Competență practică vs. inferioritate


03 Oct 2018

Scena interioară pare să fie pregătită pentru „intrarea în viață“, numai că viața este inevitabil mai întâi şcoală, fie că aceasta este câmp, junglă sau sală de clasă. Copilul trebuie să uite speranțele şi dorințele anterioare, în vreme ce imaginația sa exuberantă este îmblânzită şi adaptată legilor ce guvernează lucrurile impersonale — incluzând aici cititul, scrisul şi aritmetica. Căci înainte de a putea deveni părinte biologic, copilul, care este deja din punct de vedere psihologic un părinte rudimentar, trebuie să înceapă prin a fi un muncitor şi un potențial îngrijitor. Atunci când se apropie perioada de latență, copilul dezvoltat normal uită, sau mai degrabă sublimează, nevoia de a ataca oamenii în mod direct sau de a deveni cât mai repede tată şi mamă: el învață acum să câştige recunoaştere producând lucruri. Copilul a ajuns să stăpânească modul firesc de funcționare al membrelor şi organelor. El trăieşte un sentiment de certitudine cu privire la faptul că nu are un viitor realist în sânul propriei familii, devenind astfel pregătit să se concentreze asupra anumitor aptitudini şi sarcini care depăşesc cu mult simpla expresie ludică ce caracterizează modul de funcționare al propriilor organe şi plăcerea ce derivă din funcționarea propriilor membre. Copilul dezvoltă un simț al competenței practice, adică se adaptează la legile ce guvernează lumea anorganică a uneltelor. El poate deveni un membru entuziast al unei situații productive, o parte integrantă a acesteia. A duce la bun sfârşit o sarcină productivă este un scop care înlocuieşte treptat capriciile şi dorințele specifice jocului. Limitele Eului său includ uneltele şi aptitudinile sale: principiul muncii (Ives Hendrick) îl învață plăcerea ce derivă din finalizarea muncii prin atenție constantă şi hărnicie stăruitoare. Indiferent de cultura din care provin, copiii primesc în acest stadiu o instrucție sistematică, cu toate că, aşa cum am văzut în capitolul despre amerindieni, aceasta nu se desfăşoară întotdeauna în tipul de şcoală unde învățăceii se organizează în jurul unor profesori special pregătiți pentru a transmite ştiința de carte.

În cazul populațiilor care nu cunosc scrierea şi al îndeletnicirilor care nu au legătură cu aceasta, se învață mult de la adulții care devin îndrumători prin talent şi înclinație mai degrabă decât prin numire în funcție. În plus, poate că cel mai mult, se învață de la copiii mai mari. Astfel se dezvoltă bazele tehnologiei, pe măsură ce copilul devine capabil să mânuiască ustensilele, uneltele şi armele folosite de oamenii mari. Populațiile care cunosc scrierea, în cadrul cărora există cariere mai specializate, trebuie să‐l pregătească pe copil înainte de toate prin alfabetizare, oferindu‐i astfel cea mai largă educație de bază pentru cel mai mare număr de cariere posibile. Dar cu cât specializarea devine mai derutantă, cu atât eventualele țeluri ale inițiativei sunt mai nediferențiate; şi cu cât realitatea socială este mai complicată, cu atât mai vagi sunt rolurile părinților. Școala pare să fie o cultură în ea însăşi, cu propriile obiective şi limitări, cu realizările şi dezamăgirile ei.

La acest stadiu, pericolul pentru copil rezidă într‐un sentiment de inadecvare şi de inferioritate. Dacă acesta este cuprins de un sentiment de disperare legat de uneltele şi de aptitudinile sale sau de statutul său între partenerii din lumea uneltelor, el poate fi descurajat de la a se identifica cu aceştia şi cu o parte a acestei lumi. Pierderea speranței în menținerea unei astfel de asocieri îl poate face să regreseze la o stare de rivalitate familială de tip oedipian, mai izolată şi mai puțin conştientă de lumea uneltelor. Copilul simte disperare cu privire la dotarea sa în planul uneltelor şi în plan anatomic şi se consideră condamnat la mediocritate şi inadecvare. Tocmai acesta este momentul în care societatea în sens mai larg joacă un rol important prin modul în care include copilul într‐o concepție a rolurilor semnificative din domeniul tehnologiei şi economiei. Dezvoltarea multor copii este perturbată atunci când viața de familie nu reuşeşte să‐i pregătească pentru şcoală sau atunci când şcoala nu reuşeşte să împlinească promisiunile stadiilor anterioare.

Cu privire la perioada în care se dezvoltă simțul competenței practice, m‐am referit la obstacolele exterioare și interioare în utilizarea noilor capacități, dar nu şi la intensificarea impulsurilor umane nou apărute sau la furia ascunsă care provine din frustrarea acestora. Acest stadiu diferă de cele anterioare prin aceea că nu constituie o trecere de la o transformare interioară la o nouă cunoaştere. Freud îl numeşte stadiul latent deoarece impulsurile violente sunt în mod normal inactive. Dar este doar un moment de acalmie înainte de furtuna adolescenței, când toate impulsurile anterioare reapar într‐o nouă combinație, ce urmează să intre sub dominația genitalității.

Pe de altă parte, acesta este un stadiu decisiv din punct de vedere social: din moment ce competența practică implică desfăşurarea de activități împreună cu ceilalți, în această perioadă se dezvoltă un prim simț al diviziunii muncii şi al oportunităților diferențiate, adică un simț al etosului tehnologic dintr‐o anumită cultură. Am atras atenția în secțiunea precedentă asupra pericolului ce amenință individul şi societatea atunci când şcolarul începe să simtă că ceea ce determină valoarea sa ca elev şi, prin urmare, sentimentul său de identitate — sentiment asupra căruia ne vom concentra în cele urmează — sunt culoarea pielii sale, mediul de proveniență al părinților sau maniera sa de a se îmbrăca mai degrabă decât dorința şi hotărârea sa de a învăța. Dar există un pericol şi mai mare, şi anume limitarea omului de către el însuşi şi mărginirea orizonturilor sale în aşa fel încât să includă doar munca la care, conform Bibliei, a fost condamnat după izgonirea din paradis. Dacă acceptă că munca este unica sa obligație, iar „faptul că funcționează“ constituie unicul criteriu de apreciere, de evaluare, el poate deveni sclavul conformist şi necugetat al tehnologiei sale şi al celor care sunt în poziția de a o exploata.

***extrase din cartea “Copilărie și Societate”- autor Erik H. Erikson, ed. Trei

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 + 2 =