Fiecare doarme altfel. A „iubi“, a „dori“ (Treziri nocturne)- F. Dolto part.2


31 Mar 2019

-Iatã o contestare a ceea ce ați spus când vorbeați despre somnul copilului; ați afirmat cã un copil poate sã adoarmã oriunde atunci când îi e somn și cã, dacã îl duci în pat, dacã îl „obligi“ sã meargã sã „adoarmã“ în camera lui e ca și cum l-ai duce în pustiu. Or, o mamã ne scrie: „Am un bãiețel de șaisprezece luni. Acest copil nu vrea sã adoarmã dacã nu e în patul lui, deci în camera lui, cu excepția drumurilor lungi cu mașina. Dar când e cu alții, vrea neapãrat sã participe la atmosfera generalã și face eforturi ca sã rãmânã treaz.“ Deci aceastã mamã considerã cã prezența adulților împiedicã somnul copilului sãu; iar somnul este unul dintre aspectele esențiale ale dezvoltãrii unui copil la aceastã vârstã.

-Are perfectã dreptate. Generalizãm mult prea mult. Sunt unii copii care, încã de la naștere, adorm atunci când le e somn, în ritmul lor, acolo unde îi pui. Nu e cazul acestui copil. El e, probabil, deosebit de interesat de relația cu adulții. Nici un copil nu seamãnã cu altul, și, cu siguranțã, mama lui l-a obișnuit de mic sã doarmã numai în patul lui. Foarte bine! Aceastã mamã are dreptate. L-a obișnuit cu un anumit ritm de viațã. De ce nu? Dacã ea a înțeles cã dupã ce îl duce în camera lui adoarme, foarte bine, sã procedeze în continuare așa și sã nu-și facã nici o problemã. Sunt încântatã când oamenii contestã ce spun eu. E adevãrat cã am vorbit la modul general: știu cã la țarã, copiii dorm în camera mare de când sunt sugari, pentru cã e singura încãpere încãlzitã. Când primii mei doi copii erau mici, era în timpul rãzboiului și nu puteam încãlzi decît o singurã camerã, cea în care stãteam toți. Astãzi nu mai suntem în aceeași situație, și apoi, existã copii deosebit de excitabili, iar alții mai indiferenți, care pot sã doarmã oriunde când le e somn. Din câte ni se spune, acest copil doarme în mașinã, în timp ce alții, dacã sunt în mașină nu vor sã doarmã.

Pe de altã parte, trebuie sã mai spunem o datã, nu e nimic rãu sã lași un copil sã doarmã într-o încãpere în care mai sunt și alte persoane.

Bãiețelul cu pricina a fost învãțat sã adoarmã în patul lui. În relația cu patul lui sau cu mașina este puțin cam maniac. De ce nu? Pare sã se fi obișnuit cu niște ritmuri care i-au fost imprimate de când era foarte mic. Dar poate se va schimba! Deocamdatã, rãmâne în patul lui, dar e foarte posibil ca într-o bunã zi sã renunțe și sã vinã în camerã cu ceilalți. Cred cã nu e nici o supãrare și nici nu trebuie sã ne mirãm. De asemenea, acest copil trebuie sã aibã propriile lui inițiative în raport cu adulții care, dacã nu sunt deranjați, trebuie sã-l lase sã le ia singur. Atunci când un copil are „obiceiuri“, e mai puțin adaptabil la schimbare decât un altul. Nu se simte în siguranțã prin propriile lui forțe, în orice situație.

Acesta a fost rãspunsul la scrisoare. Dar am putea, probabil, lãrgi puțin discuția, vorbind despre somnul la copil, despre importanța, durata lui…

E foarte greu de precizat. Personal, am trei copii, și fiecare a dormit altfel. Bineînțeles, dupã o anumitã orã, erau toți în camera lor, dar nu toți în pat. Nu cred cã e bine sã duci copiii la culcare înainte ca tatãl lor sã se întoarcã acasã. În schimb, poți sã-i lași în halat prin camerã, dacã nu vor sã meargã în pat. Dacã sunt foarte obosiți, cu atât mai bine, sã doarmã. Copiii care nu sunt niciodatã puși în pat, merg din proprie inițiativã de îndatã ce pot sã se urce singuri. De aceea, sunt foarte bune paturile fãrã gratii și nu prea înalte, cu un scaun alãturi pentru jucãrii și cãrți cu poze, la care se uitã înainte de a adormi și când se trezesc dimineața.

Trebuie mers pânã acolo încât sã fie treziți atunci când tatãl ajunge acasã?

Dacã au adormit deja, bineînțeles cã nu. Însã tatãl poate sã le spunã: „Am sã vin sã vã spun noapte bunã când mã întorc“. Atunci, dacã copilul este în pat și dacã se trezește și vine sã-l vadã pe tata, cred cã e bine sã i se dea voie sã stea puțin în camera în care sunt adulții, pentru cã un copil are mare nevoie sã-și vadã tatãl, nu-i așa? Sã i se dea voie, cinci, zece minute… Aceasta se poate încheia cu un pahar cu lapte, bãut înainte de a se reîntoarce în pat. Un copil doarme mult mai bine când s-a trezit, așa, cu o bucurie și i se dã ceva înainte de a merge la loc în pat; o felie de pâine.. ceva de bãut. Cu o luminițã slabã în camerã, cu jucãriile în jurul sãu, va adormi când îi va fi somn.

Dar e adevãrat și faptul cã trebuie sã știe sã respecte orele pe care pãrinții le petrec împreunã. Adulții au nevoie de odihnã și de a fi împreunã, fãrã prezența copiilor.

 A „iubi“, a „dori“ (Treziri nocturne)

-Sã ne întoarcem la trezirile din timpul nopții; la acei copii care se trezesc în plinã noapte și încep sã plângã.

-La ce vârstã?

-O fetițã de trei ani care de altfel este foarte echilibratã, ne spune mama. Cu toate acestea, de trei luni se trezește în fiecare noapte. Atunci, mama a fãcut o micã anchetã printre prietenele ei, care au și ele copii mici ce se trezesc de trei sau patru ori pe noapte: „Am consultat medicul pediatru și i-am spus cã nu pot fi de acord cu aceste treziri, pentru cã nu am sã rezist mult timp în ritmul ãsta. I-am cerut calmante pentru copil, dar nu mi-a dat. Cu toate acestea, eu sunt pentru calmante și pentru scutece, în timpul nopții.“

-De ce aceastã întoarcere la scutece? Nu vãd legãtura.
-Mãrturisesc cã mi se pare și mie ca nuca-n perete…
-E vorba de o fetițã mare, care are deja trei ani; nu e ca în cazul trezirilor nocturne ale sugarilor… și a început doar de trei luni… Or, trei ani este vârsta la care copilul este interesat de diferența dintre sexe. E vârsta la care o fetițã își iubește cu patimã tatãl. Mama din scrisoare nu ne vorbește despre soțul ei dar, cu siguranțã, în timpul nopții ea este în pat cu el. Cred cã și fetița ar vrea sã aibã pe cineva alãturi când doarme, ca și mama ei.

De altfel, aceastã mamã ne spune cã atunci când fetița se trezește, începe sã strige: „Mamã!“, „Mamã!“ sau „Apã“ sau „Tatã!“ și dacã nu i se rãspunde e o adevãratã dramã, țipete și așa mai departe.

Ar fi de un real ajutor pentru fetițã dacã, din când în când, ar merge sã o linișteascã tatãl ei, spunându-i: „Sst! Mama doarme. Toatã lumea trebuie sã doarmã. Dormi și tu!“ De asemenea, mama ar putea face mici aranjamente în camera copilului. De exemplu, sã-i punã pe o mãsuțã, lângã pat, un pahar cu apã. De multe ori, acel „pipi în pat“ (mã gândesc la asta din cauza scutecelor despre care vorbește mama) dispare când copilul are apã la îndemânã. Lucru cu totul paradoxal pentru pãrinți. Explicația constã în faptul cã, neliniștit sau angoasat, copilul are nevoie de apã. Or, mijlocul imediat de a „face“ apã este acela de a face pipi în pat; iar altul ar fi sã bea. Ei bine, dacã copilul care are obiceiul sã facã pipi în pat are un pahar cu apã lângã el, va bea. Probabil e un copil care are spaime nocturne; la trei ani e normal. Ele reapar pe la șapte ani, mai ales sub formã de coșmaruri. La trei ani sunt trezirile: își cautã mama, vrea sã fie iarãși mic ca sã stea tot timpul lângã ea; pentru cã e vârsta când copilul crește și începe sã devinã conștient cã e fetițã sau bãiat. În timpul zilei unul din pãrinți se poate juca cu el de-a baba oarba, fãcând întuneric în camerã. Legați la ochi, se prefac cã e noapte, se ridicã, se așeazã, aprind, apoi sting lumina etc. Dar nu se mai duc sã-l trezeascã pe tata sau pe mama. Cred cã, prin joc și în urma unor explicații, copilul va înțelege cã trebuie sã-i lase pe pãrinții sãi în pace; fetița, când va fi mare, va avea și ea un soț, dar acum e micã, chiar dacã nu mai e un bebeluș.

Cred cã e o fetițã care nu are încã suficientã autonomie fațã de mama ei. De pildã, sã aleagã singurã cu ce sã se îmbrace, cum se piaptãnã, sã facã o mulțime de lucruri pentru ea. Este vârsta când începe cochetãria. Mamele își pot ajuta mult copiii sã nu mai aibã aceste întoarceri nocturne la „cuib“, dacã în timpul zilei îi ajutã sã fie independenți. Cam asta e! Ce sã vã mai spun? Nu înțeleg deloc povestea cu scutecele. Dacã au ajuns acolo, înseamnã cã fetița mai face încã pipi în pat?

-Se pare cã da.
-De fapt, copilul e neliniștit deoarece îi vine sã facã pipi noaptea?
-Cred cã mama vorbește despre scutece pentru noapte pentru ca fetița sã nu mai aibã motiv sã se trezeascã…
-Tocmai asta e, aceastã fetițã vorbește de pipi pentru cã în mintea ei diferența sexualã este o diferențã de pipi. Cred cã mama trebuie neapãrat sã îi explice cã bãieții și fetele au sexe diferite, sã pronunțe cuvântul „sex“ și sã-i spunã cã asta nu are legãturã cu pipi; cã este o fetițã drãguțã și va fi o domnișoarã, iar apoi o femeie, ca și mama ei. Dar poate cã lucrurile se explicã și prin faptul cã aceastã fetițã de trei ani doarme încã într-un pat cu gratii și nu poate coborî singurã sã facã pipi. Dacã e așa, tatãl poate sã scoatã gratiile sau sã schimbe patul.

-Un cuvânt și despre calmante.

-Medicul are perfectã dreptate: calmantele nu o ajutã decât pe mamã. Dar tot așa ar ajuta-o, fãrã sã-i facã rãu copilului, dacã fetița ar merge uneori sã doarmã în altã parte, de pildã la o prietenã bunã. În cazul în care copilul ar merge sã doarmã la o verișoarã sau la o prietenã, în opt zile totul s-ar termina. Pentru cã aceastã fetițã este singurã și, la trei ani, geloasã pe cei doi care sunt împreunã în pat. În orice caz, nu trebuie nici certatã, nici calmatã, ci trebuie înțeles ce se petrece în ea cu ocazia mutației care are loc la trei ani: fie din cauza creșterii corpului sãu, strâmtorat într-un pat care o infantilizeazã și de care se lovește, fie din cauza dezvoltãrii inteligenței care a fãcut-o sã remarce cã „pipi“ are legãturã cu diferența sexualã, despre care mama ei nu i-a dat informații liniștitoare. A droga un copil care nu doarme nu e o soluție. Mai bine faci un efort sã înțelegi cã el crește, în ceea ce privește corpul și cunoștințele, și sã acționezi pentru a rezolva unul din aspecte, iar despre celãlalt sã-i vorbești.

-Mai sunt douã scrisori. Una vine din partea unei bunici, cealaltã de la o mamã. Ele vorbesc de copii puțin mai mari, care pun probleme specifice. Iatã mai întâi scrisoarea bunicii, care e neliniștitã pentru nepotul ei de unsprezece ani. Acest bãiat face încã pipi în pat, de multã vreme, deși a fost dus de nenumãrate ori la doctor: „Vãzându-l cum crește cu acest mare handicap, vã întreb: ce ne sfãtuiți? Ce sã mai facem?“ În primul rînd i-aș spune bunicii cã mã bucur cã se intereseazã de aceastã problemã a nepotului ei. Acest copil e deja mare, va trebui sã-și asume propria dezvoltare sexualã. Pentru cã adevãrul este urmãtorul: la un bãiat, când face pipi în pat, este întotdeauna ceva legat de problema sexualitãții lui. Nu știu dacã aceastã familie, în special tatãl, se intereseazã de acest copil. Nu se spune nimic despre tatã. Doar ceva despre un frate. Dar bunica este cea care ne scrie.

Aceastã bunicã trebuie sã-i dea bãiețelului cât mai multã afecțiune inteligentã, fãrã sã se fixeze pe faptul cã face sau nu pipi. În ceea ce-l privește pe bãiat, dacã situația îl deranjeazã, ar putea consulta un specialist. Cu siguranþã existã și în regiunea unde trãiesc ei așa numitele consultații medico-psiho-pedagogice (CMPP) unde sunt psihoterapeuți. Iar Asigurãrile Sociale ramburseazã curele psihoterapeutice. Dacã bãiatul e cu adevãrat îngrijorat, la vârsta lui poate vorbi cu cineva pe aceastã temã, cu mult înainte de pubertate. Dar nu trebuie culpabilizat pentru un control sfincterian imposibil, semn al unei imaturitãți psihologice, la care și familia și bunica sunt probabil complici.

-Cealaltã scrisoare se referã la un adolescent de paisprezece ani. Acest bãiat, ni se spune, are angoase nocturne; o teamã maladivã de întuneric, încã de la vârsta de șapte ani. Adoarme și, când se trezește uneori în timpul nopții, îi e fricã.

-Deci, a început la șapte ani. Trebuie sã spun cã un copil care nu are coșmaruri în jurul vârstei de șapte ani nu e normal; de fapt, la șapte ani, orice copil are coșmaruri cel puțin de douã sau trei ori pe sãptãmânã. Din ce cauzã? Pentru cã este vârsta la care un copil trebuie sã facã diferența între a iubi și a dori pe cineva. În ochii copilului, tatãl și mama se iubesc, dar între ei existã în plus dorința și intimitatea camerei lor pe care vor sã le pãstreze. Iar acest copil, pe întuneric, e cuprins de angoase… Au trecut șapte ani de când le poartã cu el, are acum paisprezece și a venit de mult vremea sã meargã sã stea de vorbã cu un psihoterapeut, de preferințã un bãrbat, cãruia sã-i poatã povesti fãrã rețineri coșmarurile sale și sã le înțeleagã sensul. La șapte ani – trebuie spus la toatã lumea – copilul are coșmaruri legate de moartea pãrinților sãi, lucru excelent, normal și inevitabil. Copilãria trebuie sã moarã în el: adicã sã moarã „mama de lapte“ și „tatãl dinților de lapte“. Proces care, probabil, la acest bãiat nu s-a realizat încã. Acum e prea târziu ca sã-i rãspundem așa, pe calea undelor. Acest copil trebuie sã vorbeascã cu un psihoterapeut.

Va urma…

Citește și: 1-Când apare copilul- Francoise Dolto (part.1)

2-Copilul își creează mama- F. Dolto part.3

***textul este preluat din cartea Când apare copilul- Francoise Dolto

***sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 6 =