Belinda-terapia unei supraviețuitoare a abuzului sexual (part.2)


18 Nov 2018

Belinda avea aproape 30 de ani când a început terapia. În ciuda anilor de ­beții și comportament autodistructiv era extrem de ­atrăgătoare. Vreme ­îndelungată a venit la ședințele de terapie fie în blugi mulați, cizme cu toc înalt și bluze foarte decoltate, de obicei roșii sau negre, fie în costumații lejere, pastelate care au dus‐o pe terapeută cu gândul la hăinuțele de joacă ale copiilor, fie în ținute scumpe, cu croială impecabilă „ultimul răcnet“ al modei. Terapeuta avea să înțeleagă mai târziu că aceste ținute reflectau diverse părți ale organizării Eului Belindei și, la rândul lor, trădau schimbarea nivelurilor de funcționare.

În primele 6 luni de terapie, Belinda a fost în criză. Era asediată de amintiri traumatice nesimbolizate, amintiri corporale și episoade disociative care o îngrozeau și o dezorganizau. Se întreba dacă înnebunea. Adeseori, singurul mod în care putea pune capăt unei stări de disconfort era să se cresteze, lucru care o făcea să revină, temporar, la o funcționare „normală“. Transferențial, ea căuta în terapeută un salvator omnipotent în brațele căruia să se prăbușească și pe care să se bazeze că îi va alina suferința. Mai subtil, se aștepta ca terapeutul să preia controlul asupra minții, corpului și funcționării ei ca să nu mai trebuiască să suporte durerea și haosul cărora se străduia să le facă față.­ Clinicianul i‐a răspuns Belindei asigurând‐o că experiențele dezorganizante pe care le încerca aveau o semnificație pe care o puteau descoperi împreună. Treptat, aceste asigurări au liniștit‐o, diminuând panica pe care o simțea în legătură cu aceste­ stări.

Belinda încerca mai ales în afara ședințelor disocieri, amintiri corporale nesimbolizate și afecte puternice. În cabinet pacienta stătea de obicei neclintită, relatând aceste evenimente absolut fără nici un afect. Ruptă de sentimentele ei, Belinda transmitea zbuciumul emoțional al trăirilor ei prin identificare proiectivă; terapeuta era cea care se simțea rău, îngrozită, debusolată și care avea senzații fizice aparent inexplicabile precum dureri sau contracții vaginale și percepții a unor transformări de mărime corporală.

Pe măsură ce Belinda s‐a convins că terapeuta credea că experiențele ei aveau o semnificație și demonstra capacitatea de a tolera puterea acelei semnificații, ea a început să facă asocieri mai degrabă decât doar să relateze ce i se întâmpla. Astfel a început să recupereze amintirile abuzului sexual al tatălui și a neglijenței ostile a mamei. Acest lucru se întâmpla mai ales prin apariția unui imago disociat al copilului abuzat.

În timpul acestei perioade a terapiei a realizat terapeuta că organizarea Sinelui Belindei comporta, de fapt, trei aspecte. Pacienta adultă, întruchipată în ipostaza impecabilă a Belindei, avea doar amintiri încețoșate, bazate pe impresii, legate de trecutul ei traumatic. În izolare interpersonală, extrem, de intelectualizată, lipsită de afect, aceasta era partea Belindei care avea succes profesional, își organiza latura­ financiară a vieții și se întâlnea cu bărbați „cumsecade“. O stare a Eului disociat al copilului abuzat, reprezentat concret de hainele de joacă ale Belindei, avea o organizare mult mai primitivă decât a pacientei adulte; aceasta era partea Belindei care își amintea traumele copilăriei.­ În­ sfârșit, partea adolescentină a Belindei, trădată de blugii mulați și de tricourile sexy, punea în act furia și ura asociate cu traumele. Aceasta era latura Belindei care bea, își făcea crestături cu lama, vomita și se implica în activități sexuale de o promiscuitate periculoasă.

O ședință tipică din timpul acestei faze a terapiei includea adeseori apariția, pe rând, a tuturor celor trei aspecte ale Belindei. La ședință venea de obicei partea ei adultă. Transferul ei de bază față de terapeută cuprindea o dorință ca aceasta să dea un sens experiențelor ei, să gândească atunci când ea nu putea și să integreze pentru ea ceea ce era fragmentat. În același timp, Belinda se temea exact de capacitatea terapeutei de a pătrunde haosul și confuzia care, la urma urmelor, o protejau de conștientizarea trecutului ei traumatic. Amândouă aceste transferuri ale pacientei adulte aveau o caracteristică distantă, intelectualizată, la care terapeuta reacționa intern cu distanță și o oarecare indiferență. În acest caz, transferul față de terapeut ca salvator sperat și ca abuzator era transmis de pacientă printr‐o identificare și o punere în scenă a indisponibilității mamei ei internalizate. La rândul ei, terapeuta se simțea și ea ușor indiferentă față de Belinda, repetând, deși într‐o manieră mai puțin extremă, neglijența mamei Belindei.

Atunci când latura disociată de copil abuzat a pacientei apărea pentru a verbaliza și pune în scenă trauma, erau puse în joc constelații mai intense de transfer-contratransfer. Erau două transferuri de bază ale imago‐ului copilului abuzat față de terapeut. Unul era față de clinician ca salvator idealizat, omnipotent,  care în sfârșit va asculta și va alina durerea și groaza în care a fost atât de multă vreme blocat și izolat acest copil. La acest transfer terapeuta reacționa cu sentimente puternice de dorință de a salva și îngriji. Puternic mișcată de durerea, dependența și reziliența Sinelui copilului abuzat, terapeuta fantasma adeseori în legătură cu maternajul acestui aspect al Belindei.

Un alt transfer al copilului traumatizat disociat era­ al terapeutului ca abuzator, încă un adult care în cele din urmă o va trăda și o va abuza. Mai concret, partea de copil a Belindei se temea că terapeuta o va „face” să se apropie de latura ei adultă. Adoptând acest lucru ca scop ultim al terapiei, terapeuta se simțea ca un  abuzator și trădător al încrederii copilului. Uneori terapeuta era tentată să abandoneze demersul analitic pentru a avea pe veci grijă de copilul abuzat disociat. Aceasta, desigur, repeta, de asemenea, insistența tatălui Belindei ca fiica lui să rămână legată de el într‐un fel care excludeau creșterea și autonomia.

Încă alte constelații de transfer-contratransfer coincideau cu apariția și lucrul cu aspectele adolescentine ale Belindei. Identificată cu omnipotența, furia și teroarea implicită puse în scenă de amândoi părinții ei, partea de adolescentă a pacientei își privea terapeuta, conștient și defensiv, cu dispreț, ca pe un intrus incompetent și ineficient care nu putea decât „să facă totul varză“ pentru ea. Mai puțin conștient, partea adolescentină a Belindei tânjea, și se temea deopotrivă, după o persoană adultă care să stabilească limite cuvenite autodistructivității ei compulsive ajutând‐o să‐și conțină și să‐și exprime furia în moduri mai fericite. Cu alte cuvinte, Sinele adolescent își dorea să spere dar, pentru că nu avea încredere în nimeni altcineva, distrugea speranța pentru a menține controlul și pentru a se feri de o dezamăgire amară, inevitabilă. Această parte adolescentă a pacientei o critica și pe terapeută care era percepută ca încercând să o seducă pe Belinda făcând‐o să creadă promisiuni deșarte de vindecare prin terapie. La rândul ei, terapeuta se simțea frecvent intimidată de puterea furiei Sinelui adolescent și de uluitoarea gamă de comportamente de punere în act manifestate de această latură a pacientei. Când Belinda îi arăta „mândră“ o crestătură pe care și‐o făcuse la câteva ore după ultima ședință sau „se dădea mare“ că se culcase cu un membru nou de la AA, punând astfel în scenă agresivitatea tatălui­ei, terapeuta se simțea atacată cu violență, neajutorată sau pradă furiei neputincioase. Pe de altă parte, atunci când terapeuta încerca să obțină cooperarea și încrederea Belindei, se simțea adeseori rușinos de seducătoare și se întreba dacă nu cumva, de fapt, își ademenea pacienta cu o promisiune de speranță și de vindecare pe care de fapt nu i le putea oferi niciodată.

Pe măsură ce Belinda adultă a devenit mai deplin conștientă de aspectele ei, până acum disociate, de copil și adolescent și a devenit mai conștientă de amintirile, motivele și apărările acestora, s‐a simțit trădată de terapeuta pe care o percepea ca forțând‐o să privească și să lucreze cu amintiri și reprezentări de Sine și de obiect cu care nu voia să aibă de a face. De ce nu se putea ca terapeuta și toate acele părți ale ei să se care și să o lase în pace? Frecvent, terapeuta se identifica cu speranța pacientei, pe care pacienta se temea să o simtă, și reacționa, inadecvat, cu optimism la pesimismul și furia pacientei. Uneori, acest lucru era o replică a mamei neglijente a Belindei, preocupată narcisic de succesul profesional și astfel lipsită de contact cu afectele și stările interne ale Belindei.

În plus față de transferurile și contratransferurile dintre terapeută și fiecare aspect al Belindei, mai erau transferuri și contratransferuri care trădau reacțiile fiecăreia dintre părți față de celelalte. De exemplu, Belinda adultă ura din suflet partea de fetiță din ea, învinovățind‐o de suferința și dezorganizarea din prezent, precum și de abuzul inițial. Belinda voia  „s‐o omoare și s‐o smulgă pe fetița aceea din ea“. Sinele copil, pe de altă parte, simțea că Belinda adultă o trădase crescând și, astfel, nu putea fi de încredere. În ședințe, Sinele copil refuza capricios să‐și împărtășească amintirile cu contrapartea ei adultă, simțind că Belinda adultă le‐ar privi cu disprețul cu care le tratase mama ei odinioară. Sinele adolescent al Belindei, pe de altă parte, reacționa cu superioritate protectoare față de copil. Era de acord că partea adultă trebuia să stea deoparte de viața copilului, afirmând că ea, adolescenta, va avea grijă atât de sine cât și de copil. Copilul, pe de altă parte, se temea de furia adolescentei și de potențialul de punere în act încapsulat în aspectele de adolescentă ale pacientei dar respecta, în același timp, caracterul rebel al ­acestei părți a Belindei. Sinele adolescent o disprețuia profund pe pacienta adultă, certând-o că era „moale“ și pentru refuzul de a recunoaște abuzul sexual. Pacienta adultă, în același timp, se temea de furia și ura intense încorporate în aceste părți mai adolescentine ale ei; Belinda adultă voia doar să‐și lase Sinele adolescent „să rămână așa“. Era misiunea și încercarea terapeutei de a prezenta fiecare parte a Belindei celorlalte într‐o manieră nouă, interpretând motivele, temerile, durerea și apărările fiecăreia față de celelalte.

Va urma…

Citește și: Un studiu de caz (terapia­ unei supraviețuitoare a abuzului sexual, part.1)

-Terapia unei supraviețuitoare a abuzului sexual (part.3)

*** extrase din cartea- Terapia supraviețuitoarelor adulte ale abuzurilor sexuale din copilărie (o perspectivă psihanalitică)- autori Jody Messler Davies și Mary Gail Frawley- ed. Trei.

***sursă foto- unsplash.com

#Psihoterapie și Consiliere Psihodinamică (individuală sau de grup) la Comunitatea Amor Fati-Cabinet Individual de Psihologie. Programări la 0724.914.449

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


1 + 3 =