase, înfățișând nudul unui bărbat întins pe pământ și îmbrățișându-l, posibil chiar copulând cu pământul, în timp ce tufișurile din împrejurimi și crengile copacilor se înclinau către el părând că-l mângâie ușor. Mai multe animale- girafe, sconcși, cămile, tigri- îl înconjurau, fiecare dintre ele înclinându-se de parcă i-ar fi adus un omagiu. Pe marginea inferioară mâzgălise: “Iubind pământul mamă.”

A început repede să scoată desen după desen. Eram uimit de desenele și picturile sale bizare, diforme, izbitoare în care alătura simboluri arhetipale, iconografie creștină și nenumărate mandale vopsite în culori strălucitoare.

M-am desprins cu greu când am observat cât era ceasul. “Tim, ora noastră se termină și vreau să încerc să-ți răspund la întrebare. Am două observații referitoare la tine. Prima este că ești extrordinar de creativ și că ai arătat asta pe parcursul întregii tale vieți: muzica ta, opera ta, poeziile tale și acum aceste picturi extraordinare. A două observație este că respectul tău pentru propria persoană este extrem de scăzut: nu cred că îți cunoști și îți apreciezi aceste talente. Înțelegi ce spun?”

Cred că da” a răspuns, părând stânjenit și apoi a adăugat fără să se uite la mine: “nu e pentru prima dată când aud asta.”

“Părerea mea este că aceste idei și aceste desene remarcabile rezultă din propriul tău izvor creativ, dar imaginea ta despre tine este așa de proastă, ești așa de plin de îndoială, încât nu crezi că ești capabil de astfel de creații, așă că în mod automat le transmiți asupra altcuiva, în acest caz Dumnezeu. Așa că părerea mea este că, chiar dacă creativitatea ți se datorează lui Dumnezeu, sunt convins că tu și numai tu ai creat aceste viziuni și aceste desene.”

Tim dădea din cap în timp ce asculta cu atenție. A arătat spre reportofon și a spus: “vreau să-mi aduc aminte de ceea ce mi-ai spus și o să ascult de multe ori înregistrarea asta. Cred că mi-ai dat ce aveam nevoie.”

*** text preluat din cartea- Privind soarele în față- autor Irvin D. Yalom- ed. Vellant

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 + 4 =