Terapia supraviețuitoarelor adulte ale abuzurilor sexuale din copilărie


06 Nov 2018

Lucrările despre dezvoltare, indiferent de orientarea psihanalitică specifică, presupun că debutul consolidării dezvoltării Eului și al integrității sinelui se situează în jurul unui atașament securizant față de o persoană afectuoasă și protectoare. Acest atașament oferă o bază de siguranță, fundalul securității, ordinii, predictibilității și controlului, care îi permite copilului să-și înceapă relația cu lumea noastră complexă, periculoasă și, deseori, hiperstimulantă. Această relație securizantă devine paradisul de unde copiii mici își dobândesc încrederea în capacitatea lor de a controla evenimente externe; omnipotența, dacă vreți, care potențează implicarea activă a copilului în ceea ce altfel ar părea să fie niște sarcini de dezvoltare copleșitoare. Este, de asemenea, refugiul în care copilul se retrage pentru alinare și confort, când omnipotența îi este pusă la încercare sau zădărnicită de experiențe de eșec sau frustrare. (…)

Vand der Kolk (1987) vede pierderea acestei baze securizantă ca pe “cea mai timpurie și probabil cea mai nocivă traumă psihologică”. Din acest punct de vedere, atât părintele care abuzează, cât și cel care nu reușește să protejeze sunt vinovați de trădare fundamentală, de anularea responsabilității parentale esențiale și fundamentale.

“Suntem totuși convinși că cel mai semnificativ element, cel puțin din punct de vedere al producerii vătămării psihologice, nu este intensitatea stimulilor în sine, ci eșecul scutului protector care i-ar permite aparatului psihic să asimileze sau să contracareze stimuli. În diagnosticarea maltratării traumatice a copiilor este mai ușor să numeri vânătăi și fracturi sau abuzuri sexuale decât să determini câtă iubire, grijă și protecție au lipsit. În mod similar, în terapie este mai ușor să descrii evenimente trecute de traumă fizică și chiar sexuală decât să repari deficiențele, mai semnificative, dar mai greu accesibile ale scutului protector. Acest lucru este cu atât mai dificil cu cât abuzatorul este și persoana primară de îngrijire” (Brandt Steele)

Copiii privați de acest sentiment constant de bunăstare sunt temători și prezintă un atașament anxios. Paradoxal, chiar și abuzul cel mai grav intensifică în loc să diminueze acest comportament disperat de dependență. Pynoos și Eth (1985) îi descriu pe acești copii ca fiind incapabili să moduleze agresivitatea, fie față de ceilalți, fie față de ei însiși. Ei menționează prezența de: comportamente extinse autodistructive și de automutilare, încercări perseverente ritmice de autocalmare, modificări cognitive, distorsiuni temporale, tendință spre gândire magică și vulnerabilitate pe viață la depresie, chiar episoade depresive severe.

Cu siguranță adulții care au fost abuzați sexual în copilărie… cu greu pot să evoce prezența obiectelor interne iubitoare și protectoare în momente în care stări de panică amenință cu dezorganizarea regresivă acută. Cum nici un părinte sau nici o persoană dragă nu a pus capăt momentelor pline de groază ale abuzurilor, supraviețuitorul adult devine incapabil să apeleze la reprezentări interne ale obiectelor interne protectoare pentru a-l ajuta să aline, să conțină, și în cele din urmă să controleze flashbackurile de panică, dezorganizare și stările de hiperexcitație intensă, mediate fiziologic. Într-adevăr literatura traumei ne avertizează că supraviețuitorii demonstrează o abilitate diminuată de a utiliza operațiile mentale simbolice și, sub influența unei astfel de excitații și dezorganizări în care procesele mentale eșuează, supraviețuitorul traumei se obișnuiește să răspundă la amenințări sau la percepția amenințărilor mai degrabă prin acțiune decât prin rațiune. (…) Este obligatoriu ca terapeuții care lucrează cu supraviețuitori ai abuzurilor sexuale din copilărie să se familiarizeze cu apariția de regresii subite și experiențe de dezorganizare, și să se simtă în largul lor cu tipurile de schimbări bruște ale pacienților supraviețuitori, cu modificări dramatice ale dizpoziției, care devin pietrele de temelie ale acestei munci complexe. În absența oricărui obiect iubitor sau suportiv, intern sau extern, rămâne în cele din urmă ca pacientul și terapeutul să țeasă această plasă de siguranță pentru a permite dezvăluirea și apariția unor reprezentări interne atât de toxice și de periculoase.

*** extrase din cartea- Terapia supraviețuitoarelor adulte ale abuzurilor sexuale din copilărie (o perspectivă psihanalitică)- autori Jody Messler Davies și Mary Gail Frawley- ed. Trei.

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 5 =