Intimitate vs. izolare


07 Oct 2018

Puterea dobândită în fiecare stadiu este testată atunci când apare nevoia de a‐l transcende în aşa fel încât individul să poată risca ceea ce a fost cel mai prețios şi mai vulnerabil în stadiul anterior. Astfel, tânărul adult ieşit dintr‐un proces de căutare a identității şi de concentrare asupra acesteia manifestă o dorință arzătoare şi o disponibilitate de a‐şi contopi identitatea cu aceea a altora. El este pregătit pentru intimitate, care este capacitatea de a se angaja în legături strânse şi parteneriate concrete şi de a dezvolta competența etică de a rămâne fidel unor astfel de angajamente, chiar şi atunci când acestea implică sacrificii şi compromisuri semnificative. Atât corpul, cât şi Eul trebuie acum să stăpânească modul firesc de funcționare a organelor şi conflictele fundamentale, pentru a putea face față fricii de pierdere a Eului în situații care necesită abandonarea de sine: în solidaritatea specifică legăturilor strânse, în orgasm şi în uniunea sexuală, în prietenia strânsă şi în lupta fizică, în trecerea prin momente de inspirație prilejuite de către profesori şi de intuiție prilejuite de clipele de răgaz ale sinelui. Evitarea unor astfel de experiențe din cauza fricii de a‐şi pierde Eul poate duce la un profund sentiment de izolare şi, în consecință, la o scufundare în propria persoană.

Contrapartea intimității este distanțarea: disponibilitatea de a se izola şi, atunci când este necesar, de a distruge acele forțe şi persoane a căror esență prezintă un pericol pentru esența proprie şi al căror „teritoriu“ pare să uzurpe propriile relații intime. Prejudecățile astfel formate (utilizate şi exploatate şi în materie de politică şi război) reprezintă o dezvoltare mai matură a repudierilor pripite care, în timpul luptei pentru identitate, diferențiază de o manieră strictă şi crudă între familiar şi străin. Pericolul la acest stadiu este ca relațiile intime, cele competitive şi cele combative să fie experimentate alături de aceleaşi persoane. Dar pe măsură ce se delimitează domeniile ce corespund datoriei de tip adult, iar întâlnirea competitivă se diferențiază de îmbrățişarea sexuală, acestea devin în cele din urmă obiectul simțului etic care este marca vârstei adulte.

Strict vorbind, adevărata genitalitate se poate dezvolta complet numai la acest stadiu; căci mare parte din viața sexuală care precede aceste angajamente ține de o căutare a identității sau este dominată de demersuri falice sau vaginale care fac din viața sexuală un fel de luptă genitală. Pe de altă parte, genitalitatea este mult prea des descrisă ca o stare permanentă de extaz sexual reciproc. Prin urmare, acesta ar fi momentul potrivit pentru a completa discuția noastră despre genitalitate.

În scop pur orientativ, voi cita ceea ce mi‐a parvenit drept cea mai scurtă dintre maximele lui Freud. S‐a afirmat adesea, iar relele deprinderi ale conversației par să susțină această afirmație, că psihanaliza ca tratament încearcă să convingă pacientul că are o singură obligație înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: aceea de a avea orgasme satisfăcătoare, cu un „obiect“ adecvat şi în mod regulat. Nu este adevărat, desigur. Freud a fost întrebat odată ce crede că ar trebui să poată face bine o persoană normală. Cel care a pus întrebarea se aştepta probabil la un răspuns complicat. Se relatează însă că Freud ar răspuns în maniera concisă ce îl caracteriza în ultimii ani de viață: „Lieben und arbeiten“ (să iubească şi să lucreze). Merită să medităm asupra acestei formule simple; ea capătă greutate cu cât ne gândim mai mult la ea. Căci, atunci când Freud a spus „iubire“, el s‐a referit la iubirea genitală dar şi la iubirea genitală; iar când a spus iubire și muncă, s‐a referit la o productivitate generală legată de muncă ce nu îl preocupă pe individ într‐atât încât să‐şi piardă dreptul sau capacitatea de a fi o ființă genitală şi iubitoare. Astfel, putem cugeta la formula profesorului, dar nu o putem îmbunătăți.

Genitalitatea constă aşadar în capacitatea neobstrucționată de a dezvolta o capacitate orgasmică liberă de interferențe pregenitale într‐o asemenea măsură încât libidoul genital (şi nu doar aspectele sexuale ce sunt „canalizate“ către orgasm, aşa cum e studiat de Kinsey) se exprimă într‐o reciprocitate heterosexuală, cu o senzitivitate deplină atât a penisului, cât şi a vaginului şi cu o descătuşare de tip convulsiv a tensiunii din întregul corp. Acesta este un mod de a spune ceva cât de cât concret despre un proces pe care nu îl înțelegem cu adevărat. Pentru a pune lucrurile în context, putem spune că faptul total de a ajunge, prin intermediul climaxului tumultuos al orgasmului, la experiența supremă a reglării reciproce dintre două ființe diminuează ostilitățile şi eventualele furii ce îşi au originea în opoziția dintre masculin şi feminin, realitate şi fantasmă, dragoste şi ură. Relațiile sexuale satisfăcătoare fac astfel ca sexul să fie mai puțin obsesiv, supracompensarea, mai puțin necesară, iar controlul sadic, superfluu.

Fiind preocupată de aspectele curative, adesea psihanaliza nu a reuşit să formuleze problema genitalității într‐o manieră care să fie semnificativă pentru procesele sociale care pot apărea la diferite clase, națiuni şi niveluri de cultură. După toate aparențele, tipul de reciprocitate a orgasmului pe care psihanaliza îl are în vedere este uşor obținut în clasele sau în culturile care se întâmplă să trateze instituția genitalității într‐o manieră relaxată. Dat fiind că, în societățile mai complexe, această reciprocitate este amenințată de atât de mulți factori legați de sănătate, oportunități şi temperament, o formulare adecvată a sănătății sexuale ar fi mai degrabă următoarea: o ființă umană ar trebui să fie capabilă să ajungă la un orgasm genital reciproc, dar ar trebui de asemenea să fie astfel constituită încât să facă față, fără a intra într‐o regresie nejustificată, unui anumit nivel de frustrare atunci când preferințele emoționale sau considerații venite din datorie sau loialitate o cer. (…)

Pericolul la acest stadiu este izolarea, adică evitarea contactelor care implică intimitatea. În psihopatologie, această tulburare poate duce la grave „probleme de caracter“. Pe de altă parte, există relații care se reduc la o izolare în doi, protejând ambii parteneri de necesitatea de a se confrunta cu următorul stadiu critic al dezvoltării — acela al generativității.

***extrase din cartea “Copilărie și Societate”- autor Erik H. Erikson, ed. Trei

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 8 =