Încredere fundamentală vs. neîncredere fundamentală


30 Sep 2018

Prima dovadă a încrederii sociale a copilului mic constă în uşurința cu care se hrăneşte, în profunzimea somnului, în relaxarea intestinelor. Experiența unei reglări reciproce între capacitățile sale din ce în ce mai receptive şi tehnicile materne de îngrijire îl ajută treptat să compenseze disconfortul cauzat de homeostaza imatură cu care s‐a născut. În timpul orelor de veghe tot mai lungi, copilul descoperă că din ce în ce mai multe aventuri ale simțurilor îi trezesc un sentiment de familiaritate, care coincide cu un sentiment de bine interior. Forme de confort şi persoane asociate cu acestea devin la fel de familiare ca disconfortul chinuitor al intestinelor. Astfel, prima realizare socială a sugarului constă în disponibilitatea de a‐şi lăsa mama în afara câmpului vizual fără apariția unui sentiment de anxietate sau furie excesivă, deoarece aceasta a devenit o certitudine interioară şi o prezență exterioară predictibilă. O astfel de consistență, continuitate şi similaritate a experienței oferă un sentiment rudimentar de identitate a Eului care depinde, cred, de realizarea faptului că există o corelare fermă între o serie internă de senzații şi imagini reamintite şi anticipate şi o serie externă de lucruri şi persoane familiare şi predictibile.

Ceea ce numim în acest context încredere (trust) coincide cu ceea ce Therese Benedek a numit bizuire. Faptul că prefer termenul de „încredere“ se datorează nuanței de ingenuitate şi reciprocitate mai accentuate asociate cu acesta: putem spune despre un copil mic că „are încredere“ atunci când ar fi prea mult să spunem că „se bizuie“ pe un anumit lucru. În plus, starea generală de încredere implică nu numai că el a învățat să se bazeze pe identitatea şi continuitatea îngrijitorilor externi, ci şi că poate avea încredere în sine şi în capacitatea propriilor organe de a face față impulsurilor şi că se poate considera pe sine însuşi destul de demn de încredere pentru ca îngrijitorii să nu trebuiască să e într‐o stare de permanentă alertă.

Experimentarea şi testarea permanentă a relației dintre interior şi exterior ajunge într‐o fază decisivă în timpul crizelor de furie din etapa muşcatului, când dinții cauzează durere din interior şi când prietenii din exterior fie se dovedesc a nu de vreun ajutor, fie se retrag din fața singurei acțiuni care promite uşurare: muşcatul. Nu este însă adevărat că creşterea dinților ar avea consecințele dezastruoase care i se atribuie adesea. După cum am văzut deja, în acest stadiu sugarul simte imboldul de a „apuca“ mai mult, dar este probabil să simtă şi că prezența dorită îi scapă printre degete: atât mamelonul şi sânul, cât şi atenția şi grija mamei. Creşterea dinților pare să aibă o semnicație prototipică şi poate constitui modelul pentru tendința masochistă de a găsi consolare în cruzime, prin savurarea propriei dureri atunci când nu este posibilă prevenirea unei pierderi semnicative.

În psihopatologie, absența încrederii fundamentale poate fi studiată cel mai bine în schizofrenia infantilă, în timp ce prezența constantă a unui nivel scăzut al încrederii fundamentale devine manifestă la personalitățile adulte la care retragerea în stări schizoide şi depresive este curentă. Restabilirea unei stări de încredere este dezideratul fundamental al terapiei în asemenea cazuri. Căci indiferent de condițiile care ar putut cauza un episod psihotic, comportamentul bizar şi rezervat al multor indivizi foarte bolnavi ascunde o încercare de a recupera reciprocitatea socială prin testarea granițelor dintre simțuri si realitatea fizică, dintre cuvinte şi înțelesuri sociale.

Psihanaliza presupune că procesul timpuriu de diferențiere între interior şi exterior constituie originea proiecției şi introiecției, care rămân unele dintre cele mai profunde şi mai periculoase mecanisme de apărare. În introiecție, simțim şi acționăm ca şi cum un bine exterior a devenit o certitudine interioară. În proiecție, resimțim un rău interior ca pe unul exterior: atribuim unor persoane importante pentru noi răul care este de fapt în noi înşine. Se presupune astfel că aceste două mecanisme, proiecția şi introiecția, sunt modelate după ceea ce trăiesc sugarii atunci când doresc să externalizeze durerea şi să internalizeze plăcerea, intenție care trebuie să cedeze în fața maturizării simțurilor şi, în cele din urmă, a rațiunii. În mod normal, aceste mecanisme sunt reactivate la maturitate în timpul unor crize acute ce privesc dragostea, încrederea sau credința şi pot caracteriza atitudinile iraționale față de adversari şi inamici ale unui număr mare de indivizi „maturi“.

Stabilirea fermă a unor modele durabile de soluționare a conflictului de bază dintre încrederea fundamentală şi neîncrederea fundamentală în faptul brut al existenței este prima sarcină a Eului şi, astfel, înainte de toate, o sarcină pentru grija maternă. Dar trebuie să spunem că doza de încredere care derivă din cele mai timpurii experiențe ale copilăriei nu pare să depindă în mod absolut de cantitatea de hrană sau de dovezile de iubire, ci mai degrabă de calitatea relației cu mama. Mama creează în copil un sentiment de încredere prin intermediul unui tip de îngrijire care, în esența sa, combină grija profundă pentru nevoile specifice ale copilului cu un sentiment ferm de încredere personală şi care se manifestă într‐un cadru bine cunoscut, acela al stilului de viață propriu culturii din care provin mama şi copilul. Acesta constituie baza viitorului sentiment de identitate al copilului, care mai târziu va format dintr‐un sentiment de a „în regulă“, de a fi el însuşi şi de a deveni ceea ce ceilalți au încredere că va deveni. Aşadar, în acest stadiu sau în cele ulterioare, există (în cadrul anumitor limite definite anterior ca fiind „imperativele“ îngrijirii copilului) puține frustrări pe care copilul în creştere nu le‐ar putea îndura atâta vreme cât acestea conduc la experiența reînnoită a unei similarități şi continuități tot mai puternice a dezvoltării şi la integrarea ultimă a ciclului vieții individuale cu un sentiment mai larg de apartenență. Părinții trebuie nu numai să dispună de anumite moduri de a îndruma prin interdicții şi permisiuni, ei trebuie de asemenea să fie capabili să transmită copilului o convingere adâncă, aproape somatică, a faptului că ceea ce fac ei are o semnificație. În cele din urmă, copiii devin nevrotici nu din cauza frustrărilor, ci din cauza lipsei sau pierderii semnificației sociale a acestor frustrări.

Dar chiar şi în cele mai favorabile condiții, acest stadiu pare să introducă în viața psihică (şi să devină prototipul pentru) un sentiment de diviziune lăuntrică şi o nostalgie universală pentru un paradis pierdut. Încrederea fundamentală trebuie să se mențină de‐a lungul vieții tocmai împotriva puternicei combinații dintre sentimentul de frustrare, cel de diviziune lăuntrică şi cel de abandon.

Fiecare stadiu succesiv şi criza care îi corespunde se află într‐o relație specială cu unul dintre elementele fundamentale ale societății, şi asta pentru simplul motiv că ciclul vieții umane şi instituțiile umane s‐au dezvoltat împreună. În acest capitol, putem doar să menționăm, după descrierea fiecărui stadiu, elementul fundamental al organizării sociale care îi corespunde. Este vorba despre o dublă relație: omul aduce în cadrul acestor instituții rămăşițele mentalității sale infantile şi ale fervorii sale din tinerețe şi obține de la instituții — atâta vreme cât acestea reuşesc să‐şi mențină caracterul actual — o consolidare a beneficiilor câştigate în copilărie.

Credința părinților în copii, pe care se sprijină încrederea emergentă a sugarului, şi‐a căutat de‐a lungul istoriei protecția instituțională (şi şi‐a găsit uneori cel mai mare inamic) în religia organizată. Încrederea care se naşte din grijă este, de fapt, temelia ce susține realitatea oricărei religii. Există câteva elemente care se regăsesc în toate religiile: o abandonare ciclică de tip infantil în seama unui Îngrijitor sau a unor îngrijitori care acordă bunuri lumeşti, precum şi sănătate spirituală; încercarea de a demonstra micimea omului prin accentuarea posturii şi gesturilor umile; recunoaşterea faptelor şi gândurilor necurate şi a intențiilor rele în cadrul rugăciunii şi cântecelor; apelul insistent la călăuzire divină pe drumul unificării interioare; şi, în sfârşit, realizarea faptului că încrederea individuală trebuie să devină o credință comună, neîncrederea individuală, un rău formulat în comun, în timp ce reabilitarea individului trebuie să devină parte a practicii rituale a celor mulți, precum şi un semn al acordării de încredere de către comunitate. Am ilustrat modul în care triburile care au de‐a face doar cu un segment al lumii naturale dezvoltă o magie colectivă care pare să trateze Furnizorii Supranaturali de hrană şi noroc ca şi cum ar supărați şi ar trebui îmbunați prin rugăciune şi autotorturare. Religiile primitive, stadiul primitiv al oricărei religii, precum şi stadiul religios al individului abundă în eforturi de ispăşire care încearcă să ofere o compensare pentru acte vagi împotriva unei matrici materne şi să restaureze credința în caracterul bun al străduințelor individuale şi în bunătatea puterilor din univers.

Fiecare societate şi fiecare epocă trebuie să găsească acea formă instituționalizată de venerație care îşi extrage vitalitatea din imaginea pe care societatea sau epoca respectivă o are asupra lumii — de la predestinare la indeterminare. Clinicianul poate doar să observe că mulți dintre aceia care sunt mândri că sunt fără religie au copii care nu îşi pot permite să renunțe la ea. Pe de altă parte, mulți par să dobândească o credință vitală prin intermediul activității sociale sau al preocupărilor ştiințifice. Și, în sfârşit, mulți se declară credincioşi, dar în practică respiră o lipsă de încredere atât în viață, cât şi în om.

***extrase din cartea “Copilărie și Societate”- autor Erik H. Erikson, ed. Trei

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


3 + 9 =