Cazul R.N- Elisabeth Severn- Experimentul radical al lui Sandor Ferenczi în psihanaliză (part.1)


06 Aug 2018

Spre sfârșitul verii anului 1924, o femeie tulburată în vârstă de 44 de ani, de origine americană, numită Elisabeth Severn a coborât dintr-un tren în Gara Budapest Keleti. S-a urcat într-o trăsură trasă de cai spre strada Nagy Diofa, acolo unde a urcat scara în formă de spirală spre al treilea etaj unde își avea cabinetul S. Ferenczi, faimosul psihanalist ungur, despre care ea credea că era ultima ei speranță-singura persoana care îi putea trata starea ei mentala precară și care îi putea salva viața.

Ferenczi, în vârstă de 51 de ani, cunoscut pentru succesul lui și in alte cazuri incurabile, a primit-o în camera lui de consultații. În acest fel a început o relație terapeutică fără precedent ce a durat opt ani și a lărgit într-un mod radical limitele psihanalizei.

La 60 de ani după această întâlnire, Jurnalul clinic al lui S Ferenczi a fost publicat.

Paginile conțineau nenumărate referiri la pacienta R.N.-inițialele pe care el le folosise pentru Elisabeth Severn. Jurnalul demonstrează influența profundă pe care a avut-o această femeie asupra psihanalistului.

Cazul lui Elisabeth Severn și relatia ei terapeutică cu Ferenczi reprezintă o verigă lipsa din istorie și un punct pivotal în istoria și dezvoltarea psihanalizei. Nu doar că Severn a fost catalizatorul prin care Ferenczi a început să recunoască semnificația clinică a contratransferului, dar a fost și un factor importat care i-a precipitat întoarcerea lui Ferenczi la teoria traumei/seducției enunțată pentru prima dată de Freud.

De la jumătatea anilor 1920, Elisabeth Severn, descrisă de Ferenczi ca „pacientul principal”, ”colega” și în final ”profesoara lui”, i-a influențat inovațiile sale tehnice revoluționare ce includ activitatea, elasticitatea, pasivitatea și relaxarea. Severn a inițiat cel mai cunoscut experiment a lui Ferenczi-analiza mutuală. Această depărtare radicală de la neutralitatea analitică l-a dus direct către înțelegerea dinamicii traumei sexuale timpurii, incluzând-o și pe a lui, o înțelegere care i-a susținut provocarea referitoare la teoria fantasmei inconștiente emise de Freud. Se poate că Elisabeth Severn să fii fost prima analizandă abuzată sexual a cărei traumă timpurie să fii fost punctul central al tratamentului psihanalitic, după ce Freud a abandonat teoria seducției spre sfârșitul anilor 1890.

Pe 29 mai 1933, la o săptămână după moartea lui Ferenczi, într-o scrisoare adresată lui Ernest Jones, Freud face o analiză prietenului sau de o viață și evaluează pierderea pe care Ferenczi a adus-o mișcării psihanalitice.. Durerea lui Freud este palpabilă. În această analiză a lui Freud, el spune despre Ferenczi că a fost un copil slab, prost ghidat și care a fost deturnat de la mișcarea psihanalitică de către ”suspecta” Elisabeth Severn. Freud scrie:

„Ferenczi avea convingerea că nu l-am iubit îndeajuns, că nu am vrut să îi recunosc lucrările și, de asemenea, că l-am analizat insuficient. Inovațiile lui în tehnică au avut legatură cu toate acestea, din moment ce el își dorea să îmi arate cu câtă dragoste un analist trebuie să își trateze pacienții pentru a-i ajuta. De fapt, acestea erau regresii la complexele copilăriei. El însuși a devenit o mamă bună și a găsit de fapt copiii de care avea nevoie. Printre ei se află o femeie americană suspectă, căreia el îi dedica patru sau cici ore pe zi. Atunci când ea a plecat el a crezut că ea îl poate influența prin vibratii trimise peste ocean. A spus ca ea îl analiza și că în acest mod îl salva (el juca ambele roluri, era și mama și copil). Se pare că ea a produs în el o pseudologia phantastica (mitomanie) din moment ce el îi credea relatările legate de cele mai ciudate traume din copilărie, pe care el le apară în fața noastră. În aceste tulburari s-a stins ceea ce era într-o vreme inteligența lui briliantă. Dar haide să păstram această tristă ieșire a lui din scena ca pe un secret al nostru.”

Fără îndoială că Jones se referea la Elisabeth atunci când a scris ca Freud numea pe o anume femeie ”geniul malefic a lui Ferenczi” Acest secret al ieșirii triste a lui Ferenczi a fost păstrat timp de 60 de ani.

Istoric

Elisabeth Severn a avut inițial numele de Leota Brown și s-a născut pe data de 17 noiembrie 1979, într-un mic oraș din SUA. A fost un copil bolnăvicios, ce suferea de frici și anxietăți. Obosită cronic și țintuită la pat, suferea de dureri de cap violente, tulburări alimentare și dese căderi nervoase pe durata adolescenței și a tinereții. Ea lua tratamentele prescrise pentru simptomele ei, având probabil diagnosticul de neurastenie și își petrecea timpul în munții din Colorado, având și dese internări în diferite sanatorii.

S-a căsătorit și în 1901, la vârsta de 22 de ani, a avut singurul ei copil, o fiică numita Margaret. În 1905 mariajul ei s-a încheiat. În anul următor, în timpul unei căderi psihice majore s-a pus în grija unui medic care avea o orientare psihologică a cărui practică încorpora „puterea gândirii pozitive și aspecte ce țin de teosofie (doctrina divină ca obiect al cunoașterii umane)

Pe 18 aprilie 1907, Leota în vârstă de 27 de ani i-a scris mamei ei că și-a descoperit chemarea ”Voi deveni acum și eu un vindecător. Nu am nicio îndoială că am această putere. Va fi plăcerea vieții mele să ajut oamenii în acest fel”

Săracă, dar având dorința de a începe o nouă viață, Leota și-a luat fiica, a luat trenul către Texas, o obținut divorțul și și-a schimbat legal numele în Elisabeth Severn. Ea vindea enciclopedii din ușă în ușă și spre suprinderea ei a observat că oamenii îi cereau sfaturi legate de problemele lor personale. Ea le dădea aceste sfaturi în mod gratuit, vânzând de fapt puține cărți. Luând acest fapt ca pe un semn, ea și-a deschis un cabinet într-un hotel și și-a făcut cărți de vizită pe care era scris ”Elisabeth Severn-metafizician” începând să primească pacienți. Folosind terapii mentale și atingerea ei psihică vindecătoare ea a susținut că a reușit să vindece un număr de afecțiuni majore printre care și o tumoare la creier.

În 1912 a plecat împreună cu fiica ei spre Anglia acolo unde și-a deschis un cabinet de psihoterapie. În 1913 și-a publicat prima carte ”Psihoterapia-doctrina și practica” folosindu-se de cazurile ei pentru a ilustra puterea gândirii pozitive, a voinței, a viselor, a vizualizării și a vindecării telepatice.

Chiar dacă nu avea o pregătire academică sau acreditări profesionale ea se prezenta ca fiind „Elisabeth Severn Phd”. În data de 8 mai 1914 în Londra ea a fost aleasă Vicepreședinte de Onoare al Societății Alchimice, ocazie cu care a scris un articol pe care l-a prezentat ”Anumite aspecte mistice ale Alchimiei”

În toamna anului 1914, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, ea pleacă împreună cu fiica ei la New York, acolo unde pentru următorii 10 ani a practicat psihoterapia. Chiar dacă în aparență ea părea a fi o femeie plină de resurse, de succes care își punea în pracica propriile ei metode bazate pe puterea voinței, în toată această perioadă ea suferea de halucinații cronice, adeseori invalidante, coșmaruri și depresie severe care o aduceau chiar în pragul sinuciderii. Fiind disperată, ea a consultat numeroși doctori, printre care și psihiatrii. A fost consultată și de Otto Rank. Însă toate aceste consultații au eșuat în a o trata de patologia ei dificila.

La mijlocul anului 1924, considerându-se un caz fără speranța ea a apelat la ultima soluție-psihanalistul Sandor Ferenczi.

Locuind în Budapesta, un oraș bogat din punct de vedere cultural, ea a preferat să stea retrasă social și profesional, locuind într-un apartament de două camere al Hoteluilui cosmopolit Ritz. Ea nu a participat la întâlnirile din cadrul Societății psihanalitice ungare sau la alte întâlniri din cercuri psihanalitice. A fost o singuratică și așa a rămas toată viața.

Fiica ei spunea despre ea că a fost „a one woman show”, nu avea prieteni sau colegi, doar pacienți. Chiar patru sau cinci pacienți americani potenți financiar au urmat-o în Budapesta pentru a continua terapia cu ea.

Analiza

Severn a fost în analiză cu Ferenczi în Budapesta timp de câteva luni în toamna anului 1924. La început Ferenzci nu a plăcut-o. În jurnalul său el a admis că se simțea anxios în prezența ei. În 5 mai 1932, făcând referire la primele lui impresii despre ea trăite cu 7 ani înainte el scrie:

„Era excesiv de independentă și de sigură pe ea, avea o voință puternică așa cum era reflectată prin rigiditatea de marmură a trăsăturilor ei faciale și per total o superioritate majestuoasă, ca a unei regine sau chiar autoritatea regală a unui rege. Toate aceste caracteristici nu pot fi considerate feminine..”(Ferenzci amenințat și defensiv a adoptat o atitudine de superioritate, de masculinitate îndrăzneață …o pozitie profesională conștientă.

Spre finalul anului 1924, Severn s-a întors la New York și și-a reluat practica psihoterapeutică. În februarie 1925 ea s-a reîntors la Budapesta unde a rămas în următoarele 10 luni. Analiza s-a intensificat. În luna mai a aceluiași an a contemplat cu ideea de a se arunca în Dunăre. Într-un mesaj aproape poetic în jurnalul său, Ferenczi a subliniat disperarea prin care Severn trecea zilnic ”În spatele eului ei ucis, cenușa suferințelor mentale timpurii.. este reaprinsă în fiecare noapte de focul suferinței”

În data de 7 iulie Severn i-a făcut cadou lui Ferenzi de ziua lui cea de-a doua carte a ei pe care a scris : „Cu apreciere pentru cel care încă poate găsi parfumul în ghirlandele anilor din trecut-Sandor Fereczi-din partea elevei recunoscăotare E. Severn

În luna august Ferenzi i-a scris lui Freud o scrisoare de recomandare pentru Severn prin care dorea să o introducă numind-o ”Dr Severn, o femeie de origine americană și un psiholog silitor care este în prezent în analiza cu mine”. Nu se știe dacă a existat un motiv anume pentru această introducere/caracterizare. Din moment ce el o admira pe ea și Freud primea mulți vizitatori putea fi un simplu act de colegialitate. Este posibil, de asemenea, ca Severn să dorească să benefizieze de o consulație cu Freud. În octombrie ea îi va scrie fiicei ei că a avut o întâlnire cordială cu Freud.

În octombrie 1926 întorcându-se la New York dupa o vară petrecută în Budapesta, ea a participat la seminariile lui Ferenczi care au durat 8 luni. Ea făcea parte și dintr-un grup analitic pe care el l-a înființat cu ocazia acestei vizite. În acelasi timp, propria ei analiza a continuat. În iunie 1927, ea a călătorit înapoi în Anglia împreuna cu Ferenczi și soția acestuia, Gizella, călătorind în drumul lor către Budapesta prin Lodra, Paris și Baden-Baden.

Chiar dacă deja trecuseră ani de analiză intensivă starea ei prezenta un progres minor. Ferenczi încercând să păstreze teroriile șui legate de elasticitate și indulgență și supracompensând în mod deschis el spune :„mi-am dublat eforturile.. încet încet am căzut prada din ce in ce mai mult dorințelor pacientei„

O decoperire a apărut în marie 1928. Utilizând tehnica regresiei și a relaxării și lucrând cu stări de transă, cei doi au ridicat valul amenziei și au început să descopere detaliile care lipseau din copilăria ei și din selful ei fragmentat. Au recreat imaginea unui abuz sever timpuriu făcut de tatăl ei care a abuzat-o fizic, psihic și sexual încă de la vârsta de 1 an și jumătate. Aceste amintiri inconștiente recuperate erau groaznice și bizare. Includeau și imaginea pe care ea o avea în minte conform căreia fusese forțată atunci când era deja mai mare ca vârstă să participe la uciderea unui bărbat de culoare. Mai târziu Ferenczi a scris în jurnalul său despre faptul ca ea prostesta în mod neîncetat că nu este o criminală, chiar dacă admitea că ea a fost cea care a tras. Analiza s-a adâncit. Cei doi au rămas neîncrezători atunci când și mai mult material îngrozitor a apărut: nu doar crima și mutilare, dar apăreau și detalii despre faptul că ea a fost drogată, otrăvită și obligată să se prostitueze. Câțiva ani mai târziu Ferenczi a scris despre ea că a făcut a adaptare psihică precară la aparenta copilărie a ei de nesuportat: el a teoretizat faptul ca ea și-a creat trei sectoare clivate (adăugare jurnal: Un prim sector –copilul în sine-o ființă care are o suferință inconștientă pur psihică, despre care Eul nu știe nimic. Acest fragment este accesibil doar într-un somn profund sau într-o stare de transă profundă. Accesul este urmat de o criză isterică manifestată printr-o oboseală extremă. Acesta este afectul pur, refulat cu care analistul intră foarte greu în contact. Al doilea fragment-Orpha-este un sector ce ține loc de înger păzitor, produce fantasme consolatoare și realizează împliniri halucinatorii ale dorinței. Anesteziază conțtiința de senzații care pot deveni de nesuportat. Al treilea fragment –un corp privat gradual de suflet, a cărui dezintegrare fie nu este percepută, fie este văzută ca un eveniment care i se întamplă altcuiva, acest fenomen fiind văzut din exterior).

Însă această încercare a ei de a se menține în realitate a fost zdrobită atunci când ea avea 11 ani și jumătate și tatăl ei a părăsit familia. Înainte de a pleca de acasa el a aruncat asupra ei un blestem, ceea ce a șocat-o profund, lăsând-o într-o stare de dezintegrare psihică, cu o amnezie severă.

Pacient și analist s-au lovit astfel de o întrebare centrală ce caracterizează acest proces de reconstrucție genetică: puteau ei sa creadă aceste amintiri enigmatice cu toate detaliile lor grafice? Ferenczi a scris în jurnalul său ca fiecare repetiție a unei traume în analiză era urmata de afirmația ei: ” și încă nu știu dacă toată această poveste este adevărată”

Căutând verificări obiective Severn și-a întrebat mama, a angajat avocați pentri a-i investiga trecutul și chiar a luat în considerare să dezgroape rămășițele celui decedat. Stabilirea veridicității traumelor a devenit punctul central al analizei.

Odată cu conștientizarea acestor traume, starea ei s-a depreciat devenind acută. Ea era deja cel mai solicitant pacient al lui Ferenczi și cel mai dificil. În 1928, condus de ceea ce Freud a numit furia la cură, Ferenczi o consulta deja în mod regulat de doua ori pe zi însumând un număr total de 4 sau 5 ore, sedințele lor desfășurându-se chiar și în weekenduri și, dacă era nevoie, chiar și noaptea.

Ea era câteodată prea bolnavă ca să se mai poată ridica din pat, cu excepția momentelor când își consulta pacienții, astfel încât Ferenczi se ducea în camera ei de hotel pentru a face terapie. În luna iulie Ferenczi i-a scris prietenului sau apropiat, medic și analist Groddeck „un caz dificil care nu m-a putut urma în Germania reprezintă motivul principal pentru care eu și soția mea nu te-am putut vizita”. Cu toate acestea atunci când era posibil, el continua analiza ei chiar și în vacanțe peste hotare. Spre sfârșitul lunii septembrie , răspunzând insistențelor ei de a nu întrerupe tratamentul, el i-a permis să-l acompanieze pe el și pe soția lui în vacanța lor din Spania.

Nu în mod surprinzător această atenție deosebită pe care el i-o acorda a făcut-o pe Elisabeth să creadă că și-a găsit iubitul perfect. Pus în fața acestui adevăr Ferenczi s-a speriat și s-a retras, în același timp interpretând pentru ea emoțiile negative pe care ea ar fi trebuit să le simtă pentru el. Ea a venit în contrapartidă cu interpretări identice, pe care el a trebuit să le accepte ca fiind juste.

În 1929, de la sfârșitul lunii iunie până în luna august, ea a fost cazată împreună cu Ferenczi și un grup de pacienți/studenți într-un hotel din Elveția. Printre aceștia se aflau și Clara Thompson și Izette deForest-ambele menționate în jurnalul lui Ferenczi-care se aflau în analiza cu el încă din anii 20. Spre finalul verii Ferenczi i-a scris lui Groddeck ca Severn se află într-o fază critică și l-a rugat pe acesta dacă o poate aduce la sanatoriul lui din Baden Baden. Acesta din urmă a fost de acord.

În luna octombrie, întors în Budapesta, Ferenczi îi scrie lui Groddeck „îmi este teamă că pacienții încearcă la propriu să mă copleșească”. La Congresul de la Oxford din august el a introdus noțiunile de scindare psihotică și disociație, pentru care s-a arătat dator „descoperirilor făcute de către colega noastra Elisabeth Severn, pe care ea mi le-a comunicat personal”

În iunie 1930 condiția lui Elisabeth s-a deteriorat: “cădea în come periodice și nu se putea îngriji singură”. Îngrijorat, Ferenczi o internează într-un sanatoriu de lângă Budapesta. El o cheamă și pe fiica ei pentru a o îngriji pe Elisabeth. El s-a oferit să renunțe la onorariul lui dacă acest lucru o ajuta pe ea să rămână în Budapesta. Margaret a răspuns imediat și a rămas timp de patru luni în Budapesta.

În timp ce Severn se afla în aceasta stare, Ferenzci i-a scris lui Goddeck despre propria lui stare care se agrava, pentru acestă deteriorare fiind responsabilă în parte analiza cu Elisabeth. Mai târziu în acel an, în data de 21 decembrie, aflându-se într-o stare mai optimista, Ferenczi i-a scris din nou lui Goddeck: ”Principala mea pacienta, regina, îmi consumă zilnic 4 sau 5 ore din timpul meu. Deși este epuizant acest demers merită făcut și cred că în scurt timp voi putea fi în sfârșit în postura de a anunța ce înseamnă o analiza completă.” (Încerca oare el să o vindece pe Elisabeth ca să îi dovedească lui Freud și întregii comunități psihanalitice că viziunea lui legată de tehnică dădea randament și să-i convingă că trauma reprezenta de fapt factorul cauzal al nevrozei?)

În lucrarea sa ”Analiza copilului în analiza adultului” Ferenczi o creditează din nou pe Severn, de data aceasta adăugând o corectură perceptibilă analizei sale tehnice: „Severn a spus că eu câteodata deranjez producția spontană de fantasme cu întrebările și răspunsurile mele. Ea crede că ar trebui să folosesc întrebari simple în locul afirmațiilor”. Severn însăși a pretins mai târziu că ea a stat la baza tehniciii terapeutice pe care el și-a bazat pricipiul relaxării.

Va urma…

****Traducere de Andreea Silviana Becheanu

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


9 + 7 =