Identitate vs. confuzie de rol


07 Oct 2018

Odată cu stabilirea unei bune relații inițiale cu lumea aptitudinilor şi uneltelor şi cu începutul pubertății, copilăria propriu‐zisă ia sfârşit. Începe tinerețea. În timpul pubertății şi al adolescenței, toate formele de identitate şi continuitate anterior sigure sunt mai mult sau mai puțin puse din nou la îndoială, datorită atât rapidității cu care creşte corpul, care o egalează pe cea din copilăria timpurie, cât şi factorului nou reprezentat de maturitatea genitală. Tinerii în proces de creştere şi dezvoltare, confruntați cu schimbarea fiziologică radicală dinăuntrul lor şi cu sarcinile concrete de adult care se întrevăd, sunt acum preocupați mai presus de toate de imaginea pe care o au în ochii altora prin comparație cu propria imagine de sine, precum şi de întrebări referitoare la modul în care rolurile şi aptitudinile cultivate anterior pot fi corelate cu prototipurile ocupaționale curente. Aflați în căutarea unui nou sentiment de continuitate şi identitate, adolescenții sunt nevoiți să reia multe dintre luptele din anii precedenți, chiar dacă, pentru a realiza acest lucru, ei atribuie în mod artificial rolul de adversari unor persoane pe deplin bine intenționate şi sunt oricând pregătiți să adopte idoli şi idealuri de lungă durată ca garanți ai unei identități definitive.

Integrarea care are loc în acest stadiu sub forma identității Eului este, aşa cum am arătat, mai mult decât suma identificărilor din copilărie. Este experiența acumulată prin abilitatea Eului de a integra toate identificările cu vicisitudinile libidoului, cu aptitudinile dezvoltate prin cultivarea însuşirilor native şi cu oportunitățile oferite sub forma rolurilor sociale. Sentimentul identității Eului este astfel încrederea dobândită în identitatea dintre instanțele personale de‐a lungul timpului şi în continuitatea a ceea ce propria persoană înseamnă pentru ceilalți, reliefată în promisiunea tangibilă a unei „cariere“.

Pericolul la acest stadiu este confuzia de rol. Atunci când aceasta are loc pe baza unei îndoieli anterioare puternice cu privire la propria identitate sexuală, episoadele delincvente şi cele incontestabil psihotice sunt obişnuite. Când sunt diagnosticate şi tratate corect, aceste incidente nu au aceeaşi semnificație fatală pe care o au la alte vârste. Dar în cele mai multe cazuri, ceea ce îi perturbă pe tineri este inabilitatea de a găsi o identitate ocupațională. Pentru a păstra un oarecare echilibru interior, ei se supraidentifică temporar, până la o aparentă pierdere completă a identității, cu eroii găştilor sau ai mulțimilor. Acest fapt inițiază stadiul „îndrăgostirii“ care, în mod cert, nu este în întregime, sau nu în primul rând, unul de natură sexuală — cu excepția cazurilor când moravurile o cer. Dragostea adolescentină este, într‐o măsură considerabilă, o încercare de a ajunge la o definiție a propriei identități proiectând imaginea difuză despre propriul Eu asupra altcuiva şi văzând‐o astfel refectată şi clarificată treptat. Acesta este motivul pentru care conversația este o parte esențială a iubirii tinere.

Tinerii pot de asemenea să fie deosebit de sectari şi de cruzi în excluderea tuturor celor care sunt „diferiți“ prin culoarea pielii, originea culturală, gusturi sau înzestrări şi, nu arareori, prin aspecte derizorii legate de îmbrăcăminte şi gesturi ce au fost selectate temporar ca însemne care îi delimitează pe cei care aparțin grupului de cei care nu aparțin. Este important să înțelegem această intoleranță (ceea ce nu înseamnă că o scuzăm sau că participăm la ea) ca pe o apărare împotriva unui sentiment de confuzie a identității. Adolescenții nu numai că se ajută unii pe alții să treacă peste momente de disconfort considerabil formând găşti şi stereotipizându‐se; ei îşi testează de asemenea unul altuia într‐un mod pervers capacitatea de a‐şi jura loialitate. Disponibilitatea pentru astfel de testări explică şi atracția pe care doctrinele totalitare primitive şi crude o exercită asupra minților tineretului din țări şi clase care şi‐au pierdut sau îşi pierd identitatea de grup (feudală, agrară, tribală, națională) şi sunt confruntate cu industrializarea globală, cu emanciparea, cu posibilități extinse de comunicare.

Mintea adolescentului este în esență o minte „în așteptare“, un stadiu psihologic între copilărie şi vârsta adultă, între moralitatea învățată de copil şi etica ce urmează a fi dezvoltată de adult. Este o minte ideologică — şi, într‐adevăr, tocmai perspectiva ideologică a societății se adresează cel mai clar adolescentului care este dornic să fie validat de către egalii săi şi gata să obțină confirmări oferite de ritualuri, crezuri şi programe care definesc totodată ce este rău, nefiresc şi ostil. În procesul de căutare a valorilor sociale care călăuzesc identitatea, este inerentă o confruntare cu problemele ideologiei şi aristocrației, ambele înțelese în cel mai larg sens posibil. În cadrul unei anumite imagini a lumii şi a unui parcurs istoric predeterminat, cei mai buni vor ajunge să conducă, iar exercițiul conducerii dezvoltă ceea ce este mai bun în om. Pentru a nu se pierde într‐o stare de cinism sau de apatie, tinerii trebuie să găsească o cale de a se autoconvinge că cei care vor reuşi în lumea adultă pe care o întrevăd îşi vor asuma prin aceasta obligația de a fi cei mai buni. ….

***extrase din cartea “Copilărie și Societate”- autor Erik H. Erikson, ed. Trei

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 9 =